ANALIZĂ | Igor Munteanu: Reforma fiscală și nota de plată a cetățeanului

Estimăm că trenul reformei fiscale va ajunge curând în gara Parlamentului. Pentru că autorii acestei reforme își propun să o implementeze deja de la 1 octombrie 2026, ar fi o mare surpriză ca acest proiect să nu fie adoptat rapid, în două lecturi și fără discuții îndelungate.

Prin noua politică fiscală se dorește: 1) uniformizarea cotei TVA la 20% pentru toate categoriile de produse și servicii, prin eliminarea cotelor reduse de 8% și 12%; 2) reducerea impozitului pe venit la 7% pentru veniturile sub un milion de lei anual și la 15% pentru veniturile de peste un milion de lei anual, față de cota actuală de 12%; 3) introducerea cotei zero pentru profitul reinvestit al companiilor; 4) instituirea unor mecanisme de compensare pentru salariile mici, prin plăți lunare de până la 500 de lei pentru angajați; și 5) restituirea lunară automată a TVA pentru agricultori.

Autorii din Ministerul Finanțelor justifică noua politică fiscală prin necesitatea simplificării sistemului fiscal, reducerea evaziunii fiscale generate de diferențele de cote, alinierea la standardele Uniunii Europene și reducerea deficitului bugetar cu aproximativ 6 miliarde de lei până în 2027, la circa 20 de miliarde de lei. Toate acestea sună bine în teorie. Din păcate însă, nu am identificat încă o analiză de impact relevantă care să justifice asemenea beneficii. În lipsa acesteia, am încercat să simulăm efectele noii politici fiscale asupra economiei reale.

1. Ministerul Finanțelor vorbește despre simplificare și echitate fiscală. Sunt obiective legitime. Dar, înainte de a vota o reformă, merită să vedem ce înseamnă ea concret în buzunarul fiecărei familii. Propunerea pentru 2027 elimină toate cotele reduse de TVA și aplică cota standard de 20% pentru toate produsele și serviciile: alimente de bază, medicamente, gaze naturale, energie electrică, produse pentru copii. Categorii care astăzi beneficiază de cote de 8% sau chiar de cota zero vor suporta brusc același regim fiscal ca un automobil de lux sau un serviciu bancar. Estimările independente arată că impactul cumulat asupra unei familii obișnuite poate depăși 4.700–7.500 de lei anual doar din cheltuielile de bază și poate ajunge la 15.000–20.000 de lei dacă includem toate categoriile afectate.

2. Ministerul Finanțelor citează un impact de circa 2.500 de lei per cetățean. Diferența față de estimările independente nu reprezintă o simplă eroare de calcul, ci o problemă de metodologie. Calculul oficial analizează fiecare sector separat, nu efectul cumulat. O familie însă nu plătește doar alimentele, sau doar medicamentele, sau doar factura la energie. Le plătește pe toate, în fiecare lună. Iar TVA-ul, conform studiilor empirice europene, se transferă în mare măsură în prețurile finale. Ideea că firmele vor absorbi din propriile marje o diferență de 12 puncte procentuale este discutabilă și insuficient argumentată.

3. La fel de important este cine beneficiază de compensațiile promise de Guvern. Plata de 500 de lei pe lună este rezervată angajaților cu contract legal de muncă. Pensionarii, micii agricultori și lucrătorii din economia informală – adică o parte semnificativă a populației – rămân în afara acestui mecanism. Compensația există, dar nu acoperă tocmai categoriile cele mai vulnerabile la scumpiri.

4. Un argument invocat de autori este că reforma răspunde cerințelor de armonizare europeană. Acest lucru nu este pe deplin exact. Directiva 2006/112/CE a Uniunii Europene permite aplicarea unor cote reduse la medicamente, inclusiv sub 5%. Statele membre ale Uniunii Europene aplică regimuri diferite pentru medicamente; de exemplu, România utilizează o cotă redusă de TVA de 9%, iar alte state aplică inclusiv cota zero pentru anumite categorii de produse farmaceutice. Eliminarea cotei reduse ar reprezenta, prin urmare, o alegere de politică fiscală internă și nu o obligație impusă de procesul de armonizare europeană.

5. Comparația Republicii Moldova cu Estonia și Danemarca în justificarea politicii fiscale este discutabilă din punct de vedere metodologic. Ministerul Finanțelor și experții săi invocă modelul danez al TVA-ului unic însoțit de compensații sociale și modelul estonian al cotei zero pentru profitul reinvestit, deși acestea funcționează în contexte economice, sociale și geopolitice fundamental diferite. Danemarca are un venit median de aproximativ șapte ori mai mare decât Republica Moldova, un sistem de protecție socială solid și o piață a muncii aproape integral fiscalizată. Estonia a implementat recent modificări fiscale importante și s-a confruntat cu dificultăți economice care au alimentat dezbateri privind efectele acestora asupra consumului și creșterii economice. Prin urmare, comparațiile internaționale trebuie însoțite de o analiză serioasă a capacității de absorbție socială și economică din Republica Moldova.

6. De asemenea, Ministerul Finanțelor pare să supraevalueze efectul uniformizării TVA asupra reducerii evaziunii fiscale. Deși diferențele de cote pot crea stimulente pentru reclasificarea produselor, în Republica Moldova economia informală este alimentată în principal de alți factori: costul ridicat al conformării fiscale, nivelul contribuțiilor și al birocrației, slăbiciunile instituționale, lipsa încrederii în stat și accesul limitat la finanțarea formală. Cu alte cuvinte, nu diferențele dintre cotele TVA reprezintă principalul motor al evaziunii fiscale, ci dimensiunea economiei informale și percepția asupra raportului dintre obligațiile fiscale și beneficiile oferite de stat.

7. Cota zero pentru profitul reinvestit și cota de 15% aplicată la distribuirea profitului, comparativ cu regimul actual, sunt concepute pentru a favoriza companiile care reinvestesc, inclusiv băncile, care se numără printre principalii beneficiari ai acestei politici. Combinată cu majorarea TVA pentru numeroase categorii de consum, reforma produce o redistribuire importantă a sarcinii fiscale de la capital către consumul de masă. Aceasta reprezintă o opțiune de politică publică cu efecte distributive semnificative, care ar trebui explicată și asumată explicit de către autorii reformei.

Concluzii

1. Politica fiscală propusă recent de Ministerul Finanțelor introduce câteva riscuri asimetrice. Beneficiile invocate – simplificarea administrativă, reducerea evaziunii și consolidarea bugetară – sunt de natură structurală și se pot materializa pe termen mediu și lung, în timp ce costurile – scumpiri, reducerea puterii de cumpărare și presiuni sociale suplimentare – sunt imediate și ușor de resimțit.

2. Costurile reformei vor fi suportate în primul rând de grupurile sociale vulnerabile, în absența unor mecanisme de compensare universale și verificabile. Scumpirea medicamentelor, concomitent cu alte modificări fiscale controversate, poate genera tensiuni sociale și contestare politică.

3. În lipsa unor garanții credibile că mecanismele de compensare vor acoperi integral pierderile suportate de categoriile vulnerabile ca urmare a aplicării cotei de 20% TVA, acest exercițiu bugetar riscă să fie perceput ca inechitabil. Un sistem cu TVA unic poate funcționa eficient doar într-un stat care dispune de un sistem robust de protecție socială, de transferuri bine calibrate și de venituri suficient de ridicate pentru a absorbi șocurile economice. Republica Moldova nu îndeplinește în prezent aceste condiții într-o măsură satisfăcătoare.

4. Întrebarea centrală nu este dacă sistemul fiscal trebuie reformat. El trebuie reformat. Întrebarea este de ce costul acestei reforme este distribuit într-un mod care apasă mai greu asupra celor care cumpără pâine și medicamente și mai ușor asupra celor care reinvestesc profituri sau distribuie dividende.

5. Ministerul Finanțelor are obligația de a prezenta date suplimentare pentru evaluarea obiectivă a politicii fiscale aflate în consultare publică:

– evaluarea efectelor multiplicatoare ale majorării TVA în lanțurile valorice agricole și industriale;

– modelarea distribuțională a impactului pe decile de venit, pentru a verifica dacă mecanismele de compensare acoperă integral costurile suplimentare suportate de decilele inferioare de venit;

– un mecanism independent de monitorizare a transferului TVA în prețurile finale, însoțit de praguri clare de intervenție;

– o evaluare comparativă a alternativelor, inclusiv menținerea cotelor reduse concomitent cu extinderea bazei de impozitare prin combaterea economiei informale sau aplicarea unei cote standard mai reduse, cu excepții pentru medicamente și alimente esențiale.

Acestea nu sunt simple întrebări tehnice. Ele sunt, în esență, întrebări politice, iar răspunsurile trebuie oferite explicit, clar și asumat chiar de autorii reformei fiscale, nu ascunse în note de subsol.

Autor: Igor Munteanu, cercetător senior IDIS Viitorul