Now Reading: ANALIZĂ | Igor Munteanu: De ce discursurile pompoase se transformă în bătaie de joc față de mediul privat de afaceri?
- 01
ANALIZĂ | Igor Munteanu: De ce discursurile pompoase se transformă în bătaie de joc față de mediul privat de afaceri?
ANALIZĂ | Igor Munteanu: De ce discursurile pompoase se transformă în bătaie de joc față de mediul privat de afaceri?
Guvernul Tofan împlinește azi 49 de zile de la votul de învestire. La 21 iulie, prim-ministrul Vasile Tofan susținea în fața Parlamentului ca, „ambiția noastră este ca Republica Moldova să devină cea mai prietenoasă țară europeană pentru antreprenori” și că „statul trebuie să fie mai mic acolo unde dublează funcții”. Unii l-au crezut. Alții nu. Să confruntăm discursul de investire cu realitatea, iar ca piatra de încercare voi apela la un caz concret – navigația comercială pe râul Prut.
Pentru cei mai puțin avizați menționez că, în august 2023, Parlamentul a votat cu 54 de voturi un pachet de legi pentru înființarea unor cheiuri temporare pe râurile Prut și Nistru, luând decizia strategică de a le transforma din simple cursuri de apă în coridoare de transport și navigație la standarde europene. De fapt, direcția a fost dată încă din 2019, printr-o HG (nr. 546), al cărui punct 4 permitea folosirea terenurilor din zonele riverane de protecție drept cheiuri temporare, „pentru acostarea navelor și efectuarea operațiunilor de încărcare și descărcare, fără efectuarea construcțiilor capitale”. Din anul 2023, s-a dat start unui proces de aliniere a Republicii Moldova la practicile europene de utilizare economică a apelor curgătoare, iar Agenția Navală a început să-și îndeplinească sarcinile directe: a adoptat Regulamentul de amplasare a cheiurilor temporare, a cerut avize și a indicat sectoarele exacte pentru amplasarea lor pe Prut.
Și, cu toate acestea, după mai bine de 3 ani, numărul cheiurilor temporare funcționale pe ambele râuri, Prut și Nistru, este egal cu zero. Și nu este vorba numai de o nouă lege ratată, ci de faptul că statul a promis o politică de dezvoltare economică pe care nu a reușit s-o asigure. Companiile private care au investit în proiecte și vase comerciale pentru a activa în rada cheiurilor indicate de legislație au fost obligate să le mențină în porturile din România, lucrând pentru antreprenori din Ucraina și Bulgaria, nicidecum pentru cei din RM. Acesta nu este un caz de ineficiență administrativă. Este demontarea sistematică a unei politici publice pe care statul însuși a adoptat-o, și a sabotat-o.
La 5 februarie 2026, o companie privată din RM (îi vom da numele la sfârșit) a depus la Agenția Navală o cerere nouă de a instala un chei temporar la Cîșlița-Prut conform legislației existente, punând la baza dosarului înaintat: un teren privat de-a lungul râului Prut, un ponton plutitor de 80 m², un cântar, o parcare, două module prefabricate, 30 de metri de drum de acces și, evident, un plan de investiții. Fără dragare, fără construcții permanente în albia minoră, fără construcții capitale, exact ipoteza pe care Guvernul a reglementat-o în 2019. Legea nr. 86/2014 acordă statului 90 de zile pentru a examina dosarul depus. Termenul a expirat la 6 mai. Astăzi, 8 septembrie, dosarul proiectului depus are în spate un nou ciclu de așteptare de 215 zile, dintre care 125 peste termenul legal, și nu există nicio decizie. Nici da, nici nu. Aluzii. Mesaje scrise superficial doar pentru a trage de timp. Putem constata un blocaj sistemic și iată care este anatomia lui.
Punctul 6 al aceleiași hotărâri de Guvern dă Agenției Navale coordonarea procedurii și obligația de a obține avizele în numele solicitantului. Un ghișeu unic, scris cu șapte ani înainte ca dereglementarea să devină slogan de guvernare. În realitate, Agenția de Mediu a preluat dosarul și a cerut avize de la Moldsilva, Apele Moldovei și chiar de la Agenția Navală. Coordonatorul desemnat prin hotărâre de Guvern a ajuns să fie doar instituție consultată, iar antreprenorul bate la patru uși în loc de una. Apoi avizul consultativ a devenit veto.
Ghidul Ministerului Mediului, aprobat prin ordin în aprilie 2025, prevede că „în lipsa avizelor din partea autorităților administrației publice locale și centrale interesate, „Agenția de Mediu continuă procedura”. Nu a continuat. A așteptat șapte luni avize pe care legea nu i le cerea. Iar când ceri socoteală, fiecare instituție are un răspuns impecabil: „nu noi decidem”. Administrația „Apele Moldovei” scrie negru pe alb că nu s-a substituit nimănui și că a prezentat doar „poziția sa sectorială”. Formal, are dreptate. Practic, acea poziție blochează dosarul de șapte luni. Toți au dreptate formal că nu ei decid. Și nimeni nu decide. Este un sistem în care nicio semnătură nu e obligatorie, dar orice opinie e suficientă ca să oprească. Iar cazul acesta este ilustrativ pentru zeci de proiecte economice similare, oprite din motive care nu au nicio legătură cu interesul public.
Argumentul invocat împotriva proiectului este regimul de arie protejată: rezervație a biosferei, sit Ramsar, sit Emerald. Argumentele invocate sunt amestecate cu opinii care contrazic legislația în vigoare și ar fi de râs, dacă nu ne-ar veni să plângem. Să vedem cum se aplică același argument când solicitantul este statul.
În februarie 2025, Ministerul Infrastructurii a pus în consultare scoaterea a 61 de hectare de fond forestier din aceeași rezervație și din aceeași zonă Ramsar, la Giurgiulești, pentru extinderea portului fluvial de stat. Proiectul a fost retras discret după întrebările presei și readus în aprilie, prin comisie de cercetări prealabile, pe calea utilității publice. Pentru stat, aria protejată nu pare să fie o piedică, avansează cu obținerea avizelor. Pentru o companie privată, avizele blochează și se lovesc ca de un zid. Întrebarea pe care orice investitor și-o pune deja: cui folosește întârzierea? De ce există o discriminare pe care consiliul Cincirentei ar putea-o taxa ca „acțiune anticoncurențială”?
Pentru că întârzierea nu e neutră, ea are un beneficiar. Iar când cel care decide și cel care câștigă din blocajul acestei situații se află în aceeași organigramă a statului, chestiunea nu mai ține de mediu. Ține de conflicte de interese și de concurență afectată. Legea concurenței nr. 183/2012 are un articol al cărui titlu descrie acest dosar mai bine decât aș putea-o face eu: „Acțiunile sau inacțiunile interzise ale autorităților publice de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenței”. Alineatul (2) interzice „stabilirea de condiții discriminatorii sau acordarea de privilegii pentru activitatea întreprinderilor, în cazul în care acestea nu sunt prevăzute de lege”. Iar tăcerea agențiilor de care depinde avizul permisiv timp de 7 luni nu este absența unei conduite. Este conduita interzisă. În mod corespunzător, compania a depus o plângere la Consiliul Concurenței.
Legea 183/2012 transpune articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; Legea 139/2012 este aliniată la articolele 107–109. Iar articolul 106 din același tratat spune exact lucrul despre care vorbim: „statul nu poate menține, în privința întreprinderilor private, măsuri contrare regulilor de concurență”. Este Capitolul 8 al negocierilor de aderare. Crede oare cineva că Republica Moldova va putea avansa în negocieri împiedicând mediul de afaceri să-si dezvolte afacerile și sabotându-și propriile legi prin grupuri de influență care se cred deasupra legii?
Evident, acest blocaj nu-i aparține premierului Vasile Tofan. Cel mult, el a moștenit niște instituții care continuă să se împotrivească unor proiecte economice dacă acestea nu sunt controlate de „cine trebuie”. Este la fel de evident că din data de 21 iulie, situația acestui blocaj este pe răspunderea actualului guvern. Articolul 6 din Legea nr. 136/2017 stabilește că Guvernul „exercită conducerea generală a administrației publice”, iar articolul 7 că el coordonează și controlează autoritățile administrative centrale din subordine. Agenția de Mediu, Apele Moldovei, Moldsilva și Agenția Navală nu sunt puteri paralele în stat. Sunt autoritățile care se supun mandatului primit în Parlament.
Nu acuz pe nimeni, dar cu siguranță actualul prim-ministru are instrumente pe care nu le folosește – articolul 22 alineatul (2) litera g) care permite premierului să dispună un control asupra executării eficiente și în termen a atribuțiilor de către autoritățile centrale, iar litera h) să emită decizii privind organizarea activității lor. Dar poate?
Companiile afectate de sabotajul agențiilor menționate mai sus susțin că în spatele refuzului de a permite deschiderea cheiului de la Câșlița Prut se găsesc interese mari, grupuri influente, care au cheltuit destul de mult în conservarea unui monopol adevărat pe exporturile de grâne din portul Giurgiulești. Nu mă voi expune la acest subiect, deși presa a relatat în mai multe rânduri despre existența unor situații dubioase la acest port, dar faptul că după atâta amar de vreme, premierul are legi privind cheiurile temporare, dar nu are cheiuri, menține valide aceste suspiciuni, iar singura persoană care poate pune capăt bătăii de joc față de companiile care au depus dosare pentru cheiurile temporare sunt actualul prim-ministru și actualul ministru al Economiei.
Dosarul a fost depus cu 215 în urmă. Antreprenorii nu cer să se repare în 7 săptămâni ce s-a stricat în 3 ani, ci ca fiecare săptămână de mandat al acestui executiv să însemne o problemă rezolvată, nu una conservată.
Un guvern nou are un singur avantaj real față de cele dinaintea lui, și acela se consumă repede: poate spune „asta nu mai merge așa” fără să se contrazică pe sine. Și trei lucruri care nu costă un leu la buget: termenul să oblige, cu o consecință personală pentru cel care îl depășește; tăcerea să însemne acord, așa cum prevede articolul 13 din Directiva 2006/123/CE, pe care o negociem la Capitolul 3; ghișeul unic să funcționeze — nu trebuie inventat, există din 2019. Pentru că termenul de 90 de zile nu este o invenție națională: transpune articolul 4 alineatul (6) din Directiva 2011/92/UE. Depășirea lui nu este o întârziere administrativă. Este neconformitate pe Capitolul 27 – cel pe care îl negociem chiar acum.
Concluzia la care trebuia să ajungem
Bilanțul deschiderii cheiurilor temporare de pe Prut, la zi: o lege adoptata în 2023, dezvoltată în mai multe hotărâri de Guvern, avize favorabile ale Agenției Navale, trei companii, care au solicitat statului autorizația de funcționare, nave cumpărate, nave parcate în România. Și zero cheiuri. Zero impact pentru dezvoltarea economiei reale. Un stat care nu spune „nu” nu este un stat prudent. Este un stat care se teme să decidă. De frica unor moguli, care îi dau peste mână când vrea sa guverneze. Iar un stat care a renunțat să decidă nu poate cere nimănui, nici cetățenilor, nici investitorilor, nici Bruxelles-ului, să aibă încredere în el.
Autor: Igor Munteanu, cercetător senior IDIS Viitorul
