Șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo Budanov, a vorbit miercuri despre „rezultate concrete” în a doua zi a discuțiilor de la Paris privind garanțiile de pace și
Șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kirilo Budanov, a vorbit miercuri despre „rezultate concrete” în a doua zi a discuțiilor de la Paris privind garanțiile de pace și
Numărul victimelor accidentului feroviar produs duminică seara, 18 ianuarie, în localitatea Adamuz, din provincial spaniolă Cordoba, a ajuns la cel puțin 39 de morți, au declarat pentru Europa Press surse
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să se adreseze miercuri liderilor europeni reuniți în Davos, în cadrul Forumului Economic Mondial, după ce a refuzat din nou să excludă folosirea forței
Vulcanul Kilauea, unul dintre cele mai active de pe planetă, a intrat din nou în fază eruptivă, aruncând în aer un jet impresionant de lavă cu o înălțime de peste
Un tribunal din Paris a condamnat zece persoane pentru hărțuirea și defăimarea primei doamne a Franței, Brigitte Macron, după ce acestea au răspândit în mod deliberat un fals conform căruia
Ferma de porci din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, unde primăvara trecută a fost distrus tot șeptelul de 68 de mii de animale din cauza unui focar de pestă, încă
Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea de Anul Nou, la Amsterdam, capitala Țărilor de Jos, cuprinzând biserica Vondelkerk, un edificiu istoric cu o vechime de aproximativ 150 de
Circulația transportului public pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi sistată de miercuri, începând cu ora 13:00, până joi dimineață, la ora 05:00, anunță Primăria Chișinău. Sistarea
Orașul ucrainean Harkov a fost vizat de un atac rusesc cu rachete, loviturile fiind îndreptate direct asupra zonelor rezidențiale, anunță autoritățile locale. Potrivit informațiilor preliminare, bilanțul victimelor a ajuns la
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a adresat clerului și credincioșilor un cuvânt pastoral la începutul Sfântului și Marelui Post. În mesajul său, intitulat „Reașezarea ființei în orizontul veșniciei”, ierarhul subliniază
Ucraina nu a înregistrat progrese semnificative pe parcursul anului 2025 în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar obiectivul de a încheia negocierile până în 2028 devine, în aceste condiții,
Un atac cu rachete asupra unui cartier rezidențial din orașul ucrainean Harkov s-a soldat cu moartea a două persoane, printre care un copil de trei ani, și rănirea a cel
Un nou caz de escrocherie a fost înregistrat, prin schema cunoscută ca „ruda implucată în accident”. În seara zilei de sâmbătă, o femeie din Chișinău a sesizat poliția, după ce
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va veni săptămâna aceasta în România, unde va participa la Forumul NATO al Industriei de Apărare. Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat vizita și
Proiectul bugetului municipiului Chișinău pentru anul 2026 prevede venituri în valoare de 9,6 miliarde de lei, iar cheltuielile sunt estimate la 10,7 miliarde de lei. Cea mai mare parte a
Mai multe secții de votare din România și străinătate au fost închise temporar, în urma unor alerte cu bombă, anunță Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău. Cazurile au fost înregistrate
Banca Națională a Moldovei a decis să mențină rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 5% anual. Hotărârea a fost adoptată
Kremlinul afirmă că Rusia cunoaște doar o singură versiune a planului de pace privind Ucraina – cea transmisă pe canale oficiale, elaborată pe baza înțelegerilor ruso-americane de la Anchorage (Alaska).
Cazul privind tentativa organizării unor de asasinate la comandă pe teritoriul Ucrainei, sub coordonarea unui cetățean moldovean eliberat din pușcărie prin decret prezidențial, denotă o disfuncționalitate gravă a sistemului administrativ
Statele Unite intenționează să consolideze relațiile cu Republica Moldova în domenii-cheie precum securitatea energetică, apărarea și comerțul, a declarat asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Christopher Smith, aflat
Fermierii francezi au intrat din nou marți cu tractoarele în Paris, pentru a doua oară într-o săptămână, protestând față de acordul comercial UE–Mercosur, despre care afirmă că amenință agricultura locală
Fostul șef al Direcției 5 din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, condamnat luni la trei ani de închisoare, anunță că a inițiat procedura de solicitare a azilului politic
Ce înseamnă „Fondul Moldova”, aprobat la finele anului trecut de Senatul României? Care ar fi costurile Reunirii, pe care ar trebui să le suporte România, pentru a integra spațiul dintre
Republica Moldova se confruntă cu o criză socială și demografică profundă, iar statul este obligat să vină cu soluții concrete pentru a-și proteja cetățenii. Este reacția reprezentanților Partidului Nostru, care
Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din satul Costești, raionul Ialoveni, a ajuns la spital cu arsuri pe jumătate din suprafața corpului, după ce în locuința sa a
Mii de kilometri de garduri electrice vor fi instalate în România, pentru a limita situațiile în care oamenii ajung în contact cu animale sălbatice, mai ales în comunitățile unde se
Încă o dronă a fost găsită accidental într-un sat. Aparatul de zbor a fost observat de un vânător lângă un iaz din preajma satului Nucăreni, raionul Telenești. Drona era acoperită
Șase persoane și-au pierdut viața, marți, într-un accident rutier deosebit de grav produs pe DN6 – E70, în județul Timiș, din România, în apropierea localității Lugojelul, la intrarea pe centura
Președintele României, Nicușor Dan, urmează să zboare spre Washington miercuri după-amiază, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Administrația Prezidențială speră ca Aeroportul Otopeni să fie practicabil până la ora zborului,
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că intenționează să reducă tarifele vamale pentru produsele din India de la 25% la 18%, după ce premierul indian Narendra Modi a acceptat
Corpul neînsuflețit al unui bărbat, originar din R. Moldova, aflat deja în stare de descompunere, a fost găsit într-o pădure din regiunea Calabria din sudul Italiei. Descoperirea a fost făcută
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv prin care introduce un tarif global unic de 10% pentru toate bunurile importate în Statele Unite. Măsura vine la doar o
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să lanseze lovituri imediate asupra Fâșiei Gaza, acuzând gruparea Hamas că a încălcat armistițiul. „În urma consultărilor de securitate, prim-ministrul Netanyahu a instruit
Poliția atenționează repetat șoferii să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă, după ce, în această dimineață, polițiștii Secției escortă și misiuni speciale din cadrul INSP au oprit o mașină echipată
Un incident de frontieră a avut loc miercuri dimineață în nord-estul Estoniei, unde grăniceri ruși au traversat linia de control dintre Estonia și Rusia, în zona localității Vasknarva, pe râul
Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorilor de iarnă, în care Chargé d’Affaires Nick Pietrowicz și familia sa urează cetățenilor R. Moldova
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar avea pregătit un plan de rezervă pentru a părăsi țara în cazul în care forțele de securitate nu reușesc să înăbușe protestele
La aproximativ cinci ani de la asumarea reformei în domeniul justiției de către guvernarea PAS, șefa statului, Maia Sandu, susține că R. Moldova încă „nu a ieșit din perioada critică”
Un tânăr de 25 de ani, care a fugit de la locul unui accident rutier soldat cu moartea unui bărbat, a fost reținut de polițiști. Tragedia a avut loc în
Mai multe tipuri de lapte praf pentru copii, comercializate sub mărcile NAN și Nestogen, sunt rechemate voluntar de pe piață, ca măsură de precauție. Decizia vizează un număr limitat de
Procurorul Alexandru Cernei a confirmat, în cadrul audierii din 23 februarie a lui Vlad Plahotniuc, că fostul lider al PDM nu este acuzat pe întreg dosarul privind frauda bancară, ci doar
Noul președinte al Uniunii Avocaților din Republica Moldova va fi ales la congresul care va începe pe 19 ianuarie, din cei cinci candidați eligibili care și-au depus dosarele, transmite IPN.
Traficul rutier pe strada Columna din Capitală va fi întrerupt în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și Mihai Eminescu. Măsura este aplicată
Locuitorii din stânga Nistrului pot vota de azi anticipat în cadrul așa-zisului scrutin pentru alegerea „deputaților” din sovietul suprem de la Tiraspol, a șefilor administrațiilor sătești și a membrilor consiliilor
Așa-numiții fact-checkeri din Republica Moldova, care au restricționat un șir de postări despre raportul provizoriu al Comisiei juridice a Congresului american, privind limitarea libertății de exprimare în Europa, sunt parte
Academicianul și inginerul Nicolae Andronati, deputat în primul Parlament al R. Moldova și semnatar al Declarației de Independență, a fost găsit mort în locuința sa din satul Caragaș, lângă Tiraspol.
Câteva companii ce prestează servicii de perfectare a actelor necesare pentru obținerea cetățeniilor R. Moldova și României sunt vizate într-o anchetă penală privind evaziune fiscală și spălări de bani în
Autoritățile din Cipru investighează descoperirea unui cadavru care ar putea aparține lui Vladislav Baumgertner, fost director general al gigantului rus Uralkali, dat dispărut la începutul lunii ianuarie. Trupul neînsuflețit, aflat
Sute de milioane de euro s-au investit, în ultimii ani, doar în propagarea ideii de integrare europeană. A fost mobilizată cam toată societatea civilă și presa (cea care a refuzat
Un blackout a afectat duminică dimineață aeroporturile din întreaga Grecie, începând cu ora 09:30, din cauza unei defecțiuni tehnice la nivelul frecvențelor radio, care a dus la suspendarea temporară a
Senatul Kazahstanului a adoptat, în două lecturi, un proiect de lege care prevede interzicerea propagandei LGBT, precum și a conținutului ce promovează pedofilia, în spațiul public, în mass-media, pe rețelele
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că gruparea Hamas va avea „o perioadă foarte scurtă de timp” pentru a se dezarma complet, avertizând că, în caz contrar, vor
Primăria Municipiului Chișinău anunță că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, serviciile municipale, împreună cu preturile de sector, monitorizează permanent situația din teren și intervin prompt acolo unde este necesar. Autoritățile
Liderul „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a fost agresat, miercuri seara, de doi tineri, la scurt timp după ce parlamentarul participase la o emisiune de la postul N4. Costiuc susține
Ministerul Apărării al Federației Ruse susține că a dejucat o presupusă tentativă a Ucrainei de a ataca reședința președintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod și a prezentat detalii privind această
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a introdus un tarif uniform pentru prestarea serviciilor de distribuție a gazelor ce va fi aplicat tuturor celor 18 operatori ai sistemelor de distribuție.
Noi controale pe străzile Capitalei împotriva taximetriștilor ilegali. Inspectorii fiscali și angajații Agenției Naționale Transport Auto au dat amenzi de aproximativ 36 de mii de lei în urma abaterilor depistate
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns miercuri, 8 octombrie, în Tadjikistan, deși pe numele său este emis un mandat internațional de arestare de către Curtea Penală Internațională (CPI), la care
Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Bălți anunță despre reținerea a cinci persoane în dosarul delapidării de fonduri destinate prouectelor de infrastructură realizate în cadrul Programului „Satul European”. Cauza penală
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni şi-a exprimat nemulţumirea, vineri, când a aflat de eliberarea lui Jacques Moretti, proprietarul barului Le Constellation din Crans-Montana, unde 40 de persoane au pierit într-un teribil
Candidații pentru Comisia de evaluare a procurorilor, Herman von Hebel și Bernard Lavigne, nu au acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi desemnați în structură. Candidaturile celor doi experți
Risc sporit de accidente pe mai multe porțiuni de pe drumul M1 Chișinău – Leușeni. Mai multe gropi periculoase au dus la avarierea mașinilor, care au fost nevoite să tragă
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a declarat într-un interviu cu Lex Fridman că ar fi fost victima unei tentative de otrăvire în 2018. „Nu am spus niciodată asta public pentru că
Compania feroviară de stat a Ucrainei, Ukrzalizniţia, a anunțat reluarea circulației trenurilor pe ruta Odesa-Chișinău, pentru prima dată din 2022, pe fondul blocajelor rutiere și al riscurilor de securitate din
Autoritățile sunt în alertă, după ce, noaptea trecută, două drone au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Din cauza survolării ilegale, spațiul aerian a fost închis mai bine de
Un atac masiv al forțelor ruse asupra Ucrainei, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, a provocat zeci de victime și distrugeri importante în regiunile Odesa și Harkov. Potrivit șefului
Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua în perioada 3–5 decembrie a patra sa vizită de stat în China, într-un moment în care Europa încearcă să gestioneze simultan riscurile economice și
Forțele ucrainene au lansat în noaptea de 6 ianuarie un atac de amploare cu drone asupra mai multor regiuni ale Federației Ruse, vizând obiective din sectorul energetic și militar. Autoritățile
Armata Statelor Unite a desfășurat, noaptea trecută, un atac masiv pentru a „elimina luptătorii grupării „Stat Islamic”, infrastructuri și depozite de arme”, ca răspuns la uciderea a trei cetățeni americani,
Fostul ministru al Energiei din Ucraina, Gherman Galușcenko, a fost reținut în timp ce încerca să părăsească teritoriul țării, pe fondul deschiderii unui dosar penal ce vizează fapte de corupție
O femeie din R. Moldova, stabilită de 18 ani în Italia, a murit în urma unui grav accident rutier produs pe o stradă de la periferia orașului Bergamo, acolo unde
Parlamentul a exclus din proiectul revizuirii Legii avocaturii amendamentele „controversate”, adoptate de legislativ în iulie 2025 și nepromulgate de șefa statului, Maia Sandu, în urma contestărilor și protestelor Uniunii Avocaților.
Ajustarea posturii militare a Statelor Unite nu este ceva neobișnuit, a declarat un oficial NATO după anunțul privind înjumătățirea numărului de soldați americani din România, potrivit Reuters. Chiar și cu
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,4, a lovit vineri dimineață sudul Filipinelor, provocând moartea a cel puțin șase persoane și declanșând inițial alerte de tsunami în regiune, ulterior anulate.
Autoritățile din Cuba au avertizat companiile aeriene internaționale că rezervele de combustibil pentru avioane au fost epuizate, după încetarea livrărilor de petrol din Venezuela. Drept urmare, aeronavele străine care sosesc
Universitatea „B. P. Hașdeu” din Cahul devine istorie. Guvernul a decis azi lichidarea instituției din sudul R. Moldova prin fuzionarea cu Universitatea Tehnică din Moldova. Documentul, criticat anterior de mediul
Incendiul devastator de pe strada Mihai Viteazul din Capitală, care a distrus peste 8000 de metri pătrați dintr-un depozit alimentar, a fost lichidat azi-dimineață. Intervenția, în care au fost implicați
Miliardarul american Elon Musk a anunțat duminică că rețeaua sa de sateliți Starlink va oferi internet gratuit timp de o lună cetățenilor din Venezuela, invocând sprijinul pentru populația țării după
Europa și Regatul Unit au devenit tot mai dependente de livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite, după ce au redus drastic importurile de gaz rusesc, ceea ce
Tergiversarea construcției Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău ar putea fi un act de sabotaj economic, consideră expertul economic IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, care presupune că „cineva ar fi interesat” ca
Polonia a decis să închidă consulatul Federației Ruse din Gdansk, ultima reprezentanță consulară rusă rămasă pe teritoriul polonez, în urma sabotajului asupra infrastructurii feroviare, atribuit serviciilor de informații ruse. Anunțul
Instituțiile responsabile, inclusiv Agenția Servicii Publice și Inspectoratul pentru Migrație, sunt chemate să transmită Parlamentului soluții pentru revizuirea Legii cetățeniei, după apariția în spațiul public a scandalului privind obligarea tinerilor,
Școlile din Chișinău rămân închise și marți, 27 ianuarie, din cauza poleiului care continuă să se formeze pe drumuri, îngreunând semnificativ circulația în oraș. Anunțul a fost făcut de primarul
Uniunea Europeană intră într-o săptămână decisivă, încercând să protejeze Ucraina de un posibil acord de pace dezavantajos, negociat de Statele Unite și Rusia, și, în același timp, să salveze un
Adunarea Populară de la Comrat, al cărei mandat a expirat încă în noiembrie 2025, se întrunește azi într-o ședință extraordinară în contextul crizei privind funcționalitatea comisiei electorale locale și a
Scurte certuri au fost iscate azi în Parlament, după ce deputații PAS s-au arătat deranjați și au scos de pe tribune mai multe pancarte, aduse de deputați MAN, pe care
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a anunțat luni că va demisiona, alimentând speculațiile că intenționează să își creeze propria formațiune politică pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate, după ce guvernul
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat luni că prințesa moștenitoare Mette-Marit a luat decizii greșite în privința relațiilor sale cu Jeffrey Epstein, potrivit agenției Reuters. Declarația vine după publicarea
Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au semnat sâmbătă un acord comercial, după negocieri care au durat mai mult de 25 de ani.
Drona descoperită în această dimineață în satul Crocmaz, din raionul Ștefan Vodă, conține explozibil și prezintă „pericolul iminent”. Potrivit Poliției, având în vedere riscurile, specialiștii Secției tehnico-explozivă vor efectua o
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat într-o postare pe platforma Truth Social că Statele Unite au nevoie de Groenlanda din motive de securitate națională, susținând că insula este esențială
SUA vor dobândi suveranitate asupra terenului pe care vor fi amplasate instalaţiile militare americane din Groenlanda, pe baza acordului preliminar încheiat săptămâna aceasta la Davos, în Elveţia, cu NATO, a
Republica Moldova este dispusă să-și accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă acest lucru ar presupune, într-o primă etapă, intrarea fără statut complet de membru. Declarația a fost
Guvernul vrea să liberalizeze și mai mult piața muncii în 2026, inclusiv prin atragerea lucrătorilor din state din afara Uniunii Europene, precum India și Bangladesh. Declarația a fost făcută de
Creștinii ortodocși marchează astăzi Lăsatul Secului, iar de mâine intră în Postul Mare, premergător celei mai importante sărbători creștine, Învierea Domnului, care va fi prăznuită, în acest an, în data
Clasa politică de la Chișinău este chemată să manifeste „o deschidere mult mai largă și mai cuprinzătoare față de România și românitate”. Abordarea palierului economic, dincolo de cel identitar și de
Europa începe să ia în calcul, tot mai deschis, un scenariu considerat până nu demult de neacceptat, potrivit căruia Ucraina ar trebui să facă concesii teritoriale pentru a pune capăt
Dumitru Obadă a fost reales în funcția de președinte al Consiliului Superior al Procurorilor pentru un mandat de doi ani. Acesta a fost ales unanim de cei 11 membri a
Economia Republicii Moldova va înregistra o creștere economică de doar 1,5% în 2025 și de 2,5% în 2026, sub media globală estimată la 2,8% – anul trecut și 2,7% –
În 2025, prin intermediul platformei evms.md, au fost atrași peste 525 de milioane de lei în Valorile Mobiliare de Stat. Potrivit Ministerului Finanțelor, investițiile au fost realizate în cadrul a