Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că operațiunea militară lansată împreună cu Israelul împotriva Iranului a prevenit izbucnirea unui al Treilea Război Mondial nuclear. „Dacă nu am fi acționat, în
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că operațiunea militară lansată împreună cu Israelul împotriva Iranului a prevenit izbucnirea unui al Treilea Război Mondial nuclear. „Dacă nu am fi acționat, în
Ne bântuie de ceva vreme „umbrela nucleară a Franței”. Nu știm exact ce înseamnă asta, impresia e că avem de-a face cu ceva gustos, ceva ce ar trebui să ne
Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a acuzat Marea Britanie și Franța s-ar pregăti să transfere în secret Ucrainei arme nucleare. Într-un comunicat al biroului de presă al SVR se
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a cerut Statelor Unite să transfere arme nucleare pe teritoriul țării sale pentru a descuraja o viitoare agresiune rusă, o propunere care probabil va fi percepută
Statele Unite se pregătesc să reintroducă arme nucleare pe teritoriul Marii Britanii, pentru prima dată după 2008, potrivit unor imagini din satelit analizate de Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS).
Președintele SUA, Donald Trump, a reluat marți campania sa „presiunea maximă” asupra Iranului, care include eforturi de a reduce exporturile de petrol ale Teheranului la zero, cu scopul de a
Rusia a luat în considerare posibilitatea unui atac nuclear asupra Ucrainei, însă China a avertizat Moscova să nu recurgă la arme nucleare. Declarația a fost făcută de secretarul de stat
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, 25 septembrie, că au fost propuse modificări la doctrina Federației Ruse privind recurgerea la armă nucleară, în contextul în care Ucraina încearcă să-şi