Ministrul Energiei, Victor Parlicov, este convins că Republica Moldova va deveni parte a spațiului comunitar, în ceea ce privește piața energetică europeană, chiar mai devreme de aderarea propriu-zisă la UE.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, este convins că Republica Moldova va deveni parte a spațiului comunitar, în ceea ce privește piața energetică europeană, chiar mai devreme de aderarea propriu-zisă la UE.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că sprijină planul Chinei pentru o reglementare paşnică a crizei ucrainene, afirmând că Beijingul a înţeles pe deplin ce se ascunde în spatele
Reforma PAS în domeniul justiției este compromisă total și s-a ajuns, așa cum era de așteptat, la blocarea justiției. Este opinia președintelui formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care a adăugat
Familia este chemată să fie o mică biserică și trebuie să rămână un bastion al credinței și nădejdii, în condițiile secularizăriii, a relativismului moral și atacurilor asupra valorilor tradiționale, la
Procuratura Anticorupție (PA) confirmă veridicitatea scrisorii apărute în spațiul public, care a fost semnată de procurorul-șef Anticorupție Veronica Dragalin, și în urma căreia Tatiana Răducanu și-ar fi dat demisia din
Fermierii din raionul Dubăsari, care dețin terenuri agricole peste traseul Râbnița-Tiraspol și care periodic sunt împiedicați de autoritățile separatiste din stânga Nistrului să-și lucreze pământul, vor primi compensații din partea
O nouă rundă de negocieri în format 1+1 va avea loc vineri, 17 mai, la Tighina. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința
Grădina Botanică din Chișinău va găzdui, în perioada 17 – 19 mai, cea de-a doua ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, eveniment organizat de Guvernul României, prin intermediul Departamentului pentru Relația
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și-a anulat vizita la Madrid, programată pentru vineri, 17 mai, potrivit unor surse din Casa Regelui, după ce a apărut informația că urmează să se întâlnească
Premierul României Marcel Ciolacu a declarat, marţi seara, că Maia Sandu este singura soluţie europeană şi democratică pentru R. Moldova, iar România „va ajuta ţara vecină, pentru că acolo sunt
Mai mulți pasageri ce veneau din Moscova, cu mai multe curse aeriene, au fost prinși că aduceau în R. Moldova aproximativ 130 de mii de dolari, echivalentul a peste 2,3
Președintele Maia Sandu anunță extinderea programului „Prima Casă”. Anunțul a fost făcut azi, de Ziua Familiei. Președintele R. Moldova susține că a discutat deja noua inițiativă cu reprezentanții Guvernului și
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a interpretat hitul lui Neil Young „Rockin’ in the Free World”, alături de o trupă locală, într-un bar din Kiev, în timpul vizitei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat din nou o „accelerare semnificativă” a livrărilor americane de arme, exprimându-și îngrijorarea că între anunțul pachetelor de ajutor și apariția armamentului pe front trece
Președintele organizației PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, a vorbit, într-un interviu acordat portalului ZIUA.md, despre alegerile din România, care vor avea loc în data de 9 iunie 2024
Procuratura Anticorupție confirmă că a înregistrat plângerea depusă de Roman Mocanu, fiul președintelui Partidului „Republica Unirii”, Sergiu Mocanu, împotriva șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. „Cât privește întrebarea
Ţările UE au dat marţi undă verde pentru ampla reformă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controalele la frontierele blocului comunitar şi stabileşte un sistem de solidaritate între statele
Un tânăr beat la volan a fost urmărit de polițiștii de patrulare pe ulițele satului Dișcova din raionul Orhei. Inspectorii l-au somat mai întâi pe șofer să se oprească, după
Grav accident rutier la Ocnița. Un copil, în vârstă de 13 ani, a fost lovit, în această dimineața, de o mașină pe trecerea de pietoni. Incidentul a fost surprins de
Premierul României Marcel Ciolacu a declarat marți la Brașov că a discutat cu președintele Klaus Iohannis cu privire la posibilitatea trimiterii unui sistem patriot în Ucraina, dar a evitat să
Darea în exploatare a primei jumătăți a podului de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău întârzie cu încă o lună. Amânarea este cauzată de dificultăți în instalarea rețelelor de tensiune
Consiliul Naţional al Audiovizualului de la București a aprobat lansarea unei noi televiziuni, Prima TV Moldova. Postul va avea conţinut de la toate televiziunile grupului mediatic Clever din România, cu
Membrul Comisiei Pre-Vetting și a celei de evaluare a procurorilor, Tatiana Răducanu, și-a depus cererea de demisie. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei juridice a Parlamentului, Veronica Roșca. Fosta
Preşedintele SUA Joe Biden a semnat o lege care interzice importul de uraniu îmbogăţit din Rusia, ca parte a eforturilor Washingtonului de a limita fluxul de bani cu care Vladimir Putin
Întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău va fi inclusă pe lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, care
Un băiat moldovean de numai 11 ani se află în stare critică în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe o autostradă din nordul Italiei. În accident
Risc sporit de inundații. Serviciul Hidrometeorlogic de Stat a emis o avertizare cod galben, în legătură cu o posibilă ieșire din matcă a râului Nistru. Pericolul vine ca urmare a
Șeful Direcției principale de personal a Ministerului rus al Apărării, generalul-locotenent Iurii Kuznețov, a fost reținut și trimis în arest la Moscova, relatează agenția rusă de presă TASS. Potrivit Comitetului
Ministerul de Externe de la Chișinău confirmă că Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să încheie un Parteneriat de Securitate și Apărare, reprezentând un aranjament politic care va
Astăzi este Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste, celebrată anual în data de 14 mai. Aceasta a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și
Piața de energie regenerabilă din R. Moldova are un potențial mare, atât din punct de vedere al energiei solare, cât și al energiei solare. Noile perspective au fost anunțate de
La Chișinău începe ediția a VIII-a a Zilelor Literaturii Românei. Timp de cinci zile, cititorii se vor întâlni cu scriitori importanți din Republica Moldova și din România. Evenimentul este găzduit
Deputatul PAS Eugeniu Sinchevici i-a luat apărarea lui Radu Marian, șeful Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, după ce ultimul a fost surprins dansând într-un club de noapte, iar
Frații Serghei și Oleg Tarnovschi au urcat pe podium la Cupa Mondială de canoe din Ungaria pe distanța 500 de metri individual. Elevii lui Nicolae Juravschi au înregistrat rezultatele 1:47.28, respectiv,
Forțele armate ale Ucrainei se confruntă cu o situație „critică” în nord-estul țării, având penurii de trupe în timp ce încearcă să respingă o ofensivă rusă care avansează de mai
Atleta Zalina Marghieva va evolua pentru a 5-a oară la o ediție a Jocurilor Olimpice, ceea ce reprezintă un record pentru Republica Moldova. Eleva lui Soslan Marghiev a obținut biletul
Sute de elevi de liceu din Bălți, al doilea oraș ca mărime din Republica Moldova, dar și din localitățile din preajmă, sunt așteptați vineri, 17 mai, să viziteze standurile Universității
Guvernul Estoniei discută în mod „serios” posibilitatea de a trimite trupe în vestul Ucrainei pentru preluarea posturilor de sprijin necombativ de la forțele ucrainene. Scopul este eliberarea personalului ucrainean, care
Șefa statului, Maia Sandu, a promulgat proiectul privind votul prin corespondență, lege ce a fost votată în 26 aprilie de majoritatea PAS din Parlament, în urma unei propuneri făcută de
Kremlinul confirmă prima vizită externă a președintelui rus Vladimir Putin după învestirea sa pentru al cincilea mandat de președinte al Rusiei, care va avea loc în China, pe 16 și 17 mai.
Un cetățean al Indiei s-a înecat în râul Prut, după ce a încercat, împreună cu un alt conațional, să treacă înot râul Prut pentru a ajunge în România. Cazul tragic
Militarii moldoveni și americani au efectuat ample sărituri cu parașuta în raioanele Fălești și Florești, în cadrul unui exercițiu multinațional al Comandamentului SUA pentru Europa și Africa, ce se încheie
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite
R. Moldova și UE sunt pregătite să-și aprofundeze cooperarea în domeniul apărării la un nivel fără precedent. Conform unei propuneri UE, care urmează să fie aprobată săptămâna viitoare și văzută
Premierul României, Marcel Ciolacu, spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele
Militarii moldoveni și americani vor executa, luni și marți, antrenamente de desantare în cadrul exercițiului „Swift Response”, care a început în data de 9 mai. Peste 200 de militari moldoveni
Peste 50 de mii de persoane au mers, ieri, 12 mai, spre Cimitirul „Sfântul Lazăr” cu transportul public pus la dispoziție de autoritățile municipale de Paștele Blajinilor. Un flux similar
Armata ucraineană a recunoscut luni „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale
Mii de georgieni s-au adunat în fața parlamentului de la Tbilisi duminică seara, 12 mai, pentru a protesta împotriva legii referitoare la „agenţii străini” – care a declanşat o criză
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase
Andrei Belousov, noua candidatură a președintelui rus Vladimir Putin pentru funcția de ministru al Apărării are 65 de ani și, în guvernul anterior, a fost prim-viceprim-ministru al Rusiei. Acesta a deținut, în
Preșdintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a demis pe secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev, și l-a numit în locul său pe actualul ministrul al Apărării, Serghei Șoigu. Funcția
Victoria lui Nimeni (Nemo),… una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și bunului-simț, toate caricaturizate și evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.
Nemo a câștigat duminică Eurovision pentru Elveția cu piesa „The Code”, un cântec de propagandă homosexuală, în care interpretul cântă despre cum este să fii non-binar, adică nici bărbat, nici
Înghețuri la suprafața solului de până la minus două grade, anunțate de meteorologi. În acest sens, pentru următoarele trei nopți a fost anunțat cod galben pentru toate raioanele R. Moldova.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea „imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al
Preşedintele ucrainean a vorbit, în discursul său video de sâmbătă seara, despre situaţia din Harkov, unde Rusia a declanșat o ofensivă terestră. Potrivit ultimelor informații, forţele ruse ar fi preluat
Pe 12 și 13 mai, de Paștele Blajinilor, va fi prelungit itinerarul rutei de autobuz numărul 19 până la strada Doina, Cimitirul „Sfântul Lazăr”, după cum urmează: tur – de
În jur de 200 de mii de oameni au mărșăluit pe străzile capitalei georgiene sâmbătă, 11 mai, împotriva unui proiect de lege privind „agenții străini”, susţinut de guvern, dar criticat
Așa-numitul exercițiu electoral din toamna acestui an, care ni se pregătește, nu sunt alegeri, de fapt, în sensul clasic al termenului, ci un „concurs” marca PAS. Cam cum e „concursul”
Cetățenii români din Republica Moldova vor putea vota la scrutinul din 9 iunie pentru Parlamentul Uniunii Europene în 52 de secții ce vor fi deschise în stânga Prutului. În total,
Un cetățean străin de pe cursa București-Chișinău a încercat să introducă în R. Moldova, prin Aeroportul Chișinău, 75 de mii de euro ascunși în bagaje. Banii au fost depistați în
Reprezentantul politic al Tiraspolului pentru problema transnistreană din perioada 2008-2011, Vladimir Iastrebciak, a murit la vârsta de 44 de ani. Decesul politicianului separatist a fost anunțat de jurnaliștii și canalele
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, avertizează că Rusia se pregătește pentru un asalt mai amplu în nord-estul Ucrainei, în încercarea de a
Traficul rutier pe bulevardul Decebal, una dintre cele mai aglomerate artere din sectorul Botanica, va fi suspendat parțial o lună și jumătate. Astfel, din 14 mai și până în 30
Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, a vizitat vineri sediul eparhial al Episcopiei Basarabiei de Sud a Mitropoliei Basarabiei, dar și câteva biserici
Pe 10 mai, România a dat startul oficial al campaniei pentru alegerile comasate, locale cu europarlamentare, care va dura până pe 8 iunie. Deși sunt două tipuri de alegeri, votarea
O nouă ieșire excentrică a deputatului PAS Radu Marian, șeful Comisei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Fruntașul partidului de guvernământ apare într-o înregistrare video, în care dansează pasional pe
O nouă auroră boreală roz a fost observată aseară pe cerul Republicii Moldova și Ucrainei. Fenomenul meteorologic rar s-a produs în special în raioanele de nord și centru, inclusiv în
Președintele organizației PSD România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, consideră că moldovenii dintre Prut și Nistru pot fi cu adevărat liberi și independenți, doar împreună cu ceilalți români, în aceeași
Luptătoarea Mariana Draguțan s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind astfel cel de-al 12-lea sportiv ce va reprezenta R. Moldova la competiția internațională. Sportiva, care este discipola lui
Referendumul constituțional privind integrarea europeană se regăsește pe agenda următoarelor ședințe ale Parlamentului, ce urmează să fie organizate în perioada 16-31 mai. Decizia de examinare a proiectului de organizare a
Prim-ministrul Republicii Moldova așteaptă de la procurori și judecători „să se asigure că nimeni nu este mai presus de lege și că toți cei care sunt contra R. Moldova să
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că Rusia a lansat în această dimineață o contraofensivă în regiunea Harkov. Liderul de la Kiev spune însă că forțele ucrainene au fost pregătite
Un autobuz plin cu pasageri a căzut, vineri, 10 mai, de pe un pod în râul Moika din centrul orașului Sankt Petersburg, Federația Rusă. Din cei 15 pasageri aflați la
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a părut să sfideze avertismentul public din partea președintelui SUA, Joe Biden, potrivit căruia, dacă Forțele de Apărare Israeliene (IDF) ar lansa o ofensivă majoră asupra
Peste 10 zile, Armata Națională anunță o nouă etapă pentru exercițiile cu participarea rezerviștilor. Aceștia au început deja să fie chemați la centrele militare teritoriale pentru perfectarea actelor și înmânarea
Trupele ruse au intensificat bombardamentele în partea de nord a regiunii Harkov, vizând în primul rând orașul Vovceansk. În prezent, localitatea este evacuată, potrivit șefului Administrației Militare Regionale Harkov, Oleg
Ziua de 10 mai are o încărcătură mare pentru poporul român. Azi se fac exact 158 de ani de când tânărul prinț al unei dinastii nobile europene a ajuns la
Doi inspectori vamali de la punctul de trecere a frontierei Cahul-Oancea au fost reținuți pentru luare de mită. Operațiunea ofițerilor CNA a fost organizată în urma unui denunț. Potrivit anchetei,
Biroul Național de Statistică informează că, până în data de 9 mai, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost evaluate 953 mii de locuințe, inclusiv cele neocupate, și 1
Florin Piersic are o „evoluție lent favorabilă” a stării de sănătate, nu are febră, este cooperant și mănâncă singur, anunță vineri dimineață reprezentanții Spitalului Foișor, unde marele actor a fost
Prezența lui Șor, alături de oamenii lui, la parada de 9 mai de la Moscova reprezintă o sfidare a cetățenilor moldoveni și un mesaj direct de susținere a războiului dus
Miza alegerilor europarlamentare din 9 iunie este pentru prima dată atât de mare pentru viitorul Republicii Moldova. Asta deoarece de rezultatele lor va depinde deschiderea negocierilor propriu-zise cu UE. Declarația
Donald Trump, candidatul dreptei americane la preşedinţie, le-a promis patronilor companiilor petroliere că va anula politicile de mediu ale preşedintelui Joe Biden dacă va fi ales în noiembrie, a informat
Luptătorul de stil greco-roman Valentin Petic s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. El a obținut patru victorii la turneul de calificare de la Istanbul în categoria de greutate
Dronele ucrainene, potrivit unor date neconfirmate încă oficial, au lovit o rafinărie de petrol din regiunea Kaluga. Atacul a fost anunțat de publicația rusă SHOT și de cel puțin alte
Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române vor fi înzestrate cu cea mai recentă versiune de rachete aer-aer Sidewinder, după ce SUA au aprobat contractul de 70 de milioane de dolari,
Mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor să pleca din sistem, cauza principală fiind salariile mici. O spune ministrul Adrian Efros potrivit căruia instituția pe care o conduce
În Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii – de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova participă, pentru al treilea an consecutiv, în Orășelul European de la Chișinău, organizat în centrul Capitalei. Prezent la eveniment, șeful instituției, Adrian Dupu, a
Un grav accident aerian a avut loc în vestul Africii, în Senegal. 11 persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă, după ce un avion închiriat de compania Air
Evenimentele de azi organizate la Chișinău au un mare absent: premierul Dorin Recean, care a ales să plece la București, în loc să depună flori la monumentul sovieticilor din Capitală,
Ucraina intenționează să dubleze importurile de electricitate, după un puternic atac rusesc asupra sistemului energetic al țării, anunță autoritățile guvernamentale de la Kiev. Importurile ar urma să crească la 16.699
Actorul român Florin Piersic se află în stare gravă, anunță reprezentanții Spitalului Foișor din București, acolo unde actorul a fost transferat joi dimineață. Maestrul are septicemie, iar medicii spun că infecția
Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a intrat violent într-o autospecială a regiei „Autosalubritate”. Accidentul s-a produs în această după-amiază în sectorul Buiucani
Nivelul apei în râul Nistru crește periculos în amonte de Dubăsari, în special în raioanele de nord ale R. Moldova. Hidrologii au emis, în acest sens, cod galben. De această
Biserica Ortodoxă Române depune eforturi neîncetate pentru a susține calea europeană a Republicii Moldova. Este unul dintre mesajele transmise de Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolit al Basarabiei, cu ocazia Zilei Europei. „Aderarea
Bașcanul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, politicianul fugar Ilan Șor și deputatul Marina Tauber au participat, astăzi, la parada de 9 mai de la Moscova. Guțul a scris pe rețelele de