Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis un mesaj de susținere și solidaritate cu privire la parcursul european al Republicii Moldova. Într-un mesaj adresat enoriașilor cu ocazia Adunării Naționale „Molodva Europeană”,
Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis un mesaj de susținere și solidaritate cu privire la parcursul european al Republicii Moldova. Într-un mesaj adresat enoriașilor cu ocazia Adunării Naționale „Molodva Europeană”,
Un sobor de preoți de la Mitropolia Basarabiei a oficiat un serviciu divin la Cimitirul Eroilor Români din Chișinău, în semn de respect și prețuire pentru jertfa pe care au
Misiunea socială „Diaconia”, afiliată Mitropoliei Basarabiei, a pornit o nouă campanie menită să ajute cu hrană oamenii nevoiași. Acțiunea, denumită „Coșul alimentelor salvate’’, a fost lansată joi, 27 aprilie. Principala
Duminică, 30 aprilie, în sala Palatului de Cultură din Bălți, va avea loc un spectacol dedicat femeilor creştine, cu genericul „Sărbătoarea inimilor smerite și iubitoare”. Evenimentul se află la cea
Refugiații ucraineni care locuiesc temporar în orașul Bălți au avut parte de o atenție specială, cu ocazia sărbătorilor pascale, din partea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române.
† PETRU PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL CHIȘINĂULUI, MITROPOLIT AL BASARABIEI ȘI EXARH AL PLAIURILOR PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CHIȘINĂULUI HAR, MILĂ ŞI
Lumina Sfântă de la Ierusalim, care se pogoară la vecernia din ajunul Învierii Domnului, va ajunge, pentru al doilea an consecutiv, în Republica Moldova, cu sprijinul Patriarhiei Române. Potrivit unui
Misiunea socială Diaconia, a Mitropoliei Basarabiei, organizează, și în acest an, campania națională „Masa Bucuriei”, ajunsă deja la cea de a 14-a ediție. Acțiunea presupune colectarea donațiilor sub formă de
Sprijin creștinesc din România pentru familiile nevoiașe din Cahul. O cantitate impresionantă de ajutoare umanitare a fost colectată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și transmisă Episcopiei Basarabiei de Sud. Românii
Jurnalistul Ștefan Secăreanu se arată stupefiat de felul în care majoritatea PAS a modificat articolul 13 din Constituție, după ce limba a rămas „moldovenească” și încă fără „grafie latină”. Astfel,
Academia de Științe a Moldovei a găzduit, joi, 23 martie, Simpozionul științific „Reactivarea Mitropoliei Basarabiei, la 30 de ani: premise, evoluții, adevăr”. Evenimentul a reunit o serie de personalități de
Centrul Național Anticorupție (CNA) se opune retrocedării unui bloc al Bibliotecii Naționale Mitropoliei Basarabiei. Potrivit unui aviz al instituției, proiectul de lege pregătit de majoritatea PAS din Parlament nu are
Guvernul României va continua să susțină proiectele Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia, să ofere asistență pentru dezvoltarea Mitropoliei și să contribuie la consolidarea legăturilor fraterne dintre credincioșii de pe ambele
Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, va avea, în sfârșit, propria catedrală mitropolitană, în capitala Republicii Moldova. Principalul lăcaș al reprezentanței locale a Bisericii Ortodoxe Române este amplasat în sectorul
Decizia autorităților de la Chișinău de a transmite în proprietatea Mitropoliei Basarabiei clădirea Bibliotecii Naționale, o aripă a căreia a aparținut cândva fostului Seminar Teologic din Chișinău, subordonat Bisericii Ortodoxe