Evaziune la o fabrică de panificație. Timp de trei ani au fost plătite salarii „în plic” de peste 90 de milioane de lei

Administratorul unei fabrici de panificație a fost reținut într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Timp de trei ani, în cadrul unei scheme, au fost plătite salarii „în plic” de 91,7 milioane de lei.

Ofițerii de urmărire penală ai INI și procurorii PCCOCS au desfășurat mai multe percheziții în această cauză, în urma cărora, pe lângă administrator, a fost reținut și responsabilul de gestionarea banilor.

„Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2023–2025, reprezentanții întreprinderii ar fi pus în aplicare un mecanism de achitare a salariilor „în plic”, prin tăinuirea unei părți din fondul real de salarizare și, implicit, diminuarea obligațiilor fiscale față de stat. Valoarea estimativă a remunerațiilor achitate și nedeclarate autorităților se ridică la aproximativ 91,7 milioane de lei. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat documente contabile, telefoane mobile, suporturi electronice de stocare a informației, date dintr-un program informatic de evidență contabilă, precum și plicuri cu bani care ar fi fost destinați achitării salariilor nedeclarate”, se arată într-un comunicat al IGP.

Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată în instanță, persoanele implicate riscă până la 10 ani de închisoare, amenzi penale și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități. Totodată, întreprinderea vizată riscă sancțiuni financiare considerabile, inclusiv lichidarea, în condițiile legii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...