Președintele rus Vladimir Putin a admis că autoritățile de la Moscova nu au anticipat amploarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor și a altor obiective energetice din Rusia și le-a transmis cetățenilor
Președintele rus Vladimir Putin a admis că autoritățile de la Moscova nu au anticipat amploarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor și a altor obiective energetice din Rusia și le-a transmis cetățenilor
După erupția din 2010, numele vulcanului Eyjafjallajökull le dădea mari bătăi de cap piloților, jurnaliștilor și directorilor companiilor aeriene. Așa a apărut mem-ul de a-l numi „E15”, „începe cu E
Autoritățile norvegiene au sechestrat nava rusească „Profesor Molceanov” în arhipelagul Svalbard, în cadrul demersurilor companiei ucrainene Naftogaz de recuperare a despăgubirilor de miliarde de dolari acordate pentru activele confiscate de
Ucraina ar fi început o operațiune de amploare menită să perturbe activitatea aeroporturilor din Moscova prin atacuri repetate cu drone, susține jurnalistul The Atlantic Simon Shuster, citând o sursă de
Guvernul condus de Giorgia Meloni a stabilit joi un record de longevitate în Italia, devenind executivul care a rămas neîntrerupt cel mai mult timp în funcție după Al Doilea Război
Rusia va închide filialele Institutului Goethe din Moscova, Sankt Petersburg și Ekaterinburg, ca măsură de răspuns la încetarea activității centrului cultural „Casa Rusă” din Berlin. Anunțul a fost făcut de
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că o nouă întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin va avea loc atunci când vor exista condiții pentru încheierea unui acord de pace privind
Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, și-a anunțat demisia, pe fondul unei controverse legate de achiziția de muniție pentru Ucraina. Estonia ar fi plătit în avans 70 de milioane de
Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi un nou val de atacuri cu drone asupra Ucrainei, Kievul fiind vizat pentru a șaptea noapte consecutiv. Atacuri și pagube au
Drone rusești de tip Shahed au lovit miercuri una dintre universitățile din Kiev chiar în timpul orelor, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, 160 de studenți se aflau
Prețurile gazelor naturale în Europa au atins miercuri cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2023, în timp ce petrolul Brent a urcat temporar peste 97 de dolari pe
Președintele rus Vladimir Putin a calificat drept „prostii” informațiile potrivit cărora autoritățile de la Moscova ar pregăti un nou val de mobilizare după alegerile pentru Duma de Stat din septembrie.
Președintele rus Vladimir Putin a calificat drept o „declarație de intenție privind terorismul de stat” avertismentul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski potrivit căruia spațiul aerian al Rusiei devine tot mai nesigur
Consulatul General al Rusiei de la Bonn a anunțat suspendarea activității consulare, fără să aștepte termenul de 18 septembrie stabilit de autoritățile germane pentru închiderea instituției. Decizia vine după ce
Ungaria a blocat din nou avansarea Ucrainei către deschiderea a două noi clustere în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. La reuniunea din 1 septembrie a grupului de lucru al
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat în această seară companiile aeriene internaționale, asigurătorii și statele partenere că spațiul aerian al Rusiei devine tot mai periculos din cauza intensificării atacurilor ucrainene
Administrația președintelui american Donald Trump a permis revenirea Rusiei la discuțiile la nivel înalt ale G20, o schimbare semnificativă față de politica adoptată de Washington după invazia rusă în Ucraina
Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți un atac masiv asupra regiunii Odesa, vizând infrastructura energetică, portuară și civilă. Printre obiectivele lovite se numără și un punct de
Rusia a atacat în noaptea de luni spre marți cu drone de tip Shahed punctul internațional de trecere a frontierei Orlovka, din regiunea Odesa, aflat peste Dunăre de orașul românesc
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, între care trei copii, în urma unui nou atac lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 1
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni seara că, în pofida afirmațiilor făcute de Vladimir Putin privind o eventuală încheiere a războiului, informațiile serviciilor de informații ucrainene și ale partenerilor
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia se îndreaptă spre încheierea conflictului din Ucraina. Afirmația a fost făcută în timpul unei întrevederi cu premierul indian Narendra Modi, în marja
Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o unitate WB Electronics din Skarzysko-Kamienna, Polonia, companie care produce componente pentru drone utilizate inclusiv de armatele poloneză și
Forțele Uniunii Europene au interceptat în Marea Mediterană petrolierul MV SUN, suspectat că face parte din așa-numita „flotă din umbră” utilizată de Rusia pentru transportul petrolului, a anunțat luni șefa
Președintele Chinei, Xi Jinping, liderul rus Vladimir Putin și premierul Indiei, Narendra Modi, au sosit la Bișkek, capitala Kârgâzstanului, pentru summitul anual al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO),
Un atac rusesc cu dronă a distrus linia principală de sortare a unui terminal Nova Poshta din Odesa. Echipamentul modern, realizat conform standardelor europene, a fost avariat într-o asemenea măsură
Kremlinul susține că o întâlnire între Vladimir Putin, Donald Trump și Volodimir Zelenski pentru a negocia direct încheierea războiului din Ucraina ar fi, în actualele condiții, „absolut inutilă”. Liderii s-ar
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, încearcă să atragă capital american pentru crearea unui fond destinat dezvoltării unor noi tehnologii și arme pentru Ucraina. Printre priorități se numără roboții
Parlamentul Islandei va discuta viitorul candidaturii țării la Uniunea Europeană, inclusiv posibilitatea retragerii acesteia, după ce majoritatea alegătorilor au respins reluarea negocierilor de aderare la referendumul desfășurat în weekend. Potrivit
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că intensificarea activității militare a NATO în Arctica reprezintă o „amenințare directă” la adresa securității Rusiei și avertizează că riscul unor incidente care
Statele Unite au efectuat duminică, 30 august, primele lovituri cunoscute asupra Iranului de la sfârșitul lunii iulie, vizând două lansatoare iraniene amplasate pe insula Larak, în Strâmtoarea Ormuz. La câteva
Cel puțin 37 de persoane au murit, iar alte 42 au fost rănite, inclusiv patru copii, după atacul rusesc cu drone, care a provocat un incendiu de proporții și detonări la un
O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra unei întreprinderi din satul Mila, raionul Bucea, regiunea Kiev. O dronă a lovit teritoriul
Vizita surpriză efectuată în această săptămână la Moscova de directorul CIA, John Ratcliffe, ar fi putut fi organizată astfel încât deplasarea sa să poată fi observată public, transformând zborul într-un
Vizita surpriză efectuată în această săptămână la Moscova de directorul CIA, John Ratcliffe, a fost o misiune diplomatică extrem de sensibilă, decisă personal de președintele american Donald Trump. Operațiunea a
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat noi acuzații la adresa Uniunii Europene, susținând că Bruxellesul s-ar fi implicat direct în procesele electorale din R. Moldova și ar fi
O navă comercială a fost lovită și s-a scufundat joi seara în Marea Neagră, la aproximativ 40 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe. Toți cei 12 membri ai echipajului au
Rusia ar putea lovi obiective militare britanice aflate în Ucraina și chiar în afara teritoriului ucrainean, ca răspuns la atacurile efectuate de armata ucraineană cu armament furnizat de Londra, a
O navă comercială turcească a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea portului rusesc Tuapse. În urma atacului, la bord a izbucnit un incendiu, iar cinci membri ai
Suedia, Țările de Jos, Spania și Polonia cer Comisiei Europene să reia eforturile pentru utilizarea celor peste 200 de miliarde de euro din activele suverane rusești înghețate în Uniunea Europeană
Rusia se pregătește pentru o nouă escaladare a atacurilor asupra Ucrainei, după ce la Kremlin s-ar fi ajuns la concluzia că negocierile pentru încheierea războiului au intrat într-un punct mort.
Directorul CIA, John Ratcliffe, a folosit vizita sa neanunțată la Moscova pentru a avertiza autoritățile ruse împotriva oricărei escaladări în raport cu statele NATO, în special Estonia, Letonia și Lituania.
Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 26 spre 27 august, două centre logistice ale retailerului online Ozon din orașele ruse Ufa și Orenburg. Angajații au fost evacuați, iar unul
Republica Moldova marchează astăzi, 27 august, 35 de ani de la proclamarea independenței. Cu această ocazie, vor avea loc diverse manifestări festive, inclusiv o paradă militară, sub genericul „Independența ne
Aproximativ 70 de nave aşteaptă pe Dunăre lângă Canalul Sulina, pentru accesul în porturile ucrainene de unde să încarce cereale pentru export, în condiţiile în care lipsa piloţilor şi prioritatea
Directorul CIA, John Ratcliffe, nu s-a întâlnit cu Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Moscova din 25 august, însă a purtat discuții cu reprezentanți ai serviciilor speciale ruse. Liderul
Ucraina pare să piardă treptat războiul cu Rusia și mai are doar câteva luni pentru a lua decizii-cheie care ar putea schimba cursul conflictului, a declarat fostul ministru al Apărării
Ucraina și-a continuat campania de atacuri asupra infrastructurii logistice a gigantului rus de comerț online Wildberries, iar opt dintre cele mai mari zece depozite ale companiei ar fi fost deja
Statele Unite nu intenționează, cel puțin pentru moment, să inițieze noi atacuri asupra Iranului și își mută accentul de la operațiunile militare spre presiunea economică, inclusiv prin noi sancțiuni. Mesajul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marți că ia în calcul redenumirea Lacului Ontario în „Lacul America”, în contextul escaladării puternice a conflictului comercial dintre Washington și Ottawa. „Statele
Ucraina a primit, în urma recentelor reuniuni cu aliații, un număr limitat de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că livrările sunt insuficiente
Premierul britanic Andy Burnham intenționează să meargă în Statele Unite în septembrie, alături de alți lideri europeni, pentru a încerca să-l convingă pe președintele Donald Trump să permită Ucrainei accesul
Guvernul german va anunța în curând cine este responsabil pentru tentativa de atac cu drone și explozibili asupra aeroportului Leipzig/Halle, a declarat marți cancelarul Friedrich Merz. Ancheta a scos la
Ucraina se confruntă cu un deficit suplimentar de finanțare de 23,5 miliarde de euro, peste fondurile pe care urmează deja să le primească din partea Uniunii Europene, iar președintele Volodimir
Rafinăria Afipski din regiunea Krasnodar, una dintre cele mai mari unități de procesare a petrolului din sudul Rusiei, a fost atacată din nou cu drone în noaptea de 24 spre
Administrația președintelui american Donald Trump pregătește anularea vizelor de afaceri și turistice pentru până la 200.000 de cetățeni străini care au solicitat sau solicită în prezent azil în Statele Unite.
Fostul președinte al Armeniei Robert Kocearian și fiul său cel mare, Sedrak Kocearian, au fost reținuți într-un amplu dosar de corupție. În total, șase persoane au fost reținute, iar anchetatorii
Rusia a atacat din nou cu drone infrastructura de frontieră din regiunea Odesa, aflată la granița Ucrainei cu Republica Moldova. Este al treilea atac de acest fel produs în decurs
Televiziunea de stat din Iran a difuzat un material video care pretinde că urmărește deplasările lui Barron Trump, fiul în vârstă de 20 de ani al președintelui american Donald Trump,
Țările de Jos nu vor participa la Eurovision Song Contest 2027, care urmează să fie organizat în Bulgaria. Televiziunea publică olandeză AVROTROS și-a anunțat luni retragerea, susținând că evenimentul „nu
Copreședintele partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a reafirmat că formațiunea sa intenționează să retragă Germania din zona euro și din spațiul Schengen dacă va ajunge la guvernare. Într-un
Comisia Europeană a aprobat luni o nouă finanțare de 6,1 miliarde de euro pentru Ucraina, în contextul în care sistemele de apărare antiaeriană ale țării se confruntă cu dificultăți tot
Kremlinul a criticat dur decizia Marii Britanii de a furniza Ucrainei informații clasificate despre componentele britanice utilizate la fabricarea rachetelor de croazieră SCALP, afirmând că Londra „toarnă gaz pe foc”
La 27 august 2026, Republica Moldova va sărbători 35 de ani de la proclamarea independenței. Trei decenii și jumătate sunt suficiente pentru ca momentul din 1991 să poată fi privit
Iranul consideră că are dreptul să atace orice locație folosită pentru lansarea unor operațiuni militare împotriva sa și avertizează statele să nu pună teritoriul sau infrastructura lor la dispoziția Statelor
Vizita în Ucraina a emisarului special al SUA, Steve Witkoff, și a lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, programată în perioada în care Kievul marchează Ziua Independenței, a
Norvegia va continua să dezvolte resursele de petrol și gaze din Marea Barents, indiferent dacă Uniunea Europeană își menține sprijinul pentru un moratoriu asupra noilor proiecte de hidrocarburi în regiunea
Marea Britanie va permite transferul către Ucraina al unor tehnologii și informații privind componentele rachetelor cu rază lungă de acțiune SCALP/Storm Shadow, în cadrul unui plan care ar urma să
Armenia își propune să obțină liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană până în 2029 și ar putea începe în viitorul apropiat procedura pentru depunerea oficială a cererii de aderare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu a participat oficial la nicio operațiune legată de sabotarea gazoductelor Nord Stream, după ce procurorii germani au susținut că unul dintre
Partidul „Adilet”, creat în urmă cu doar câteva luni și devenit principala forță politică de susținere a președintelui Kasîm-Jomart Tokaev, a obținut peste 70% din voturi la alegerile pentru noul
Președintele Maia Sandu îi va conferi luni, 24 august, președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de șefa
Dronele ucrainene au atacat în noaptea de 23 spre 24 august mai multe centre logistice ale Ozon, al doilea cel mai mare marketplace din Rusia, provocând incendii la depozite din
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că organizarea alegerilor în timpul războiului cu Rusia ar presupune riscuri majore și ar putea provoca o divizare profundă a societății ucrainene. Liderul de la
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, acuză existența unor rețele extinse de corupție în ministerul pe care l-a condus. În context, el a cerut, din nou, autorităților de la
Liderii a șase țări europene au ajuns duminică, 23 august, la Kiev, unde participă la o reuniune a formatului Nordic-Baltic Eight (NB8) și urmează să aibă întrevederi cu președintele ucrainean
Ucraina a impus sancțiuni împotriva creatorilor și distribuitorilor celebrului desen animat „Masha și Ursul”, acuzând producția pentru copii că răspândește narațiuni pro-ruse și normalizează simboluri militare sovietice. Măsurile fac parte
Trump spune că Iranul nu este pregătit să încheie „acordul corect” Președintele american Donald Trump a declarat vineri că este de părere că Teheranul nu este pregătit să încheie „acordul
O nouă dronă, preliminar de tip Shahed 138 (Geran 3), a traversat frontiera de stat a R. Moldova din direcția Ucrainei, pe direcția satului Caplani, raionul Ștefan Vodă, anunță Ministerul
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) le cere cetățenilor să manifeste o vigilență sporită în perioada premergătoare și în timpul Zilei Independenței, sărbătorită pe 24 august. Autoritățile avertizează că Rusia
Ucraina încearcă să obțină acordul lui Elon Musk pentru utilizarea Starlink pe drone de atac care ar putea lovi lansatoare de rachete balistice și alte ținte militare aflate la până
Șeful Administrației Prezidențiale a Ucrainei, Kirilo Budanov, figurează în textul suspiciunilor formulate de NABU împotriva fostei sale adjuncte, Irina Mudra, relatează Ukrainska Pravda, citând surse. „Este alb la față după
Reprezentanții a peste 30 de țări care sprijină Ucraina în cadrul așa-numitei „Coaliții de Voință” se vor reuni pe 24 august la Kiev, chiar de Ziua Independenței Ucrainei. Mai mulți
Premierul polonez Donald Tusk a declarat că Germania nu ar trebui să-i urmărească penal pe suspecții acuzați de sabotarea conductelor Nord Stream, afirmând că „ar trebui să le fie rușine
Ucraineanul Volodimir Juravliov, suspectat de autoritățile germane de implicare în sabotarea conductelor Nord Stream în 2022 și arestat miercuri în Croația, ar fi lucrat în calitate de consultant la un
Autoritățile ruse nu intenționează să declanșeze o nouă mobilizare în masă după alegerile pentru Duma de Stat din septembrie, susține reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia. Declarația vine
Dronele ucrainene au atacat în dimineața zilei de 21 august orașul rus Perm, situat în regiunea Uralilor, la peste 1.500 de kilometri de Ucraina. Autoritățile locale au confirmat atacul și
Rusia folosește tot mai frecvent rachetele „Banderol”, o armă relativ ieftină, cu o încărcătură explozivă mai mică decât a rachetelor de croazieră clasice, dar care obligă Ucraina să consume sisteme
Republica Moldova s-ar putea uni cu România pentru a-și consolida securitatea în fața amenințării Rusiei și pentru a intra mai rapid sub umbrela Uniunii Europene și NATO. Scenariul este analizat
Cel puțin 15 persoane au murit la Kiev în urma atacului masiv lansat de Rusia asupra capitalei Ucrainei și a regiunii Kiev, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Peste 600
Organizarea alegerilor în Ucraina este imposibilă în actualele condiții de război, deoarece autoritățile nu pot garanta securitatea procesului electoral, a declarat consilierul președintelui Volodimir Zelenski, Mihailo Podoleak, într-un interviu acordat
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, s-a conturat drept unul dintre potențialii rivali politici ai președintelui Volodimir Zelenski, însă apelul său pentru organizarea alegerilor în timpul războiului a provocat
Un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a distrus joi, cu tunul de bord, o dronă marină încărcată cu explozibil, descoperită la câteva sute de metri de platforma Neptun Deep
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că Rusia a atacat cu drone, în noaptea de miercuri spre joi, un punct de trecere de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova, în
Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi un atac masiv cu rachete balistice și drone asupra Kievului, soldat cu cel puțin 12 morți și 32 de răniți. Bombardamentul
Zeci de mii de ruși au traversat în ultimele zile frontiera cu Georgia, în contextul zvonurilor privind o posibilă nouă mobilizare în Rusia în această toamnă, după alegerile pentru Duma
Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, demis în luna iulie de președintele Volodimir Zelenski, ia în calcul o vizită în Statele Unite, care ar putea avea loc chiar săptămâna
NATO este pregătită să răspundă oricărei amenințări și va face întotdeauna ceea ce este necesar pentru a-și apăra toți aliații, a declarat miercuri, 19 august, un oficial al Alianței Nord-Atlantice
Rada Supremă a Ucrainei a aprobat miercuri, 19 august, numirea lui Evgheni Hmara în funcția de ministru al Apărării, susținând astfel candidatura înaintată de președintele Volodimir Zelenski. Pentru numirea lui
Israelul a lansat marți mai multe lovituri asupra unei baze aeriene din provincia siriană Idlib, fiind primul atac israelian asupra unor obiective ale guvernului sirian din luna martie. Guvernul israelian