Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat joi, 24 iulie, că a aprobat textul unui nou proiect de lege care vizează întărirea statului de drept și restabilirea independenței instituțiilor anticorupție din
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat joi, 24 iulie, că a aprobat textul unui nou proiect de lege care vizează întărirea statului de drept și restabilirea independenței instituțiilor anticorupție din
Procuratura Generală (PG) a anunțat, cu puțin timp în urmă, că a transmis cererea oficială de extrădare pe numele lui Vladimir Plahotniuc către autoritățile elene. Solicitarea a fost transmisă joi,
Procuratura Generală (PG) confirmă că o instanță britanică a admis eliberarea lui Veaceslav Platon în schimbul unei cauțiuni de 330 de mii de lire sterline, dar anunță că acesta încă
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit joi, 24 iulie, cu regele Marii Britanii, Charles al III-lea. Întrevederea a avut loc la reședința regală din Sandringham, Norfolk, Anglia. Despre acest
Universitatea Columbia va plăti peste 200 de milioane de dolari guvernului federal într-un acord cu administrația președintelui Donald Trump, în urma căruia vor fi închise mai multe anchete federale, iar
Fostul deputat creștin-democrat Vlad Cubreacov consideră că puterea politică actuală de la Chișinău doar mimează atașamentul față de români și România și că, în realitate, lucrează conștient la perpetuarea confuziei
O tânără de doar 24 de ani și-a pierdut viața, iar un bărbat a ajuns în stare critică la spital, în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să aprobe, în ședința din 29 iulie, reducerea tarifelor la energie electrică. Mai exact, ANRE urmează să examineze cererile celor doi mari furnizori
Doi cetățeni ai R. Moldova au fost reținuți, miercuri, 23 iulie, de autoritățile elene pe Aeroportul „Macedonia” din Salonic, în timp ce încercau să ajungă ilegal în Italia, folosind documente
Lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile parlamentare este „arată ca o listă de nuntă”, iar după alegeri „vedetele vor dispărea”. Declarația a fost făcută de liderul formațiunii politice „Partidul
Cel puțin 33 de civili, inclusiv copii, au fost răniți în urma unui atac aerian rusesc asupra centrului orașului Harkov, înregistrat în jurul orei 11:30. Potrivit autorităților ucrainene, forțele ruse
O carte de identitate grecească pe numele unui oarecare „Kirsanov” a dus la arestarea lui Vladimir Plahotniuc, relatează presa elenă. Autoritățile din Grecia l-au reținut după ce ar fi descoperit
Peste 850.000 de cetățeni din Republica Moldova și-au redobândit cetățenia română până în 2024, conform datelor oficiale, citate de Radio Chișinău. În perioada 1991-2002, 85.500 de persoane au beneficiat de
China și Uniunea Europeană au organizat un summit de o zi la Beijing, cu scopul de a soluționa o serie de tensiuni bilaterale, în special dezechilibrul comercial major dintre cele
Mai multe persoane, inclusiv civili, au fost ucise în urma unor confruntări între trupele thailandeze și cambodgiene într-o zonă disputată de la granița comună a celor două țări. Armata thailandeză
În ziua de 24 iulie 1917, izbucnea Bătălia de la Mărășești, cea mai importantă confruntare militară purtată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. Deviza „Pe aici nu se
Turcia și Cipru se confruntă cu o serie de incendii de vegetație de amploare, alimentate de valul de caniculă extremă și de rafale de vânt puternice, care au provocat victime
A treia rundă de negocieri de pace între Rusia și Ucraina, desfășurată miercuri seară la Istanbul, s-a încheiat surprinzător de rapid – în mai puțin de 40 de minute. Potrivit
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis joi o nouă avertizare de cod galben și cod portocaliu de caniculă, valabilă pentru ziua de vineri, 25 iulie. În sudul țării este prognozat
Ucraina a lansat în noaptea de miercuri spre joi un atac masiv cu drone asupra regiunii Krasnodar din Rusia, vizând în special zonele turistice Soci și Adler, dar și infrastructura
Un avion de pasageri de tip Antonov An-24, aparținând companiei aeriene „Angara”, s-a prăbușit în apropiere de orașul Tynda, în extremul est al Rusiei. Fragmentele aeronavei, dată dispărută în cursul
Inspectoratul General al Poliției a prezentat o listă de acte de identitate, care ar fi fost găsite de polițiștii greci pe numele lui Vlad Plahotniuc și Constantin Țuțu. În timpul
Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova, nu în Federația Rusă. Deși Moscova a emis de asemenea un ordin de reținere, autoritățile moldovene au prioritate, susține șeful
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) va aduce la Chișinău o serie de producții remarcabile, cu viziuni originale și povești care te țin cu sufletul la gură. Evenimentul, finanțat de
Kievul și alte orașe din Ucraina sunt scena unor proteste de amploare împotriva unei noi legi care subordonează Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Anticorupție (SAP) procurorului general,
Președintele Maia Sandu a avut, miercuri, 23 iulie, o întrevedere, la Londra, cu prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer. Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale,
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a sunat pe Volodimir Zelenski pentru a-și exprima „îngrijorările serioase” și pentru a cere explicații cu privire la noua lege adoptată de Ucraina,
Odesa a trăit o nouă noapte de coșmar. Rusia a lansat un atac masiv cu drone kamikaze, provocând distrugeri semnificative și incendii în mai multe zone ale orașului. Unul dintre
Parlamentarii israelieni au votat, cu 71 de voturi pentru și 13 împotrivă, o moțiune neobligatorie care solicită aplicarea suveranității israeliene asupra Cisiordaniei (Iudeea, Samaria și Valea Iordanului). Moțiunea, care nu
Tribunalul Westminster din Londra, Marea Britanie, ar fi acceptat eliberarea pe cauțiune a omului de afaceri Veaceslav Platon. Suma cauțiunii este de 330.000 de lire sterline, scrie canalul de telegram
Purtătorul de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, a venit cu o reacție, după ce două formațiuni de opoziție, „Inima Moldovei” și Partidul Socialiștilor, au protestat la Guvern și Ministerul Agriculturii.
Procurorii din Grecia au emis un mandat de arestare pe numele fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Astfel, potrivit deciziei, acesta va sta în următoarele 40 de zile după
Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) a interzis participarea femeilor transgen la sporturile olimpice, în conformitate cu un ordin executiv semnat de președintele Donald Trump în februarie. Noua
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, aflat la Washington în fruntea delegației Comisiei pentru Bugete a PE, avertizează că România este absentă din dosarele strategice majore și riscă pierderea influenței în
Ministrul afacerilor externe al Israelului, Gideon Moshe Sa’ar, va efectua o vizită în Republica Moldova joi, 24 iulie, anunță ministerul de Externe de la Chișinău. În cadrul vizitei, ministrul Gideon
Liderul PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, s-a adresat repetat conducerii de la Chișinău, cu solicitarea de a-i adresa o invitație întâistătătorului Bisericii Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Patriarh Daniel,
Președintele american Donald Trump a anunțat marți semnarea unui „mega-acord comercial” cu Japonia, pe care îl descrie drept „poate cel mai mare acord încheiat vreodată”. Potrivit acestuia, Japonia se angajează
Funcționarii din administrația publică locală și din sistemul de asistență socială din România au intrat miercuri într-o grevă de avertisment de două ore, între orele 11:00 și 13:00. Protestul a
Rusia restricţionează tot mai mult accesul liber la internet, organismul de reglementare media Roskomnadzor blocând recent accesul la 56.000 de site-uri care au refuzat să îndepărteze conţinut considerat „extremist” de
Crește tariful pentru serviciul de transport al energiei electrice prestat utilizatorilor de sistem de către „Moldelectrica”. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru marți, 22 iulie, un
Un soldat al Armatei Americane a îmbrățișat credința ortodoxă, după ce anterior făcea parte dintr-o confesiune protestantă. El a primit botezul săptămâna trecută la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea
Președintele american Donald Trump a lansat marți un nou atac dur împotriva fostului președinte Barack Obama, pe care îl acuză de „trădare” pentru că ar fi ordonat, în decembrie 2016,
Liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a fost reținut de forțele de ordine miercuri, 23 iulie, în timpul unui protest organizat de Blocul „Victorie” în fața Curții de Apel Centru. Potrivit
Negocierile dintre Rusia și Ucraina continuă astăzi la Istanbul, unde cele două delegații se vor întâlni pentru a treia rundă de discuții directe. Potrivit postului public ucrainean Suspilne, delegația ucraineană
Liderul AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, se arată revoltat de decizia Guvernului Recean de a permite comerțul cu produse alimentare pe bază de insecte. Într-o postare video, fostul deputat
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în perioada 23–24 iulie, cu scopul de a consolida
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, va fi organizat la Chișinău în perioada 25-27 iulie 2025, la Artcor și Cineplex Loteanu. Deschiderea
Formațiunea „Partidul Nostru” nu va face alianță cu PAS sau cu blocul din care fac partidele lui Dodon, Vlah, Voronin și Tarlev. Potrivit lui, o soluție ar fi un guvern
Roman Roșca, vicepremierul desemnat pentru Reintegrare, a depus, astăzi, jurământul de învestire în prezența președintelui Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Șefa statului a semnat decretul de numire în
Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului din cadrul Guvernului Republicii Moldova a anunțat, săptămâna trecută, faptul că a avizat preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești, de către Administrația
Președintele Maia Sandu a avut o primă reacție, la o zi după reținerea lui Vlad Plahotniuc în Grecia. Potrivit ei, „după șase ani, avem și noutăți bune și acum este
Autoritățile elene au publicat marți, 22 iulie, imagini video de la perchezițiile efectuate în vila din Grecia pe care ar fi închiriat-o Vlad Plahotniuc și sportivul Constantin Țuțu. Direcția pentru
Zeci de protestatari s-au adunat duminică în centrul orașelor Kiev și Lvov pentru a denunța o decizie a Parlamentului ucrainean privind desființarea independenței a două instituții-cheie în lupta împotriva corupției:
Starul heavy metal Ozzy Osbourne a murit marți, la vârsta de 76 de ani, la doar câteva săptămâni după ce a susținut un concert emoționant de adio alături de colegii
Politicieni obosiți, care s-au tot perindat la guvernare și au ținut Moldova în sărăcie și în zona gri, au fost scoși de la naftalină la comanda Kremlinului. Reacția aparține liderului
Cristian Popescu Piedone, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost pus sub acuzare în urma unor percheziții efectuate marți dimineață de procurorii DNA în București, Ilfov, Prahova și
Procuratura Generală a fost informată de către Direcția Cooperare Polițienească Internațională despre reținerea, de către autoritățile din Republica Elenă, a lui Vladimir Plahotniuc. Potrivit unui comunicat de presă, fostul lider
Mitropolia Basarabiei a adresat, încă din noiembrie 2022, o solicitare oficială Președinției Republicii Moldova, în care a formulat cinci cereri majore ce țin de recunoașterea juridică și istorică a reprezentanței
Cererea de înregistrare a dosarului pentru participare la alegerile parlamentare, înaintată de Partidul „Democrația Acasă”, a fost respinsă. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în ședința de marți,
Situația critică din aeroporturile Moscovei continuă pentru a treia zi consecutiv, din cauza activității crescute a dronelor ucrainene. La aeroportul Șeremetievo, pasagerii blocați în terminale au primit saltele gonflabile și
Kremlinul a declarat marți că nu are „niciun motiv” să spere în realizarea unor „progrese miraculoase” în cadrul noului rund de negocieri dintre Rusia și Ucraina, programat pentru această săptămână
Republica Moldova se confruntă cu o secetă hidrologică severă, anunță meteorologii, care au emis coduri roșu, portocaliu și galben pentru cele două mari râuri – Prut și Nistru. Avertizarea este
Autoritățile de la Chișinău au inițiat oficial procedura de extrădare a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, reținut în dimineața zilei de 22 iulie pe aeroportul din Atena, Grecia. Ministrul de
Statele Unite vor introduce, începând cu 1 octombrie 2025, o nouă „taxă de integritate a vizei” în valoare de cel puțin 250 de dolari, pentru toți cetățenii care solicită o
Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei – vor merge în alegerile parlamentare din 28 septembrie în bloc electoral comun. Despre aceasta au anunțat marți, 22 iulie, liderii
Trei persoane, inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din R. Moldova într-o singură zi. Toate cazurile s-au produs luni, 22 iulie. Primul caz a fost înregistrat în
Poliția R. Moldova anunță că fostul lider al Partidului Democrat (PDM) a fost reținut în Grecia. Politicianul a fost prins în Atena, în zorii zilei, potrivit comunicării oficiale Interpol către
Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a reiterat că interdicția de călătorie în România, implicit în spațiul Shengen, aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, ține de siguranța națională, dar a
România se angajează să susțină în continuare Republica Moldova, în ceea ce privește cooperarea economică, interconectarea energetică și investițiile strategice. Asigurarea vine din partea ministrului român de Externe, Oana Țoiu,
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat marți dimineață percheziții într-un complex rezidențial din Mamaia Nord, unde se afla cazat Cristian Popescu Piedone, actualul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția
Un important zăcământ de petrol a fost descoperit în Polonia, în zona insulei Wolin, pe coasta Mării Baltice, a anunțat compania Central European Petroleum (CEP), deținătoarea concesiunii „Wolin” și operatorul
O nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia este programată să aibă loc miercuri, la Istanbul, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său video de luni seară.
Rusia a lansat în noaptea de 21 spre 22 iulie mai multe atacuri aeriene și cu drone asupra unor orașe din Ucraina, provocând victime omenești și distrugeri semnificative în zone
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române își sărbătorește, în 22 iulie, ziua de naștere. Părintele spiritual al românilor ortodocși de pretutindeni împlinește astăzi 74 de ani. Cu această ocazie, la
Există oameni care își sacrifică viața, cariera și contul bancar pentru marea cauză a reformei justiției moldovenești. Un soi rar de sfinți seculari — lasă bărbat, casă, masă în inima
Șefa Institutului Național al Justiției (INJ) din Republica Moldova, Ramona Strugariu, afirmă că s-a mutat singură la Chișinău, în timp ce familia sa a rămas în Bruxelles și că a
O serie de asasinate și decese suspecte în rândul foștilor oficiali și militari ucraineni stabiliți în Europa atrage atenția presei internaționale și a autorităților judiciare. Cel mai recent caz a
Guvernele Serbiei, Ungariei și Federației Ruse au ajuns la un acord privind construcția unei conducte care va permite transportul țițeiului rusesc de la Budapesta către Belgrad. Anunțul a fost făcut
Un șofer teribilist din Chișinău, surprins de o cameră de bord cum face drifturi cu mașina în plin trafic, va rămâne fără permis, după ce poliția l-a identificat. Cazul a
Zeci de monumente funerare din cimitirul românesc din Cernăuţi, printre care şi cel al lui Aron Pumnul, profesorul de limba română al lui Mihai Eminescu, sunt în curs de restaurare,
Ministrul afacerilor externe al României, Oana Țoiu, va întreprinde marți, 22 iulie, o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi,
Ministerul chinez de Externe a confirmat luni că președintele Xi Jinping se va întâlni joi, 24 iulie, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu președintele Consiliului European,
Ar trebui să ne speriem de ceva sondaj în care 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. Eu cred că ar trebui să ne speriem
Aproape două treimi dintre români (66,2%) cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research în parteneriat cu IICCMER (Institutul de
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) anunță organizarea unui protest marți, 22 iulie, în fața sediului Delegației Uniunii Europene din Republica Moldova. Acțiunea de protest va începe la
Lista candidaților independenți la alegerile parlamentare se extinde. Și fosta judecătoare Victoria Sanduța a anunțat că intenționează să participe pe cont propriu la scrutinul din 28 septembrie. Aceasta s-a înregistrat
O posibilă întâlnire între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald Trump, ar putea avea loc în luna septembrie la Beijing, în marja festivităților dedicate marcării a 80
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat luni, 21 iulie, în cadrul ședinței Primăriei, că îl va ataca în instanța de judecată pe ministrul Afacerilor Externe din România. Primarul a catalogat
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis luni o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru raioanele de sud ale Republicii Moldova și parțial în centru, inclusiv Chișinău. Aceasta este valabilă pentru
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:00, sistemele radar ale Ministerului român al Apărării (MApN) au identificat mai multe „ținte aeriene” care se deplasau în spațiul aerian
Consilierul prezidențial pe securitate națională al României şi șef al Cancelariei președintelui, Cristian Diaconescu a dezvăluit într-un interviu oferit duminică că liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a transmis
Secretarul general al Partidului Social Democrat din România (PSD), Paul Stănescu, critică dur al doilea pachet de măsuri anunțat de Guvernul Bolojan, susținând că acesta continuă „logica heirupistă și rigidă”,
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat reținerea, în orașul Reazan, a unui cetățean al Federației Ruse, născut în 2001 și originar din Republica Moldova, sub acuzația de
Deputatul PAS Roman Roșca ar urma să preia mandatul de vicepremier pentru Reintegrare în locului lui Oleg Serebrian, care pleacă ambasador în Turcia. Propunerea i-a fost transmisă de către premier
Un grup de 41 de militari moldoveni a fost detașat luni, 21 iulie, în cadrul misiunii internaționale de menținere a păcii KFOR din Kosovo. Contingentul va activa în comandamentul regional
Istanbulul se pregătește să găzduiască două reuniuni diplomatice de o importanță majoră pentru stabilitatea globală. În această săptămână, pe agenda se află reluarea negocierilor nucleare dintre Iran și cele trei
74 de drone de tip avion au fost doborâte deasupra a șapte regiuni ale Rusiei, într-un nou val de atacuri atribuite Ucrainei. Cea mai afectată a fost regiunea Moscovei, unde
O femeie de 39 de ani, originară din Republica Moldova, a decedat duminică dimineață, 20 iulie, după ce a căzut de la etajul unei unități medicale din Cluj-Napoca. Incidentul s-a
Un obelisc în cinstea eroilor români, care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru reîntregirea României, a fost inaugurat vineri în satul Pociumbăuți, din raionul Râșcani. Monumentul, ridicat în perioada
Meteorologii au emis pentru luni, 21 iulie, cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la +35°C, iar disconfortul termic va fi accentuat în mai multe regiuni ale țării. Potrivit