Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a reconfirmat pe Sebastien Lecornu în funcţia de prim-ministru vineri seara, la patru zile după demisia acestuia, a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat, potrivit France Presse.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a reconfirmat pe Sebastien Lecornu în funcţia de prim-ministru vineri seara, la patru zile după demisia acestuia, a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat, potrivit France Presse.
Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa și a regiunii învecinate, vizând infrastructura energetică și zonele rezidențiale. În urma loviturilor,
Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite vor impune noi tarife de 100% pentru importurile din China, „peste orice tarif pe care îl plătesc în prezent”, începând cu
NATO va organiza săptămâna viitoare exercițiul său anual major, „Steadfast Noon”, a anunțat vineri secretarul general al alianței, Mark Rutte. Un aspect esențial al exercițiului va fi protecția armelor nucleare
Alarmate de creșterea masivă a cheltuielilor militare ale Rusiei după invazia Ucrainei din 2022, cele trei state baltice elaborează planuri de contingență pentru a face față unui posibil exod al
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a propus administrației Trump un acord prin care Statele Unite ar fi primit acces prioritar la bogățiile naturale ale Venezuelei, inclusiv petrol, aur și gaze naturale,
Numeroși cetățeni ruși au fost împiedicați să părăsească țara după lansarea la scară largă a sistemului de citații electronice. Orice persoană al cărei nume este inclus în registrul digital al
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,4, a lovit vineri dimineață sudul Filipinelor, provocând moartea a cel puțin șase persoane și declanșând inițial alerte de tsunami în regiune, ulterior anulate.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că rezultatele negocierilor purtate cu liderul american Donald Trump în Alaska „rămân în vigoare” și că Rusia își bazează acțiunile ulterioare în privința reglementării
Comitetul Nobel din Norvegia a anunțat vineri după-amiaza că Maria Corina Machado este câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace 2025. Distincția i-a fost acordată în semn de recunoaștere pentru lupta neîntreruptă
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că echipele de intervenție continuă lucrările de remediere a daunelor provocate de atacul masiv al Rusiei asupra infrastructurii energetice a țării. Potrivit liderului ucrainean,
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a lansat un avertisment dur privind „dispariția internetului liber”, acuzând guvernele din întreaga lume că, sub pretextul reglementării și siguranței, „demolează treptat libertățile fundamentale” și transformă
Comitetul Nobel norvegian a anunțat că laureatul din 2025 al prestigiosului Premiu Nobel pentru Pace este Maria Corina Machado. Distincția i-a fost acordată în semn de recunoaștere pentru lupta sa
Administrația președintelui american Donald Trump a propus interzicerea companiilor aeriene chineze de a survola teritoriul Rusiei pe rutele către Statele Unite și înapoi, relatează Reuters, citând un proiect de ordin
Guvernul israelian a aprobat în această dimineață un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, care prevede eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni și oprirea completă a luptelor,
Forțele ruse au lansat un atac masiv asupra Kievului noaptea trecută cu drone kamikaze și rachete balistice, a anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei. Potrivit primarului capitalei, Vitali Kliciko, principalele lovituri
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a recunoscut, joi, în cadrul unei întrevederi la Dușanbe cu omologul său azer, Ilham Aliev, responsabilitatea Rusiei pentru prăbușirea avionului companiei AZAL, survenită în decembrie
O delegație ucraineană va merge în Statele Unite la începutul săptămânii viitoare, condusă de prim ministrul Iulia Sviridenko, alături de șeful Biroului Președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, și reprezentantul pentru politica
Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au scos din funcțiune aproximativ 60% din capacitățile de extracție a gazelor naturale, potrivit surselor Bloomberg. Cele mai puternice daune au fost înregistrate
Forțele ucrainene au atacat în noaptea de 9 octombrie o uzină de gaz și o stație de pompare a unui conducte de petrol din regiunea Volgograd, Rusia, potrivit raportului Statului
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reușit joi, 9 octombrie, să treacă de două moțiuni de cenzură depuse în Parlamentul European. Deși rezultatul era previzibil, voturile au evidențiat
Scriitorul maghiar Laszlo Krasznahorkai a fost desemnat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2025, pentru „opera sa convingătoare şi vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”, a anunțat joi
Uniunea Europeană intenționează să permită copiilor să își aleagă propriul gen la școală, potrivit unei noi strategii prezentate de Comisia Europeană. Propunerea prevede eliminarea oricăror limite de vârstă pentru recunoașterea
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că livrarea rachetelor de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune ar putea „să îi facă pe ruși să se trezească” și să-i
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns miercuri, 8 octombrie, în Tadjikistan, deși pe numele său este emis un mandat internațional de arestare de către Curtea Penală Internațională (CPI), la care
Regiunea Odesa a fost ținta unui nou atac masiv cu drone rusești noaptea trecută care a provocat pagube semnificative infrastructurii civile, portuare și energetice. Cel puțin cinci persoane au fost
Președintele Franței, Emmanuel Macron, urmează să numească un nou prim-ministru în următoarele 48 de ore, a anunțat Palatul Elysee într-un comunicat oficial difuzat miercuri seara. Informația confirmă declarațiile făcute anterior
Rusia a majorat brusc achizițiile de benzină din Belarus pentru a face față deficitului de combustibil care afectează deja peste 20 de regiuni, relatează surse citate de Reuters. În septembrie,
Hunter Biden, fiul fostului președinte american Joe Biden, a fost implicat într-o tentativă de vânzare a terenului din jurul Ambasadei SUA în România unui grup de investitori care includea o
Mai mulți diplomați ai Uniunii Europene și-au exprimat nemulțumirea față de tonul și abordarea șefei diplomației europene, Kaja Kallas, pe care o consideră „prea directă și lipsită de flexibilitate”. Revista
Comisia Europeană a adoptat miercuri strategia pentru egalitatea LGBTIQ+ pentru perioada 2026-2030, potrivit unui comunicat al executivului european. Politica, promovată de președintele Ursula von der Leyen și comisarul european pentru
Coloana oficială a președintelui Ecuadorului, Daniel Noboa, a fost atacată, marți, cu pietre, în timp ce se îndrepta spre deschiderea unei stații de tratare a apei în cantonul Tambo, informează administrația
Comitetul Nobel a anunțat miercuri că Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat cercetătorilor Susumu Kitagawa (Japonia), Richard Robson (Australia) și Omar M. Yaghi (SUA) pentru „dezvoltarea structurilor metal-organice (MOF-uri)”,
Patru persoane și-au pierdut viața după ce o clădire cu șase etaje, aflată în renovare pentru a fi transformată într-un hotel, s-a prăbușit în centrul Madridului, au anunțat autoritățile locale
Trei persoane au murit și nouă au fost rănite după ce o rachetă a lovit, potrivit autorităților ruse, localitatea Maslova Pristan din raionul Șebekino, regiunea Belgorod, anunță conducerea regională. Impactul
Impulsul diplomatic obținut în urma summitului de la Anchorage (Alaska) privind reglementarea conflictului din Ucraina „s-a epuizat în mare măsură”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat
Instabilitatea politică din Franța provoacă neliniște în capitalele europene, după prăbușirea spectaculoasă a noului guvern de la Paris, scrie Politico. Incertitudinea privind direcția economică și viitorul președintelui Emmanuel Macron a
Potrivit unor documente declasificate de CIA, fostul vicepreședinte american Joe Biden ar fi cerut în 2015 ca un raport de informații ce conținea reacțiile oficialilor ucraineni privind presupusele legături corupte
Forțele ruse au atacat o termocentrală aparținând companiei DTEK, cel mai mare furnizor privat de energie din Ucraina, provocând rănirea a doi angajați și distrugeri majore ale echipamentelor, potrivit unui
Comentariile fostului cancelar german Angela Merkel, sugerând că anumite țări est-europene ar fi avut o responsabilitate parțială în invazia Rusiei în Ucraina, au stârnit reacții puternice în Polonia și statele
Uniunea Europeană propune impunerea de sancțiuni împotriva criptomonedei A7A5, proiect creat de Ilan Șor și banca de stat rusă Promsvyazbank (PSB), conform unor documente consultate de publicația Bloomberg, citată de
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică 2025 lui John Clarke (Universitatea din California, Berkeley, SUA), Michel H. Devoret (Universitatea Yale, New Haven, CT
O dronă ucraineană ar fi lovit în noaptea de luni spre marți un turn de răcire al centralei nucleare Novovoronej, una dintre cele mai mari din Rusia, a anunțat „Rosenergoatom”.
Primarul din orașul german Herdecke, landul Renania de Nord-Westfalia, a fost grav rănit într-un atac cu cuțitul. Iris Staltzer, în vârstă de 57 de ani, reprezentantă a Partidului Social-Democrat (SPD),
Un incendiu urmat de explozii a izbucnit marți dimineață, pe Rue de Varenne, la doar câțiva metri de Hôtel de Matignon, sediul prim-ministrului francez. Potrivit autorităților, flăcările au fost stinse
Președintele francez Emmanuel Macron i-a acordat premierului demisionar Sebastien Lecornu un termen de 48 de ore pentru „negocieri finale în vederea definirii unei platforme de acțiune și stabilitate pentru țară”.
Țările Uniunii Europene au convenit să restricționeze libertatea de mișcare a diplomaților ruși în interiorul blocului comunitar, ca parte a celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, potrivit a
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat luni Parlamentului European, într-un moment în care se confruntă cu două moțiuni de cenzură, ce urmează să fie supuse la vot
Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți un nou val de atacuri masive asupra regiunilor Poltava și Sumî, vizând infrastructura energetică și cea feroviară, a anunțat ministrul ucrainean
Un elicopter medical de tip Airbus H-130, aparținând companiei Reach Air Medical Services, s-a prăbușit luni seara, 6 octombrie, pe autostrada 50 din estul orașului Sacramento (SUA). Potrivit presei locale,
Președintele american Donald Trump a declarat luni că „a luat într-un fel o decizie” în privința vânzării rachetelor de croazieră Tomahawk țărilor membre NATO, care ar putea ulterior să le
Astăzi se împlinesc doi ani de la atacul sângeros lansat de Hamas asupra Israelului, eveniment care a declanșat actualul război din Fâșia Gaza și a schimbat dramatic echilibrul de securitate
Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni, într-un interviu acordat publicației economice EconomX, că Ungaria nu ar trebui să adopte moneda euro, întrucât Uniunea Europeană „se află în proces de
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că Germania ar putea boicota următoarea ediție a concursului Eurovision dacă Israelul va fi exclus din competiție. Într-un interviu acordat duminică postului public ARD,
O furtună puternică de zăpadă a blocat sute de turiști pe partea tibetană a Muntelui Everest, provocând moartea unei persoane și punând în pericol viața altor aproximativ 1000 de alpinisti
Președintele american Donald Trump a avertizat duminică că ar putea începe concedierile masive de angajați federali dacă negocierile cu democrații din Congres pentru încheierea blocajului parțial al guvernului nu duc
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat în 2025 cercetătorilor Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi „pentru descoperirile lor referitoare la toleranța imună periferică” – un
Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat într-un interviu pentru publicația ungară Partizan că Polonia și țările baltice poartă o parte din responsabilitatea pentru eșecul contactelor diplomatice dintre Uniunea Europeană
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că forțele SUA au atacat sâmbătă seara un alt vas presupus a transporta droguri ilegale în largul Venezuelei și că, în continuare, Statele
În noaptea de 6 octombrie, dronele ucrainene au lovit mai multe obiective de pe teritoriul anexat al Crimeii, dintre care cel mai grav incident a fost la terminalul petrolier din
Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a acuzat opoziția de încercarea de a răsturna guvernul printr-o lovitură de stat și a declarat că va continua să apere ordinea constituțională, la doar câteva
O nouă criză politică în Franța. Premierul francez Sebastien Lecornu, numit pe 9 septembrie, și-a înaintat demisia luni, 6 octombrie, potrivit BFM, citând surse de la Palatul Elysee, iar președintele
Omul de afaceri și fost premier al Cehiei între anii 2017–2021, Andrej Babis, a obținut o victorie istorică în alegerile parlamentare. În urma scrutinului desfășurat vineri și sâmbătă, partidul său,
Israelul și Hamas urmează să înceapă luni, în Egipt, negocieri indirecte privind un acord de încetare a focului, bazat pe planul de pace elaborat de președintele american Donald Trump. Discuțiile
Partidul „Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți” (ANO), condus de fostul premier ceh, miliardarul Andrej Babis, a câștigat alegerile parlamentare din Cehia, desfășurate vineri și sâmbătă. Acesta a obținut 35% din voturi, potrivit
Zeci de mii de oameni au ieșit sâmbătă seara în stradă la Tbilisi, capitala Georgiei, răspunzând apelului partidelor de opoziție la proteste față de partidul aflat la guvernare, Visul Georgian.
Aeroportul din Munchen a fost închis pentru a doua noapte consecutiv, vineri spre sâmbătă, în urma unei noi alerte cu drone. Aproape 35 de zboruri care urmau să sosească pe
Estul Bulgariei, în special orașele și satele de litoral, au fost grav afectate de inundațiile de vineri seara provocate de cantități mari de ploi. Autoritățile bulgare au instituit starea de
Serviciul de streaming Netflix a pierdut peste 15 miliarde de dolari din capitalizarea de piață în doar o zi după ce miliardarul Elon Musk a îndemnat publicul să-și anuleze abonamentele,
Propunerea președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a construi un „zid anti-drone” pentru a apăra flancul estic al Uniunii Europene se confruntă cu critici și scepticism în rândul
Blocajul bugetar din Statele Unite, început la 1 octombrie, a dus la suspendarea discuțiilor privind viitoarea asistență militară acordată Ucrainei, scrie ziarul britanic The Telegraph. Potrivit surselor citate, nu doar
Sarah Mullally a fost numită Arhiepiscop de Canterbury. Este pentru prima dată când o femeie ajunge în fruntea Bisericii Anglicane. Arhiepiscopul de Canterbury este șeful spiritual al Bisericii Anglicane și
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat un ultimatum dur către Hamas, cerând grupării să accepte planul de pace propus de administrația sa și avertizând că, în caz contrar, consecințele vor
Rusia a efectuat, noaptea trecută, cel mai amplu atac asupra activelor de extracție a gazelor naturale ale Grupului Naftogaz de la începutul războiului. Potrivit comunicatului companiei, au fost lansate 35
Petrolierul „Boracay”, reținut de poliția franceză pe 30 septembrie, și-a reluat drumul către Canalul Suez, potrivit datelor serviciului de urmărire a navelor Starboard, analizate de The Insider. În seara precedentă,
Liderii europeni au încheiat joi, la Copenhaga, două zile de negocieri tensionate marcate de opoziția premierului ungar Viktor Orban, care a respins atât deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut vineri, la summitul liderilor europeni de la Copenhaga, o abordare mai fermă față de Rusia, afirmând că Europa trebuie să respundă mai decis și
Țările de Jos s-au opus ferm unui plan care ar fi acordat Ucrainei prioritate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, menținându-și dreptul de veto. Deși recunoaște că viitorul R.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi, la o întâlnire cu experți în politică externă desfășurată la Soci, că se simte „confortabil” în dialogul cu președintele american Donald Trump și
Activitatea Aeroportului Internațional din Munchen a fost suspendată timp de aproape șapte ore, noaptea trecută, după apariția mai multor drone de origine necunoscută deasupra zonei. Restricțiile au fost impuse de
Germania marchează astăzi 35 de ani de la reunificarea țării. În data de 3 octombrie 1990, Republica Democrată Germane (RDG) își înceta existența, iar teritoriul său era integrat în Republica
Un cutremur cu magnitudinea 5 a zguduit joi clădirile din Istanbul, Turcia. Cutremurul s-a produs la ora 14:55 în Marea Marmara, la sud-vest de Istanbul și în apropierea stațiunii Marmaraereglisi,
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a publicat astăzi un mesaj dur pe profilul său de pe rețeaua socială X, din Copenhaga, unde are loc summitul Comunității Politice Europene, la o zi
În timp ce UE caută soluții pentru a contracara amenințarea Rusiei, cei mai importanți oficiali de la Bruxelles au prezentat mai multe propuneri, însă niciuna nu a fost aprobată la
Un „incident major” a fost declarat joi, la Manchester, după un atac violent asupra unei sinagogi. Două persoane au fost ucise, iar suspectul – care ar fi atacat cu cuțitul
Administrația președintelui Donald Trump a blocat miercuri 26 de miliarde de dolari destinate statelor cu guvern Democrat, în urma unei amenințări anterioare de a folosi shutdown-ul guvernamental pentru a lovi
Rusia a lansat atacuri masive asupra infrastructurii ucrainene, noaptea trecută, vizând în special calea ferată și rețeaua energetică. Potrivit vicepremierului pentru reconstrucție, Alexei Kuleba, un depou al „Ukrzalizniția” din Odesa
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa joi la summitul Comunității Politice Europene desfășurat în capitala Danemarcei, unde sunt prezenți aproape 50 de șefi de stat și de guvern din Europa
Armata israeliană a interceptat o flotă de nave civile ce încerca să „spargă blocada navală din jurul Fâșiei Gaza”. Potrivit presei israeliene, până acum au fost oprite 13 nave, iar
Administrația Trump a autorizat pentru prima dată furnizarea de informații Ucrainei pentru a sprijini atacurile cu rachete cu rază lungă asupra infrastructurii energetice din Rusia, au declarat miercuri doi oficiali
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a declarat într-un interviu cu Lex Fridman că ar fi fost victima unei tentative de otrăvire în 2018. „Nu am spus niciodată asta public pentru că
Guvernul taliban a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi impus un blocaj total asupra accesului la internet în Afganistan, relatează Associated Press. Este prima declarație oficială a regimului de la
Statele Unite au început o amplă desfășurare a avioanelor de realimentare în Orientul Mijlociu, similară cu pregătirile dinaintea atacurilor asupra obiectivelor nucleare iraniene din iunie 2025. Datele sistemelor de monitorizare
Vladimir Leontiev, oficial instalat de Rusia în orașul Novaia Kahovka din regiunea Herson, a fost ucis miercuri după ce a fost rănit într-un atac cu drona ucraineană „Baba Yaga”, potrivit
Pentru prima dată după mulți ani, capitala Danemarcei a fost transformată într-o adevărată fortăreață. În contextul atacurilor cu drone și al provocărilor venite din partea Rusiei, autoritățile au ridicat nivelul
O amplă operațiune a poliției este în desfășurare în Munchen, Germania, după ce un incident fatal a avut loc în capitala bavareză. Primarul orașului a confirmat că există o „amenințare
Un cutremur puternic a lovit provincia Cebu din Filipine, provocând moartea a cel puțin 69 de persoane și rănirea a zeci de altele. Autoritățile avertizează că numărul victimelor ar putea
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a reiterat acuzațiile potrivit cărora serviciile de informații franceze ar fi încercat să-l convingă să sprijine cenzura în România și R. Moldova. Declarațiile au fost făcute
Statele Unite se confruntă cu o nouă criză bugetară după ce, miercuri, la miezul nopții, a expirat finanțarea federală, în lipsa unui acord între republicani și democrați asupra unui proiect
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a atras atenția marți seara asupra „situației critice” de la centrala nucleară Zaporojie, aflată de șapte zile fără legătură cu rețeaua electrică. Este cea mai lungă