Un om a mers la psiholog să se plângă de viață grea și de faptul că nu are parte de liniște în casă. Psihologul i-a recomandat să-și ia o capră și să o pună să trăiască în casă împreună cu familia lui. Peste o vreme, omul a revenit și s-a plâns că viața i-a devenit și mai insuportabilă, din cauza caprei. În replică, psihologul i-a spus să scoată capra din casă. După ce a făcut asta, omul era fericit că, în sfârșit, poate trăi normal.
Pilda de mai sus a fost spusă de președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, la emisiunea jurnalistului Gheorghe Gonța, pentru a descrie situația legată de starea de urgență, în care guvernează PAS, de doi ani de zile. Potrivit lui, scopul guvernării este să ne facă să ne bucurăm și să fim mulțumiți, atunci când o vor scoate, și să uităm astfel de problemele pe care le avem, asemenea omului din istoria cu capra.
„Atât timp și-au bătut joc de noi, încât, atunci când revii la normalitate, îți pare că ți-au dat mană cerească sau au făcut nu știu ce reformă și trebuie să aplaudăm acum că nu o să mai fie stare de urgență. […] Așa a procedat guvernarea PAS cu noi – ne-a băgat o capră în casă, o situație excepțională pe doi ani de zile, iar acum au spus: hai să o scoatem! Și așteaptă ca moldovenii să constate cât e de bine fără situație excepțională”, a spus Vasile Costiuc.
În context, el s-a întrebat de ce guvernarea nu a folosit starea excepțională pentru a reacționa prompt în timpul ninsorilor abundente și furtunii de zăpadă de la sfârșitul săptămânii trecute.
„Am altă întrebare către cei care conduc Comisia pentru Situații Excepționale: în ultimele două zile, am avut o situație meteorologică extremă. Unde a fost Comisia pentru Situații Excepționale? În situație de criză, în situație excepțională, cu ninsori abundente, când au murit oameni, cu ce s-a ocupat CSE? Sau ea fost făcută doar pentru a scoate televiziuni, pentru a scoate partide din cursă, pentru a aloca miliarde pentru gazul rusesc, pentru a scoate sume impresionante de bani din buget, fără să țină cont de proceduri? Sunt sigur că, după desființarea acestei comisii, când va veni următoarea guvernare, vor trebui ridicate toate deciziile secrete, puse pe masa procurorului și investigate, pentru că acolo multă lume care a luat decizii de împărțire a unor sume uriașe de bani, e vorba despre miliarde de lei, va trebui să răspundă”, a menționat Vasile Costiuc.