Președintele Maia Sandu a fost astăzi la Ungheni, unde a avut o întâlnire cu elevii și cadrele didactice, pe tema securității digitale, ocazie cu care a s-a documentat și asupra
Președintele Maia Sandu a fost astăzi la Ungheni, unde a avut o întâlnire cu elevii și cadrele didactice, pe tema securității digitale, ocazie cu care a s-a documentat și asupra
Construcția podului de la Ungheni, care va conecta Republica Moldova cu Autostrada Unirii A8 din România, avansează rapid, iar lucrările ar urma să se încheie cel târziu în luna iulie.
Lucrările la șantierul „Podului de Flori” peste Prut, care va lega Republica Moldova de România, avansează conform graficului și urmează să fie finalizate până la sfârșitului anului 2026. Progresul lucrărilor
În 6 mai 1990, acum 35 de ani, pentru prima oară, după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. Atunci, peste 1,2 milioane de români de
Departamentul pentru Relații cu R. Moldova al Guvernului României a celebrat, alături de Republica Moldova, lansarea construcției primului pod rutier peste Prut din ultimele decenii – Podul de la Ungheni. DRRM a fost
„Podul de flori”, așa se va numi noul pod peste râul Prut care va ieși pe Autostrada Unirii (Târgu Mureș – Iași – Ungheni). Lucrările vor începe deja în 26