Planul de pace propus de administrația președintelui SUA, Donald Trump, pentru Iran întâmpină rezistență puternică din partea industriei petroliere, care avertizează asupra costurilor majore și riscurilor juridice generate de ideea
Planul de pace propus de administrația președintelui SUA, Donald Trump, pentru Iran întâmpină rezistență puternică din partea industriei petroliere, care avertizează asupra costurilor majore și riscurilor juridice generate de ideea
O zonă industrială din apropierea uneia dintre cele mai mari rafinării din Rusia a fost avariată în urma unui atac cu drone atribuit Ucrainei, au anunțat joi autoritățile ruse. Guvernatorul
Prețurile petrolului au crescut semnificativ marți, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Statele Unite și Iran, în contextul în care președintele Donald Trump a respins propunerea de armistițiu ca
Comisia parlamentară pentru securitate națională va organiza în 22 aprilie audieri cu privire la elucidarea circumstanțelor cazului Ludmilei Vartic. Șeful comisiei, Lilian Carp, a precizat pentru IPN că audierile au fost
Uniunea Europeană lucrează la un set de măsuri pentru a preveni o criză a combustibilului pentru avioane, în contextul perturbărilor majore din aprovizionarea globală cauzate de conflictul cu Iranul și
Un incident grav, calificat drept infracțiune motivată de ură antisemită, a avut loc la Londra, unde patru ambulanțe aparținând comunității evreiești au fost incendiate în mod deliberat. Potrivit informațiilor preliminare,
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat că armata israeliană va continua să lovească gruparea Hezbollah „oriunde este necesar”, după o nouă serie de atacuri în sudul Libanului. Declarația vine după
Guvernul va cere Parlamentului să instituie stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, în contextul crizei privind alimentarea cu energie electrică a Republicii Moldova. Decizia urmează să
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că războiul cu Iranul s-ar putea încheia „foarte curând”, indicând un termen de două–trei săptămâni. Casa Albă a anunțat că liderul american va susține,
Presa, mai ales cea de investigație, a fost întotdeauna ținta presiunilor, iar cei care ar trebui să o apere au fost, în unele cazuri, chiar cei care au atacat-o cel
Comandamentul Forțelor Armate ale Iranului a „corectat” declarația președintelui iranian, Masoud Pezeshkian, care promisese anterior că Teheranul nu va mai lansa lovituri împotriva statelor din Golful Persic. Potrivit agenției iraniene
Israelul a lansat un atac masiv asupra Libanului, vizând peste 100 de obiective în doar 10 minute, într-una dintre cele mai intense operațiuni de la începutul conflictului. Explozii au fost
Primăria Chișinău anunță că, în mai puțin de o lună, au fost reabilitate peste 55 de mii de metri pătrați de drum. Potrivit autorităților, aceasta este prima etapă a intervențiilor
După o lună și jumătate de la reținere, primarul din Durlești, Eleonora Șaran, acuzată într-un dosar de corupție, a fost transferată în arest la domiciliu. Decizia de prelungire a arestului
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost înfrânt la alegerile parlamentare, după 16 ani de guvernare neîntreruptă. Partidul lui Orban, Fidesz, a pierdut scrutinul de duminică în fața formațiunii de opoziție
Opt persoane au fost rănite în urma unui atac cu drone asupra orașului Novorossiisk, iar infrastructura energetică a suferit pagube, inclusiv la terminalul petrolier Sheskharis, unul dintre cele mai importante
Șeful Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară din Parlament, Serghei Ivanov, acuză guvernarea că ignoră problemele agricultorilor și îi manipulează atunci când aceștia încearcă să-și revendice drepturile. Potrivit lui, autoritățile
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Statele Unite „nu trebuie să fie acolo pentru NATO”, punând din nou sub semnul întrebării angajamentul Washingtonului față de principiul apărării colective al
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este pregătit să reia „bombardamentele masive” împotriva Iranului, într-o formă „mai puternică decât oricând”, dacă Teheranul nu va respecta ceea ce liderul american
Rusia a obținut un impuls financiar pe termen scurt din criza din Orientul Mijlociu, încasând aproximativ 1,3–1,9 miliarde de dolari venituri suplimentare din taxele pe exporturile de petrol, după ce
Autoritățile din Noua Zeelandă analizează posibilitatea introducerii unor zile obligatorii fără automobile, pe fondul temerilor privind un posibil deficit de combustibil, transmite Economic Times. Ministrul de finanțe, Nicola Willis, a
Relațiile dintre Germania și Spania ar putea trece printr-un moment tensionat după o întâlnire recentă la Casa Albă, iar cancelarul german Friedrich Merz nu reușește deocamdată să ia legătura cu
Noul consilierul al președintelui Maia Sandu pentru relațiile cu cultele religioase, Ion Mocanu, este ginerele secretarului Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș, confidentului principal al mitropolitului Vladimir, care conduce biserica locală a
Președintele Maia Sandu avertizează asupra creșterii riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina. Potrivit ei, perturbările logistice provocate de conflictul din regiune au amplificat traficul de arme, de droguri
Iranul a anunțat redeschiderea completă a traficului pentru navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz, în contextul armistițiului de 10 zile convenit între Israel și Liban. Potrivit ministrului de externe iranian, Abbas
Europa se apropie de un punct în care va trebui să redeschidă canalele de dialog politic cu Rusia, însă acest proces trebuie realizat în mod coordonat între statele europene, a
Elevii din clasele primare și gimnaziale nu mai sunt obligați să prezinte acte justificative pentru absențe, modificările fiind incluse în regulamentul de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ, aprobat
Mai multe opere de artă în valoare de milioane de euro au fost furate dintr-un muzeu din apropierea orașului Parma, în urma unui jaf rapid, au confirmat autoritățile italiene. Potrivit
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că s-a întâlnit la Kiev cu președintele Maia Sandu, subliniind importanța vizitei într-o zi simbolică, marcată de comemorarea accidentului de la Cernobîl. „Apreciem această
32 de state membre ale Agenția Internațională a Energiei au convenit să elibereze pe piață 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice, în cea mai mare operațiune
Vama de la Leova – Bumbăta va fi închisă marți, 7 aprilie, anunță Poliția de Frontieră. Activitatea va fi suspendată în intervalul 08.00 – 20.00 din cauza unor lucrări tehnice
Iranul a respins „planul de pace” propus de Statele Unite, insistând că orice încheiere a conflictului trebuie să aibă loc în termenii săi, nu în baza condițiilor avansate de Washington,
O nouă dronă a survolat, nopatea trecută, spațiul aerian al R. Moldova. Aparatul de zbor a fost observat de polițiștii de frontieră în zona satelor Olănești și Crocmaz din raionul
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că patru state membre ale Alianței încetinesc procesul de aderare a Ucrainei, în ciuda angajamentelor anterioare privind parcursul „ireversibil” al Kievului către
Comisia Europeană le solicită statelor membre să analizeze posibilitatea reducerii consumului de petrol și gaze, în special în sectorul transporturilor, în contextul riscului unor perturbări prelungite ale aprovizionării energetice generate
Instanța de judecată va fi obligată să dispună anunțarea în căutare a persoanelor condamnate la închisoare, care lipsesc nejustificat de la pronunțarea sentinței, chiar în momentul stabilirii pedepsei. Potrivit unui
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a anunțat suspendarea acordului de cooperare în domeniul apărării cu Israel, care vizează schimbul de echipamente militare și cercetarea tehnologică. „Având în vedere situația actuală, guvernul
În 2026, pensiile și prestațiile sociale vor fi indextate cu 6,84 la sută, iar măsura se va aplica din 1 aprilie. Decizia a fost aprobată de Guvern, în cadrul ședinței
Un pariu inspirat s-a transformat într-un câștig uriaș pentru un amator de sport din raionul Orhei. Acesta a reușit performanța de a transforma 410 lei în impresionanta sumă de 503 121 de
Chirurgul plastician Olesea Sobcenco a fost desemnată „Omul Anului 2025” de către revista VIP Magazin, în categoria „Medicină estetică”. Distincția este acordată anual unor personalități considerate printre cele mai de
Președintele SUA, Donald Trump, analizează posibilitatea de a redenumi Strâmtoarea Ormuz în „Strâmtoarea Americii” sau chiar „Strâmtoarea Trump”, după ce Washingtonul ar reuși să preia controlul asupra rutei maritime strategice,
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat îngrijorarea că, după încheierea conflictului cu Iranul, administrația condusă de Donald Trump va relua presiunile asupra Kievului pentru a accepta concesii teritoriale în vederea
Atacurile lansate de Iran asupra infrastructurii energetice din Qatar au scos din funcțiune aproximativ 17% din capacitatea de export de gaz natural lichefiat (GNL) a statului din Golf, pentru o
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a declarat că în zilele următoare ar putea avea loc negocieri între Statele Unite și Iran la Islamabad, subliniind că
94 de elevi din mai multe instituții de învățământ din municipiul Bălți au primit pachete cu produse alimentare, în urma unei acțiuni caritabile organizate de Episcopia de Bălți a Mitropoliei
Fracțiunile parlamentare de opoziție au semnat o declarație comună adresată Președintelui Parlamentului Igor Grosu, prin care își exprimă „poziția consolidată față de proiectul Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului și
Un consilier municipal din Bălți, șeful adjunct al Direcției de urbanism din oraș și doi funcționari cadastrali au fost reținuți într-un dosar de corupție. Cei patru bănuiți sunt acuzați de
Guvernul Spania a decis retragerea permanentă a ambasadorului său din Israel, potrivit unui anunț publicat marți în buletinul oficial al statului, într-un context de deteriorare accentuată a relațiilor diplomatice dintre
Guvernarea renunță la „grija constantă față de cetățeni” din anii precedenți și anunță că, în acest an, nu va oferi ajutor unic de Paște, după ce, în 2025, a alocat
Organizații, companii și ONG-uri din mai multe țări lucrează la dezvoltarea unui logo universal care să certifice produsele și serviciile realizate exclusiv de oameni, pe fondul reacției tot mai puternice
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a emis un avertisment către populația civilă din Orientul Mijlociu, îndemnând oamenii să părăsească imediat zonele în care sunt staționate forțe americane, pe fondul riscului
Autoritățile ruse ar fi început blocarea aproape completă a aplicației de mesagerie Telegram, care în ultimele zile funcționează cu mari dificultăți pe teritoriul Rusiei, potrivit utilizatorilor și platformelor de monitorizare
Asistența oferită Republicii Moldova prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene continuă să se extindă, în contextul eforturilor de gestionare a poluării cu produse petroliere de pe râul Nistru,
Din azi, 1 aprilie, părinții pot depune dosarele pentru înscrierea copiilor în clasa întâi. Prima etapă va fi organizată până în 18 mai și este destinată copiilor care împlinesc șapte ani
Centrul Național Anticorupție anunță rezultatele celor 50 de percheziții organizate, azi-dimineață, la Orhei și Chișinău în cadrul unor acțiuni de urmărire penală privind coruperea electorală și finanțarea ilegală a partidelor.
Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 22 aprilie în Sankt Petersburg, unde un automobil a rupt parapetul de protecție, a lovit un pieton și a căzut
Ecologistul Ilia Trombițchi vine cu o recomandare dură pentru autoritățile centrale. Specialistul susține că, dacă ar avea atribuțiile necesare, ar interzice consumul de pește din râul Nistru pentru următorii trei
Uniunea Europeană a avertizat că eventualele atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran, amenințate de președintele american Donald Trump, ar constitui o încălcare gravă a dreptului international, scrie Politico. Președintele Consiliului
Un nou impas juridic la Comrat. Curtea de Apel Sud a suspendat hotărârea Adunării Populare a Găgăuziei din 17 martie prin care s-a decis organizarea alegerilor în legislativul local în
sursa video: https://www.trinitas.tv/live/
Administrația președintelui american Donald Trump ia în calcul desfășurarea a mii de militari în Orientul Mijlociu pentru posibile operațiuni terestre împotriva Iranului, potrivit unor surse citate de Reuters. Potrivit acestora,
Și în acest an, sărbătorile pascale au ținut în alertă serviciile de urgență, pe fundalul aglomerației, al consumului specific perioadei și al riscurilor în trafic. Potrivit autorităților, Serviciul 112 a
Cel puțin 14 persoane au murit și peste 80 au fost rănite în urma unei coliziuni între un tren de navetiști și un tren de lung parcurs în apropiere de
Peter Magyar, liderul Partidului „Tisza” care a învins la parlamentarele din Ungaria, formațiune ce-l va propulsa la șefia noului guvern ungar, a anunțat că Budapesta nu va înceta achizițiile de
O mașină era cât pe ce să lovească mai mulți pietoni care traversau regulamentar pe o stradă din sectorul Ciocana al Capitalei. Cazul s-a produs joi, 9 aprilie. Un video postat
Costul motorinei se apropie de 31 de lei. Prețul a mai crescut cu 56 de bani și a ajuns la 30,74 de lei pentru un litru. Noile prețuri pentru joi
Ucraina a transmis scuze oficiale către Finlanda după ce mai multe drone au pătruns în spațiul aerian al acestei țări, unul dintre aparate prăbușindu-se în apropierea orașului Kouvola. Ministrul finlandez
Primul ministru Alexandru Munteanu a vizitat astăzi, 13 martie, orașul Soroca, una dintre localitățile de pe malul râului Nistru, afectat de scurgerile petroliere care vin din amonte din Ucraina, în
Dreptul la libertatea de exprimare și la întruniri pașnice a fost restrâns în mod arbitrar, iar cazurile de tortură și alte forme de tratament abuziv, inuman sau degradant nu au
Liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, a calificat armistițiul de două săptămâni cu Iran drept „o catastrofă politică” pentru premierul Benjamin Netanyahu, acuzându-l de eșec strategic și lipsă de viziune.
Misiunea lunară Artemis II a fost lansată cu succes, marcând un nou pas major în programul de explorare spațială al NASA. Nava spațială Orion a decolat pe 1 aprilie, la
Mii de oameni au protestat duminică în capitala Albaniei, la Tirana, împotriva guvernului condus de premierul Edi Rama, manifestația degenerând în confruntări violente între demonstranți și forțele de ordine. Protestatarii,
Declarațiile privind un armistițiu de două săptămâni între Statele Unite ale Americii și Iran nu au reușit să deblocheze traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, unde sute de nave rămân în
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat importanța sprijinirii vieții și a familiilor, în contextul Marșului pentru Viață, care va avea loc în 28 martie, inclusiv în Republica Moldova. Declarațiile au
Autoritățile din Estonia au instituit în noaptea de luni spre marți o alertă aeriană extinsă la nivel național, după detectarea mai multor drone în apropierea și chiar în interiorul spațiului
Autoritățile de la Kiev resping ferm orice legătură cu incidentul privind descoperirea unor materiale explozive în apropierea gazoductului TurkStream pe teritoriul Serbiei, în timp ce oficiali ungari au lansat suspiciuni
O grupare de hackeri afiliată serviciului de informații al armatei ruse este responsabilă pentru o amplă campanie de spionaj cibernetic, care a vizat infrastructuri guvernamentale și militare din mai multe
„Cu gândul la trecut, dar mai ales cu încredere în viitor, să păstrăm vie această legătură de suflet care ne unește ca un singur popor”. Este mesajul transmis de fostul secretar
Iranul a lansat un avertisment dur către SUA și Israel, anunțând că ar putea viza universități israeliene și filiale ale instituțiilor americane din regiune, ca răspuns la recentele atacuri asupra
Creșterea bruscă a prețurilor la benzină a readus în prim-plan interesul pentru automobilele electrice, după câteva luni în care vânzările au încetinit. Platforma de analiză auto CarEdge a anunțat că
Ploile torențiale au provocat o situație de urgență în Daghestan, după ce digul de pământ al rezervorului Gedjuh a cedat, generând inundații puternice. Cele mai grave consecințe au fost înregistrate
Vijelia de aseară a provocat mai multe pagube în Capitală și în mai multe raioane. Câțiva arbori au căzut pe mașini și trotuare în Chișinău, iar în unele sate părți
Medicii de la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” au înregistrat o nouă premieră națională. O echipă a instituției a realizat, pentru prima dată, o intervenție de curățare a arterei carotide de
Cel puțin trei persoane, printre care un băiat de 13 ani, au murit în urma unui atac aerian rusesc asupra orașului Kramatorsk, iar alte șapte au fost rănite, au anunțat
Președintele SUA, Donald Trump, ar fi avertizat că va suspenda livrările de arme către Ucraina pentru a forța aliații europeni să participe la o „coaliție a celor dispuși”, menită să
Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, a promulgat o lege care prevede redenumirea Aeroportului Internațional Palm Beach în „Aeroportul Internațional Donald J. Trump”, în onoarea actualului președinte al SUA. Actul normativ,
Comisia Europeană a decis să amâne prezentarea propunerii legislative privind interzicerea permanentă a importurilor de petrol rusesc, inițial programată pentru 15 aprilie, potrivit unei actualizări a agendei legislative, citate de
Un microbuz s-a răsturnat și a fost grav avariat în urma unui impact cu un troleibuz de pe linia nr. 2 din Capitală. Accidentul a avut loc pe strada Gheorghe
Un bărbat de 60 de ani a fost tamponat mortal de o mașină joi seara pe o porțiune de drum neiluminat din orașul Vatra, municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare
Comunitățile locale din Republica Moldova au oportunitatea de a accesa noi surse de finanțare și asistență tehnică pentru consolidarea rezilienței economice. În cadrul rețelei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), opt
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că se opune reluării livrărilor de petrol rusesc prin oleoductul „Drujba”, afirmând că o astfel de decizie „nu se deosebește cu nimic de ridicarea
Cel puțin 40% din capacitatea de export a petrolului din Rusia este în prezent indisponibilă, în urma atacurilor cu drone ucrainene, avariilor la infrastructură și confiscării unor petroliere, potrivit calculelor
Prețul motorinei mai scade în weekend și, după aproape o lună și jumătate, se apropie de prețul benzinei. Pentru următoarele trei zile, ANRE anunță că un litru de motorină va
Drumarii au ieșit din nou în teren, pentru a astupa gropile formate în urma intemperiilor din această iarnă. Potrivit autorităților, se lucrează pe mai multe sectoare de drumuri, unde se
Autoritățile din Afganistan au anunțat că cel puțin 400 de persoane au murit și aproximativ 250 au fost rănite în urma unui atac aerian atribuit Pakistanului asupra unui spital de
Israelul era cât pe ce să-l ucidă pe ministrul de externe al Belgiei, Maxime Prévot, aflat în Liban pentru a negocia un armistițiu în regiune. Despre acest lucru a anunțat
O mare parte din tezaurul dacic al României furat în 2025 din Drents Museum a fost returnată autorităților olandeze, în urma unor înțelegeri între suspecți și procurori. Anunțul a fost
Două drone militare ucrainene rătăcite au pătruns miercuri dimineață în spațiul aerian al Estoniei și Letoniei, venind dinspre Rusia, una dintre ele lovind coșul de fum al unei centrale electrice,
Pentagonul analizează mai multe scenarii pentru o „lovitură finală” împotriva Iranului, care ar putea include atât operațiuni terestre, cât și o campanie aeriană de amploare, potrivit unor oficiali americani citați