Autoritățile au cheltuit, anul trecut, peste 81 de milioane de lei pentru a acorda asistență juridică gratuită familiilor sau persoanelor cu venituri modeste care nu își pot achita serviciile unui
Autoritățile au cheltuit, anul trecut, peste 81 de milioane de lei pentru a acorda asistență juridică gratuită familiilor sau persoanelor cu venituri modeste care nu își pot achita serviciile unui
Aproximativ 70 de dansatori și angajați ai Ansamblului „Joc” cer anularea ordinului prin care directoarea colectivului, Aliona Strâmbeanu, a fost suspendată din funcție. Printr-un demers expediat ministrului Culturii, colectivul își
Deputatul guvernării Oazu Nantoi, în vârstă de 76 de ani, nu a ezitat azi, de la tribuna Parlamentului, să forțeze nota în cazul scandalului, deja politizat, în jurul participării câtorva
Vă mai amintiți de dansatorii din ansamblul „Hecenii”, care au devenit populari după ce au participat la „Românii au talent”? Cazul lor a fost „călărit” politic de cei care până
În urma informațiilor apărute în presa din România privind amenințare cu bombă care vizează un avion cu cetățeni moldoveni care aterizat pe Aeroportul Otopeni, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) susține că
Kievul și NATO au respins noua propunere de pace a Rusiei privind încetarea focului în Ucraina, considerând că aceasta este în totală contradicție cu cerințele Occidentului. Secretarul general al NATO,
Serviciului Român de Informații (SRI) intervine de urgență pe Aeroportul Otopeni din București, România. Un avion, care urma să ajungă la Chișinău, a cerut să facă o escală neprogramată la
Specialiștii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat vor putea anticipa mai calitativ fenomenele meteo din R. Moldova pentru a putea emite prognoze mai exacte. Chișinăul urmează să beneficieze de un
Armata Națională își va consolida capacitățile de apărare antiaeriană cu un nou pachet de sprijin nerambursabil al Uniunii Europene. Este vorba despre nouă milioane de euro care vor fi acordate
Oficial, de astăzi Armata Română se bazează pe două sisteme antirachetă Patriot. În perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia s-a desfășurat exercițiul forțelor aeriene RAMSTEIN LEGACY 24, sub comandă
În ajunul summit-ului pentru pace din Elveția, președintele rus Vladimir Putin a detaliat propriile condiții pentru încetarea focului și începerea negocierilor în războiul din Ucraina. Liderul de la Kremlin a
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut azi introducerea pe agenda Parlamentului a proiectului de revocare a șefului legislativului, Igor Grosu. Propunerea nu a fost susținută de majoritatea PAS, iar
BBC Rusia, împreună cu publicația independentă rusă Mediazona și o echipă de voluntari, au reușit să stabilească numele a 56.452 de militari ruși care au murit în timpul invaziei pe
Spitalul Clinic de Psihiatrie va fi reabilitat termic, în cadrul Proiectului de Eficiență Energetică în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru
Un autocar de pe cursa Chișinău-Giurgiulești a rămas blocat în nămolul scurs de pe câmpuri pe șosea în satul Alexeevca din Găgăuzia. În urma unei intervenții a salvatorii, autocarul, cu
Cred că citesc romanele lui Stephen King de vreo 30 de ani, așa că i-am putut urmări evoluția de la „Rage” (publicată sub pseudonim în 1977) până la „Holly” (2023).
Directoarea Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, Aliona Strîmbeanu, a fost suspendată din funcție, după ce patru membri ai baletului național au participat la o acțiune politică organizată de
Procuratura Anticorupție se arată îngrijorată de demisia a 10 procurori, în legătură cu procesul de vetting. Această situație creează un risc major pentru activitatea instituției, având în vedere impactul direct
În zonele de frontieră, acolo unde rachetele antigrindină nu pot fi lansate, Ministerul Agriculturii își propune să folosească drone. Noua metodă urmează să fie aplicată cu sprijinul inginerilor din România,
Președintele Consiliului European, Charles Michel, și-a prezentat un „nou plan de a o distruge” pe Ursula von der Leyen, Președintele Consiliului European, și de a o împiedica să obțină un
Schemele puse la cale de un șir de actuali și foști funcționari publici în cadrul dosarului Interpol au început încă la mijlocul anului 2022, la un an de când PAS
Președintele ucrainean a semnat un acord de securitate pe 10 ani cu președintele SUA, pe care părțile l-au numit o piatră de hotar importantă în relații și care, potrivit lui
Șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că un proces penal pe cazul licitației spațiilor comerciale de la aeroport poate fi pornit în orice moment, în cazul în care apar noi
Un atac cu drone asupra orașului Morozovsk din regiunea Rostov din Rusia a provocat un incendiu și întreruperi ale alimentării locale cu energie. Rusia a doborât peste noapte 87 de
O furtună puternică a lovit aseară Bucureștiul și localitățile din împrejurimi. Capitala României a fost puternic afectată de intemperie, care venit cu reprize de ploaie torențială, rafale de vânt puternic
Peste un milion 110 mii de cetățeni ai Republicii Moldova sunt inactivi și nu contribuie în niciun fel la economia țării. Cifra reprezintă peste 45 la sută din populația de
Guvernele Statelor Unite ale Americii, Canadei și al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au avertizat, joi, despre tentativele Kremlinului și a agenților săi de a influența
Zeci de deputați de guvernământ au sărit să-l bată pe un parlamentar din opoziție, în Italia. Încăierarea a pornit de la un proiect de lege controversat, propus de Guvernul Meloni,
Ostașii români căzuți pe câmpul de luptă pentru eliberarea Basarabiei au fost pomeniți astăzi, de Ziua Eroilor, marcată anual de sfânta sărbătoare a Înălțării Domnului. Slujba a fost săvârșită la
Un grup de 57 de profesori de limba română din școlile cu predare în limba rusă din Găgăuzia, raionul Taraclia și municipiul Bălți vor merge în România la un curs
Nouă procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție au depus cereri de demisie din funcții, înainte să fie supuși evaluării din partea Comisiei Vetting. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală, într-o
Oamenii legii anunță destructurarea unei scheme de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari pentru perioada anului fiscal 2022, de către o rețea de restaurante ce își desfășoară activitatea pe
Șapte deputați, afiliați politicianului Ilan Șor, nu vor avea dreptul să participe la următoarele cinci ședințe ale plenului Parlamentului. Decizia a fost luată de majoritatea PAS a legislativului, la propunerea
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda Republicii Moldova un împrumut în valoare de 18,205 milioane de euro pentru reabilitarea coridorului feroviar Nord-Centru Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari. Este vorba despre inițiativa UE
Reprezentanții Președinției au negat faptul că șeful statului, Maia Sandu, va merge în această seară la concertul trupei britanice „Coldplay”, care va avea loc pe Arena Națională din București. Reacția a
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a extins avertizarea de cod galben de instabilitate atmosferică pentru ziua de mâine, 14 iunie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit meteorologilor, vineri, între orele 8:00
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit o cauză penală în care sunt investigate pretinsele acțiuni ale generalului Igor Gorgan, acuzat că ar fi spionat în
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro și o penalitate de 1 milion de euro
Un grup de foști procurori, avocați și magistrați, printre care și membrul Consiliului Suprem de Securitate, Tatiana Răducanu, sunt vizați într-o cauză penală inițiată de procurorii anticorpție pentru dare de
O femeie în vârstă de 33 de ani a fost surprinsă în timp ce rupea trandafirii din spațiul verde de pe viaductul din sectorul Botanica, plantați de municipalitate. Imaginile video
În 2023, statul a cheltuit pentru asigurările obligatorii medicale peste 13,7 miliarde de lei. Jumătate din sumă reprezintă resurse alocate pentru internările în spitale, iar 20 la sută au fost
Premierul român, Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că inflaţia a scăzut în luna mai la aproape 5%, înregistrând, de la vârful din noiembrie 2022 „cea mai accentuată scădere din întreaga
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi prezentă la concertul trupei de rock alternativ „Coldplay” din această seară, pe Arena Națională din București, potrivit surselor ZIUA.md. Coldplay, una dintre
Unii deputați din Parlamentul de la Chișinău, afiliați lui Ilan Șor, nu ezită să-și ascundă atașamentul față de liderul de la Kremlim, Vladimir Putin. Transfugul deputat Vasile Bolea a apărut
Peste 1 000 de români din toată România și din stânga Prutului au participat miercuri, 12 iunie, la Seara dedicată Republicii Moldova, găzduită de Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele
Germania se pregătește sa facă față tuturor amenințărilor de securitate posibile la Campionatul European de fotbal, de la violențe provocate de fani, până la eventuale atacuri teroriste, cibernetice, sau chiar
Fundașul echipei naționale a Ucrainei și al clubului englez „Everton”, Vitali Mikolenko, ar putea rata Euro 2024 sau o parte din el din cauza unei accidentări suferite într-un meci amical
A atacat guvernarea de la Chișinău, a evocat „relațiile seculare de prietenie” între ruși și moldoveni și a acuzat Occidentul că încearcă să-i provoace Rusiei o „înfrângere strategică”. Asta le-a
Deputatul PAS, Radu Marian, este convins că, de data asta, licitația spațiilor comerciale de la aeroport „va fi dusă la bun sfârșit”. Mai mult, el spune că „au fost modificate
Vladislav Gribincea și Stella Bleșceaga au fost numiți judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ). Președintele Maia Sandu a semnat decretele de numire în funcție pentru cei doi magistrați în
Fostul premier Vlad Filat trage un nou semnal de alarmă cu privire depopularea rapidă a Republicii Moldova și o acuză pe Maia Sandu și actuala guvernare că singura lor preocupare
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală. „Din cauza introducerii
Partidul Social Democrat European (PSDE) a adresat președintelui Maia Sandu, șefului legislativului, Igor Grosu și premierului Dorin Recean o scrisoare prin care cere ca autoritățile de la Chișinău să recunoască
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru astăzi, 13 iunie, o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, în intervalul 11:00 – 22:00, pe
La aproape 40 de ore de la ploaia și furtuna de marți seara, 13 localități, toate din raionul Orhei, încă rămân deconectate de la energia electrică. Compania Premier Energy anunță
Președintele american Joe Biden și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski vor semna joi un acord bilateral de securitate la summit-ul G7 axat pe sprijinirea luptei Kievului împotriva invaziei Rusiei, a
Există unele lucruri pe care nu poți să le negi. De pildă, parada LGBT, programata în aceeași săptămână cu sărbătoarea creștină Înălțarea Domnului, fiți de acord că e o elementară
Șoferul unei mașini a murit într-un accident de circulație, produs în această dimineață, pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al Capitalei, în apropiere de aeroport, anunță Inspectoratul General al Poliției.
Meteorologii prognozează o nouă serie de instabilitate atmosferică pentru ziua de 13 iunie. Pe arii extinse vor cădea precipitații însoțite de descărcări electrice, izolat puternice și local cu pericol iminent
În ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Ispasul, românii le aduc un omagiu tuturor eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost
Astăzi se împlinesc 40 de zile de la Duminica Învierii și este ziua și care Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, și-a încheiat misiunea Sa pământească și a urcat la Cer,
Premierul Dorin Recean salută sancțiunile americane aplicate împotriva Evgheniei Guțul, bașcanul UTA Găgăuzia. Într-o postare pe Facebook, șeful executivului menționează că măsura este justificată, deoarece persoana în cauză este complicele
Statele Unite ale Americii au anunțat astăzi sancțiuni împotriva bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, pentru complicitate activă cu oligarhul condamnat fugar, Ilan Șor, și partidul Șor, declarat neconstituțional, precum și pentru
Pe data de 21 iunie, la Chișinău, va avea loc Conferința internațională „Reconstrucția Ucrainei. Rolul Republicii Moldova”, organizată de Camera de Comerț şi Industrie Moldova-China, Camera de Comerț Italo-Moldavă, Camera
Clubul „Interdnestrcom”, afiliat holdingului „Sheriff”, și echipa așa-numitului „minister al apărării” din regiunea transnistreană au devenit, în data de 9 iunie, campionii Moldovei la minifotbal, scrie Zona de Securitate. Potrivit
Premierul Dorin Recean le-a transmis astăzi condoleanțe familiilor celor două victime ale furtunii de aseară. Totodată, șeful executivului le-a dat indicații miniștrilor să consolideze capacitățile de intervenție în perioada intemperiilor.
Mai puțin de 25 la sută dintre britanici cred acum că Marea Britanie ar trebui să fie în afara Uniunii Europene, cel mai mic procent de când țara insulară a
Liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, se întreabă de ce, până acum, nu a fost convocată Comisia pentru Situații Excepționale, pentru a examina situația creată în urma furtunii de aseară,
Emmanuel Macron și-a justificat miercuri, într-o conferință de presă, decizia controversată de dizolvare a parlamentului și declanșare a alegerilor anticipate, spunând că Franța avea nevoie de claritate și de o
Ungaria nu se va alătura demersurilor planificate de NATO în sprijinul Ucrainei, dar nici nu le va împiedica, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe 12 iunie, după
Bărbatul de 36 de ani care a murit aseară, strivit de un copac doborât, în timpul unei furtuni, este Arcadie Spoială, originar din Soroca, R. Moldova, cunoscut regizor și producător
Fotul lider al Platformei DA și partener politic al Maiei Sandu, Andrei Năstase, consideră că guvernarea PAS riscă să compromită parcursul european al Republicii Moldova prin organizarea referendumului constituțional. Potrivit
Un medic anestezist, care în aprilie 2022 a provocat, din neglijență, moartea unei paciente de 51 de ani, internată la Institutul Oncologic, a fost condamnat la un an de închisoare,
Mai mulți deputați, politicieni, activiști și preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, au venit astăzi la Ambasada Federației Ruse în R.Moldova la recepția cu ocazia Zilei Naționale
Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’ din satul Răuțel, raionul Fălești, va reveni oricum sub administrarea Mitropoliei Moldovei. Cel puțin, asta spune preotul Ian Pelin, blagocinul Episcopiei de Bălți și
Sergiu Russu și Sergiu Brigai vor exercita funcțiile de adjuncți ai procurorului general, Ion Munteanu, numit recent în funcție. Candidaturile acestora au fost avizate și aprobate astăzi de către Consiliul
Ansamblul de Dansuri Populare „Joc” face lumină în cazul scandalului din Sankt-Petersburg, Rusia, acolo unde câțiva reprezentanți ai colectivului au participat la o acțiune politică organizată de reprezentanți ai partidelor
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineața într-o clădire care găzduiește muncitori din orașul Mangaf, din sudul Kuweitului, ucigând cel puțin 41 de persoane, au declarat ofițeri superiori de poliție pentru
De aproape patru ani, dar mai ales după invazia lui Putin în Ucraina, puterea de la Chișinău a intrat într-o confruntare, pe viață și pe moarte, cu agresorul de la
Poliția a identificat victima găsită decedată pe str. Doina și Ion Aldea Teodorovici din Chișinău. Aceasta s-a dovedit a fi o minoră de 12 ani, domiciliată în Capitală. Sesizarea a
Astăzi se împlinesc 83 de ani de la primul dintre cele trei valuri de deportări staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord. La aproape un an de la ocuparea teritoriilor
Zeci de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineață, la câteva ore după ce atacurile aeriene israeliene au ucis patru oficiali din grupul militant Hezbollah, inclusiv
Doi oameni au murit în urma furtunii de noaptea trecută. Prima victimă confirmată este un bărbat de 36 de ani din raionul Dubăsari, regiunea transnistreană. Bărbatul a murit strivit de
Organizatorii întrunirilor și congresului Blocului „Victorie”, desfășurate la Moscova, riscă să fie trași la răspundere în conformitate cu proaspetele modificări ale Codului Penal privind trădarea de patrie. Este declarația șefului
Numărul țărilor și organizațiilor care și-au confirmat participarea la summitul global pentru pace al Ucrainei a scăzut de la 93 la 78, a informat Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), citând
În Chișinău a fost declarată stare excepțională. Decizia a fost luată, azi-dimineața, de către Comisia pentru Situații Excepționale din Chișinău. „Se fac estimările și evaluările suplimentare ale gradului de prejudicii
Cu doar câteva zile înainte de conferința privind pacea în Ucraina, programată fără participarea Rusiei, Kievul a anunțat marți că examinează posibilitatea de a invita Moscova la un summit viitor,
Politicianul și medicul pediatru Mihai Stratulat își pune mai multe întrebări referitor la proiectul guvernării de cel puțin 85 de milioane de euro de a construi un stadion național și
Selecționata de fotbal a Moldovei a pierdut rușinos în fața naționalei Ucrainei, scor 0-4, într-un meci amical, desfășurat marți, 11 iunie, pe stadionul Zimbru din Chișinău. Ucraina s-a impus prin
88 de localități au rămas parțial sau în totalitate fără energie electrică din cauza ploilor și vântului puternic de marți seara. Potrivit distribuitorului de energie electrică Premier Energy, precipitațiile cu
Ploaia puternică și vijelia de marți seara a făcut pagube mari în în centrul Republicii Moldova. Cea mai afectată a fost Capitala. Zeci de copaci au fost smulși din rădăcini
Hunter Biden, fiul președintelui american, Joe Biden, a fost găsit vinovat, marți, de un juriu federal în procesul în care era acuzat de deținerea și cumpărarea ilegală a unei arme
Președintele Maia Sandu a semnat astăzi decretul privind retragerea mai multor distincții fostului șef al Marelui Stat Major, Igor Gorgan, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. Astfel, lui Gorgan i-a
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat R. Moldova într-un nou dosar privind tratamentele inumane și degradante din pușcării. De această dată, victima a fost un deținut cu probleme psihice.
Macron a declarat pentru Le Figaro că nu intenționează să demisioneze, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare anticipate. Anterior, postul de radio Europe 1 a informat că liderul francez a discutat
Știința în Republica Moldova este subfinanțată, iar o țară nu poate să facă față provocărilor secolului în care trăim, în lipsa investițiilor în cercetare și inovație. Este opinia academicianului Ion
„Partidele naționaliste de dreapta au fost mai aproape de agenda cetățenilor nemulțumiți și au reușit să facă cifre importante” în cadrul alegerilor europarlamentare de duminică. De această părere este vicepreședintele
Ambasadorii Uniunii Europene au decis să amâne discuțiile privind aprobarea cadrului de negocieri pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE, programată pentru miercuri, 12 iunie. Anunțul a fost făcut
Hamas acceptă o rezoluție a ONU care susține un plan de încetare a războiului cu Israelul în Gaza și este gata să negocieze detaliile, a declarat marți un oficial de
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru astăzi, 11 iunie, o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică în centrul și nordul R. Moldova. Astfel, în intervalul 15:00 și până