Gestionarea liniștii publice în zonele rezidențiale presupune nu doar reacția polițiștilor, ci și implicarea autorităților locale. Este răspunsul dat de Inspectoratul General al Poliției primarului Capitalei, Ion Ceban, care a
Gestionarea liniștii publice în zonele rezidențiale presupune nu doar reacția polițiștilor, ci și implicarea autorităților locale. Este răspunsul dat de Inspectoratul General al Poliției primarului Capitalei, Ion Ceban, care a
Întotdeauna, înaintea unui eveniment nefericit, există voci care anunță pericolul producerii acestuia. Există semne, dacă vrei să le citești, care prevestesc producerea unui eveniment nefericit. Pentru că un eveniment nefericit,
Un avocat a ajuns pe mâna ofițerilor Centrului Național Anticorupție, fiind suspectat că a luat mită de 50 de mii de euro. Banii ar fi fost luați cu promisiunea că
Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău anunță că a votat pentru alocarea a peste 2 miliarde de lei pentru modernizarea infrastructurii Capitalei. Potrivit aleșilor locali, aceste investiții includ reabilitarea mai
Scandalurile de noapte din curțile blocurilor legate de tulburarea liniștii publice s-au întețit în ultima perioadă, atenționează primarul Capitalei, Ion Ceban, care susține că, uneori, Poliția reacționează cu întârziere sau
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”. Sentința a fost pronunțată de Oficiul Buiucani al Judecătoriei
Fostul premier Vlad Filat consideră că guvernarea PAS face tot posibilul pentru a nu-l aduce acasă pe Vlad Plahotniuc, reținut acum două săptămâni în Grecia. Potrivit lui, actuala putere „caută
Începând cu anul bugetar viitor, sportul din Republica Moldova va beneficia de finanțări suplimentare de aproximativ 180 de milioane de lei. Este vorba despre efectul modificărilor legislative, promovate de către
Ministerul de Externe de la Chișinău a emis o alertă de călătorie pentru Portugalia, avertizând cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul acestei țări, în tranzit sau care intenționează să călătorească în
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei Donald Tusk, vor efectua vizită în Republica Moldova în data de 27 august. Peste trei zile, la Chișinău ar
India a respins vehement criticile recente ale președintelui american Donald Trump privind importurile de petrol din Rusia, acuzând Statele Unite și Uniunea Europeană de un dublu standard. Ministerul indian de
Autoritățile anunță că primul lot de vaccinuri împotriva meningitei, aduse în premieră în R. Moldova, va ajunge până la sfârșitul acestui an. Dozele vor fi cumpărate de la o companie
Ministerul român al Energiei a declarat, prin ordin, situație de urgență „nivel de criză” în aprovizionarea cu țiței și a autorizat scoaterea a zeci de mii de tone de petrol
Cetățenii R. Moldova vor putea vizita Emiratele Arabe Unite fără a mai avea nevoie de viză, începând cu data de 5 septembrie 2025. Acordul a fost oficializat pe 5 august,
Orașul Lozovaia din regiunea Harkov a fost ținta celui mai masiv atac rusesc de la începutul invaziei, a anunțat primarul localității, Serghei Zelenski. În urma bombardamentului nocturn din 5 august,
Încă un gest frumos de solidaritate creștină a adus bucurie în casele a peste 200 de familii din raionul Drochia. Episcopia de Bălți, prin grija Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, aflată în arest preventiv de peste patru luni, își va afla azi sentința în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”, scos în afara legii în 2023.
Comisia Europeană va amâna pentru încă șase luni adoptarea pachetului de contramăsuri comerciale împotriva Statelor Unite, în valoare de 93 de miliarde de euro, care urma să intre în vigoare
Casa Albă intensifică presiunile asupra Indiei, acuzând-o că sprijină indirect agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, prin refuzul de a opri importurile de petrol rusesc. Declarația a fost făcută de Stephen Miller,
Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că „toate tunurile PAS” sunt îndreptate astăzi împotriva lui, pentru a-i denigra imaginea și a distrage atenția de la problemele reale din țară. Acuzațiile au
Partidul Comuniștilor a decis să adere, într-un final, la Blocul Electoral Patriotic al celor trei formațiuni de stânga conduse de Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev. PCRM a luat
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) lansează noi acuzații la adresa primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, unul dintre liderii blocului „Alternativa”. Reprezentanții guvernării îl învinuiesc de oportunism politic și lipsă de
O eventuală întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski nu este exclusă, însă o astfel de întrevedere necesită o pregătire temeinică la nivel de experți, care deocamdată nu a fost
Un primar, un agent economic, un avocat și un fost polițist sunt vizați într-un dosar legat de darea în arendă a unui teren cu zăcăminte din Cosăuți, raionul Soroca. În
Extinderea zonelor de așteptare și a celor de înregistrare a pasagerilor și bagajelor, implementarea unor tehnologii moderne, precum controlul automatizat al pașapoartelor, și noi terase și cabine de duș pentru
Forțele de ordine și serviciile de securitate din Polonia ar susține reintroducerea regimului de vize pentru cetățenii unor state din fostul spațiu sovietic, precum Ucraina, pe fondul intensificării amenințărilor la
Un turist moldovean în vârstă de 48 de ani, care deținea și cetățenie română, a murit în această dimineață înecat în mare, pe o plajă din Riccione, o comună italiană
Poliția anunță că investighează o nouă formă de finanțare ilegală și corupere electorală, gestionată din Federația Rusă, prin aplicația Taito. Persoanelor li se promit zeci de mii de lei lunar
În data de 4 august 1919, trupele române au intrat în Budapesta, capitala Ungariei, marcând una dintre cele mai spectaculoase victorii militare ale României moderne. Fără sprijin militar din partea
Kremlinul a reacționat la afirmațiile președintelui american Donald Trump, care a declarat că a ordonat dislocarea submarinelor nucleare americane „în regiunile corespunzătoare”, ca răspuns la amenințările recente ale vicepreședintelui Consiliului
Cea de-a două echipă de pompieri, trimisă în Grecia, a intervenit în două misiuni de stingere a incendiilor forestiere, chiar în primele zile de la detașare. La scurt timp după
Creștinii ortodocși de stil vechi o cinstesc azi pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, caea care reprezintă un model de adevărată slujire apostolică, de jertfire plină de dragoste şi credinţă pentru
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat duminică că trimisul său special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, va efectua o nouă vizită la Moscova pe 6 sau 7 august, în
Întreprinderea „Moldovagaz” a rămas fără licență pentru furnizarea gazelor. Retragerea acesteia a fost decisă la ședința de luni, 4 august, a Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță o schimbare de paradigmă în politica de apărare a Uniunii Europene. Într-o postare pe Facebook, social-democratul român subliniază că securitatea nu trebuie să vină
Un copil de cinci ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de linie, la Ungheni. S-a întâmplat după ce băiatul a ieșit brusc de după o
Statele Unite anunță desemnarea unui nou însărcinat cu afaceri al Ambasadei de la Chișinău. Este vorba de agentul special al Serviciului de Securitate Diplomatică, Nick Pietrowicz, care, în perioada 2008
Fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, care candidează independent la alegerile parlamentare din toamnă, spune că Republica Moldova ar putea economisi peste 2 miliarde de lei, dacă s-ar face
Sentința de condamnare în cazul deputatului din cadrul fostului partid „ȘOR”, Marina Tauber, va fi pronunțată în 30 septembrie, la ora 16:00, anunță Procuratura Anticorupție. Procurorii cer 13 ani de
Un biciclist a ajuns la spital cu multiple fracturi, după ce a căzut 15 metri într-o vale abruptă de pe marginea străzii Tudor Strișcă din sectorul Centru al Capitalei. Bărbatul,
O nouă bombă mediatică de la Plahotniuc. Fostul lider democrat susține, într-o nouă postare pe rețelele de socializare, că autoritățile de la Chișinău ar purta discuții cu unele țări europene,
Un nou atac cu drone atribuit forțelor armate ucrainene a perturbat circulația feroviară în regiunea Volgograd, din Rusia, pentru a doua oară în această lună. Potrivit administrației Căilor Ferate din
O mașină în care se aflau patru persoană s-a răsturnat pe o stradă din Chișinău, după ce a fost lovită de un alt automobil. Accidentul a avut loc duminică seara
Armata rusă a lansat un nou atac cu drone asupra regiunii Odesa, provocând incendii de proporții. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, cele
Starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu, continuă să fie gravă, au anunțat luni dimineață reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unde
Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc, în 4 august, pe Sfântul Mucenic Foca, unul dintre cei mai populari sfinți prăznuiți în ultima lună de vară. Totuși, în lumea satului
Cel puțin 68 de migranți africani au murit și alți 74 sunt dați dispăruți după ce o ambarcațiune s-a scufundat duminică dimineață în Golful Aden, în largul provinciei Abyan din
O moldoveancă însărcinată, în vârstă de 28 de ani, și soțul ei, de 38 de ani, au fost internați în stare gravă la un spital din orașul italian Mestre, de
Orașul Herson, din sudul Ucrainei, este supus atacurilor aeriene pentru a treia zi consecutiv, fiind intens vizat de aviația rusă. Ținta principală a bombardamentelor este podul care leagă cartierul Korabel
China și Rusia au început duminică exerciții navale comune în Marea Japoniei, cele două puteri căutând să-și aprofundeze parteneriatul în fața a ceea ce ele consideră a fi o dominație
Expoziția „Republica Moldova Prezintă” revine în orașul Baia Mare, cu cea de-a IV-a ediție. Evenimentul va fi organizat în perioada 19–21 septembrie 2025, în incinta Sălii Polivalente „Lascăr Pană” din Baia Mare, informează Moldpres.
Partidele care fac parte din Blocul „Victorie”, căruia anterior i-a fost refuzată înregistrarea pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, nu vor putea depune actele nici individual. Comisia Electorală Centrală le-a
La Chișinău a avut loc duminică, 3 august, proclamarea locală a canonizării Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia. Procesiunea a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din
„Dacă vrem ca Ungaria să rămână maghiară, trebuie să creăm un sistem comun de apărare central-europeană împotriva migrației”, a declarat sâmbătă prim-ministrul ungar Viktor Orban la MCC Feszt, un festival
Biserica Ortodoxă Română (BOR) îl cinstește duminică, 3 august, pe Sfântul Iraclie din Basarabia. Este pentru a doua oară când are loc această sărbătoare, după canonizarea din 2024, decisă de
O tornadă puternică, însoțită de furtuni și ploi torențiale, a lovit în această dimineață localitatea Agoi din raionul Tuapse, regiunea Krasnodar, provocând pagube semnificative și stârnind panică printre turiști. Vârtejul
Comisia Electorală Centrală a înregistrat Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei” pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, constituit din formațiunile conduse de Igor Dodon, Vasile Tarlev
Hamas a publicat două înregistrări cu Evyatar David, un tânăr de 24 de ani, ținut ostatic de organizația teroristă din 7 octombrie 2023. În înregistrările șocante, Evyatar David pare că
Guvernarea PAS este pe punctul de a compromite extrădarea lui Vlad Plahotniuc din Grecia, acuză politicianul Andrei Năstase, care susține că „este o crimă” faptul că Ministerul Justiției nu a
Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, efectuează în acest weekend o vizită la Moscova, a declarat ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, într-un interviu pentru WHO13News. Aceasta
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare cod galben de caniculă pentru duminică, 3 august, și luni, 4 august. Avertizarea este valabilă pentru sudul, centrul și o parte din
O serie de atacuri cu drone a vizat în noaptea trecută mai multe regiuni din Federația Rusă, inclusiv orașele Soci, Voronej și alte localități. În regiunea Adler al orașului Soci,
Peninsula Kamceatka din Extremul Orient rus se confruntă cu o nouă erupție vulcanică. Vulcanul Kraşeninnikov a erupt pentru prima dată în istoria recentă, potrivit administrației rezervației naturale Kronoțki, pe teritoriul
Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de Blocul „Victorie” și a menținut hotărârea Curții de Apel Centru, care confirmase decizia Comisiei Electorale Centrale de a nu admite blocul
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, se află în stare critică, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Medicii afirmă că pacientul prezintă
Un incident revoltător a avut loc în această săptămână pe aeroportul El Prat din Barcelona, unde doi părinți au decis să-și abandoneze fiul de 10 ani într-un terminal, după ce
Statele Unite și NATO elaborează un nou mecanism de furnizare a armelor către Ucraina, utilizând fonduri provenite de la țările europene membre ale Alianței, au declarat pentru Reuters trei surse
India a început să achiziționeze milioane de barili de petrol din Statele Unite și Emiratele Arabe Unite, pe fondul presiunilor crescânde din partea Washingtonului și țărilor europene nemulțumite de continuarea
Un conflict de amploare între localnici, poliție și reprezentanți ai centrelor teritoriale de recrutare a avut loc în această noate la Vinița, din vestul Ucrainei, după ce aproximativ o sută
Zi neagră pentru românii din Basarabia. Acum 85 de ani, în 2 august 1940, fostul dictator sovietic Iosif Stalin a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Evenimentul fost un moment
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat în cadrul campaniei „Chișinăul meu. Istorii urbane” rezultatele modernizării Spitalului Clinic Municipal pentru copii „Valentin Ignatenco” – una dintre cele mai
Orașul Harkov a fost din nou ținta unui atac cu drone rusești în seara zilei de vineri, 1 august, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor 13, printre care
Sâmbătă, 2 august, se împlinește un an de la moartea liderului grupului Phoenix, Nicu Covaci, unul dintre cei mai mari și mai influenți muzicieni din istorica rock-ului românesc. Nicu Covaci s-a
Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează despre un trafic sporit de călători și mijloace de transport la două dintre cele mai frecventate puncte de trecere a frontierei internaționale: Sculeni și
În ciuda decretării zilei de 1 august drept zi de doliu în capitala Ucrainei, un club de noapte din Kiev a organizat o petrecere, provocând un val de indignare publică.
Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu a trimis cererea de extrǎdare a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, reținut în Grecia pe 22 iulie. Reprezentanții Ministerului Justiției au comunicat pentru TV8
Premierul Suediei, Ulf Kristersson, a subliniat importanța asigurării protecției legale complete pentru toate minoritățile, inclusiv pentru comunitatea LGBTQI+, ca parte esențială a procesului de integrare europeană a Ucrainei. Kristersson a
Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc sâmbătă, 2 august, pe Sfântul Proroc Ilie, cel amintit în Vechiul Testament și care a trăit cu aproape opt secole înainte de viața
Rusia a fost vizată noaptea trecută de unul dintre cele mai ample atacuri cu drone lansate de Ucraina de la începutul războiului. Potrivit autorităților regionale și presei locale, mai multe
Președintele Maia Sandu a efectuat vineri, 1 august, o vizită la Aeroportul Internațional Mărculești (AIM), unde a vorbit cu administrația și echipa tehnică despre planurile de modernizare a aeroportului. Potrivit
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a ordonat desfășurarea a două submarine nucleare în regiuni strategice din apropierea Rusiei, ca răspuns la declarațiile provocatoare ale fostului președinte rus Dmitri
De casa în care s-a născut și a copilărit Pantelimon Halippa ne amintește doar locul, o fântână părăsită și ce-a mai rămas din râul Cubolta, martor al unei istorii uitate
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungi starea de urgență în economie din Transnistria până pe 31 august. Decizia este motivată de scăderea livrărilor de gaze naturale în regiune. Acest
Dosarele de condamnare a deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au ajuns pe masa magistraților Curții de Apel Centru, după ce avocații acestora au contestat deciziile Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,
Alte 50 de grădinițe din Chișinău intră într-un amplu proiect de reabilitare termică și eficientizare energetică. Modernizarea instituțiilor, care va fi făcută cu sprijinul BERD și BEI, a fost anunțată
Președintele rus Vladimir Putin a reacționat vineri la declarațiile recente ale președintelui SUA, Donald Trump, care a impus Rusiei un termen de 10 zile pentru a conveni un armistițiu cu
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că a inițiat procesul de retragere a licenței „Moldovagaz”. Subiectul va fi supus aprobării în cadrul ședinței Consiliului de administrație în data de
Comisia Electorală Centrală (CEC) este acuzată că ar acționa abuziv în favoarea PAS, în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Cel puțin asta afirmă reprezentanții Partidului Nostru, care
Astăzi se împlinesc 142 de ani de la nașterea lui Pantelimon Halippa, unul dintre cei mai importanți fruntași ai afirmării spiritului românesc în Basarabia și ai unirii provinciei cu România.
Germania a confirmat că va începe în curând livrarea a două sisteme de apărare antiaeriană Patriot către Ucraina, în cadrul unui acord cu Statele Unite, care prevede înlocuirea rapidă a
Comisia Europeană a confirmat pentru prima dată că șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, Björn Seibert, a citit în vara anului 2021 mesajele text schimbate între președintele Comisiei
Patru din 10 licee au o rată de promovare la bacalaureat de 100%. Este vorba de 130 de instituții , dintre care 23 au o medie mai mare de 8.
Germania a început livrările aeriene de ajutoare către populația civilă din Fâșia Gaza, în cadrul unui pod aerian umanitar organizat împreună cu Iordania, a anunțat astăzi Ministerul Apărării și Ministerul
Liderul Partidului Social Democrat European, Tudor Ulianovschi, a catalogat drept o „insultă la adresa cetățenilor” declarațiile controversate ale lui Igor Grosu în care vorbește deschis despre presiunile pe care le-ar
Scandalul legat de imaginile video în care liderul PAS, Igor Grosu, vorbește despre presiunile pe care le exercită asupra primarilor din afara partidului de guvernare se îngroașă. Într-un nou video,
Mai mulți pasageri ai unei curse operate de Pegasus Airlines au fost amendați în Turcia pentru că s-au ridicat de pe scaune imediat după aterizare, ignorând semnalele sonore și instrucțiunile
Un apartament dintr-un bloc cu cinci etaje din sectorul Telecentru al Capitalei a ars în întregime în această dimineață. La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri, care au
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că sistemul educațional din Republica Moldova se află într-un amplu proces de modernizare, cu investiții consistente în infrastructură, dotări și politici sociale
Președintele rus Vladimir Putin a semnat o nouă lege ce înăsprește controlul statului asupra internetului, vizând direct căutările de conținut calificat drept „extremist”. Măsura a stârnit critici nu doar din
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a reacționat la mesajul din această dimineață, publicat pe paginile lui Vlad Plahotniuc. Într-un comentariu pentru publicația Newsmaker, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernare