Țările aflate în etapa finală a procesului de aderare la Uniunea Europeană ar putea desemna un comisar european înainte de a deveni oficial membre ale UE, potrivit unor planuri analizate
Țările aflate în etapa finală a procesului de aderare la Uniunea Europeană ar putea desemna un comisar european înainte de a deveni oficial membre ale UE, potrivit unor planuri analizate
Comisia Europeană pregătește un plan pentru reducerea posibilității statelor membre de a bloca prin veto anumite decizii ale Uniunii Europene, inclusiv în procesul de extindere, sancțiuni și politica de securitate.
După 13 ani în care nu a mai primit niciun nou stat membru, Uniunea Europeană se află în fața unei decizii strategice privind viitorul extinderii sale. În contextul războiului din
Opoziția Ungariei față de Ucraina există, a spus joi, înaintea reuniunii Consiliului European la care se va discuta inclusiv despre extinderea Uniunii Europene. Șeful statului român a fost întrebat dacă
Pe 17 decembrie, liderii statelor din Balcanii de Vest aspirante la aderarea la Uniunea Europeană s-au întâlnit la Bruxelles cu conducerea UE. La discuții au participat, printre alții, președintele Comisiei
Europenii sunt împărțiți în ceea ce privește beneficiile aduse de extinderea UE și au sentimente amestecate în legătură cu posibila aderare a unor țări precum Republica Moldova, Ucraina, Albania, Bosnia