Avocatul Poporului deschide o anchetă în urma celor două accidente rutiere grave soldate cu 6 decese. Vor fi analizate inclusiv acțiunile sau inacțiunile autorităților

Avocatul Poporului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a luat inițiativa de a demara o investigație amplă în legătură cu cele două accidente rutiere tragice care au avut loc săptămâna trecută lângă Bahmut și în apropiere de Aeroport.

„În cadrul investigării vor fi examinate și analizate acțiunile sau inacțiunile autorităților care au dus sau care au contribuit la producerea accidentelor, inclusiv acțiunile sau inacțiunile autorităților care ar fi putut preveni producerea acestor accidente, precum și cauzele producerii accidentelor”, se arată într-un comunicat.

Totodată, Ombudsmanul va monitoriza și modul de desfășurare al anchetelor, inclusiv finalitatea acestora.

 În acest context, Avocatul Poporului reamintește că are în proces și elaborarea un Raport Special la subiectul „Dreptul la viață, sănătate, siguranță și securitate în traficul rutier”, inițiat în luna august 2023.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram