Până acum, 56 de persoane au fost învinuite în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid „Șor”, scos în afara legii anul trecut. Alte peste 30 de persoane, care au deja
Până acum, 56 de persoane au fost învinuite în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid „Șor”, scos în afara legii anul trecut. Alte peste 30 de persoane, care au deja
Comisia Europeană a recomandat Consiliului UE să înceapă negocierile privind aderarea Ucrainei și R. Moldova în această lună. Anunțul a fost făcut de premierul ucrainean Denis Şmigal. „Concluzia anunțată a
O dronă rusească de tip Shahed ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul atacului de noaptea trecută asupra Ucrainei, conform informațiilor furnizate de analiștii GeoConfirmed OSINT. „Primul
În ultima zi de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, Partidul Social Democrat European a venit cu un mesaj de mobilizare, prin care îi îndeamnă pe moldovenii cu cetățenie română să
Absolvenții de liceu au avut azi examenul de bacalaureat la limba de instruire. Proba a fost susținută de peste 15.300 de elevi, dintre care peste 12.600 a scris proba la
Liderul PNL și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a adresat un mesaj pentru români, prin care îi îndeamnă să participe duminică la alegerile europarlamentare, dar și la cele locale și
Alegerile europarlamentare din 9 iunie oferă o oportunitate unică cetățenilor moldoveni care dețin cetățenia europeană, pentru a-și face auzită vocea. Declarația aparține directorului executiv al Institutului pentru Politici și Reforme
Liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, spune că, astăzi, electoratul este forțat să aleagă între Rusia și Occident și că el este unicul care nu se poziționează nici de partea
Cetățenii R. Moldova care vor dori să-și redobândească cetățenia română vor fi obligați să susțină proba interviului privind cunoașterea limbii române. Noua practică a fost reintrodusă după 15 ani. Guvernul
Părintele Constantin Necula din România a fost decorat cu Ordinul Episcopiei de Bălți „Crucea bălțeană pentru clerici”, în timpul vizitei efectuate la Bălți, organizată de Departamentul pentru relația cu Republica
Drumul montan Transfăgărășan din România a fost redeschis pentru circulație, însă doar pe timp de zi. Reluarea circulației a fost decisă cu aproape o lună mai devreme față de data
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, crede că Curtea Constituțională are tot temeiul pentru a declara anticonstituționale modificările făcute de majoritatea PAS prin care a fost extins termenul contractului de
O explozie puternică s-a produs vineri dimineață la un magazin Dedeman din municipiul Botoșani, România. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a activat Planul Roșu de intervenție. Din primele informații, zece
Chișinăul are toate pârghiile pentru a destabiliza regiunea transnistreană prin blocarea livrărilor de gaze gratuite rusești în zonă, însă nu va recurge la astfel de acțiuni, pentru a nu crea
Guvernul, Parlamentul și președintele R. Moldova trebuie să recunoască nelegiuirile comise în raport cu fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, doar așa poate fi restabilită normalitatea. De asemenea, autoritățile trebuie să
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi seara, într-un interviu televizat, trimiterea de avioane de vânătoare tip Mirage-2000, fabricate de Dassault, în Ucraina, să lupte împotriva Rusiei, conform Reuters. „Avem
Președintele american Joe Biden a declarat că Ucraina nu poate folosi arme americane împotriva Moscovei și a Kremlinului, după ce a acordat „permisiunea limitată de a le folosi pentru lovituri
Polițiștii de frontieră vor fi implicați în promovarea și informarea cetățenilor moldoveni despre votul prin corespondență și cum cetățenii moldoveni din străinătate se pot înregistra prealabil pe aplicația specială a
Majoritatea PAS a votat în lectură finală, cu 55 de voturi, proiectul privind modificarea articolului din Codul Penal ce se referă la trădarea de patrie. Parlamentarii guvernării susțin că au
Guvernul României a votat astăzi pentru majorarea salariului minim brut garantat în plată. La începutul ședinței de astăzi a Guvernului de la București, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că plățile
Anul trecut, în băncile din R. Moldova erau plasate depozite în sumă de 113,3 miliarde de lei, în creștere cu peste 22% față de anul 2022. Cele mai multe, peste 63%,
Joe Biden gafează din nou. Liderul de la Casa Albă a fost iarăși protagonistul unui moment stânjenitor joi, în cadrul unei ceremonii organizate la Colleville-sur-Mer cu ocazia împlinirii a 80
Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Marii Britanii, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţii iau parte la ceremonia de la Memorialul Britanic
Vlad Filat mai câștigă un proces de judecată, de această dată, împotriva fostului său avocat, Igor Popa. Judecătoria Chișinău i-a dat dreptate în dosarul civil, pornit în urmă cu mai
Serviciul de informaţii al armatei ucrainene (GUR) a publicat imagini cu atacul cu drone efectuat noaptea trecută asupra unui remorcher rusesc, aflat în Marea Neagră, în nord-vestul peninsulei Crimeea. „La
Lipsa de reacție promptă din partea instituțiilor statului, în special a SIS, în cazul lui Igor Gorgan demonstrează fie ineficiența structurilor responsabile, fie o acțiune premeditată, informațiile fiind cunoscute ofițerilor
Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Chișinău. Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, Țentiu
O fetiță de trei ani a fost deblocată de salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, după ce fusese lăsată încuiată singură în mașină de tatăl său. Cazul s-a produs
Certificatul de înmatriculare a vehiculului se va elibera, în mun. Chișinău, în ziua adresării în toate subdiviziunile Agenției Servicii Publice din Capitală. Procedura va fi urgentată și pentru subdiviziunile teritoriale
Fondul Monetar Internațional va acorda Republicii Moldova asistență financiară prin intermediul mecanismului de finanțare pentru reziliență și durabilitate. Valoarea împrumutului este de 129,3 milioane de drepturi speciale de tragere, echivalentul
Patru medici obstetricieni-ginecologi vor ajunge pe banca acuzaților, după ce, acum trei ani, din cauza neglijenței ți încălcării regulilor de acordare a asistenței, au provocat decesul unui bebeluș. Oficiul Botanica
Poliția franceză a arestat un bărbat de 26 de ani, cu naționalitate ucraineană și rusă, care deținea mai multe dispozitive explozive într-un hotel din Roissy-en-France (Val-d’Oise), suburbie din nordul Parisului,
Un băiat de 11 ani a fost grav rănit la Tiraspol după ce o poartă de fotbal s-a prăbușit peste el, în apropierea unui spital pentru copii, transmite presa locală.
Ploile torențiale și vijeliile din ultima săptămână au distrus acoperișurile a 250 de case, toate din satul Grozești, raionul Nisporeni. De asemenea, peste 660 de hectare de culturi agricole, în
Șeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Țentiu, a fost adus astăzi în fața magistraților. Procurorii cer 30 de zile de arest pentru Țentiu în dosarul privind manipularea datelor Interpol.
Ministrul ceh pentru Afaceri Europene, Martin Dvorak, a cerut Preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene să avanseze negocierile de aderare cu Ucraina şi Moldova, potrivit Agenţiei de presă cehă (CTK),
Procuratura Generală acumulează informații și se pregătește să deschidă un dosar penal pe numele fostului șef al Statului Major al Armatei, Igor Gorgan, acuzat într-o investigație jurnalistică a publicației The
Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, împreună cu colegul său de partid, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, deputați și primari PSRM pleacă din nou în Rusia. Aceștia vor participa la cea de-a
Modificările făcute în luna mai de majoritatea PAS, prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, au
Autoritățile de la Chișinău vor ca R. Moldova să adere la Uniunea Europeană ca stat unitar, împreună cu regiunea transnistreană. Totuși, nu este exclusă și aplicarea unui alt scenariu –
Cel puțin un om a murit și alți 90 au fost răniți în orașul rusesc Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod în această dimineață. Imagini șocante
Guvernul anunță construcția unui stadion de fotbal de categoria 4 UEFA, cu o capacitate de 20-25 de mii de locuri. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, în cadrul
Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută la rafinăria de petrol din Novoşahtinsk, situată în regiunea Rostov, după un atac cu drone. Incidentul a fost confirmat de guvernatorul regional, Vasili
Grav accident cu implicarea unui microbuz a avut loc azi-dimineața la ieșirea din satul Dumbrăvița, raionul Sângerei. Șoferul a murit pe loc, după ce vehiculul pe care îl conducea a
Fondatorul Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, a acumulat cel mai mare punctaj la concursul Consiliului Superior al Magistraturii pentru suplinirea funcțiilor vacante la Curtea Supremă de Justiție. Candidatura lui
Cel puțin patru persoane au murit și alte 26 au fost rănite după ce un tren de pasageri care se îndrepta spre Ucraina a intrat în coliziune cu un tren
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, Igor Gorgan a fost suspendat din funcția de șef al securității UNHCR MOLDOVA, agenția ONU pentru refugiați. Informația a fost
După reacția Serviciului de Informații și Securitate în cazul fostului șef al Statului Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, acuzat că ar fi informator al serviciilor rusești, cu o declarație
Atacurile politice asupra justiției și criticile dezechilibrate din partea guvernării de la Chișinău reprezintă o amenințare la adresa echilibrului constituțional într-un stat democratic. Este reacția Organizației Magistrații Europeni pentru Democrație
Cabinetul de Miniștri de la Kiev pregătește o rezoluție pentru ca tinerii de 17 ani aflați în străinătate să primească o amânare de la înregistrarea militară. Decizia a fost anunțată
Sute de locuitori din Hâncești, Rezina și Bălți au avut ocazia de a-l întâlni și asculta pe îndrăgitul profesor și duhovnic clujean, părintele Constantin Necula, care a adus în discuție
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat China pentru boicotarea Summitului Global pentru Pace, care va avea loc săptămâna viitoare în Elveția, potrivit dpa, preluat de Agerpres. Oficialul și-a
Migrații prinși traversând ilegal ar putea fi deportați rapid sau returnați înapoi în Mexic în temeiul măsurii, care intră în vigoare miercuri, potrivit Reuters. Sunt excepții pentru copiii neînsoțiți, persoanele
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a confirmat informațiile dezvăluite de publicația The Insider privind implicarea fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan,
Autoritățile italiene introduc de astăzi, de la ora 14.00 (ora locală), controale la frontierele sale terestre cu Slovenia, Austria, Elveția și Franța. Verificărilor vor fi supuși toți cetățenii, inclusiv cei
Autoritățile centrale sunt criticate de președintele formațiunii „Partidul Nostru” că nu au intervenit suficient pentru a combate grindina din ultima săptămâna, care a distrus mii de hectare de culturi agricole,
Serviciul Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice anunță că doar marți, în intervalul orelor 15:43 – 22:53, a lansat cel puțin 495 de rachete antigrindină. Cele mai multe au
R. Moldova va lua un nou credit de la Fondul Monetar Internațional de 160 de milioane de dolari, împrumut pe care îl va întoarce timp de 20 de ani. Proiectul
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează că precipitațiile puternice din perioada 30 mai – 3 iunie au cauzat daune majore în mai multe localități din Republica Moldova. Ploile
Ministerul Apărării anunță că, până la sfârșitul lunii iulie, periodic, pe timp de noapte, pe drumurile naționale se vor deplasa coloane de vehicule militare. Armata susține că deplasările nu au
Fostul șef al Statului Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, suspectat că furniza secrete de stat Federației Ruse, trebuie pedepsit pentru trădare de patrie. Este reacția Președinției la investigația publicației
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Igor Gorgan, ar colabora cu Directoratul principal de spionaj al Federației Ruse (GRU), anunță publicația rusă The Insider într-o investigație. Jurnaliștii
Primarul din Boldurești, Nicanor Ciochină, care în luna februarie a accidentat mortal un băiat de 14 ani pe un drum din sat și a fugit de la locul accidentului, a
În unele secții de votare din R. Moldova și din străinătate, în funcție de circumstanțe, alegerile vor putea fi organizate două zile, adică sâmbătă și duminică. Regulamentul ce prevede condițiile
Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, susține că, ipotetic, dacă partidele pro-ruse, care pledează pentru un parteneriat strategic cu Moscova, vor veni la guvernare în Republica Moldova, Kievul va decide,
La trei ani de guvernare PAS, economia R. Moldova continuă să fie bolnavă. O spune ministrul Dezvoltării Economice, care este tot mai pesimist în previziunile de „lecuire” a economiei, proces
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță inițierea unor programe comune de studii cu Universitatea Națională „V. N. Karazin” din Harkov, Ucraina, în cinci domenii. Astfel, peste 500 de studenți vor
Slovenia a devenit cea mai recentă țară din Uniunea Europeană care recunoaște Palestina după ce parlamentul său a aprobat marți această mișcare cu vot majoritar, respingând apelul la un referendum
O furtună puternică s-a abătut, marţi seară, în judeţul Iaşi, în zona Răducăneni, unde există pagube importante. Grindina de mărimea unei mingi de tenis a spart parbrizele mai multor maşini,
Ploaia torențială însoțită de grindină a provocat pagube semnificative în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Printre cele mai afectate se numără Nisporeni, Orhei și Strășeni, unde drumurile și câmpurile
Prim-ministrul Narendra Modi a revendicat victoria alianței sale în alegerile generale din India, afirmând că a primit un mandat pentru a-și continua agenda, chiar dacă partidul său a pierdut în
Șeful Inspectoratului General pentru Migraţie al Ministerului de Interne, Mihail Vodă, şeful Biroului Interpol de la Chişinău, Viorel Ţentiu, și fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog, s-ar număra printre persoanele
NATO are la dispoziție doar doi-trei ani pentru a se pregăti înainte ca Rusia să își recâștige capacitatea de a lansa un atac convențional împotriva alianței nord-atlantice, susține comandantul forțelor
O companie privată de distribuție a gazelor din R. Moldova a fost obligată să achite o amendă uriașă de 38,4 milioane de lei pentru faptul că nu a furnizat gaze
Comisia Electorală Centrală a anunțat astăzi cheltuieli suplimentare pentru scrutinele din 20 octombrie de peste 41 de milioane de lei. Din această sumă, 37,5 milioane de lei sunt alocate pentru
Anul trecut, 547 de copii au fost supuși violenței, cei mai mulți fiind agresați psihologic și fizic. De asemenea, au fost înregistrate oficial și 48 de cazuri de agresiune sexuală.
Maia Sandu ar fi trebuit să cheme, în primul rând, cetățenii români din Republica Moldova, să participe la alegerile europarlamentare, nu să se adreseze tuturor „europenilor”, așa cum a făcut-o.
Procuratura Anticorupție a efectuat în marți dimineață percheziții în cadrul unei anchete internaționale, în colaborare cu autoritățile din Franța și Biroul Federal de Investigații (FBI) al SUA. Ancheta vizează o
Cetățenii români din Republica Moldova vor putea urmări, în această seară, începând cu ora 20:00, o dezbatere electorală pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, între candidați din România. La discuții,
Ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți au reținut-o în această după-amiază pe șefa adjunctă a Direcției Generale Control (DGC) din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, în urma unui denunț. Funcționarul
Parlamentul se va convoca în ședință plenară în 6 și 13 iunie, începând cu ora 11.00. Deputații vor audia rapoartele privind executarea bugetului pe stat pe anul trecut, a bugetului
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din raionul Strășeni riscă până la 15 ani de închisoare, după ce și-a amenajat în curtea sa un laborator de creștere a
Vicepreședintele și deputatul PAS Lilian Carp consideră că Maia Sandu are șanse să obțină al doilea mandat de președinte din primul tur al prezidențialelor din 20 octombrie. Declarația a fost
Președintele Consiliului European, Charles Michel, ar complota în încercarea de a o împiedica pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să preia din nou această funcție după alegerile europene,
Prinde tracțiune un nou mit transbordat de la Chișinău la București, exprimat foarte bine în rândurile de mai jos: „E vina basarabenilor că vorbesc limba rusă? Nu. E vina României
Patru cazuri de înec au fost înregistrate de salvatori în ultimele două zile. Luni, o tânără de 24 de ani a fost găsită înecată în lacul din satul Ghiliceni, raionul
Interpretul rus Filip Kirkorov, un susținător fervent al invaziiei ruse în Ucraina, a obținut câștig de cauză în instanță, după ce a contestat actul prin care i se interzicea accesul
Angajații Procuraturii Anticorupție urmează să se mute în fosta clădire a Procuraturii Generale de pe strada Bănulescu-Bodoni din Capitală, acolo unde acum își au sediul Agenția Națională de Integritate și
Doi piloți militari aflați într-un zbor de antrenament au fost uciși într-un accident aviatic la Kayseri, în centrul Turciei, a anunțat marți Ministerul turc al Apărării, citat de agenția AFP.
Astfel, în cadrul primei etape, echipamentele primare de 400 kV, instalate în 1971, au fost demontate și înlocuite. Acestea includ întrerupătoare cu aer comprimat, care au fost substituite cu întrerupătoare
Mesajul dur al Organizației „Amnesty International” în contextul adoptării amendamentelor PAS privind trădarea de patrie este un semnal transmis guvernării de partenerii de dezvoltare. Afirmația a fost făcută de liderul
Un congresman american s-ar putea să fi avut cel mai memorabil discurs din întreaga sa carieră. Nu a avut însă nimic de-a face cu ceea ce a vorbit de la
„Mi-aș fi dorit ca Ion Munteanu să fi făcut mult mai multe din postura pe care a avut-o de procuror general interimar, dar, pe de altă parte, el a avut
Procuratura Anticorupție (PA) susține că nu a fost informată despre noul sediu găsit de autorități pentru instituție. Reprezentanții PA au precizat că nu știu nimic despre anunțul făcut de președintele
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru astăzi o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, în intervalul 10:30-02:00, se prevăd descărcări electrice cu
Centrul Național Anticorupție și procurorii efectuează mai multe acțiuni de urmărire penală în cadrul unor dosare de corupție la sediile oficiilor teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat de la Bălți,
În prezent, în R. Moldova doar 28 de mii de hectare de terenuri agricole, sau 1,4%, sunt cultivate cu produse ecologice. Fermierii și specialiștii explică interesul scăzut prin birocrație și
Liceenii au intrat în sesiunea de bacalaureat. Primul examen este susținut marți, 4 iunie, la limba română de către absolvenții școlilor cu predare în limba rusă. La probă participă peste
Procuratura Anticorupție va avea un nou sediu în centrul Chișinăului. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a evitat, însă, să spună exact unde se vor muta