Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, astăzi, că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României, în judeţul Tulcea, în zona localităţii Plauru, la graniţa cu Ucraina. „Noi
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, astăzi, că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României, în judeţul Tulcea, în zona localităţii Plauru, la graniţa cu Ucraina. „Noi
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România, după ce
„Au fost întreprinse tentative de a ataca gazoductele TurkStream şi Blue Stream, prin care este livrat gaz din Rusia spre Republica Turcă”, a afirmat Putin în timpul unei conferinţe de
Doar o treime dintre moldoveni cred ca războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei este nejustificat. Asta arată datele sondajului efectuat de Institutul de Politici Public. Potrivit studiului, 18 la sută
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că acordul care a permis Ucrainei să exporte cereale în siguranță prin Marea Neagră în timpul războiului nu va fi restabilit până când
Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, a afirmat că drone rusești au căzut și s-au detonat pe teritoriu românesc în timpul atacului de azi-noapte din zona
Primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, nu exclude posibilitatea repetării scenariului din iarna trecută, când Rusia a efectuat bombardamente masive asupra infrastructurii energetice a țării vecine. Într-un interviu exclusiv pentru ZIUA.MD,
Rusia se arată dispusă să reia acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră doar în momentul în care statele occidentale își vor onora angajamentele asumate. Declarația a fost făcută de
Statele Unite colaborează cu România și Moldova pentru a crește exporturile de cereale din Ucraina pe Dunăre, într-un moment în care Kievul explorează rute alternative pentru export, după ce Rusia
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, are nevoie de teritorii noi, nu de ucraineni, iar obiectivul Rusiei în atacurile asupra Kievului, dar și în ceea ce privește Ucraina în general, este să
Ministerul rus al Apărării a anunţat că un avion al aviaţiei maritime a Flotei Mării Negre a distrus în Marea Neagră patru ambarcaţiuni militare rapide ucrainene, care aveau la bord
Un amplu atac cu drone a vizat în această noapte șase regiuni rusești. Acesta pare a fi, potrivit informațiilor preliminare, cel mai mare atac coordonat cu drone de la începutul
Trenurile marfare vor trece granița dintre Ucraina și România, conform unei proceduri simplificate. Asta după ce Rada Supremă de la Kiev a ratificat modificări ale acordului privind operarea transportului feroviar.
Sursele media ruse anunță un „asalt major” al armatei ucrainene care ar fi în plină desfășurare pe frontul de la Zaporojie, mai exact în zona Robotîne, pe axa Orihiv-Tokmak. Atacul
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri dimineaţa că a doborât 42 de drone ucrainene în Crimeea. „Nouă drone au fost distruse în urma impactului tirurilor deasupra teritoriului Republicii Crimeea.
Ankara continuă negocierile pentru a relua acordul privind exportul cerealelor ucrainene, în formatul său anterior, atât cu ONU, cât și cu Moscova și Kiev. Despre acest lucru a relatat postul
Moldova și Ucraina intenționează să crească capacitatea de import a energiei electrice din sistemul european ENTSO-E, de la 1200, până la 2000 megawați. Este unul dintre subiectele discutate de ministrul
Gafă de protocol la Președinție, în timpul filmării mesajului de felicitare cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Drapelul țării vecine folosit la festivitate este greșit. Cel puțin asta reiese din imaginile
Liceul din Borisăuca, regiunea Odesa din Ucraina, va adopta oficial limba română ca limbă de predare, renunțând la așa-numita „limbă moldovenească”. Măsura va intra în vigoare odată cu începerea anului
Premierul Dorin Recean va reprezenta Republica Moldova la Summit-ul „Platforma Crimeea”, care va avea în Ucraina, mâine, de 23 august. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului,
Grecia s-a oferit să antreneze piloţi ucraineni pe avioane de luptă F-16, au anunțat luni seară, într-o conferință de presă comună, la Atena, liderii celor două ţări, premierul grec Kyriakos
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat duminică, Țările de Jos și Danemarca, anunțând în acest context că țara sa va primi, în total, 61 de avioane F-16 de la cele
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, că a reluat solicitarea adresată autorităților ucrainene să recunoască inexistența așa-numitei limbi „moldovenești”, dând drept exemplu
Avioanele F-16 vor fi livrate de către Danemarca și Țările de Jos de îndată ce pregătirea piloților ucraineni va fi finalizată, după ce transferul lor în Ucraina a fost aprobat
Forțele armate ucrainene au revendicat joi doborârea a două elicoptere rusești de atac Ka-52 „Alligator”, unele dintre cele mai avansate din dotarea armatei ruse. Cele două evenimente au avut loc
Un nou atac masiv cu drone ruseşti a avut loc în această noapte asupra porturilor Reni şi Ismail. Imaginile surprinse în urmă cu numai câteva ore arată o serie de
România își propune să dubleze în următoarele luni capacitatea lunară de tranzit a cerealelor ucrainene către portul său emblematic de la Marea Neagră, Constanța, la 4 milioane de tone, în
O rachetă rusească s-a prăbușit vineri pe terenul unei case din regiunea Ivano-Frankivsk, în vestul Ucrainei, ucigând un băiat de opt ani, au declarat guvernatorul și procurorii statului. „Există răniți,
Serviciul de urgenţă din Rusia a declarat, joi, că un depozit din Odinţovo, un oraş situat la vest de Moscova, între reşedinţa oficială a lui Vladimir Putin şi aeroportul Vnukovo,
Ocupanții ruşi au „înfrăţit” oraşul cecen Groznîi cu Mariupolul, oraş ucrainean distrus de armata Rusiei şi aflat acum sub ocupaţia Moscovei. Primarul orașului Groznîi, Has-Magomed Kadîrov, și așa-numitul șef al
Două poduri strategice, care leagă peninsula Crimeea de regiunea Herson, au fost distruse parțial în urma bombardamentelor și au devenit impracticabile. Este vorba de un pod de mici dimensiuni, care
Experții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) au observat mine antipersonal direcționale la periferia sitului centralei nucleare. Acestea erau amplasate într-o zonă-tampon între barierele perimetrale interne și externe ale sitului.
Forțele armate rusești au atacat cu drone portul Reni de pe Dunăre, aflat la câțiva kilometri de granița Ucrainei cu Republica Moldova și România. Martorii au surprins explozii puternice, filmate
Rusia a lansat duminică un alt val brutal de atacuri pe timp de noapte asupra orașului Odesa cu rachete de croazieră Kalibr și rachete supersonice de croazieră antinavă Onyx. În
Banca centrală a Ucrainei a anunţat că va naţionaliza Sense Bank, deţinută de Rusia, una dintre cele mai importante bănci comerciale din ţară, şi o va pune sub administrare temporară,
Muniţii cu dispersie, furnizate Ucrainei de către SUA, au ajuns în mâinile armatei ucrainene, care le foloseşte deja împotriva trupelor ruse, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe
Ucraina a declarat miercuri că a stabilit o rută temporară de transport al cerealelor sale prin apele teritoriale ale României. Anunțul a fost făcut de Kiev într-o scrisoare oficială datată
Atacul Rusiei asupra orașului portuar Odesa a avariat joi o clădire administrativă și mai multe depozite din regiune. Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei ucrainene, cel puțin 20 de
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață la o bază militară din partea de est a peninsulei Crimeea, anexată de ruși, a informat guvernatorul local al forțelor de ocupație, Serghei Aksionov
Ministerul rus al Apărării a dat asigurări, marți, că a distrus la Odesa siturile folosite de Kiev pentru a pregăti atacul cu o zi înainte împotriva podului Kerci din Crimeea,
Prezenți marți la reuniuniea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din statele G20, care are loc în oraşul Gandhinagar din India, reprezentanții Băncii Mondiale s-au arătat îngrijorați de decalajul
Infrastructura portuară ucraineană a fost avariată într-un atac rusesc cu rachete care a vizat Odesa în noaptea de luni spre marți, la câteva ore după expirarea acordului crucial cu cereale.
FSB a anunţat sâmbătă dejucarea unor tentative de asasinare jurnalistelor de propagandă Margarita Simonian şi Ksenia Sobciak. Potrivit informațiilor, FSB a reținut membri ai grupului „Paragraf-88” în Moscova și în
Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial, deoarece ar însemna că Alianţa Nord-Atlantică este în război cu Rusia, a declarat vineri la postul
Rada Supremă de la Kiev a decis, la nivel oficial, că 25 decembrie va fi singura zi liberă în Ucraina dedicată sărbătoririi Nașterii Domnului. Ziua liberă în 7 ianuarie, oferită
Generalul-maior Ivan Popov, care a comandat Armata a 58-a Combinată, care luptă în regiunea Zaporojie – un punct fierbinte în contraofensiva Ucrainei, a fost demis după ce s-a plâns Ministerului
Liderii NATO au luat, în cadrul Summit-ului de la Vilnius, decizii majore pentru a adapta blocul militar la provocările viitorului şi au convenit asupra celor mai detaliate şi solide planuri
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avertizat joi că Rusia va considera prezenţa în Ucraina a avioanelor de vânătoare F-16 o ameninţare în domeniul nuclear. „Am informat puterile nucleare
Într-o postare pe canalul său de telegram, președintele Ucraine, Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu președintele Consiliului European, Charles Michel, posibilitatea lansării negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianța va fi alături de Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, sugerând că țara este acum „egală” cu țările membre.
Țările G7 pot conveni, astăzi, în cadrul summitului NATO, asupra garanțiilor de securitate pentru Ucraina. Acesta va fi un succes concret pentru Ucraina. Declarația a fost făcută de președintele Ucrainei,
Un nou pod peste râul Nistru, care va face legătura dintre Republica Moldova și Ucraina va fi construit până în anul 2025. Guvernul a aprobat acordul privind acest proiect important.
Hackeri suspectați că lucrează pentru agenția de informații externe a Rusiei au vizat zeci de diplomați de la ambasadele occidentale din Ucraina cu un anunț fals pentru o mașină la
Membrii G7 sunt așteptați să ratifice un acord de securitate pe termen lung cu Ucraina în a doua zi a summitului NATO de la Vilnius. Acesta va include echipamente de
Generalul-locotenent, Oleg Țokov, a fost ucis marți în apropiere de orașul ocupat Berdiansk din sudul regiunii Zaporojie, au anunțat oficiali ucraineni, citați de CNN. Informația a fost confirmată de mai
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la finalul primei zile a summitului NATO de la Vilnius, că Ucraina va primi o invitație de aderare la NATO atunci când
Surse NATO au declarat pentru cei de la The Guardian că liderul ucrainean este angajat într-o diplomație dură de ultim moment, menită să încurajeze aliații să rescrie declarația sau comunicatul
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți, în prima zi a summitului NATO, că Franța va livra Ucrainei rachete SCALP (Système de Croisière Autonome à Longue Portée), varianta franceză a
NATO a decis să renunțe la cerința ca Ucraina să urmeze un Plan de acțiune pentru aderare (MAP) care stabilește obiectivele care trebuie îndeplinite înainte de a adera la alianța
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că, dacă Ucraina va fi primită în NATO, acest lucru ar însemna un „al treilea război mondial”. Mai mult, fostul
Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Ucraina cu ocazia împlinirii a 500 de zile de de la începutul războiului cu Rusia. Șeful statului a scris pe
Astăzi se împlinesc 500 de zile de la debutul războiului dintre Rusia și Ucraina. Cu aceasta ocazie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers pe Insula Șerpilor, care este nu doar
Președintele american, Joe Biden, a aprobat joi, după o lungă ezitare, furnizarea de bombe cu dispersie către Ucraina, scrie Washington Post. Informația nu este încă oficială, dar pare a fi
Atacul Rusiei asupra orașului ucrainean Lvov a încălcat Convenția Patrimoniului Mondial, deoarece Kremlinul a lovit o clădire istorică dintr-o zonă protejată. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Organizației Națiunilor Unite
Agricultorii din Moldova, prinși între ciocan și nicovală, în ajunul expirării acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Dacă înțelegerea dintre ruși și ucraineni, intermediată de turci, va fi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că l-a avertizat pe omologul său francez, Emmanuel Macron, despre „provocărilor periculoase” pe care Rusia le pregătește la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată de
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat expulzarea ambasadorului Georgiei în Ucraina, în semn de protest față de situația fostului președinte georgian, Mihail Saakașvili. Liderul de la Kiev a declarat că
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut deputaților din Rada supremă de la Kiev să legalizeze canabisul în scopuri medicinale, pentru a-i ajuta pe ucraineni să depășească „durerea, stresul și trauma
Președintele ucrainean a lăudat în această noapte trupele sale pentru că „au avansat în toate direcțiile și că este o zi fericită”, după ce şi-a petrecut ziua înmânând decoraţii soldaţilor
Președintele României, Klaus Iohannis, și premierul Marcel Ciolacu au publicat un mesaj similar pe Twitter, în care anunță că autoritățile române monitorizează situația și țin legătura permanentă cu aliații. „Autoritățile
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova să evite regiunile ruse de la granița cu Ucraina, în contextul amenințărilor de securitate existente în Federația Rusă. „Având
Ministerul Afacerilor Externe de la București califică drept „inacceptabile” declarațiile așa-zisului guvernator instalat de ruși în zonele ocupate din regiunea ucraineană Herson, care a amenințat indirect că Rusia va distruge
Efecte economice dezastruoase după distrugerea barajului Kahovka! Pierderile ecologice în urma distrugerii barajului hidrocentralei ucrainene se ridică la 1,5 miliarde de dolari. Estimările au fost făcute de premierul ucrainean, Denis
Forţele ucrainene ar fi efectuat un atac cu rachete asupra unui pod care leagă regiunea ucraineană Herson de Crimeea, au anunțat oficiali numiţi de Rusia din cele două regiuni, relatează
Poluanţi petrolieri care echivalează cu o cantitate de cel puţin 150 de tone se scurg de-a lungul fluviului Nipru şi „ar putea ajunge până în Mediterană”, susține şeful de cabinet
Institutul pentru Studiul Războiului l-a citat pe șeful Centrului de Informații al Forțelor de Apărare estoniene, colonelul Margo Grosberg, care a declarat, în 16 iunie, că „nu vom vedea o
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) avertizează că riscul apariției cazurilor de holeră și altor boli diareice acute este ridicat în acest moment. Reprezentanții ANSP mai anunță că, deocamdată, în
Șeful spionajului militar al Ucrainei, Kiril Budanov, ar fi fost rănit în urma unui atac rusesc în data de 29 mai și se află în stare gravă într-un spital din
„La următorul summit, NATO urmează să dea un semnal clar că este gata să o primească în Alianță pe Ucraina”. Declarația a fost făcută de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice,
Un caz mai puțin obișnuit s-a produs astăzi în capitala Ucrainei, Kiev. Fostul deputat al Radei Supreme, Taras Cernovil a fost murdărit cu o substanță verde, asemănătoare soluției „verde de
Lacrimi și durere în Krivoi Rog, Ucraina, după un nou atac nemilos al rușilor. Fragmente ale unor rachete de croazieră, doborâte de sistemul aerian de apărare, au căzut peste mai
Ucraina și Moldova vor construi un pod peste râul Nistru, între localitățile Cosăuți, raionul Soroca, și Iampol, regiunea Vinița, Ucraina, scrie unian.net. Potrivit Ministerului Infrastructurii de la Kiev, părțile au
O filmare cu lupta în care armata ucraineană a pierdut, la începutul contraofensivei două tancuri Leopard 2 și 13 mașini de luptă, a apărut în spațiul public. Imaginile video au
Peste 1500 de case situate pe malul drept al Niprului au fost inundate, în urma distrugerii barajului de la Kahovka, anunță reprezentanții Kievului. Cele mai multe locuințe au fost luate
„Condamnăm ferm distrugerea deliberată a barajului Nova Kakhovka din regiunea Herson, Ucraina, care pune în pericol civilii și creează noi provocări în întreaga regiune”, a scris pe Twitter șeful cabinetului
Zeci de mii de oameni ar putea să aibă de suferit de pe urma distrugerii barajului. Cel puțin 80 de localități sunt în pericol de a fi inundate. Mai mult,
Forţele ruseşti ar fi respins o ofensivă de mare amploare, desfăşurată de armata ucraineană în Donbas, a anunţat Ministerul rus al Apărării, în noaptea de duminică spre luni. Ofensiva ar fi avut
Republica Moldova și Ucraina vor semna, în următoarea perioadă, mai multe acorduri bilaterale cu privire la dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură. Declarația a fost făcută de președintele Ucrainei, Volodimir
Cel puțin 13 oameni au fost răniți, iar unul a murit, în urma atacurilor armatei ruse asupra capitalei Ucrainei și asupra regiunii Kiev, din această noapte. În capitală au fost
Numărul victimelor atacului cu rachete asupra unui spital din Dnep, Ucraina, a crescut la 30. Până la această oră, au fost înregistrate două decese. O persoană a murit imediat după
Forțele armate ale Rusiei au atacat, în această dimineață, o instituție medicală din orașul Dnepr, Ucraina. În urma atacului cu rachete, cel puțin 16 oameni au fost răniți, iar patru
Comandanții armatei ruse folosesc „celule improvizate” și tehnici medievale pentru a pedepsi soldații ruși „indisciplinați”. După ce la finalul lunii aprilie, ministrul britanic informa despre folosirea așa-numitelor celule „Zindan”, acum
Rusia a atacat din nou noaptea trecută mai multe orașe și regiuni ale Ucrainei cu drone. Deși aproape toate au fost interceptate de către apărarea aeriană a Ucrainei, patru dintre
Contraofensiva ucraineană este, se pare, tot mai aproape. Ultimele evenimente de pe front arată o activizare neobișnuită a luptelor. Tot mai multe surse rusești, deocamdată neoficiale, anunță că luptele au
Ucraina va sărbători Ziua Europei de 9 mai, dar nu Ziua Victoriei, așa cum era sărbătorită până acum. Mai mult, în data de 8 mai ar putea fi instituită o
Republica Moldova a întârziat nepermis de mult aplicarea măsurii de interzicere a importurilor de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță din Ucraina, iar dacă o asemenea decizie nu va fi
Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare intenționează să restricționeze temporar importul de cereale și semințe oleaginoase originare din Ucraina, așa cum au făcut mai multe state membre ale Uniunii Europene din regiune, printre care
Starea de beligeranță dintre Rusia și Ucraina se manifestă nu doar pe front. Doi oficiali, unul rus și altul ucrainean, s-au luat la bătaie, în timpul Adunării parlamentare a Organizației
O dronă de tipul „Bayraktar” TB2, care, cel mai probabil, a ieșit din funcțiune, a fost doborâtă de apărarea aeriană deasupra orașului Kiev. Cazul s-a produs aseară, iar în spațiul
Republica Moldova este singurul stat din regiune, care încă mai permite importurile de grâu din Ucraina. Din această cauză, prețul grâului crescut în Moldova a a ajuns la mai puțin