Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, le-a transmis marți sutelor de generali și amirali convocați la baza Corpului de Marină Quantico că „misiunea Departamentului Războiului restaurat” – denumire folosită acum
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, le-a transmis marți sutelor de generali și amirali convocați la baza Corpului de Marină Quantico că „misiunea Departamentului Războiului restaurat” – denumire folosită acum
Ministerul Afacerilor Externe al Israelului a publicat documente care, potrivit autorităților, indică o legătură între mișcarea teroristă Hamas și flotila internațională de voluntari „Sumud” („Rezistență”), care încearcă să rupă blocada
Emisarul american Keith Kellogg a declarat că acordul încheiat la începutul lunii septembrie între Statele Unite și Belarus a avut ca obiectiv principal menținerea deschisă a canalelor de comunicare cu
Ucraina a încheiat pe 30 septembrie procesul de evaluare bilaterală a legislației cu Comisia Europeană, un pas major în parcursul său către aderarea la Uniunea Europeană, relatează The Kyiv Independent.
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a depus pe 29 septembrie un proiect de lege care prevede sancțiuni penale pentru „negarea sau denaturarea faptelor” legate de masacrul de la Volînia și alte
Autoritățile daneze au anunțat mobilizarea de urgență a câtorva sute de rezerviști din cadrul forțelor armate pentru a consolida apărarea țării, după mai multe incidente cauzate de drone care au
YouTube, platforma video deținută de Google, a acceptat să plătească 24,5 milioane de dolari pentru a încheia un proces intentat de președintele Donald Trump, după ce contul său a fost
Guvernul taliban din Afganistan a impus o oprire la nivel național a telecomunicațiilor, la câteva săptămâni după ce a început să taie conexiunile de internet prin fibră optică, pe motiv
Uniunea Europeană se pregătește să demareze lucrările tehnice pentru aderarea Ucrainei și R. Moldova la bloc, în ciuda blocajului creat de Ungaria în negocierile oficiale, potrivit unor surse familiarizate cu
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a semnat un decret prin care instituie stare de urgență externă, care îi acordă puteri de securitate suplimentare în cazul în care armata americană intră în
Președintele american Donald Trump a prezentat un plan amplu de pace pentru Fâșia Gaza, luni, în marja discuției purtate la Casa Albă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a spus
Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară al Ucrainei trage un semnal de alarmă privind siguranța nucleară și radiologică la centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub control rus. Potrivit directorului
Provocările Rusiei și atitudinea rezervată a președintelui american Donald Trump obligă UE să se adapteze rapid. În contextul intruziunilor avioanelor rusești în spațiul NATO și al atacurilor cu drone asupra
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat luni că la Kremlin sunt „analizate cu atenție” declarațiile oficialilor americani privind o eventuală livrare de rachete de croazieră Tomahawk
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a pregătit un plan prin care încearcă să deblocheze procesul de deschidere a negocierilor de aderare a Ucrainei și Moldovei la Uniunea Europeană, în pofida
Marea Britanie urmează să modifice regulile pentru acordarea permisului de ședere pe perioadă nedeterminată (Indefinite Leave to Remain – ILR), anunță The Telegraph. Ministrul de Interne, Shabana Mahmood, va propune
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia utilizează petroliere din așa-numita „flotă fantomă” pentru a lansa drone care încalcă spațiul aerian al țărilor europene. „Informațiile de la serviciile de
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu va emite un ordin imediat de doborâre a dronelor rusești în cazul în care acestea ar încălca spațiul aerian al țării, subliniind
Armata israeliană și-a intensificat ofensiva pentru capturarea orașului Gaza, bombardând spitale și turnuri rezidențiale, în timp ce bilanțul total al victimelor de la izbucnirea războiului, în octombrie 2023, a depășit
Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte opt au fost rănite duminică, 28 septembrie, într-un atac armat urmat de incendiu la Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din
Președintele american Donald Trump ar fi autorizat oficial Ucraina să folosească arme cu rază lungă pentru a lovi ținte strategice pe teritoriul Rusiei, a declarat duminică Keith Kellogg, trimisul special
Bilanțul tragediei de la un miting politic din sudul Indiei a urcat la 40 de morți, a anunțat duminică ministrul sănătății din statul Tamil Nadu, Ma Subramanian. Cel puțin 124
NATO a anunțat extinderea operațiunii „Baltic Sentry” (Santinela Baltică) ca răspuns la noi incursiuni ale unor drone neidentificate în spațiul aerian al Danemarcei, potrivit Reuters. Alianța a precizat într-un comunicat
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la Adunarea Generală a ONU de la New York, că Rusia „nu are intenția” de a ataca statele membre ale Uniunii
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a denunțat cu fermitate atacul masiv declanșat în noaptea precedentă împotriva țării sale și a solicitat o reacție hotărâtă din partea comunității internaționale pentru a slăbi
Un nou atac aerian rusesc a lovit capitala Ucrainei în dimineața zilei de 27 septembrie, provocând cel puțin patru decese, zeci de răniți și distrugeri semnificative. Atacul a început în
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia trebuie să fie conștientă de consecințele acțiunilor sale, subliniind că orice amenințare cu un blackout asupra Kievului ar putea duce la un
FBI a concediat mai mulți agenți care au fost fotografiați în timpul protestelor Black Lives Matter din 2020, în timp ce stăteau în genunchi. Informația a fost relatată de Reuters,
Alimentarea externă a centralei nucleare de la Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, este întreruptă de mai bine de trei zile, ceea ce a generat îngrijorări serioase privind siguranța celei mai
Prim-ministrul israelian şi-a făcut vineri intrarea în sala Adunării Generale a ONU sub huiduielile unei părţi din public, iar mai multe delegaţii au părăsit sala, lăsând o mare parte din
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko l-a îndemnat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia „dacă nu vrea să piardă întreaga Ucraină”, întrucât cu cât trece mai mult timp,
Parlamentul Slovac a adoptat vineri o serie de amendamente constituționale prin care restrânge drepturile cuplurilor de același sex și înăsprește regulile privind tranziția de gen, transmite AFP. Textul, votat cu
Turcia și Statele Unite au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea strategică în domeniul nuclear civil, a anunțat ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar. „În urma
Cadavrul unui bărbat, identificat preliminar ca fiind Aleksandr Fedotov, fost președinte al Comitetului pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport din Sankt Petersburg (KRTI), a fost descoperit, joi, la Moscova. Potrivit surselor
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că Alianța învață rapid din experiența Ucrainei în combaterea dronelor, deoarece nu este sustenabil să fie utilizate rachete scumpe pentru a doborî
Spațiul aerian de deasupra aeroportului Aalborg, în nordul Danemarcei, a fost închis în noaptea de vineri timp de o oră din cauza unei drone neidentificate. În timpul restricției, mai multe
Reprezentanții țărilor membre NATO au avertizat autoritățile ruse cu privire la posibilitatea doborârii avioanelor care intră în spațiul lor aerian, au relatat surse Bloomberg. Discuția a avut loc în cadrul
Un juriu federal din Statele Unite a formulat acuzații împotriva fostului director al FBI, James Comey, pentru declarații false în fața Congresului și obstructionarea activității unui comitet al Senatului. Acuzațiile
Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei a emis un apel urgent către cetățenii săi, recomandându-le să părăsească imediat teritoriul Belarusului. Avertizarea a fost publicată de Ambasada Poloniei la Minsk, care subliniază
O turistă din Rusia, în vârstă de 42 de ani, a murit pe litoralul turcesc din Kemer, la scurt timp după ce a ajuns în vacanță. Potrivit presei din Turcia,
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat sute de generali și amirali ai SUA din întreaga lume să se adune marțea viitoare la Quantico, Virginia, pentru o întâlnire a
În Crimeea au apărut probleme majore cu aprovizionarea stațiilor de carburanți, a anunțat liderul instalat de Moscova, Serghei Aksionov. Potrivit acestuia, deficitul de benzină este cauzat de scăderea producției la
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu pentru „The Axios Show” că, dacă Rusia nu va pune capăt războiului, oficialii de la Kremlin „ar trebui să se asigure că
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare după ce un tribunal din Paris l-a găsit vinovat de conspirație criminală în dosarul privind
Oficialii europeni se tem că președintele SUA, Donald Trump, încearcă să transfere responsabilitatea pentru viitorul Ucrainei asupra Uniunii Europene, stabilind condiții imposibil de îndeplinit, pentru ca Washingtonul să nu fie
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, care a condus Franța între 2007 și 2012, a fost găsit joi vinovat de conspirație criminală de către o instanță din Paris. Sarkozy a fost
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu intenționează să conducă Ucraina după încheierea războiului și că va solicita parlamentului ucrainean organizarea alegerilor dacă se va ajunge la o încetare
Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la New York, în cadrul sesiunii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, a
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că vizita sa la Adunarea Generală a Națiunilor Unite a fost marcată de „trei evenimente foarte sinistre”: un escalator care s-ar fi oprit brusc,
Premierul bulgar Rosen Jelyazkov a anunțat că Bulgaria intenţionează să pună capăt tranzitului gazelor ruseşti pe teritoriul său, către Serbia şi Ungaria, în anul 2026. Mai mult, în 2028, gazele
O explozie de proporții a zguduit miercuri seara parcul industrial Groundwell din Swindon, Marea Britanie, declanșând un incendiu uriaș care a cuprins unul dintre depozitele din zonă. Deocamdată, nu există
Autoritățile daneze au anunțat închiderea temporară a aeroportului din Aalborg, în nordul țării, după ce mai multe drone neidentificate au fost observate în spațiul aerian din apropiere. Incidentul are loc
Ministerul de Finanțe al Rusiei a anunțat miercuri o propunere de creștere a taxei pe valoare adăugată (TVA) de la 20% la 22%, începând cu anul 2026, pentru a acoperi
O stradă din centrul Bangkokului s-a surpat brusc miercuri în apropierea spitalului Vajira, una dintre cele mai mari unități medicale din Thailanda, creând un crater de aproximativ 50 de metri
Un atac ucrainean cu drone aeriene și navale a vizat miercuri, în plină zi, orașul-port Novorossiisk din sudul Rusiei. Autoritățile locale au confirmat moartea a două persoane. Guvernatorul regiunii Krasnodar,
Mai multe regiuni din Rusia se confruntă cu un deficit de benzină, ceea ce a determinat introducerea de restricții la stațiile de alimentare. Potrivit publicației Izvestia, în unele zone șoferii
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a respins afirmațiile lui Trump, care descrisese Rusia drept un „tigru de hârtie”. Într-un interviu pentru RBC Radio, Peskov a declarat că
Declarațiile președintelui american Donald Trump, făcute la New York după întâlnirea cu Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen, au surprins printr-o aparentă schimbare de poziție. Liderul de la Casa
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat marți „punctul de cotitură” reprezentat de noua poziție a lui Donald Trump privind războiul din Ucraina, după ce liderul american a afirmat că Kievul
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că Ucraina ar putea să își recupereze toate teritoriile pierdute în fața Rusiei – și chiar „mai mult” –, marcând o schimbare radicală
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut marți un discurs de aproape o oră la cea de-a 80-a Adunare Generală a ONU, marcat de critici la adresa aliaților occidentali, atacuri împotriva
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a anunțat marți, 23 septembrie, că punctele de trecere feroviare și auto de la frontiera cu Belarus vor fi redeschise începând cu noaptea de miercuri spre
Italia, condusă de guvernul Giorgiei Meloni, traversează o perioadă de stabilitate politică şi de corecţie fiscală, în timp ce Franţa se confruntă cu probleme care amintesc de Roma anilor ’80-’90,
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marți, într-un interviu pentru NBC Today, că Statele Unite rămân singura putere capabilă să discute atât cu Rusia, cât și cu Ucraina,
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu se va încheia în viitorul apropiat. Erdogan a atras atenția că Europa nu va putea susține Ucraina
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că propunerea președintelui Vladimir Putin de a prelungi cu un an tratatul New START „sună destul de bine” și a
NATO a transmis marți că este pregătită să răspundă ferm oricărei acțiuni imprudente a Rusiei, subliniind că va utiliza toate mijloacele militare și non-militare pentru apărare și descurajarea amenințărilor, în
Uniunea Europeană accelerează discuțiile privind crearea așa-numitului „zid al dronelor” pentru protejarea frontierelor de est, după mai multe încălcări ale spațiului aerian de către avioane și drone rusești. Comisia Europeană
Vizita președintelui francez Emmanuel Macron la New York a fost marcată de un incident neașteptat. După discursul său la Adunarea Generală a ONU, unde Franța a recunoscut oficial statul Palestina,
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii ar putea fi legată de un risc crescut de autism la copii. El a subliniat că nivelul autismului
Franța a recunoscut oficial statul palestinian luni, devenind ultima dintr-o serie de state care au făcut deja acest pas la Adunarea Generală a ONU. În discursul său la ONU, la
Italia a fost paralizată luni de o grevă generală de 24 de ore organizată de principalele sindicate, în semn de solidaritate cu populația civilă din Gaza și în sprijinul misiunii
Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit pe 22 septembrie, la New York, cu trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg. Discuțiile au vizat evoluția situației de pe
Activitatea aeroporturilor din Copenhaga și Oslo a fost suspendată luni seara după ce mai multe drone au fost semnalate în apropierea pistelor, determinând autoritățile să închidă temporar spațiul aerian. Potrivit
Un avion de transport militar Antonov An-124 a fost surprins zburând la o altitudine extrem de joasă deasupra Moscovei în această seară. Imaginile spectaculoase cu aeronava trecând pe lângă blocuri
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat luni că Varșovia este pregătită să doboare orice obiect care pătrunde în spațiul aerian național, subliniind că aceasta va fi o decizie automată, fără
Rusia este pregătită să continue să respecte restricțiile prevăzute de Tratatul de reducere a armelor strategice ofensive (New START) și după 5 februarie 2026, când expiră oficial acordul, a declarat
Un parlamentar german a sugerat că avioanele de luptă rusești care intră ilegal în spațiul aerian NATO ar trebui doborâte. Într-un articol publicat duminică de grupul media RND, Jürgen Hardt,
Liderii mondiali se reunesc începând de marți la cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura până pe 27 septembrie, având pe agendă teme majore
Aproximativ 30.000 de pelerini israelieni au ajuns în orașul central ucrainean Uman în ultimele zile pentru a participa la pelerinajul anual de Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc, care va fi
Aeroportul Bruxelles, afectat de o atac cibernetic major pe 19 septembrie, a cerut companiilor aeriene să anuleze aproximativ jumătate din zborurile programate pentru luni, 22 septembrie, transmite Euronews. În ziua
Forțele ruse au lansat atacuri nocturne asupra regiunilor Zaporojie, Sumî și Kiev, pe 22 septembrie, soldate cu cel puțin trei morți și mai mulți răniți, potrivit autorităților ucrainene. La Zaporijia,
Zeci de mii de persoane au participat duminică la ceremonia publică de adio pentru activistul conservator Charlie Kirk, desfășurată pe stadionul State Farm din Glendale, în apropiere de Phoenix. Potrivit
Israelul a reacționat dur după ce Portugalia, Franța, Andorra, Australia, Belgia, Canada, Luxemburg, Malta, Marea Britanie și San Marino au anunțat oficial recunoașterea statului Palestina. Ministrul securității naționale, Itamar Ben-Gvir,
O școală din orașul Tatarssk, regiunea rusă Novosibirsk, s-a prăbușit parțial duminică dimineața. Imagini care surprind incidentul au fost distribuite pe rețelele de socializare. Din fericire, nu există victime, potrivit
Un protest de amploare împotriva politicilor privind migrația s-a soldat cu confruntări violente între manifestanți și poliție, la Haga, Țările de Jos. Mii de persoane au ieșit pe străzi, pentru
La nouă zile după ce dronele rusești au pătruns în Polonia, două avioane de vânătoare ale Forțelor Ruse au zburat „la joasă înălțime” lângă platforma petrolieră și de gaze „Petrobaltic” din Marea
Pe importante aeroporturi din Europa, inclusiv din Bruxelles, Berlin și Londra, sunt anunțate perturbări grave cu întârzieri și curse anulate. Cauza este un atac cibernetic asupra mai multor furnizori de
Președintele american Donald Trump a refuzat să aprobe un nou pachet de asistență militară pentru Taiwan, estimat la 400 de milioane de dolari, pe fondul discuțiilor privind un posibil acord
Tensiuni în regiunea Țărilor Baltice. Rusia este acuzată că ar fi intrat neautorizat cu trei avioane de vânătoare MiG-31 în spațiul aerian al Estoniei, unde au zburat timp de 12
Negocierile începute în luna mai între Ucraina și Rusia privind încheierea războiului au fost suspendate, a declarat pentru CNN șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSU) de la Kiev,
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu omologul său american, Marco Rubio, în marja Adunării Generale a ONU, a relatat vineri presa de stat
Uniunea Europeană a prezentat vineri al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, menit să reducă și mai mult veniturile Moscovei din războiul împotriva Ucrainei. Anunțul a fost făcut de Înaltul
Peste un milion de persoane, potrivit CGT, una dintre cele două principale federații sindicale, ar fi participat joi la demonstrațiile organizate de cele opt sindicate franceze, în încercarea de a
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat joi testarea dronelor fără pilot și a ordonat consolidarea capacităților acestora prin intermediul inteligenței artificiale, a informat vineri agenția de presă oficială KCNA,
Șeful serviciului britanic de informații externe (MI6), Richard Moore, a declarat vineri că nu există „absolut nicio dovadă” că președintele rus Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze pacea în
Președintele american Donald Trump a afirmat că dronele rusești care au pătruns pe teritoriul Poloniei ar fi putut fi „scoase din funcțiune”, fiind posibil ca acestea să fi fost afectate
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,8, a zguduit vineri Peninsula Kamceatka, provocând formarea unui tsunami, însă autoritățile locale au anunțat că nu există informații privind distrugeri sau victime, a
Italia este prima țară din UE care adoptă reglementări privind inteligența artificială. Astfel, postarea imaginilor și videoclipurilor „deepfake” care ating dreptul la imagine poate fi pedepsită cu până la cinci
Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de trupuri ale militarilor uciși pe front. Coordonatorii ucraineni pentru gestionarea prizonierilor de război au confirmat primirea a 1.000 de trupuri, despre