Noaptea Învierii va fi răcoroasă, cu temperaturi ce vor varia între 5 și 10 grade, iar de Paște meteorologii prognozează cel mult 20-22 de grade. În schimb, nu sunt anunțate
Noaptea Învierii va fi răcoroasă, cu temperaturi ce vor varia între 5 și 10 grade, iar de Paște meteorologii prognozează cel mult 20-22 de grade. În schimb, nu sunt anunțate
Unirea Basarabiei cu România se face prin biserică și ea este deja începută. Declarația a fost făcută de preotul Constantin Olariu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, în cadrul emisiunii „Dialog
O societate care respectă și protejează jurnaliștii este una care îmbrățișează adevărul și valorile europene. Atunci când democrația este amenințată de elementele unui război hibrid – dezinformarea și propaganda, societatea
Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că licitația pentru închirierea spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) va fi relansată, însă cu schimbarea condițiilor de participare, „în încercarea de a atrage
Nivelul râului Nistru va crește cu peste un metru, în unele regiuni, din cauza deversărilor de la Lacul de acumulare de la Novodnestrovsk din Ucraina. Serviciul Hidrometeorologic anunță că noile
Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrâns deja exporturile către această ţară în aprilie, ca răspuns la războiul din Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul
R. Moldova este alături de poporul Georgiei, care dă dovadă de un curaj neclintit și un angajament profund față de democrație și libertate, a transmis președintele Maia Sandu, într-o postare
Reformarea justiției trebuie făcută fără ingerințele politicului. O spune repetat fostul director adjunct al Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care regretă faptul că prin controlul politic asupra reformei justiției se
Președintele Maia Sandu l-a demis pe Veaceslav Negruța din funcția de consilier prezidențial în domeniul economic. Decretul din 26 aprilie privind eliberarea din funcție a fostului ministru al Finanțelor din
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, aflat joi în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, pe care le-a calificat drept „ameninţătoare”, după ce şeful statului
Şeful diplomaţiei britanice David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri în sprijinul Ucrainei. Vizita lui
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că acuzațiile proferate anterior de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, legate de investigarea modului în care decurge licitația de la aeroport, nu pot împiedica cercetarea
Astăzi este cea mai neagră zi pentru creștini, ziua în care Hristos Cel fără de păcat a fost schingiuit, umilit și crucificat, astfel împlinindu-se profețiile și instaurându-se Legea cea Nouă.
Chișinăul are nevoie și de experiența partenerilor estici. Este declarația șefului Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian, care participă la un forum internațional în Baku, Azerbaidjan. „Calea de integrare europeană
La început, mi s-a părut ciudat comunicatul Poliției, în care ne anunța cum ditamai șeful IGP vânează prin oraș „șoferi iresponsabili”, care parchează neregulamentar. Mai ales că în Chișinău e
Jumătate din efectivul magistraților Curții de Apel Chișinău își dau demisia. Cel puțin așa anunță canalul de Telegram „Casa de Nebuni”, care publică un proiect de hotărâre, cu 17 cereri
România este pilonul securității energetice a Republicii Moldova și ne-a ajutat în cele mai grele momente. Declarația aparține secretarului de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, și a fost expusă
La Cernăuți au fost înmormântați, astăzi, într-o groapă comună, 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în
Comandamentul SUA pentru Europa și Africa desfășoară, în perioada 9-16 mai, exercițiul „Swift Response-2024”. Toate antrenamentele militare vor avea loc exclusiv pe poligoanele din Republica Moldova, unde participă și militari
Președintele francez, Emmanuel Macron, a evocat, din nou, posibilitatea de a trimite militari occidentali pe frontul din Ucraina invadată de trupele ruse, dacă Moscova „va străpunge liniile frontului” sau Kievul
Trei liceeni din Capitală au obținut o medalie de argint și două de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică organizată în Varna, Bulgaria. Din lotul R. Moldova, alți doi elevi
Preafericitul Daniel, Patriarhul României, a transmis un mesaj video cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Paști 2024. „Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite și milostive a lui Hristos,
Pompierii din Capitală au intervenit pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o fostă vinărie din sectorul Botanica. Potrivit primelor informații și imagini de la fața locului, focul
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, este acuzat de președintele Partidului „Republica Unirii”, Sergiu Mocanu, de depășirea atribuțiilor de serviciu și de persecutarea fiului său. S-a întâmplat după ce,
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii
Deși Paștele este mai degrabă o sărbătoare de familie, care adună neamurile la baștină, unii preferă totuși să plece undeva în vacanță și să sărbătorească departe de casă. Una dintre
Alți șase bărbați, cetățeni ai Ucrainei, au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce traversau ilegal frontiera moldo-ucraineană în zona satului Tocuz din raionul Căușeni. Ucrainenii, care fugeau
Poliția de Frontieră se justifică și spune că decizia de a restricționa accesul în aeroport a fost luată din cauza „alertelor false cu bombă” și din cauza că „unele grupări
Peste 102 mii de elevi își fac studiile în cele 150 de școli din Capitală, iar numărul solicitărilor privind școlarizarea elevilor în școlile din Chișinău crește în fiecare an cu
Peste 100 de mii de dolari, echivalentul a aproximativ două milioane de lei, au fost depistați de vameși și procurori într-un autocar ce venea din Odesa. Banii erau ascunși în
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat că guvernul de la Kiev este pregătit să înceapă negocierile cu Moscova după desfășurarea conferinței pentru pace în Elveția programată pentru
O cantitate record de alimente a fost donată până acum, în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”, ediția a 15-a, organizată de Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei. Este vorba despre 57
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță o nouă ieftinire a gazului. Decizia ANRE de azi-dimineața stabilește un preț, fără TVA, de 12 lei și 15 bani pentru un metru
Noi străzi și bulevarde din Capitală vor avea benzi destinate pentru transportul public. Este vorba de șoseaua Hâncești și strada Gheorghe Asachi din cartierul Telecentru al Capitalei și de bulevardele
Un număr tot mai mare de protestatari ies în stradă noapte de noapte de aproape o lună, pe străzile din Tbilisi pentru a protesta împotriva proiectul de lege privind „agenţii
Republica Moldova intră într-o perioadă când vor exista mai mulți furnizori de gaz și prețuri diferite pentru consumatori. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia, Republica Moldova nu mai
O rachetă balistică a lovit miercuri seara târziu portul ucrainean Odesa, rănind cel puţin 14 persoane şi declanşând un incendiu de proporţii, a declarat guvernatorul regional Oleg Kiper pe Telegram.
În acest an, prețurile ouălor vândute în piață și în magazinele din R. Moldova au crescut cu 10-15 la sută față de anul trecut. 10 bucăți au ajuns să coste
Joia Mare, care precede ultima zi din viața pământească a Mântuitorului, conține foarte multe simboluri, care stau la baza filosofiei creștine. În această zi, a avut loc Cina cea de
Ucraina a exportat un volum record de peste 13 milioane de tone de marfă în aprilie 2024, depășind cifrele din februarie 2022, înainte de invazia rusă. Exporturile din aprilie au
Ziua Internațională Muncii a scos pe străzile Parisului peste 50 de mii de oameni, în special membri ai sindicatelor. Zeci de manifestanți au fot reținuți de jandarmii și structurile de
Cunoscutul actor român Florin Piersic a fost supus unei intervenții la genunchi. Din cauza unei infecții care s-a extins în urma operației, actorul, care este și cetățean al Republicii Moldova,
Guvernul de la București a aprobat marţi, printr-un memorandum, amendarea Acordului cu R. Moldova privind cooperarea în domeniul militar, introducându-se prevederi prin care cele două părţi se vor sprijini, în
Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) ar putea fuziona. Subiectul a fost discutat la ședința Consiliului Rectorilor. Inițiativa de a uni eforturile celor două
Manifestația de Ziua Muncii din Istanbul s-a transformat în ciocniri violente cu poliția. Oamenii legii a reținut zeci de persoane care încercau să dărâme baricade în diferite cartiere din ale
Decizia Poliției de Frontieră de a le permite să intre în aeroport doar celor care au cumpărate bilete este o mare prostie, care n-are nicio logică. Iar imaginile de astăzi
„Anul ce a trecut, și anul acesta, am asistat și suntem martori a unei îndreptări spirituale și istorice. Fiii și fiicele Mitropoliei Basarabiei se întorc acasă. Căutând dreptatea și adevărul
Forțele de ordine echipate cu dispozitive de apărare terestre și aeriene, în special drone, vor asigura securitatea în timpul concursul de muzică Eurovision din acest an, care va avea loc
Fondatorul și fostul lider al Partidului „Platforma DA”, Andrei Năstase, anunță că va candida la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Politicianul, care a fost lider de coaliție alături de
Autoritățile de la Chișinău lucrează asupra unui scenariu de alternativă, pentru transportul gazului rusesc, în cazul în care contractul cu partea ucraineană nu va fi prelungit în 2025. Declarația a
Peste 100 de persoane au fost arestate la Universitatea Columbia și la City College din New York în noaptea de marți, conform unei surse din forțele de ordine, pe măsură
Uniunea Europeană și liderii statelor UE marchează împlinirea a 20 de ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE. Pe sediile celor mai importante instituții, inclusiv
Asociația Obștească „Civic Media”, desfășoară, începând cu luna aprilie 2024, proiectul „Republica Moldova și România – aceeași cale, viitor comun”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul
În jur de 30 de bărbaţi ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a evita să lupte în războiul cu Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului
Inspectoratul General al Poliției a venit cu mai multe detalii privind incidentul de marți seara din centrul Capitalei, unde un tânăr de 28 de ani a fost împușcat. Oamenii legii
Ministrul Educației, Dan Perciun, a pus punct apelului de disperare al șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, printr-o nouă declarație în contextul scandalului iscat la începutul primăverii și precizează că Universitatea
Republica Moldova nu este pregătită să renunțe la tranzacțiile în numerar, iar guvernarea, în loc să-i ajute, îi provoacă pe moldoveni să-și ascundă banii. Declarația aparține liderului formațiunii „Partidul Nostru”,
Demisia șefului Lagardere, compania franceză implicată în scandalul de la aeroportul din Chișinău, după ce a fost pus oficial sub învinuire pentru acte de corupție, îi pică foarte prost vicepremierului
Forțele ruse au atacat orașul-port Odesa cu rachete balistice în noaptea de 30 aprilie, ucigând trei persoane și rănind alte trei, a informat guvernatorul regional Oleg Kiper. Nu au fost
Poliția din Georgia a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc împotriva protestatarilor, în timp ce mii de oameni s-au adunat în fața parlamentului din Tbilisi pentru a treia săptămână
În această zi din Săptămâna Patimilor s-a produs un eveniment care a transformat ziua de miercuri în zi de post pe tot parcursul anului. Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Mântuitorului
Focuri de armă în centrul Capitalei. Un bărbat de 28 de ani a fost împușcat, cu puțin timp în urmă, la intersecția străzilor Ismail și 31 august, anunță Inspectoratul General
Republica Moldova ar putea demara negocierile pentru primele capitole de aderare abia anul viitor, anunță vicepremierul Cristina Gherasimov, în cadrul unui interviu pentru Moldpres. Potrivit ei, din momentul în care
Rusia a declarat marţi că Statele Unite sunt ipocrite prin faptul că se opun anchetei Curţii Penale Internaţionale (CPI) cu privire la Israel, dar sprijină mandatul de arestare al CPI
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, l-a hirotonit în treapta de ierodiacon pe monahul Gurie (Anton) Dumbravă, conducătorul artistic al Coralei academice „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei. Ceremonia a avut loc în
Datele Eurostat confirmă că Republica Moldova a plătit, și în a doua jumătate a anului 2023, unul dintre cele mai mari prețuri din Europa și cel mai mare din regiune,
În perioada 9 – 20 mai 2024, în cadrul Zilelor Europei în Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” va găzdui o serie de evenimente culturale la Chișinău, Bălți, Cahul
De Paște și de Paștele Blajinilor, transportul public municipal va avea regim special de circulație. Pe 5 mai, în Noaptea Învierii, troleibuzele de pe liniile 2 și 25 și autobuzele
Un incendiu puternic a izbucnit în centrul orașul Căușeni. Cinci echipe de salvatori luptă cu flăcările care au izbucnit într-o anexă a unei clădiri din centrul orașului „Apelul la Serviciul
Prima ședință de judecată în cazul bașcanului autonomiei găgăuze Evghenia Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului partid Șor, învinuite de acceptarea cu bună știință a
Cu ceva timp în urmă, Andrei Spînu și șeful său pe linie de partid, Igor Grosu, săreau la gâtul procurorilor moldoveni și-i acuzau că fac jocul „grupărilor criminale”, după ce
O a treia linie electrică de înaltă tensiune care va interconecta sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României va începe a fi construită la finele anului 2025. Este
Traficul rutier va fi parțial suspendat pe bulevardul Renașterii Naționale, tronsonul cuprins între străzile Bogdan Voievod și Calea Orheiului, și pe strada Meșterul Manole, tronsonul cuprins între bulevardul Mircea cel
Agenția Servicii Publice anunță că din cauza unor deficiențe tehnice ale Sistemului Guvernamental de plăți electronice MPAY a fost sistată temporar prestarea serviciilor publice ale ASP pe întreg teritoriul R.
Arnaud Lagardère, șeful grupului cu același nume, a renunțat marți la mandatele sale executive, inclusiv la cel de director general, după ce a fost pus sub acuzare în cadrul unor
Guvernul a aprobat, astăzi, eliberarea lui Vladimir Cuc din funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și numirea lui în funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Confederația
Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat acordarea unui pachet de finanțare Republicii Moldova în valoare de 105,98 milioane de dolari destinat Proiectului „Conectivitate rurală în Moldova” (MRCP). Banii
Guvernul Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au obținut, în premieră, dreptul de a exporta carne de pasăre în stare proaspătă în Uniunea Europeană. În martie 2023,
În al Doilea Război Mondial, inginerii germani au produs cele mai bune arme, mult mai avansate decât orice exista la acel moment: de la prima pușcă de asalt până la
Crucile și troița Cimitirului de Onoare a Eroilor Armatei Române din localitatea Micleușeni, raionul Strășeni, au fost sfințite luni, de Ziua veteranilor de război. Slujba de pomenire a fost oficiată o
Ofițerii CNA desfășoară mai multe percheziții în care este vizat directorul interimar al Spitalului de Psihiatrie din Bălți, un consultant juridic al instituției și reprezentantul unei persoane juridice într-un dosar
Președintele Maia Sandu a pledat pentru accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în timpul unei vizite de lucru la Bruxelles. În cadrul întrevederii cu Președintele Consiliului
Un adolescent de 16 ani din nordul țării a fost reținut în Capitală cu un kilogram de hașiș, în timp ce plasa drogurile în ascunzișuri pentru alți curieri. În apartamentul
Executivul de la București ar putea aproba, în şedinţa de marţi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa dintre cele două
Gimnasta Anastasia Catana, medaliată cu bronz la Campionatul Republicii Moldova la Gimnastică Ritmică și membră a Lotului Național, va beneficia de o bursă lunară, în mărime de 100 de euro,
O rachetă rusească a provocat luni moartea a cel puţin cinci oameni şi rănirea altor 23, în oraşul portuar Odesa, a anunţat guvernatorul regional, Oleg Kiper. O clădire cunoscută drept
Astăzi este Marțea Mare, care amintește de un alt episod important din Noul Testament. Este vorba despre „Pilda celor zece fecioare”, pe care le-o spune Iisus ucenicilor Săi, în Ierusalim.
O propunere de încetare a focului timp de 40 de zile în Fâşia Gaza asociată cu eliberarea de ostatici şi de deţinuţi a fost înaintată mişcării palestiniene Hamas, a declarat
Membrii Comisiei Electorale Centrale și-au ales, în cadrul ședinței de luni, un nou secretar al Comisiei. Dana Munteanu a fost promovată în funcție cu votul secret al membrilor instituției, transmite
Începând din 10 mai, cresc tarifele la biletele de călătorie cu trenul pentru cursa zilnică Chișinău- Iași (Socola) – Chișinău. Majorările sunt între 20 și 40 de lei, în funcție
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a spus luni ucrainenilor că membrii Alianței nu și-au respectat promisiunile de ajutor militar din ultimele luni, dar a adăugat că fluxul de arme
Pedro Sanchez a anunţat luni că va rămâne în funcția de prim-ministru al Spaniei, după ce și-a abandonat îndatoririle publice timp de cinci zile pentru a decide dacă își dorește
Rușii ar fi în căutarea unui candidat comun din partea stângii filoruse la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, altul decât Igor Dodon. Cel puțin asta susține liderul formațiunii „Partidul Nostru”,
Zilnic, peste 2600 de apeluri efectuate la numărul de urgență 112 sunt apeluri care nu justifică o urgență. Acest număr reprezintă aproximativ 42% din numărul total de apeluri înregistrate la
Fostul președinte al CEC, Iurie Ciocan, revine cu apelul ca, la Recensământul Populației, care se desfășoară în perioada 8 aprilie-7 iulie, cetățenii să scrie în chestionar că SUNT ROMÂNI și
Alexandru Paraschiv a devenit vicecampion european la box în categoria de greutate 63,5 kg. Sportivul nu a luptat în finala cu rusul Gabil Mamedov, după ce s-a accidentat în meciul
Poliția caută o tânără de 23 de ani din localitatea Malcoci, raionul Ialoveni, care a plecat de acasă în data de 27 aprilie, iar până acum nu a dat niciun
În perioada 30 aprilie – 1 mai, vicepremierul Mihai Popșoi va întreprinde o vizită oficială la Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ministrul Popșoi va avea
Fostul președinte american Donald Trump continuă să mențină un avantaj în sondaje față de actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, pe măsură ce campania electorală avansează, potrivit unui
Celebrul actor francez Gerard Depardieu a fost plasat în arest preventiv, în această dimineață, la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat în legătură cu acuzaţiile de