Erdogan pune condiții pentru aderarea Suediei la NATO: Deschideți calea de aderare a Turciei la UE

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că Ankara va sprijini aderarea Suediei la NATO dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE.

„Deschideţi mai întâi calea pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi apoi vom deschide calea pentru Suedia, la fel cum am deschis calea pentru Finlanda”, a declarat Erdogan, cu o zi înainte de summitul anual al NATO de la Vilnius

Turcia a cerut aderarea la comunitatea europeană încă din 1987, statutul de țară candidată l-a obținut în 1999, iar negocierile au început în 2005. Acestea au evoluat foarte încet, iar până în 2016, doar 16 capitole de negociere au fost deschise. Ulterior, negocierile au bătut pasul pe loc. 

La sfârşitul anului 2020, Comisia Europeană apreciase că şansele de aderare ale Ankarei erau „într-un punct mort” din cauza deciziilor contrare intereselor UE luate de liderii săi. 

Turcia este ultima ţară din NATO, alături de Ungaria, care se opune aderării Suediei, în ciuda măsurilor luate de ţara scandinavă, inclusiv o reformă a Constituţiei sale şi adoptarea unei noi legi antiterorism. Erdogan continuă să critice Suedia pentru presupusa indulgenţă faţă de militanţii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul său.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram