
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți că responsabilitatea depășirii blocajului politic revine în prezent partidelor parlamentare, după ce cele două propuneri de premier făcute de șeful statului nu au reușit să obțină sprijinul unei majorități în Parlament.
Într-o conferință de presă susținută înainte ca Parlamentul să intre în vacanța de vară, șeful statului a afirmat că nu înțelege de ce Executivul propus de Eugen Tomac nu a fost învestit și a precizat că nu va desemna un nou premier în lipsa garanției că acesta dispune de cel puțin 233 de voturi.
„În situația în care suntem, după 2 luni fără guvern, nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fie siguri că vor vota. Ca ei să se înțeleagă între ei, trebuie să existe un acord. Problema este dacă există o majoritate care să susțină un guvern, și în momentul ăsta nu există acea majoritate. (Voi ajuta partidele) în măsura în care îmi solicită ajutorul. Eu nu înțeleg încă de ce nu a trecut guvernul Tomac. Aștept partidele să vină cu soluția de majoritate. Cred că și așteptarea oamenilor este să ieșim din criza asta politică”, a declarat Nicușor Dan, citat de Libertatea.ro.
Președintele a explicat că, spre deosebire de situațiile anterioare, când exista o perspectivă realistă ca un guvern să fie validat de Parlament, în prezent există certitudinea că o nouă nominalizare nu ar întruni voturile necesare.
„În situațiile anterioare, în care era o așteptare rezonabilă că Guvernul trece, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu partidele, acum este o certitudine că nu trece. Și nu vreau să facem un exercițiu de „hai să ne jucăm de-a prim-ministrul și de-a desemnarea Guvernului“, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a încercat să transmită un mesaj de calm, afirmând că instituțiile statului continuă să funcționeze, chiar dacă România este condusă de un guvern interimar cu atribuții limitate.
„Statul român funcționează, instituțiile funcționează. Avem un guvern care are limitări constituționale, dar România funcționează. Îmi doresc să avem un nou guvern cu puteri depline, când se va întâmpla, nu știu, sper cât mai curând”, a declarat președintele.
Șeful statului a recunoscut, totodată, că poartă o parte din responsabilitatea pentru actuala criză politică.
„Evident. Toată lumea a greșit. Am plecat acum un an cu soluția cea mai bună pentru România, acel guvern format din patru partide și reprezentanții minorităților. Într-un an de zile fiecare dintre noi putea face mai mult pentru ca acea coaliție să reziste”, a afirmat Nicușor Dan.
În ceea ce privește posibilitatea organizării alegerilor anticipate, președintele s-a declarat împotrivă, apreciind că acestea nu ar schimba raportul de forțe din Parlament și ar prelungi perioada de instabilitate.
„Mi-aș dori să evităm scenariul alegerilor anticipate. Nu ar aduce schimbări fundamentale de majorități și am transmite luni întregi o imagine de instabilitate”, a spus el.
Referindu-se la situația de securitate, Nicușor Dan a anunțat că autoritățile române au făcut progrese în cooperarea cu Ucraina în investigarea incidentelor cu drone, precizând că, în cazul dronei navale care a explodat la începutul lunii iunie la Constanța, există un raport preliminar și un canal direct de comunicare între instituțiile celor două state pentru gestionarea unor astfel de incidente.
În plan economic, președintele s-a declarat optimist că România va evita o degradare semnificativă a situației financiare, însă a subliniat că formarea rapidă a unui guvern cu puteri depline rămâne esențială pentru depășirea actualului blocaj politic.