Zi decizivă pentru Turcia. Astăzi are loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care pot pune punct epocii Erdogan

Turcii sunt așteptați astăzi din nou la urne, pentru a vota pentru unul dintre cei doi candidați calificați în turul doi, la alegerile prezidențiale de acum două săptămâni. Lupta se dă între actualul președinte, Recep Tayyip Erdogan, și liderul opoziției unite, Kemal Kilicdaroglu.

După primul tur de scrutin Erdogan s-a calificat pe primul loc cu un scor de 49.5%, fiind urmat de Kemal Kilicdaroglu, care a obținut 44.9%.

Pe poziția a treia s-a clasat Sinan Ogan cu 5.17%, fiind considerat ultranaționalist de către o parte a observatorilor. Acesta și-a anunțat deja sprijinul pentru Erdogan.

La mai bine de 20 de ani de la venirea la putere a lui Erdogan şi a partidului său AKP, el speră să îşi prelungească mandatul, reușind mobilizarea votului conservator. Printr-o combinaţie puternică de conservatorism religios şi naţionalism, Erdogan promite consolidarea statutului Turciei la nivel regional, dar mai ales global.

Pe scena politică internațională, Erdogan a făcut ca Turcia, membră NATO, să se îndepărteze de aliaţii săi occidentali tradiţionali, a creat legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a transformat Turcia într-o putere regională asertivă, cu interese clare în Caucaz, Balcani, Siria ori Asia Centrală.

Kemal Kilicdaroglu este atât principalul candidat al opoziţiei, cât şi preşedintele CHP, partid care a fost înfiinţat de Mustafa Kemal Ataturk – fondatorul Turciei moderne. El le-a promis alegătorilor promis o resetare democratică, inclusiv revenirea la un sistem parlamentar de guvernare şi independenţa sistemului judiciar pe care criticii spun că Erdogan l-a folosit pentru a reprima disidenţa.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram