Și datele personale ale lui Ion Chicu ar fi fost accesate „din greșeală”. Cel puțin asta susține directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, ca urmare a denunțului făcut de fostul premier, care a menționat că-l va acționa în judecată.
Într-un mesaj făcut public, Iulian Groza afirmă că regretă cele întâmplate și dă asigurări că a luat măsuri pentru protecția datelor personale accesate, dar și că întreprinde măsuri pentru penalizarea celor vinovați. În același timp, el îl acuză pe Chicu de faptul că ar încerca să discretizeze organizația sa.
„Îmi pare rău nespus de rău că incidentul de accesare eronată a datelor, admis de o persoană contractată de IPRE pentru realizarea unei cercetări, anul trecut, despre care am informat Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, care la moment analizează circumstanțele acestui incident, este folosit în încercarea de a discredita organizația noastră, dar și anumite scopuri de luptă politică pe care categoric le respingem”, se spune în declarația lui Iulian Groza.
„Reiterez că IPRE a luat toate măsurile interne pentru confidențialitatea și securitatea în procesul de lucru cu datele, iar după depistarea incidentului, am întreprins toate măsurile pentru verificarea procesului de lucru al persoanei contractate, asigurarea că datele accesate eronat nu au fost preluate și întreprinderea măsurile pentru sancționarea acestuia pentru incidentul admis”, a mai menționat acesta.
Potrivit legislației Republicii Moldova, prelucrarea datelor cu caracter personal fără notificarea și autorizarea organului de control în domeniu, se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, în cazul persoanelor fizice, și cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale, în cazul persoanelor cu funcţii de răspundere, și cu amendă de la 120 la 300 de unităţi convenţionale pentru persoanele juridice. În toate cazurile, legea prevede privarea celor vizați de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an. Menționăm că directorul IPRE, Iulian Groza, este, în prezent, membru în Consiliul Suprem de Securitate, din partea societății civile.