Moldovenii au plătit în luna august cu 8,5 la sută mai mult pentru produsele alimentare de bază, față de situația de acum un an, arată noile date ale Biroului Național de Statistică
Moldovenii au plătit în luna august cu 8,5 la sută mai mult pentru produsele alimentare de bază, față de situația de acum un an, arată noile date ale Biroului Național de Statistică
Veniturile întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” au crescut de trei ori, datoriile istorice au fost micșorate substanțial, iar salariile restante au fost reduse de două ori. Cifrele au fost prezentate
Agricultorii afectați de înghețurile din luna aprilie vor primi 100 de milioane de lei pentru acoperirea prejudiciilor. Decizia a fost luată de Comisia Națională pentru Situații Excepționale. Suma este însă
Agricultorii din raionul Dubăsari, care dețin suprafețe peste traseul Camenca – Tiraspol, se confruntă cu blocaje și impedimente din partea autorităților separatiste în plin sezon de recoltare și de pregătire
Spania se numără printre primii zece parteneri comerciali ai Republicii Moldova din Uniunea Europeană. În 2024, volumul comerțului bilateral a însumat 168,9 milioane USD, ceea ce reprezintă 1,3% din comerțul
În noul sezon, Republica Moldova se confruntă cu o scădere dramatică a exporturilor de grâu în țările din Uniunea Europeană. Astfel, de la al doilea furnizor, în 2024, în acest
Instituțiile statului, inclusiv cele subordonate Guvernului, trebuie să fie obligate să cumpere produse locale. Este inițiativa președintelui formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care a precizat că viitorul executiv trebuie să susțină producătorii
Actualul șef interimar de la „Calea Ferată din Moldova”, Sergiu Cotelinic, numit în această funcție în luna martie, a câștigat concursul pentru șefia întreprinderii. Astfel, CFM are un nou director,
România se află printre țările cu cele mai mari creșteri ale salariului minim din Europa Centrală și de Est (ECE), potrivit unui raport de cercetare Erste Bank, citat de Economica.net.
Promisiunile electorale ale partidelor pro-ruse din Republica Moldova privind gazul ieftin sunt puse sub semnul întrebării chiar de Vladimir Putin. Așa-zisul Bloc electoral patriotic, format la Moscova de PSRM-ul lui
Omul de afaceri și autorul de cărți Grant Cardone și-a scos la vânzare reședința de lux din Golden Beach, Miami, pentru suma de 400 Bitcoin, echivalentul a aproximativ 43 de
Republica Moldova se clasează pe locul 2 la nivel mondial în ceea ce privește adopția cryptomonedelor, raportată la populație și venituri, conform raportului Chainalysis – Geography of Cryptocurrency Report 2025,
De astăzi, Compania „Energocom” a preluat, oficial, furnizarea de gaze naturale în dreapta Nistrului. Fostul furnizor, întreprinderea „Moldovagaz”, va rămâne însă responsabil, pentru următoarele șapte luni, de deservirea tuturor consumatorilor,
Biroul Național de Statistică anunță că, în trimestrul doi din 2025, câștigul salarial mediu lunar brut a constituit aproape 15 500 lei, în creștere cu 10% față de perioada similară
Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu prim-ministrul Japoniei, Shigeru Ishiba. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, oficialii au discutat despre oportunitățile de dezvoltare a parteneriatului bilateral, de
Întreprinderea „Moldovagaz” va rămâne responsabilă de prestarea serviciilor de facturare a consumatorilor pentru încă șapte luni. Compania „Energocom”, care a preluat atribuțiile de furnizare a gazului, a semnat, în acest
Compania franceză de energie regenerabilă Qair a anunțat că a achiziționat o capacitate de energie eoliană de 135,5 MW în R. Moldova și România, ceea ce îi va permite să
În ajun de campanie electorală, Ministerul Muncii anunță că va păstra sistemul de compensare pentru încălzire și în sezonul rece 2025-2026. Alexei Buzu precizează că, în mare parte, formula va
Tarifele pentru consumul de gaze naturale vor fi ajustate după ce se vor încheia achizițiile pentru anul gazier 2025-2026. Moldova a cumpărat deja 620 de milioane de metri cubi de
Ministerul Agriculturii anunță că se pregătește să aloce 100 de milioane de lei pentru agricultorii care au avut de suferit în urma înghețurilor din primăvară. Proiectul de hotărâre este încă
România este principala piață de export pentru vinurile îmbuteliate din Republica Moldova, cu 10 milioane de litri, reprezentând o cotă de piață de 20%, potrivit datelor Oficiului Național al Viei
Calea Ferată din Moldova înregistrează noi căderi drastice la volumul de mărfuri și la transportul de pasageri. În prima jumătate a acestui an, numărul de călători cu trenurile CFM a
Vienna Insurance Group, liderul pieței de asigurări din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 80% din acțiunile companiei Moldasig, pentru suma de 138,81 de milioane de lei. Contractul de
Pe aerodromul de la Vadul lui Vodă a avut loc lansarea primului avion realizat integral în Republica Moldova, transmite IPN. Sub privirile a zeci de spectatori, aeronava de tip VANS
Republica Moldova a atins o premieră în ceea ce privește producția de energie verde. Astfel, sâmbătă, 23 august, la ora 12.00, consumul de energie electrică a fost acoperit integral de
Uniunea Europeană anunță că a transferat un ajutor financiar Ucrainei în valoare de peste 4 miliarde de euro. Pachetul financiar, oferit în contextul celei de-a 34-a aniversare a Independenței Ucrainei, include
O eventuală revizuire a tarifului pentru gaz ar putea fi făcută în cel mult două luni, când Republica Moldova va încheia procesul de achiziție a gazelor naturale pentru sezonul rece.
Compania ucraineană „D-Kamet” a reluat, după un an de pauză, livrările de deșeuri metalice în regiunea transnistreană. Materia primă este transportată pe calea ferată, prin punctul vamal de la Nistru,
Revoltă în rândul agricultorilor moldoveni, după o nouă ieșire controversată a șefului Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian. Asta după ce a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate,
Cetățenii moldoveni au investit, în ultimul an, aproximativ 650 de milioane de lei în obligațiuni de stat, în cadrul a șapte emisiuni organizate de Ministerul Finanțelor pe platforma evms.md. Doar în
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, prelungirea până în 2028 a programului de stimulare a investițiilor „373”. Decizia vine în contextul rezultatelor obținute până în prezent, care confirmă
Republica Moldova este asigurată în proporție de 70% cu gaze pentru următorul sezon rece, a anunțat ministrul energiei, Dorin Junghietu, după ce Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea
Industria IT din Republica Moldova și-a consolidat poziția de sector strategic, potrivit Raportului anual pentru 2024, publicat de Moldova Innovation Technology Park (MITP). Rezidenții parcului au înregistrat o cifră de
Autoritățile de la Chișinău analizează posibilitatea achiziționării, în noul sezon rece, a energiei electrice din Ucraina. Subiectul a fost discutat de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, aflat într-o vizită la Kiev,
Din toamnă, Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” intră într-un proces de modernizare, prin extinderea terminalului și crearea de noi spații pentru așteptare. Ministrul Infrastructurii susține, în acest context, că în
Compania „Moldovagaz” nu pierde definitiv controlul asupra furnizării de gaze pe teritoriul R. Moldova. Întreprinderea a fost desemnată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică responsabilă în continuare de aprovizionarea
Centura rutieră a Chișinăului urmează să fie împărțit în șase segmente și să aibă o lungime totală de 90 de kilometri. Prima porțiune, care face legătură dintre Ialoveni și șoseaua
După anunțul privind introducerea de către Departamentul Trezoreriei SUA a sancțiunilor împotriva stablecoinului în ruble A7A5, asociat cu oligarhul Ilan Șor, prețul monedei pe piață a scăzut brusc cu 13%.
Structura logistică a exporturilor de cereale din Republica Moldova s-a schimbat în ultimele sezoane. Dacă în 2021 transportul rutier domina fluxurile comerciale, în prezent cea mai mare parte a migrat
Mai mulți fermieri din raionul Cahul au fost avertizați de creditori că, de săptămâna viitoare, vor fi executați forțați. Agricultorii au început să primească scrisori de avertizare din partea instituțiilor
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) atrage atenția publicului asupra unei noi scheme de fraudă care se răspândește rapid prin aplicații de mesagerie populare precum WhatsApp și Telegram, și promovată
Sectorul agricol este tot mai aproape de un colaps din cauza inacțiunilor și sprijinului real din partea Guvernului, susține fermierul Serghei Ivanov, reprezentant al formațiunii „Partidul Nostru”. Acesta constată cu
În perioada ianuarie-iunie 2025, exporturile Republicii Moldova au însumat 1,6 miliarde dolari SUA, cu 10,1% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. România
Peste 100 de șoferi de microbuze de curse naționale și locale, reprezentanți ai Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, s-au adunat în scuarul Gării din Chișinău, în fața sediului
Peste 300 de milioane de lei au fost investite în infrastructura rutieră și în drumurile din municipiul Chișinău, anunță ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea. Oficialul precizează că suma a fost alocată
Pasionații de infrastructură au postat luni imagini cu loturile 1 și 2 ale A7 Focșani – Bacău. Deși lucrările apar aproape finalizate pe mai multe porțiuni de autostradă, imaginile per
Biroul Național de Statistică anunță că, în iulie 2025, prețurile medii de consum au crescut cu 5,1%, din luna ianuarie până în prezent, și cu 7,93% față de luna iulie
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din estul României, Autostrada A7, tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani, a intrat în impas din cauza întârzierilor la plata lucrărilor. Compania
Comerțul online a înregistrat, în 2024, un volum de 32,8 miliarde de lei, de peste trei ori mai mult decât în anul 2020. Achitările cu cardul contribuie cel mai mult
Lovitură pentru producătorii de mere și fabricile de procesare. Cele două valuri de înghețuri din primăvară au distrus peste 31% din recolta de mere din acest an, se arată în
Sergiu Spoială, care de un an și jumătate este director interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, a câștigat concursul pentru șefia aerogării. Acesta a acumulat cel mai mare punctaj în cadrul
Modelul economic promovat de actuala guvernare este unul fragil și riscă să ducă la un colaps financiar, avertizează Alexandr Slusari, membru al Consiliului de administrație al companiei Energocom. Potrivit acestuia,
Șoferii microbuzelor de linie, reprezentanți ai Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, se pregătesc de cel de-al treilea protest. În 14 august, aceștia se vor aduna în fața sediului
Doi candidați, actualul director interimar și un fost șef de bancă, au ajuns în etapa finală pentru concursul de alegere a unui nou șef al Întreprinderii „Poșta Moldovei”. Astfel, proba
Fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, candidat independent la alegerile parlamentare din toamnă, propune o soluție inedită pentru relansarea economică a Republicii Moldova, bazată pe valorificarea resurselor financiare interne
Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis, pe 7 august, reducerea ratei de bază de la 6,5% la 6,25% anual. Potrivit instituției, decizia marchează încheierea perioadei de politică monetară restrictivă
Peste 60 la sută din toți pilonii necesari pentru Linia Electrică Vulcănești – Chișinău au fost deja instalați, fundațiile fiind gata în proporție de 93%. Lucrările pe șantiere urmează să
Veniturile obținute din vânzarea cryptomonedelor pot și trebuie să fie declarate. Precizarea se conține în răspunsul Inspectoratului Fiscal de Stat la solicitarea CryptoDigest Moldova. În prezent, activele virtuale sunt tratate
Tnerii care se angajează pentru prima dată în industrii de importanță strategică vor beneficia de o indemnizație lunară, neimpozabilă, în valoare de 3000 de lei, timp de 12 luni. Guvernul
Atacul rusesc din noaptea trecută asupra infrastructurii gaziere din Cartal (Orlovka), Ucraina, nu a afectat aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova a precizat miercuri, 6 august, ministrul Energiei, Dorin
Trei pretendenți au trecut în etapa finală a concursului pentru alegerea directorului Aeroportului Internațional Chișinău, cea a interviului. Cei trei candidați au fost selectați dintr-o listă de 11 persoane care
Statul este în căutarea unui nou director al Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, care de aproape un an și jumătate este condusă de șefi interimari. Concursul pentru acest post a
Republica Moldova a exportat, în sezonul 2024/2025, un volum record de floarea-soarelui ca materie primă, atingând 558.784 de tone, potrivit unei analize realizate de economistul Iurie Rija, citată de bani.md.
Extinderea zonelor de așteptare și a celor de înregistrare a pasagerilor și bagajelor, implementarea unor tehnologii moderne, precum controlul automatizat al pașapoartelor, și noi terase și cabine de duș pentru
Întreprinderea „Moldovagaz” a rămas fără licență pentru furnizarea gazelor. Retragerea acesteia a fost decisă la ședința de luni, 4 august, a Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în
Alte 50 de grădinițe din Chișinău intră într-un amplu proiect de reabilitare termică și eficientizare energetică. Modernizarea instituțiilor, care va fi făcută cu sprijinul BERD și BEI, a fost anunțată
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că a inițiat procesul de retragere a licenței „Moldovagaz”. Subiectul va fi supus aprobării în cadrul ședinței Consiliului de administrație în data de
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un nou decret prezidențial care prevede majorarea tarifelor vamale pentru 69 de țări și teritorii, inclusiv Republica Moldova, precum și pentru Uniunea Europeană. Măsura
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a lansat oficial procedura de licitație pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava. Depunerea dosarelor va avea loc până în 15 septembrie. Proiectul, cu o valoare
Autoritățile de la Chișinău au cerut Washingtonului o amânare a aplicării tarifului de 25% pentru produsele exportate în Statele Unite, cotă anunțată de Donald Trump la începutul lunii iulie printr-o
Alexander Picker este un bancher austriac cu peste 30 de ani de experiență în sectorul financiar din Europa și Asia Centrală. Din 2024 este președinte al Comitetului de Conducere al
Ministerul Agriculturii nu se grăbește, deocamdată, să instituie stare excepțională în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, cele mai afectate de secetă, lucru care a fost solicitat atât de administrațiile locale,
Anul trecut, serviciile medicale oferite cetățenilor străini în R. Moldova au adus în economie peste 64 de milioane de dolari, iar dacă sunt adăugate și serviciile conexe, cum ar fi
Reformarea sistemului de subvenționare, negocierea unui program special de preaderare pentru agricultură și recunoașterea oficială a sectorului drept domeniu strategic al economiei. Sunt câteva recomandări ale Partidului Social Democrat European
Premierul Dorin Recean a anunțat, în această dimineață, că „deja există condiții necesare ca tariful la energie electrică să fie redus”, după că „Energocom a reușit să cumpere de pe
Potrivit celei mai recente analize realizate de Citi, una dintre marile bănci americane, evoluția prețului Bitcoin până la finalul anului 2025 nu ține atât de modele speculative sau contexte macro,
Ministrul Economiei, Doina Nistor, se arată mai puțin optimistă decât predecesorul ei, Dumitru Alaiba. Oficialul susține că în 2025 creșterea economică va fi de 1,3%, față de prognoza de aproape
Bursele europene au deschis luni în creștere, după ce Statele Unite şi Uniunea Europeană au finalizat acordul comercial care a evitat impunerea de taxe vamale de 30% mărfurilor din blocul
Cetățenii Republicii Moldova vor putea vorbi la telefon, trimite mesaje și folosi internetul mobil în Uniunea Europeană fără costuri suplimentare, începând cu 1 ianuarie 2026. Decizia a fost adoptată vineri
Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” anunță că a achitat integral toate obligațiile financiare către aproximativ 1 000 de salariați. Este vorba despre cei care au fost concediați la
Guvernul Republicii Moldova dezminte categoric informațiile apărute în spațiul public cu privire la intenția de a modifica regimul TVA aplicat coletelor provenite din afara țării, inclusiv celor comandate prin platforme
Crește tariful pentru serviciul de transport al energiei electrice prestat utilizatorilor de sistem de către „Moldelectrica”. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru marți, 22 iulie, un
Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului din cadrul Guvernului Republicii Moldova a anunțat, săptămâna trecută, faptul că a avizat preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești, de către Administrația
Centrala hidroelectrică de pe Prut de la Costești ar putea dubla capacitatea de generare datorită a două parcuri, unul fotovoltaic și altul eolian, ce urmează să fie construite pe teritoriul întreprinderii.
Partidul Social Democrat European (PSDE) critică dur Guvernul Recean pentru refuzul de a publica contractul de procurare a energiei electrice și prețul de achiziție pentru perioada rece 2025-2026. Într-un comunicat
Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” anunță în luna august o amplă campanie de vânzare a locomotivelor, vagoanelor și altor componente vechi la fier uzat. În total, urmează să fie scoase
Sectorul activelor virtuale urmează să fie legalizat pe deplin în Republica Moldova până în 2026. Autoritățile urmează să elaboreze o bază normativă clară pentru folosirea acestora. Declarația a fost făcută
Compania aeriană FLYONE anunță lansarea unei noi rute directe din Chișinău către Napoli, Italia, începând cu data de 15 iulie 2025. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână,
Circulația rutieră pe Autostrada Moldovei (A7) a fost deschisă complet pe tronsonul dintre Buzău și Focșani, odată cu inaugurarea podului peste râul Buzău și a nodului rutier Buzău Est. Astfel,
Bitcoin a intrat în TOP-5 al celor mai scumpe active și companii din lume. Luni dimineață, principala cryptomonedă a depășit în acest clasament compania Amazon și deține acum o capitalizare
Uniunea Europeană este pregătită să facă pașii necesari pentru a-și proteja interesele dacă SUA vor impune, din 1 august, taxe vamale de 30% asupra bunurilor și produselor din UE. Este
Produsele și bunurile importate din Uniunea Europeană și Mexic vor avea taxe vamale de 30% de la 1 august. Anunțul a fost făcut de lideru de la Casa Albă, Donald
România, prin Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța, a primit undă verde pentru a cumpăra Portul Giurgiulești și pentru a face primele investiții de 24 de milioane de euro. Cererea
Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” este în căutarea companiei care să execute lucrările de reparație a segmentului feroviar deteriorat de la Văleni, raionul Cahul. CFM anunță că a început procesul
Decizia Statelor Unite ale Americii de a majora tariful vamal pentru produsele din Republica Moldova de la 10% la 25% pune presiune pe mai mulți exportatori moldoveni, în special pe
Ministerul Energiei anunță că pe Linia electrică Vulcănești – Chișinău au început lucrările de instalare a conductoarelor. În acest sens, primele intervenții au început pe șantierul din satul Congaz din Găgăuzia.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le recomandă producătorilor moldoveni să se reorienteze spre alte piețe, după decizia fără precedent a SUA de impune tarife de 25 la sută asupra importurilor de
Prețurile medii de consum în Republica Moldova continuă să crească, iar inflația anuală a ajuns la 8,2% în luna iunie 2025, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS). Cele mai
Aproape Jumătate din necesarul de gaze pentru perioada octombrie 2025 – septembrie 2026 a fost achiziționat de către Energocom. Compania anunță că până în 9 iulie a contractat deja 45,7% din
În acest an, cetățenii moldoveni au redirecționat, în total, aproximativ 20 de milioane de lei organizațiilor necomerciale și etnităților religioase în urma depunerii declarațiilor pe venit. Este vorba despre transferarea