Gerul a trecut, însă revine poleiul. Meteorologii au emis cod galben pentru următoarele două zile. Sunt anunțate ploi și lapoviță, iar în condițiile unor valori de zero grade și pânăa
Gerul a trecut, însă revine poleiul. Meteorologii au emis cod galben pentru următoarele două zile. Sunt anunțate ploi și lapoviță, iar în condițiile unor valori de zero grade și pânăa
Portul Internațional Liber Giurgiulești va activa în baza unor noi reguli. Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de modificare a legii din 2005 ce prevede reglementarea activității acestui
În această zi din Săptămâna Patimilor s-a produs un eveniment care a transformat ziua de miercuri în zi de post pe tot parcursul anului. Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Mântuitorului
Negocierile privind soluționarea războiului din Ucraina continuă, însă părțile mai au de parcurs „o distanță mare” până la un acord, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu
Aplicația de mesagerie Telegram ar putea fi blocată integral pe teritoriul Rusiei începând cu 1 aprilie, potrivit canalului de Telegram Baza, care citează surse „din mai multe instituții”. Potrivit acestor
Crimă groaznică înregistrată la o stână din satul Svetlîi din Găgăuzia. Un cioban, în vârstă de 35 de ani, a fost ucis cu sânge rece în urma unui conflict la
Un bărbat de 65 de ani a murit într-un accident de circulație produs în localitatea Brînzenii Noi din Telenești. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul, care conducea o Dacia, ar fi pierdut
O explozie s-a produs în jurul orei 04:00 dimineața în apropierea unei sinagogi din orașul Liege, Belgia, provocând pagube clădirii, însă fără a fi raportate victime. Informația a fost confirmată
Ne bântuie de ceva vreme „umbrela nucleară a Franței”. Nu știm exact ce înseamnă asta, impresia e că avem de-a face cu ceva gustos, ceva ce ar trebui să ne
Guvernul Ungariei a ordonat desfășurarea militarilor pentru protejarea infrastructurii energetice strategice, invocând riscuri de securitate bazate pe informații de intelligence. Decizia a stârnit critici dure din partea opoziției, care o
Emiratele Arabe Unite și Qatar fac demersuri discrete pe lângă aliați pentru a-l convinge pe președintele american Donald Trump să aleagă o ieșire rapidă din conflictul cu Iranul și să
Anul 2026 a început cu o nouă presiune asupra veniturilor cetățenilor, care sunt expuși în continuare majorării prețurilor medii de consum. Acestea, potrivit Biroului Național de Statistică, au crescut într-o
Primăria Chișinău a demarat lucrările de reparație a drumurilor deteriorate în urma gerului și precipitațiilor din această iarnă, care au provocat apariția unui număr mare de gropi în carosabil. Potrivit
Meteorologii au emis o nouă averizare. În această seară și până vineri la amiază va fi valabil cod galben de ceață în toate regiunile. Vizibilitatea pe drumuri va fi de
Un polițist de patrulare a întocmit un proces contravențional pe numele Ludmilei Vartic pentru încălcări în trafic, deși femeia era deja declarată decedată. Cazul s-a produs chiar în ziua decesului
Autoritățile separatiste de la Tiraspol confirmă că regimul de economisire drastică a gazului a fost instituit în contextul „problemelor cu efectuarea plăților pentru gazul destinat regiunii”. În timp ce energia
Mai mult de un deceniu, după anexarea Crimeii de către ruși, iar în mod insistent din 2022, autoritățile oficiale de la Chișinău nu încetează să scrie aiurea și cu o
Reprezentanți ai Statelor Unite s-au întâlnit pe 23 februarie, la Geneva, cu o delegație rusă pentru a discuta un posibil tratat multilateral privind controlul armelor nucleare, relatează Reuters, citând un
Șefa statului, Maia Sandu, și ministrul Educației, Dan Perciun, se vor afla azi în Găgăuzia, acolo unde vor participa la manifestările dedicate celei de-a 35-a aniversări a Universității de Stat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar fi dispus elaborarea unui nou plan militar pe termen de trei ani, pe fondul scepticismului față de perspectivele negocierilor cu Rusia, relatează jurnalistul Wall Street
Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani de zile să-și deschidă piața gazelor
Aproape fiecare a doua țigară electronică comercializată în Europa provine din surse neregulate, adică din contrabandă, potrivit unui studiu realizat de Institutul Fraunhofer pentru Circuite Integrate (Fraunhofer IIS). Analiza arată
O femeie de 62 de ani a murit, după ce a fost lovită în plin de o mașină în timp ce traversa drumul regulamentar. Accidentul s-a produs pe traseul R-6,
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Iran se află în „discuții serioase” cu Statele Unite ale Americii în vederea încheierii unui acord care să împiedice Teheranul să obțină
Studiile în școlile din Chișinău vor fi reluate joi, 19 februarie, cu prezență fizică la ore, a anunțat, cu puțin timp în urmă, primarul Chișinăului, Ion Ceban. „Vă anunț că
O inscripție murală pe un bloc din cartierul Botanica din Chișinău spune sec: „Va rămâne doar Maika”. O constatare rece. Datele statistice arată că în ultimii ani, din Republica Moldova,
Doi dintre cei patru suspecți reținuți în R. Moldova, implicați în tentative de asasinare a unor persoane publice din Ucraina, au fost aduși în fața judecătorilor. Acuzatorii de stat cer
Un grav incendiu s-a produs, azi-dimineață, la un depozit de pe strada Uzinelor din Capitală. La fața locului au ajuns șapte echipaje de pompieri, care au reușit să oprească răspândirea
Moment special pentru comunitatea locală și obștea monahală de la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca, raionul Cantemir. În Duminica Floriilor, când creștinii ortodocși au sărbătorit Intrarea Domnului în Ierusalim,
Locuitorii satului Tocuz, raionul Căușeni, au protestat față de de starea proastă a drumurilor din raion și cer autorităților să repare drumul de aproape 10 kilometri care fac legătura între
Forțele armate ale Statelor Unite participă, alături de Israel, la loviturile asupra Iranului, au declarat surse oficiale americane citate de The New York Times, Al Jazeera și The Times of
În luna februarie, în lume este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului. În Europa, cancerul este responsabil pentru 1 din 4 decese și reprezintă a doua cauză de mortalitate
Autoritățile ar putea introduce o procedură unică pentru determinarea gradului de finalizare a construcțiilor și pentru stabilirea acestora ca obiect al impunerii fiscale. Un regulament în acest sens a fost
Instanța de judecată au stabilit pentru data de 22 aprilie pronunțarea sentinței în dosarul care îl vizează pe fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc. Anunțul a fost făcut de
Patru persoane au murit în urma unui atac cu drone asupra combinatului chimic PАО „Dorogobuj” din orașul Dorogobuj, regiunea Smolensk, a anunțat guvernatorul Vasili Anohin. Potrivit oficialului rus, armata ucraineană
„România analizează de mai mult timp propunerea Franței de a face parte din umbrela nucleară franceză”, au declarat surse oficiale de la Palatul Cotroceni pentru Antena 3 CNN. Precizările vin
Statele Unite au transmis Iranului un plan în 15 puncte pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unor oficiali familiarizați cu negocierile, în contextul în care administrația președintelui
Un bărbat fără adăpost, în vârstă de 61 de ani, a fost înjunghiat mortal în subsolul unui bloc din sectorul Râșcani al Capitalei. Corpul a fost găsit de câțiva locatari
Ministerul de Externe al României a transmis luni o reacție oficială după declarațiile purtătorului de cuvânt al diplomației iraniene privind utilizarea bazelor militare românești de către Statele Unite. Într-un comunicat
Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) ar fi transformat Viena într-un centru major pentru operațiuni de interceptare electronică și satelitară, folosind infrastructura diplomatică pentru a colecta informații sensibile, potrivit
Primăria Capitalei ar putea anunța noi restricții, inclusiv posibile suspendări ale activității școlilor, în contextul vremii complicate. Edilul Ion Ceban susține că serviciile municipale vor analiza situația pe parcursul nopții
Anchetatorii ruși au identificat primul suspect în dosarul privind tentativa de asasinat asupra generalului Vladimir Alexeev, acesta fiind adus la audieri, relatează publicația Kommersant, citând surse apropiate anchetei. Potrivit acestora,
Opt localități din Republica Moldova au rămas fără energie electrică, din cauza condițiilor meteo extreme, anunță Premier Energy. Potrivit situației operative de la ora 13:30, sunt afectați aproximativ 4 222
O fregată a marinei iraniene, IRIS Dena, a fost scufundată în urma unui atac al unui submarin în largul coastelor Sri Lanka, potrivit unor surse din Ministerul Apărării al acestei
Analizele apei din Nistru arată evoluții pozitive, iar dacă tendința se va menține și în următoarele 48 de ore, atunci se va lua în calcul reluarea livrării apei de la
Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii, cauzate cel mai des de virusuri, a crescut, săptămâna trecută, cu 67 la sută. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică
Trei persoane au fost rănite pe o stradă din centrul orașului Cernăuți, după ce un militar în stare de ebrietate a provocat un conflict și a aruncat o grenadă. În
Statele Unite exercită presiuni asupra aliaților pentru a limita participarea Ucrainei la summitul NATO programat pentru luna iulie la Ankara, relatează Politico, citând diplomați ai Alianței. Potrivit surselor, Washingtonul a
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță introducerea unor restricții privind exportul și reexportul produselor petroliere, în contextul stării de alertă în energetică, intrată în vigoare începând de astăzi,
Judecătoria Chișinău a dispus, în urma demersului procurorului, prelungirea mandatului de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc cu încă 30 de zile. Aceasta este a cincea prelungire după extrădarea politicianului,
Guvernul instituie stare de alertă în energetică, pentru o perioadă de 60 de zile, la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor, Ministerului Energiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în
Dicționarul explicativ al limbii române afirmă că suveranitatea este un atribut inerent, inalienabil și indivizibil al unui stat, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și
Consiliul Superior al Procurorilor a expediat autorităților un proiect de lege privind fortificarea securității judecătorilor și procurorilor. Inițiativa urmărește completarea cadrului legislativ existent prin includerea expresă a procurorilor în mecanismele de protecție,
Motorina a depășit pragul de 29 de lei pentru un litru. Pentru weekend, prețul carburantului a crescut cu 58 de bani și va fi vândut în stații cu 29,21 de
Un autocar din Chișinău, care se deplasa spre București, s-a răsturnat, în jurul orei 04:00 dimineața, în județul Vaslui din România. În urma accidentului, un bărbat de 62 de ani
Un incident grav a avut loc la Odesa, în timpul unor acțiuni de mobilizare forțată, soldat cu rănirea a două persoane – un militar și un civil. Potrivit informațiilor preliminare
UEFA a amendat clubul de fotbal Steaua Roșie Belgrad cu 40.000 de euro pentru o scenografie de mari dimensiuni afișată de fani în timpul unui meci din Europa League, împotriva
Noul rector al Universității de Stat din Moldova (USM), Otilia Dandara, a fost felicitată de rectorul Universității din București, Marian Preda, după victoria obținută în alegerile pentru șefia instituției, desfășurate
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat la declarațiile șefului administrației prezidențiale de la Kiev, Kirilo Budanov, potrivit cărora retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană nu este, în prezent, un subiect
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 25 februarie 2026, decretul privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova în cazul a nouă persoane. Decretul vizează persoane care au deținut și continuă să
Fostul vicepremier pentru reintegrare, Victor Osipov, a fost reținut marți seara, 24 martie. Acesta este bănuit de abuz de serviciu, scrie Ziarul de Gardă, cu trimitere la reprezentanții PCCOCS. Potrivit sursei
Un raport publicat în februarie de mișcarea globală „Salvează Solul” atrage atenția asupra degradării terenurilor agricole, fapt ce afectează direct eficiența ingredientelor naturale folosite în industria cosmetică, evaluată la circa
Fracțiunea PAS s-a opus creării unei comisii de anchetă în Parlament în scandalul grațierii, de acum patru ani, a lui Nicolai Șepeli, tânărul reținut recent pentru pregătirea asasinării unor persoane
Inter Milano a pregătit prelungirea contractului lui Cristi Chivu, anunță Gazzetta dello Sport. Sursa citată transmite că salariul antrenorului român va fi unul de top: mărit până la aproximativ cinci
O femeie originară din R. Moldova și un cetățean italian sunt anchetați penal de procurorii italieni pentru crearea unei secte prin care s-au comis escrocherii de cel puțin jumătate de
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a declarat că este „dezamăgit” de decizia Uniunii Europene de a încheia un amplu acord comercial cu India, afirmând că Bruxelles-ul a pus interesele
Iranul susține este capabil să lupte încă cel puțin șase luni împotriva Statelor Unite și Israelului, care duminică dimineață a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăpostește lideri
Ambasada Rusiei în Israel le-a recomandat cetățenilor ruși aflați în această țară să părăsească Israelul „pe perioada până la normalizarea situației”, pe fondul escaladării militare din regiune. Într-un mesaj public,
Orașele Bălți, Soroca, Florești și Sângerei vor fi sistate de la alimentarea cu apă din Nistru. Anunțul a fost făcut de autorități în contextul gradului sporit de poluare a râului.
Încercarea Ucrainei de a obține o cale rapidă de aderare la Uniunea Europeană, ca parte a unui eventual acord de pace, se lovește de o rezistență puternică din partea guvernelor
Plafonarea marjelor comerciale, reducerea accizelor și regim special pentru TVA. Sunt câteva dintre soluțiile propuse de Ion Ceban pentru atenuarea crizei carburanților. Edilul susține că un asemenea plan trebuie aprobat
Prim-ministrul leton, Evika Silina, și președintele estonian, Alar Karis, au cerut Uniunii Europene să numească un emisar special pentru reluarea contactelor diplomatice cu Rusia, în contextul negocierilor internaționale privind încetarea războiului
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că armata americană a început „operațiuni majore de luptă” pe teritoriul Iranului, afirmând că obiectivul este „eliminarea amenințărilor iminente” la adresa americanilor, a trupelor
Populația Republicii Moldova a scăzut cu aproape 29 000 de persoane într-un singur an, ajungând în 2025 la circa 2,39 milioane de locuitori. Reducerea reprezintă un declin de aproape 1,2%
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că, noaptea trecută, nu au fost înregistrate atacuri asupra obiectivelor energetice, însă forțele ruse continuă să lovească infrastructura logistică și zonele rezidențiale din mai
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va decide în următoarele 10 zile asupra pașilor Washingtonului față de Iran, avertizând că Republica Islamică se va confrunta cu „lucruri rele” dacă
Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că anularea compensațiilor în cadrul programului „Prima Casă”, anunțată de Guvernul PAS, lovește dur în familiile tinere, care, potrivit edilului, sunt condamnate într-un număr tot
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, creează „condiții informaționale” pentru reluarea mobilizării parțiale forțate a rezerviștilor, în vederea completării pierderilor armatei ruse în Ucraina, susțin experții Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Potrivit
Peste 40 de mii de gospodării, cele mai multe din regiunea de nord, au rămas, noaptea trecută, fără energie electrică din cauza ploilor, ninsorilor și vântului. Întreprinderea RED-Nord a raportat
Președintele SUA, Donald Trump, a avut o întâlnire cu ușile închise la Washington cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pe fondul unor tensiuni tot mai mari între Casa Albă
Poleiul și chiciura depuse pe rețelele de transport și distribuție a energiei electrice au generat, începând cu 25 ianuarie 2026, deconectări semnificative de la alimentarea cu energie electrică în mai
Circulația transportului de mare tonaj va fi sistată până sâmbătă, la ora 06:00, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile și a formării poleiului pe carosabil, anunță Poliția de Frontieră a
Armata suedeză a neutralizat o dronă suspectată a fi de origine rusească în apropierea portavionului francez „Charles de Gaulle”, în timpul escalei navei la Malmo. Incidentul a determinat activarea imediată
Forțele Armate ale Ucrainei ar fi atacat cu drone stația de pompare a petrolului „Kaleikino”, punct de pornire al oleoductului „Drujba”, situată în raionul Almetievsk din Republica Tatarstan (Rusia). Incidentul
Două avioane de pe cursa Chișinău – București au fost anulate, azi-dimineață, din cauza ninsorilor severe din capitala României. Aeronavele urmau să decoleze de pe Aeroportul din Chișinău la ora
Uneori, marile schimbări în viață se strecoară spontan, într-o zi obișnuită și îți rescriu destinul în câteva secunde. Așa s-a întâmplat și în cazul Iuliei Buzu din Chișinău, care a
Șefa statului, Maia Sandu, aprobă votul majorității PAS din Parlament în cazul amendamentului partidului de la putere prin care a fost redus pragul, de la 61 la 51 de voturi,
Partidele de opoziție din Parlamentul R. Moldova au semnat și a expediat o adresare comună către reprezentanții Uniunii Europene, Consiliului Europei, Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franței, Germaniei, Olandei,
Guvernul urmează în următoarele zile să anunțe noi acțiuni în contextul crizei energetice și a scumpirii galopante a carburanților. Acest lucru a fost anunțat de șMaia Sandu, care susține că
O casă din orașul Sângerei a fost mistuită, noaptea trecută, de un grav incendiu. Patru echipaje de pompieri au luptat cu flăcările timp de mai multe ore. Salvatorii au reușit
Kremlinul a calificat drept „extrem de importante” datele serviciilor ruse de informații privind presupusele planuri ale Franței și Marii Britanii de a furniza Ucrainei arme nucleare, invocând riscuri pentru regimul
Iranul a respins cerințele principale ale Statelor Unite pentru încheierea unui nou acord nuclear în cadrul negocierilor desfășurate pe 26 februarie la Geneva, relatează The Wall Street Journal, citând surse
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a avut o „conversație foarte bună” cu liderul rus Vladimir Putin, în cadrul unei discuții telefonice purtate pe 9 martie, în care cei
Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, a demisionat după un mandat de patru ani. Funcționarul a depus cererea în 20 februarie. Pentru portalul bani.md, Gherțescu a declarat că pleacă din funcție din motive
FBI a avertizat autoritățile din statul american California cu privire la o posibilă amenințare de atac cu drone din partea Iranului. Potrivit unui document transmis recent departamentelor de poliție din
Fondatorul aplicației Telegram, Pavel Durov, a transmis un mesaj dur utilizatorilor din Spania, avertizând asupra noilor reglementări promovate de guvernul condus de Pedro Sanchez, pe care le consideră o amenințare
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” a informat pasagerii că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, aeronavele aflate la sol trebuie să treacă prin procedura specială de degivrare (de-icing), obligatorie înainte de decolare.
Biroul Național de Statistică anunță că, în 2025, bazele turistice din Republica Moldova au înregistrat o evoluție pozitivă față de anul precedent. Numărul total al turiștilor a crescut cu 10,7%,
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat
Serviciile municipale specializate și echipele de drumari intervin în regim continuu pe străzile din Chișinău, lucrările fiind desfășurate atât sâmbătă, cât și duminică, în funcție de condițiile meteo. Primăria anunță