ANALIZĂ | Igor Munteanu De la Buenos Aires la Chișinău: cine a comandat „grillete” de la Milei?

R. Moldova cunoaște, la fel ca multe alte state în tranziție, o problemă de subeficiență a guvernării: decidenții politici cheltuiesc, iar factura o achită cetățeanul. Pentru 2026, bugetul aprobat de Guvern prevede venituri de 79,7 miliarde lei și cheltuieli de 100,6 miliarde lei, rezultând un deficit de 20,9 miliarde lei (5,5% din PIB). Se estimează că deficitul va fi peste 4% din PIB pe termen mediu, iar datoria publică va ajunge la 37,8% din PIB. Jumătate din acest deficit este justificat prin investiții, dar cealaltă jumătate reflectă o structură de cheltuieli în care salariile din sectorul public au crescut cu 13%, iar cheltuielile sociale cu 14,6%, multe dintre ele fiind slab direcționate.

Ce propune Milei, președintele excentric al Argentinei? El propune „grillete fiscal” („cătușa fiscală”). De curând, acesta a propus un pachet legislativ denumit „grillete fiscal”, care va fi trimis Congresului ca parte a unei reforme mai ample privind statutul Băncii Centrale. Potrivit autorului, mecanismul tehnic ar funcționa astfel:

1. Declanșatorul: Dacă guvernul acumulează deficit bugetar timp de mai multe luni consecutive, se activează un termen care obligă Parlamentul să readucă bugetul în echilibru.

2. Shutdown: Dacă Parlamentul nu reușește, intră automat în vigoare un mecanism de „shutdown” (închidere parțială a guvernului), similar celui american, care suspendă funcțiile guvernamentale neesențiale.

3. Măsuri restrictive: Prin acest mecanism se îngheață automat toate cheltuielile noi, se interzice încheierea de noi contracte publice, sunt blocate orice noi angajări în sectorul public și sunt suspendate transferurile de bani către provincii.

4. Sancționarea decidenților: Cea mai cumplită pedeapsă: salariile principalilor demnitari sunt suspendate până la eliminarea deficitului. Măsura îi vizează pe președinte, vicepreședinte, miniștri, secretari, subsecretari, senatori și deputați. Adică întreaga conducere politică a țării.

5. Protecția serviciilor esențiale: Pensiile, salariile, planurile sociale, alocațiile pentru sănătate, securitate, apărare și serviciul penitenciar continuă să funcționeze.

6. Reforma Băncii Centrale: Proiectul interzice finanțarea deficitului public de către banca centrală și restricționează capacitatea acesteia de a „tipări bani pentru politică”.

Care-i sensul acestei politici în stilul lui Milei?

Milei spune simplu: „Pentru prima dată în istoria noastră, dacă politica nu își face treaba, politica va plăti costul, nu oamenii.”

Notez aici că gândirea lui Milei este de inspirație neoliberală. Sunt convins că rezumatul său ar putea fi acceptat aproape unanim în R. Moldova. De ce este relevantă pentru noi această speță?

1. Pentru că în R. Moldova mecanismele de responsabilizare democratică funcționează rar și lent. Deficitul de 5,5% din PIB (peste 20 miliarde lei) nu este o abatere, ci o tendință care se repetă anual. Deficitul creează iluzia unor investiții din aer, în timp ce în vistieria statului bate vântul, iar anumiți decidenți taie frunze la câini. Vedeți cum s-au evaporat fără urmă banii promiși pentru localitățile amalgamate în 2026. Avem risipă de bani pentru menținerea unei armate de agenții inutile, în timp ce nu reușim să colectăm veniturile prevăzute de Legea bugetului.

2. FMI atrage, de fiecare dată când are ocazia, atenția Guvernului că „reformele fiscale trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea colectării veniturilor și creșterea eficienței cheltuielilor”.

Nu există însă o regulă constituțională sau o normă care să alinieze interesul politic cu interesul public. Atâta timp cât decidenții își primesc salariile și privilegiile indiferent de performanță, nimeni nu se simte constrâns să-și strângă propria centură. Cel mai des, tot de la cetățeanul simplu se încasează arginții.

3. Și totuși, cât de mult ne place de Milei și de inovațiile sale în materie de responsabilitate fiscală? Dacă în Moldova ar exista un „grillete fiscal” adaptat, prin care deficitul bugetar repetat să declanșeze automat înghețarea salariilor deputaților, miniștrilor și președintelui, suspendarea achizițiilor publice neesențiale și blocarea numirilor politice, am asista oare la o schimbare reală de comportament fiscal? Ar exista curaj printre cei care se găsesc la putere să măsoare această „cămașă de forță”, de dragul disciplinei financiare, ori le sunt mai aproape stridiile și luxul funcției decât curajul de a da un exemplu națiunii întregi? Sau clasa politică ar găsi, ca de obicei, portițe pentru a se eschiva de la asumarea responsabilității?

În acest caz, Argentina demonstrează că poate cel puțin formula explicit o problemă de etică publică: cine și cât cheltuie la guvernare. În R. Moldova, nici măcar atât nu se întâmplă, indiferent dacă decidenții l-au citit pe Milei ori doar au pretins asta.

Sunteți de acord, stimați FB-lovers?

Autor: Igor Munteanu, cercetător senior IDIS Viitorul