Noul ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și-a început mandatul la Chișinău. În cadrul primelor sale acțiuni publice, ambasadorul a depus flori la monumentul lui Ștefan cel
Noul ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și-a început mandatul la Chișinău. În cadrul primelor sale acțiuni publice, ambasadorul a depus flori la monumentul lui Ștefan cel
Zborurile de pe toate aeroporturile iraniene au fost anulate de duminică, ora 21:00 până luni, ora locală 06:00, a informat duminică presa de stat, citând un purtător de cuvânt al
Peste 12 milioane de alegători din Kazahstan sunt așteptați azi la urne pentru a se pronunța, în cadrul unui referendum, dacă vor sau nu construcția unei centrale nucleare pe teritoriul
Scutiri de impozite timp de trei ani pentru molodvenii din diasporă care revin acasă și își deschid firme în domeniul serviciilor. Este una dintre inițiativele candidatului independent Andrei Năstase în
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, s-a declarat neutră față de războaiele din Liban, Gaza și Yemen, precum și de confruntarea dintre Iran și Israel. Alte
Cel puțin 50% din produsele și mărfurile de pe rafturile magazinelor din Republica Moldova trebuie să fie ale companiilor și întreprinderilor locale, iar toate instituțiile publice să fie obligate să
Un copac bătrân, cel mai probabil uscat, a căzut, în această după-amiază, pe o alee din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”. Imagini cu arborele la pământ au apărut pe mai
Legislația privind utilizarea drumurilor din România devine mai flexibilă. Șoferii nu vor mai fi amendați automat dacă nu au cumpărat rovinieta. Aceștia vor avea la dispoziție 24 de ore pentru
În acest an, evenimentele dedicate „Hramului Chișinăului”, când pe stil vechi este prăznuit Acoperământul Maicii Domnului, vor avea loc două zile – în 13 și 14 octombrie. În prima zi
Mai multe cartiere din orașul Ceadâr-Lunga au rămas fără apă potabilă și curent electric în urma unei ploi torențiale cu grindină. Intemperia de noaptea trecută a distrus în oraș mai
Forțele ruse au lansat, noaptea trecută, numeroase atacuri cu drone și rachete de diferite tipuri, fiind identificate peste 90 de ținte aeriene, inclusiv în Kiev și Odesa. Primarul din Odesa, Ghenadi
Deputații români au votat miercuri o lege prin care au instituit anul 2025 drept „Anul național al copilului”. Inițiativa aparține Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și stabilește o
Un nou accident tragic pe drumul Chișinău-Orhei, cel mai periculos traseu din țară. O femeie, în vârstă de 63 de ani, a murit, după ce a pierdut controlul volanului în
Președintele Partidului „S.O.S. România”, europarlamentarul Diana Șoșoacă, a fost scoasă din cursa pentru prezidențialele din România, în urma unei decizii a Curții Constituționale de la București. Politicianul, cunoscut pentru discursurile
Sâmbătă, 5 octombrie, pe stadionul național „Arcul de Triumf” din București, s-a desfășurat „Cupa Unirii la Oină”, organizat sub înaltul patronaj al Casei Regale a României. La evenimentul care a
În contextul codului galben de averse și rafale, care a intrat în vigoare în această seară, meteorologii au emis și o avertizare hidrologică. Sunt prognozate scurgeri intensive pe pante și
În primele 10 zile de campanie pentru prezidențiale, candidații au cheltuit pentru promovare peste 8,3 milioane de lei. Cea mai mare sumă, 90% din total, le-a revenit candidaților Maia Sandu,
Ucraina s-ar putea alătura NATO chiar dacă anumite părți din teritoriul său ar rămâne ocupate de Rusia, a declarat fostul secretar general al alianței, Jens Stoltenberg, într-un interviu pe 4
Candidatul la prezidențiale din partea „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, promite să deschidă magazine sociale în fiecare raion, dacă va câștiga alegerile. Potrivit lui, acestea vor influența în sens pozitiv prețurile
Judocanul moldovean Vadim Ghimbovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial rezervat tinerilor, care se desfășoară în capitala Tadjikistanului, Dușanbe. În finala mică a categoriei de greutate de până la
De Ziua Mondială a Educației, cu un mesaj pentru profesori și toți angajații din învățământ a venit și șefa statului, Maia Sandu. În felicitare, președintele a precizat că de disciplina
În premieră, în Republica Moldova, la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost efectuată o esofagoplastie prin abord miniminvaziv, anunță instituția medicală, într-un comunicat de presă. Intervenția a avut loc
Plicurile cu buletinele destinate votării prin corespondență au ajuns în Statele Unite, anunță Ministerul de Externe. Acestea urmează să fie expediate deja moldovenilor care s-au înregistrat să voteze prin poștă.
Centrul de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei organizează pelerinaje gratuite la Iași de sărbătoarea Sfintei Parascheva, cinstită în 14 octombrie, pentru credincioșii din R. Moldova, care vor să meargă să se
Un responsabil al centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de forţele ruse în sudul Ucrainei, a fost ucis într-un atentat cu maşină capcană, potrivit Agerpres. Anterior, acesta a fost acuzat de
Numărul tinerilor interesați de pedagogie și angajați în școli și grădinițe scade de la an la an. Dacă în 2018, ponderea profesorilor și educatorilor care aveau până la 30 de
Ministrul Educației, Dan Perciun, a adresat un mesaj, cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, sărbătorită anual în prima sâmbătă din luna octombrie. Acesta le-a mulțumit cadrelor didactice pentru
Accident rutier provocat de ceață. Șapte persoane au ajuns la spital cu diferite traumatisme, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din preajma satului Larga
Alegătorii, care în ziua scrutinelor din 20 octombrie nu se vor putea deplasa la secțiile de votare din diferite motive, pot depune cereri pentru a solicita urna mobilă. Practica alegerilor
Tradițional, în primul weekend din octombrie are loc Ziua Națională a Vinului. În acest an, sărbătoarea a ajuns la cea de-a 23-a ediție, care va aduna 99 de vinificatori, un
Compania „GENERAL MEDIA GROUP CORP”, care deține postul de televiziune suspendate Prime, PublikaTV, precum și posturile de radio PublikaFM și MuzFM, a rămas fără licență. Retragerea actelor permisive pentru domniul
Un nou „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuație” (ÎOOP6), coordonat de academicianul Gabriela Pană Dindelegan, a văzut miercuri lumina tiparului, la Editura Univers Enciclopedic. ÎOOP6 se înscrie în tradiția
Evaluarea proiectelor comune ale Mitropoliei Basarabiei, Patriarhie Române și Guvernului de la București, dar și noile inițiative care urmează să fie realizate, în 2025, în contextul centenarului Mitropoliei Basarabiei au
Președintele PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, a fost înaintat oficial drept candidat la alegerile parlamentare din 1 decembrie, din România. El a fost prezentat echipei chiar de către
R. Moldova intră din această seară sub avertizări de vreme rea. Sunt anunțate ploi torențiale și vânt puternic. În unele regiuni, aversele ar putea aduce cantități de apă de până
Conflictul dintre angajații Institutului Național de Metrologie și directoarea agenției, Georgeta Mincu, ia amploare. Colectivul, care o acuză pe șefa INM de incompetență, exercitări de presiune și depășiri de atribuții,
Tragedie la Aeroportul Internațional Chișinău. Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, cetățean moldovean, a murit subit în terminalul aerogării în timp ce cumpăra un bilet rezervat. Bărbatului i
Suntem frați și avem un singur obiectiv – integrarea R. Moldova în UE și dezvoltarea proiectelor investiționale comune. Este unul dintre mesajele transmise azi la Chișinău de premierul României, Marcel
Compania Microsoft și Guvernul Statelor Unite au destructurat o rețea care pregătea atacuri cibernetice puse la cale de serviciile de informații ale Rusiei. Peste o sută de domenii web, folosite
Reabilitarea și modernizarea a 3000 de kilometri de drumuri și investiții de 8 miliarde de lei în proiectele locale de infrastructură și de reabilitare a tuturor policlinicilor. Este un nou
Alte 20 de autobuze cumpărate din asistența financiară oferită de România vor ajunge în școlile din R. Moldova. Ceremonia de predare a noului lot de vehicule a avut loc astăzi
Tânărul sportiv Artiom Roșca a câștigat, în premieră pentru R. Moldova, medalia de argint la Campionatul Mondial de Taekwondo pentru juniori. Competiția a avut loc în Coreea de Sud. Sportivul nostru
Cel puțin 20 de preoți din Republica Moldova, toți de la Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova, sunt cercetați de poliție, după ce ar fi primit lunar, din
Trei echipaje ale pompierilor au intervenit, azi-dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de la primul etaj al unui bloc din Bălți. Salvatorii au evacuat din clădire 16 persoane,
Revin furtunile! Serviciul Hidrometeorologic a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă începând cu 5 octombrie, ora 18:00, până în 7 octombrie, ora 12:00. În intervalul menționat se
Doi adolescenți riscă până la 10 ani de închisoare, după ce au au amențat și bătut un tânăr de 20 de ani pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei.
Doborârea rachetelor și dronelor rusești de pe teritoriul NATO deasupra Ucrainei ar implica Statele Unite în războiul de amploare al Moscovei. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al
Ofițerii de umrărire penală a Poliției de Frontieră și procurorii pentru cauze speciale anunță reținerea celui de-al patrulea membru al grupării care a adus prin contrabandă mașini de lux din
Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că nu crede că va exista „un război total” în Orientul Mijlociu, o regiune unde situaţia stă să explodeze pe fondul ofensivei Israelului
Casa din Florești a deputatului PAS Larisa Novac a fost vandalizată. Incidentul s-a produs noaptea trecută, după cum anunță chiar ea, într-o postare pe Facebook. Potrivit parlamentarei, persoanele necunoscute au
Susținere pentru integrarea europeană și investiții în creștere pentru infrastructura din R. Moldova. Sunt doi piloni din programul de sprijin al Bucureștiului pentru Chișinău, enunțați de premierul României, Marcel Ciolacu,
În următorii doi ani, autoritățile de la Roma vor acorda R. Moldova un sprijin financiar de 40 de milioane de euro pentru agricultură, sănătate și pentru proiectele de eficiență energetică.
De la începutul acestui an, geniștii Armatei Naționale au efectuat 116 misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 248 de obiecte explozive de diferite tipuri și peste 500
Candidatul la funcția de președinte din partea „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, consideră că, în prezent, legislația penală pentru cei care comit acte de corupție este prea blândă. Acesta își propune
Două depozite de carburanți din regiunile rusești Voronej și Perm au fost cuprinse de flăcări noaptea trecută. În Voronej, infrastructura petrolieră a fost atacată în localitatea Anna de mai multe
Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi, 4 octombrie, pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care a fost canonizat în vara acestui an, alături de alți 15 sfinți români. Preot, membru
În ultima lună, în urma unor controale ale inspectorilor de mediu, au fost demolate 51 de baraje construite ilegal pe cursul mai multor râuri mici și mijlocii. Aceste baraje au
După zeci de portaluri și site-uri de știri din Rusia, blocate în R. Moldova, autoritățile de la Chișinău interzic acum și cele mai cunoscute motoare de căutare, Yandex.ru și Dzen.ru,
Ministerul Apărării Naționale a confirmat joi că sistemul Patriot donat de România a ajuns în Ucraina, anunță Europa Liberă Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit României, în aderarea de miercuri
Colectivul Institutului Național de Metrologie cere demisia proaspătului șef, Georgeta Mincu, fost ministru al Agriculturii în Guvernul condus de Maia Sandu în 2019. Demersul este susținut de cel puțin 27
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență atenționează repetat despre pericolul utilizării sau amplasării incorecte a centralelor pe gaz, în special a buteliilor cu gaz lichefiat, care, deseori, sunt păstrate
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova s-a observat o creștere a cantității de praf în aer. Aceasta este cauzată de masele de aer care vin dinspre Asia
Comisia Electorală Centrală a început astăzi tipărirea buletinelor de vot pentru alegătorii din străinătate. Tirajul total va fi de peste 852 de mii de buletine pentru fiecare scrutin, care vor
În procesul de negocieri cu Uniunea Europeană, nimeni nu va impune autorităților de la Chișinău o lege prin care pământurile să poată fi vândute străinilor, după aderarea R. Moldova la UE.
Mitropolitul Vladimir, capul Bisericii Ortodoxe din Moldova, care se subordonează Bisericii de la Moscova, a mers și el într-un „pelerinaj” în Rusia, deși a a evitat să anunțe public acest
Cei 11 cetățeni moldoveni, evacuați din Liban în Polonia cu o cursă aeriană organizată de autoritățile ucrainene, au ajuns azi la Chișinău. Aceștia au fost întâmpinați la Aeroportul Internațional Chișinău
Autoritățile de la Chișinău anunță alertă de călătorie în Iran. Ambasada R. Moldova în această țară islamică recomandă cetățenilor moldoveni să evite orice călătorie în Iran, în legătură cu sporirea
Studenții noii promoții a Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului de Interne au depus astăzi jurământul în cadrul unei ceremonii la care au participat șeful de la MAI, Adrian Efros
Cel puțin zece oameni au fost răniți în urma unui atac al forțelor ruse asupra unui bloc de apartamente cu cinci etaje din Harkov, al doilea oraş ca mărime din
Preşedintele SUA Joe Biden a declarat miercuri că se opune unor atacuri israeliene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, la o zi după lansarea a aproximativ 200 de rachete iraniene către Israel.
Mitropolia Basarabiei s-a mobilizat pentru susținerea unei familii numeroase din satul Boșcana, raionul Criuleni, care, acum patru zile, a rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa a fost mistuită de un incendiu
Partidul Social Democrat European îndeamnă cetățenii să voteze „DA” la referendum, „indiferent de simpatiile politice”. În cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi, liderul formațiunii, Ion Sula, a subliniat că,
Guvernul României a făcut publică agenda oficială a vizitei premierului Marcel Ciolacu la Chișinău, care va avea loc vineri, 4 octombrie. Astfel, șeful Guvernului de la București vine în Republica
Zeci de mii de activiști ai partidelor afiliate fugarului Ilan Șor ar fi implicați într-o amplă schemă de racolare și corupere a alegătorilor pentru scrutinele din 20 octombrie. Potrivit unei
Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul va avea întrevederi cu demnitari de la Chișinău, iar sâmbătă va
Guvernul de la București va susține financiar restaurarea sediului Ministerului Culturii de la Chișinău. România va investi, în acest sens, peste 2,4 milioane de euro. Decizia de a restaura imobilul de
Circulația rutieră va fi sistată, sâmbătă și duminică, pe mai multe străzi din centrul Capitalei, în contextul organizării Zilei Naționale a Vinului, ediția a 23-a. Primăria Capitalei anunță că restricțiile
Şase persoane au fost ucise într-un atac israelian care a vizat, în noaptea de miercuri spre joi, un centru de ajutor al grupării Hezbollah în centru Beirutului, potrivit Ministerului libanez
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată la Chișinău săptămâna viitoare. Oficialul european va prezenta un nou instrument de asistență financiară pentru Moldova, au declarat surse ale Europei
Certificatul de asigurare auto „Cartea Verde”, obligatoriu în deplasările cu mașinile în străinătate, va putea fi prezentat doar în format digital, începând cu 1 ianuarie 2025. Până atunci, Banca Națională
Atacul terorist din cartierul vechi Jaffa al orașului Tel Aviv, care s-a soldat cu șapte morți și 17 răniți, a fost revendicat de Hamas. Organizaţia teroristă palestiniană și-a asumat responsabilitatea pentru atacul de
Comisia Electorală Centrală a stabilit un tiraj de peste 852 de mii de buletine de vot pentru secțiile de votare din străinătate pentru referendumul și alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Din
În cazul unei crize de energie electrică, provocată de stoparea livrărilor de gaze a concernului rus Gazprom în stânga Nistrului, Chișinăul este gata să-și majoreze importurile de energie din România și
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 14 ani pentru că ar fi violat o fată de 9 ani, în februarie 2020. Potrivit unui comunicat
Candidatul PDCM la prezidențiale, Ion Chicu, și-a anunțat programul de reindustrializare a R. Moldova. Fostul premier propune crearea platformelor industriale în fiecare raion, inițiativă lansată încă în 2020, dar care
Iranul a prelungit închiderea spaţiului său aerian, aşteptându-se la represalii din partea Israelului în urma atacului său de marţi seara cu rachete balistice. Toate zborurile au fost anulate până joi,
Una dintre cele șapte victime ucise în atentatul terorist produs în Yaffo, Tel-Aviv, Israel, este Nadia Sokolenko, o femeie din R. Moldova, în vârstă de 40 de ani. Informația a
O femeie din R. Moldova a murit în urma atacului terorist din Yaffo, Tel-Aviv, Israel, produs în seara zilei de 1 octombrie 2024, anunță Ministerul de Externe, într-un comunicat de
Trecerea la republică prezidențială, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, numirea unui guvern format din profesioniști, dar și crearea unui fond prezidențial de urgență. Sunt câteva dintre principalele inițiative din reforma instituțională
O întreprindere din R. Moldova, fondată de o companie rusească inclusă în lista sancțiunilor internațională, vizată într-un dosar de abuz în serviciu și insolvabilitate fictivă. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate
În iunie 2025, la sfârșitul acestui an de studii, absolvenții claselor a IX-a nu vor susține probele în școlile unde au învățat, ci în centre de examen, după exemplul bacalaureatului.
Consiliul de Securitate al ONU va avea azi, la New York, o reuniune de urgență după atacul de marți al Iranului asupra Israelului și în urma escaladării situației în sudul
Forțele ucrainene se retrag din orașul Vuhledar, aflat în regiunea Donețk, a anunțat pe 2 octombrie grupul de forțe „Hortița”. Brigada 72 Mecanizată a Ucrainei a apărat Vuhledar timp de
Israelul l-a declarat miercuri pe șeful ONU Antonio Guterres „persona non grata”, interzicându-i intrarea în țară pentru că nu a condamnat atacul cu rachete al Iranului asupra Israelului. „Oricine nu
Politicianul fugar Ilan Șor se confruntă cu o problemă majoră în cadrul Blocului „Victorie”, format din mai multe partide afiliate acestuia, care acum s-ar ascunde la Moscova. Într-un nou articol,
Șeful unei companii este suspectat de accesarea ilegală a datelor despre profilul mașinilor din R. Moldova, informații pe care ulterior le vindea persoanelor interesate. Bănuitul, în vârstă de 40 de
Atacul Iranului asupra Israelului riscă „să dea foc” întregului Orient Mijlociu, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, condamnând „cu cea mai mare fermitate” lansarea de către Teheran a 200
Un nou atac cu drone în zona Dunării, la frontieră cu România. Forțele ruse au lovit cu drone, noaptea trecută, Vama Orlovka (Cartal), localitate aflată peste Dunăre de orașul Isaccea
Premierul Dorin Recean le cere concurenților electorali să nu mai promoveze falsuri și minciuni, ci să prezinte un plan de dezvoltare pentru Republica Moldova. Reacția șefului executivului vine în contextul
Alegătorii, care în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului din 20 octombrie, nu se vor afla în localitatea în care au domiciliul sau reşedinţa, pot solicita de la biroul electoral un certificat pentru