Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a reacționat la critica premierului Dorin Recean la adresa colegilor lor de la Curtea de Apel Chișinău (CAC), care au dispus anularea deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) cu privire la excluderea unei formațiuni politice din cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie.
„Subliniem faptul că independența sistemului judiciar este un pilon fundamental al oricărui stat de drept. Atacurile aduse judecătorilor, fie ele și verbale, de către membri ai executivului sau alte autorități, subminează încrederea publică în justiție și pot avea un efect dăunător asupra imparțialității și eficacității sistemului judiciar”, se menționează în declarația Asociației Judecătorilor.
Semnatarii documentului solicită „respectarea principiilor de bază ale statului de drept și apărarea independenței judiciare”.
„Este esențial ca toate autoritățile statului să colaboreze în spiritul legii și al respectului reciproc, garantând astfel o justiție echitabilă și imparțială pentru toți cetățenii”, se mai arată în declarație.
În acest context, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova anunță că va sesiza nu doar Ambasadele acreditate în Republica Moldova, dar și mass-media națională și internațională despre aceste „încălcări grave”, pentru a aduce la cunoștință comunității internaționale și publicului larg situația actuală și a solicita sprijin în apărarea principiilor democratice și a independenței judiciare.