CSP a inițiat o procedură disciplinară în privința fostului procuror general interimar Dumitru Robu

Fostul procuror general interimar Dumitru Robu este vizat într-o procedură disciplinară inițiată de Consiliul Superior al Procurorilor. Structura anunță că a început procesul în urma unei sesizări și că, în acest sens, va fi creată o comisie de disciplină.

„CSP a luat act și de sesizarea depusă de procurorul Vladislav Căruceru privind fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare comise de Dumitru Robu, în perioada în care a exercitat atribuțiile de Procuror General interimar. Consiliul a dispus inițierea procedurii disciplinare în privința acestuia, în baza existenței unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 38 din Legea nr. 3/2016”, transmite bizlaw.md.

Pentru examinarea sesizării, CSP va solicita crearea Comisiei de disciplină formată din cinci membri, propuși de Președintele Republicii, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor și Procurorul General. Aceasta se constituie în termen de 10 zile și își încheie mandatul odată cu finalizarea procedurii disciplinare.

De asemenea, CSP a examinat azi și cauza disciplinară privind comportamentul procurorului Igor Buliga din Chișinău, Oficiul Râșcani. Procedura a fost inițiată după apariția în spațiul public a unor informații despre un comportament inacceptabil față de o studentă aflată în stagiul de practică la Procuratură.

După analizarea materialelor, CSP l-a recunoscut vinovat pe Igor Buliga de manifestarea unei atitudini nedemne și a unui comportament contrar normelor de etică profesională față de o persoană aflată sub coordonarea sa. Consiliul a aplicat sancțiunea disciplinară de eliberare din funcția de procuror.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...