De aproape patru ani, dar mai ales după invazia lui Putin în Ucraina, puterea de la Chișinău a intrat într-o confruntare, pe viață și pe moarte, cu agresorul de la Kremlin, care nu ascundea și nici nu ascunde că nu doar Ucraina îl interesează, ci și Republica Moldova.
Diversiuni, dezinformări, spioni, bani negri, tentative de destabilizare, tensiune, crize, crize, crize, în toate domeniile. Zi de zi, ni se repetă, pe toate canalele și de la toate tribunele internaționale, că ceea ce am enumerat mai devreme sunt consecințele directe ale acestui război. Hibrid, în cazul nostru! Toate eșecurile, toate matrapazlâcurile, toată prostia instituționalizată, toată obrăznicia și minciunile demonstrate sunt puse pe seama aceluiași război… hibrid.
Și chiar dacă multă lume, inclusiv parteneri de-ai noștri din afară și frați de sânge, înțeleg că problemele grave cu care ne confruntăm au la bază și alte motive, foarte clare, în unele cazuri, războiul hibrid există și râmâne principala noastră amenințare.
Ce se întâmplă dacă pierdem acest război? Vin rușii! Ca să facă ce? 1) Să ne transforme în cap de pod, în spatele frontului ucrainean; 2) Să blocheze accesul încoa’ a tot ce înseamnă UE, NATO și, mai ales, România) 3. Să-și instaureze aici un regim-marionetă, care să nu-i iasă din cuvânt) 4. Să-și ducă la bun sfârșit planul de federalizare, adică să aplice vechiul șiretlic, prin care să ne lege la mâini și la picioare, ca să nu putem face niciun pas de lângă ei) 5. Să înlăture definitiv „pericolul” ca R. Moldova să se unească într-o zi cu țara-mamă România…
Pertinent? Da! Logic? Da! Realist? Desigur! Prin urmare, este firesc ca mulți oameni de-ai locului, mai ales cei cu carte și capacitate minimă de evaluare a riscurilor, dar și partenerii din vest, inclusiv frații de sânge, să închidă ochii la multe nelegiuri și prostii pe bandă rulantă, care se întâmplă aici în paralel cu războiul hibrid. Când securitatea națională este expusă unor astfel de riscuri majore, când o greșeală tactică poate ruina totul, când o vorbă spusă la nervi poate sparge fragila stabilitate pe care o avem, nu mai contează nimic. Care democrație, care legi, care cutume, care drepturi, care constituție?! Nu ne putem permite luxul să acționăm acum după reguli! Nu-i așa? Iată răspunsul la întrebarea de ce toți tac și rabdă, dacă nu v-ați dat seama până acum.
Acum haideți să trecem la partea și mai sensibilă. Războiul hibrid nu merge de la sine. El are nume și prenume, adică pe acest front luptă niște oameni concreți. Începând de la politicieni și tot felul de agenți de influență, spioni, cu sau fără acoperire, până la idioții utili. Or, în mod normal, aceștia trebuie depistați și anihilați. Așa se face la război, este o sarcină vitală, dacă vrei să învingi…
Așadar, ce avem până acum? Pe unul dintre acești diversioniști, folosit de ruși pe post de berbece menit să spargă poarta putredă a cetății noastre „europene” îl știu până și câinii de pe stradă. Și el nici nu se ascunde, confirmă, cu subiect și predicat, că are de gând să implementeze întocmai cele cinci puncte enumerate mai sus. Îl cheamă Șor și trăiește la Moscova, sub protecția serviciilor secrete rusești. Și vedem, de dimineața până seara, cum puterea noastră hiper-europeană luptă cu el.
Ok, super! Cel puțin ăsta nu va putea urca neobservat la putere, va fi blocat, prin toate mijloacele posibile, democratice sau nedemocratice. Am văzut deja cum funcționează, respectiv, în principiu, e clar. Cel puțin la etapa actuală, Șor și ostașii săi din teren au șanse minime să acceadă în funcții de răspundere, să câștige alegerile pe cale democratică. Pur și simplu nu vor fi lăsați nici să participe la competiție. Sunt monitorizați, hăituiți de instituțiile de forță, incluși în liste de sancțiuni internaționale și dacă va fi cazul, vor fi lipsiți și de cetățenie. Iar unii posibil să fie condamnați, în paralel, și pentru înaltă trădare.
În aceste condiții, când situația în cazul lui Șor e mai mult decât clară, nu e naiv oare să credem că rușii mizează exclusiv pe el la aceste alegeri?
Acum, haideți să vedem pe cine ar mai putea miza rușii aici și să-l utilizeze pe post de vârf de lance în viitoarele confruntări politico-electorale. Sunt mai mulți, în mod cert, dar unul e și el la vedere. Îl cheamă Dodon, o veche sculă rusească, care toată viața lui a făcut sluj în fața rușilor. Antiromân și antioccidental convins, filorus pe față, om fără scrupule, mincinos și gata să trădeze oricând.
Pe toată durata aflării acestui personaj obscur în politica mare de la Chișinău, a apărat cu ardoare interesele rușilor în zonă. La fel ca și Șor, acesta este gata să îndeplinească întocmai sarcinile pe care și le-au pus rușii aici.
A promovat deschis proiectul rusesc de federalizare de la marea tribună a conferinței internaționale de securitate de la Munchen, când încă era președinte. A ars toate punțile cu România, a încercat să dinamiteze relațiile noastre cu UE și întregul Occident, a promovat și promovează simbolistica războiului dus de ruși împotriva lumii civilizate, inclusiv prin paradele sale războinice, pe care le organizează prin Chișinău, cu diverse ocazii.
Atunci când a fost încolțit de Plahotniuc, și-a găsit refugiu în Ambasada Rusiei la Chișinău, clădirea conspirativă unde se ascund și de unde sunt dirijați toți agenții și spionii ruși. El e cel care i-a numit în funcții, i-a protejat și le-a dat putere, le-a pus la dispoziție instituțiile statului.
El, Dodon, le spunea cetățenilor noștri turmentați, nostalgici după captivitatea sovietică, după ce a început războiul criminal din Ucraina, să mai rabde puțin, pentru că „ai noștri” (ai lor, rușii adică) sunt aproape!
Astăzi, Dodon, la fel ca Șor, participă la majoritatea sindrofiilor organizate de ruși la Moscova sau în alte centre de comandă ale Kremlinului. Atât el, cât ortacii săi din partidul pe care îl conduce aici, pleacă la Moscova periodic și se întrețin amical cu agresorul. Chiar zilele trecute, a participat, alături de Șor, la așa-numita conferință economică de la Sankt-Petersburg, unde a vorbit, în numele Republicii Moldova, despre necesitatea restabilirii „parteneriatului strategic” cu Rusia. Chiar și lecții publice le-a ținut rușilor…
Partea și mai proastă este însă că, astăzi, Dodon, este principalul contracandidat al Maiei Sandu la alegerile prezidențiale. Este, de departe, principalul favorit al acestei curse, care ar putea să răstoarne ordinea existentă în prezent. Mai mult, toate sondajele îl dau câștigător în fața Maiei Sandu, în cazul unui eventual tur doi de scrutin…
Doar că… paradox! În privința lui Dodon nu se aplică nicio măsură restrictivă. Nu este atins deloc, nici măcar cu pana, de presa proguvernamentală și societatea lor civilă. Nu este inclus în listele de sancțiuni internaționale, nu este cercetat penal pentru tentative de destabilizare, pleacă și vine din Rusia când vrea el și nimeni nu-i face nimic, are culoar liber, spre deosebire de alții, nu este scos în afara legii și nu este prezentat niciodată ca fiind parte a războiului hibrid… Până și dosarele penale, în care-i cercetat pentru corupție, abuz și altele au fost puse la murat sau închise cu totul.
Mai mult decât atât, anume cu partidul lui Dodon a preferat puterea actuală să facă alianțe în teritoriu, după alegerile locale din toamna trecută, chiar dacă existau și alte opțiuni, mult mai „proeuropene”. Despre el spunea Igor Grosu, șeful PAS, acu’ ceva timp, că le-ar putea fi partener de guvernare, în caz de necesitate, deoarece au mai guvernat împreună și n-ar fi o problemă să o facă din nou. Igor Grosu spunea asta, cu gura lui! Acum se pare că și la Chișinău s-au înțeles și sunt gata să facă front comun. De dragul interesului public, desigur.
În aceste condiții, eu, naivul, mă întreb: ce se întâmplă, doctore?! De ce acest agent al rușilor, acest diversionist și trădător, acest vânzător de neam și țară este menajat? De ce nu este luat pe sus și blocat? De ce acest pericol iminent nu este tratat cu aceeași hotărâre și responsabilitate? De ce pe frontul hibrid deschis de Dodon nu există rezistență? De ce?…
Las întrebarea deschisă, nu vreau să răspund la ea, ca să nu fiu acuzat… Dar sper că voi, cei care mă citiți, măcar să încercați să găsiți răspunsul. Pace nouă!
