
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a anulat o vizită planificată la Paris pentru ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre-Dame, după ce a semnat vineri un controversat acord comercial cu țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay).
Decizia a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a precizat că gestul survine într-un moment tensionat, pe fondul opoziției puternice din partea Franței. Potrivit France24, Von der Leyen se află acum în mijlocul unui conflict major cu Macron, după încheierea acordului.
Negocierile pentru acest acord de liber schimb, care se vor aplica unei piețe de 780 de milioane de oameni, au durat peste două decenii. Von der Leyen l-a descris drept „istoric” și „un pas necesar din punct de vedere economic și politic”.
Acordul, sprijinit de Germania și Spania, este contestat de Franța, Polonia, Irlanda și Austria, care și-au exprimat îngrijorările legate de impactul asupra fermierilor europeni și de creșterea concurenței din partea importurilor agricole. Președintele francez Emmanuel Macron se confruntă acum cu presiuni politice interne, având în vedere poziția fermă a Franței împotriva acestui pact.
Pentru a răspunde criticilor, UE a introdus standarde de mediu obligatorii, măsuri de protecție pentru sectoarele sensibile și cote limitate pentru importuri precum carnea de vită și zahărul.
Cancelarul german Olaf Scholz a salutat acordul, subliniind că acesta va stimula creșterea economică și competitivitatea, iar premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că deschiderea comercială cu America Latină „va aduce prosperitate și reziliență economiilor noastre”.
Criticii, însă, avertizează că acordul ar putea afecta grav sectoarele agricole europene. „Piețele europene sunt din ce în ce mai concurate de produsele agricole din afara Uniunii Europene, iar suveranitatea alimentară a Europei trebuie protejată”, susțin aceștia.
Acordul prevede eliminarea tarifelor pentru produse europene precum vinuri, brânzeturi și mașini, în timp ce introduce măsuri stricte pentru prevenirea defrișărilor ilegale în țările Mercosur. Deși este văzut ca o oportunitate economică majoră, rămâne de văzut dacă statele membre UE vor reuși să ajungă la un consens pentru ratificarea acestuia. Acordul are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre.