Misiunea civilă din partea Uniunii Europene, care va ajuta Guvernul de la Chișinău să combată „activitățile destabilizatoare ale Rusiei”, va ajunge în Republica Moldova în luna mai. Potrivit secretarului de stat al MAI, Andrei Cecoltan, experții străini din domeniul securității vor colabora cu Ministerul de Interne, cel de Externe, dar și cu alte instituții de drept din Republica Moldova.
„Sunt abordate așa subiecte ca îmbunătățirea mecanismelor de gestionare a crizelor, contracararea amenințărilor hibride, consolidarea securității cibernetice, contracararea dezinformării. Conlucrarea cu experții din cadrul misiunii urmează să îmbunătățească legislația și domeniul politicilor publice. De asemenea, vor fi create noi mecanisme de coordonare și implementare a proiectelor de asistență. Data inițierii misiunii, componența exactă, precum și alte detalii relevante, urmează a fi anunțate de către colegii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, anume ei au fost mandatați să poarte aceste negocieri. Noi din discuțiile anterioare, anticipăm inițierea misiunii în luna mai”, a menționat Andrei Cecoltan, pentru Radio Moldova.
Subiectul privind instituirea unei misiuni civile, sub mandat european, pentru contracararea riscurilor de securitate în Republica Moldova a fost discutat la Bruxelles, în 22 februarie 2023, de către ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu. Astfel, părțile au convenit că o astfel de inițiativă este necesară, în contextul războiului hibrid dus de Rusia în Republica Moldova și tentativelor Kremlinului de a destabiliza situația social-politică. Potrivit șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, astfel de misiuni există și în alte țări ale lumii.