42 de ucraineni au încercat să ajungă ilegal în UE, prin Republica Moldova, pentru a scăpa de război. Bărbații au fost prinși de grănicerii ucraineni în apropiere de frontiera controlată
42 de ucraineni au încercat să ajungă ilegal în UE, prin Republica Moldova, pentru a scăpa de război. Bărbații au fost prinși de grănicerii ucraineni în apropiere de frontiera controlată
Astăzi, 7 august, vor intra în concurs la Jocurile Olimpice de la Paris, alți trei reprezentanți ai Republicii Moldova. Este vorba de doi luptători și canotorul Serghei Tarnovschi. Mariana Drăguțan,
Dintre cele aproximativ 400 de hectare cultivate cu tutun, două treimi au fost afectate de secetă, susțin reprezentanții asociației obștești „Tutun Moldova”, care cer ajutorul autorităților. Într-o scrisoare adresată premierului
Una dintre cele mai importante și iubite sfinte din istoria Moldovei și prima femeie de origine română care a fost canonizată, Sfânta Teodora de la Sihla, este cinstită astăzi, 7
Fondatorul trupei Phoenix, Nicu Covaci, va fi condus pe ultimul drum joi. Între timp, sute de oameni au mers la Filarmonica Banatul din Timișoara, orașul său natal, unde a fost
Un om și-a pierdut viața și alți opt sunt blocați, unii dintre care cu răni grave, după ce un hotel din landul german Renania-Palatinat s-a prăbușit parțial în noaptea de
Economia Republicii Moldova a devenit captivă din cauza importurilor de produse agroalimentare, fapt care îi afectează grav pe producătorii locali. Despre acest lucru a vorbit chiar secretarul de stat al
Primăria municipiului Chișinău anunță că, în perioada 7-25 august, va fi suspendat parțial traficul rutier pe bulevardul Moscova din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului. De asemenea, până pe 26
Cinci civili, inclusiv doi membri ai echipajului de ambulanță, au fost uciși și cel puțin 28 au fost răniți în urma confruntărilor cu trupele ucrainene din regiunea Kursk din Rusia,
Sabrina Voinea speră în continuare la o medalie după finala la sol de la gimnastică artistică, deși concursul s-a încheiat de o zi. Potrivit unor informații oferite de Euronews, Federația
Proiectul de lege al Programului „Prima Casă Plus”, prin care cetățenii moldoveni care lucrează în străinătate au fost excluși din lista potențialilor beneficiari ai inițiativei, a fost publicat în Monitorul
Ministerul rus de Externe a anunțat că l-a convocat astăzi pe Însărcinatul cu Afaceri al Republicii Moldova în Federația Rusă, Alexandru Chetraru, căruia i-a fost exprimat „un protest ferm în
Statul trebuie să organizeze colectarea producției autohtone și să se asigure că fructele și legumele produse în Moldova ajung pe rafturile magazinelor de la noi. Mai mult, contractele cu magazinele
Un nou cutremur s-a produs, marți, în zona seismică Vrancea din România. De această dată, seismul a avut magnitudinea de 4,1 pe Richter, transmite Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare
Un lot de conserve de pate din carne de găină al unui producător polonez a fost retras de pe rafturile magazinelor din R. Moldova. Decizia a fost luată de Agenția
Militarii unui nou contingent trimis în Kosovo au fost decorați cu distincții și diplome. În premieră, în acest contingent KFOR-20 au participat și patru femei militare. Cel de-al 20-lea contingent al Armatei Naţionale, format din geniști, infanteriști și un ofițer de stat major, s-a
În primele șapte luni ale anului curent, Compania Națională de Asigurări în Medicină a acumulat în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală venituri de circa 7,5 miliarde de lei.
Contrar afirmațiilor vehiculate de propaganda rusă timp de aproape un deceniu, scopul principal al așa-numitului „scut de la Deveselu”, sistemul Aegis Ashore administrat de Statele Unite în România, este protejarea
Tandemul Daniela Cociu – Maria Olărașu a acces în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice la proba canoe sprint. Elevele lui Victor Reneiski au înregistrat rezultatul 1:58.81 pe distanța de
Reacție la nivel înalt, după ce două dintre gimnastele României, prezente la Olimpiada de la Paris, ar fi fost nedreptățite de arbitri. Marți, la prânz, premierul României, Marcel Ciolacu, a
Luptătoarea Irina Rângaci, care nu a reușit să treacă de optimile de finală de la Jocurile Olimpice de la Paris, a comentat, pe Facebook, părăsirea competițiilor. Sportiva le-a mulțumit tuturor susținătorilor,
Autoritățile ucrainene au anunțat descoperirea a 16 cetățeni ucraineni ascunși într-un camion frigorific plin cu carne de bovină, care încercau să treacă ilegal granița în Republica Moldova pentru a scăpa
Debitul râurilor în R. Moldova a scăzut în jumătate, anunță reprezentanții Ministerului Mediului. Pe lângă efectele caniculei, un grup de lucru analizează atât nivelul de poluare, cât și construcția ilegală
Dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru a fost numit director artistic și dirijor permanent la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Anunțul a fost făcut luni de
Victoria unui candidat pro-rus la alegerile prezidențiale din R. Moldova sau un rezultat negativ la referendum ar crea o ruptură între Bruxelles și Chișinău și ar întârzia procesul de integrare
Patriarhul Daniel împlinește astăzi, 6 august, 37 de ani de viață monahală. Tunderea sa în monahism a avut loc în 1987, la Mănăstirea Sihăstria. Naș de călugărie i-a fost chiar
Atletul Andrian Mardare va evolua astăzi la Jocurile Olimpice de la Paris la proba aruncarea suliței. Concursul va începe la ora 11.20. Andrian Mardare va evolua în grupa B, alături
Șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a fost urmărit timp de un an de ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate, înainte de a fi reținut, împreună cu un
Federaţia Internaţională de Box (IBA), exclusă din mişcarea olimpică în urmă cu un an, a reafirmat luni că două pugiliste prezente la Jocurile de la Paris, aflate în centrul unei
La cererea Iranului, Federația Rusă a început să furnizeze echipamente avansate de apărare antiaeriană, inclusiv radare de ultimă generație. Această informație a fost confirmată de surse oficiale citate de The
Interpretul de muzică populară Anatol Latîșev s-a stins din viață subit, fără a exista vreun semn prevestitor. Într-un mesaj emoționant, fiica artistului a anunțat că tatăl său se simțea bine,
Camelia Voinea, mama și antrenoarea gimnastei românce Sabrina Voinea, a anunțat retragerea din gimnastică a fiicei sale, după jaful de la Jocurile Olimpice din Paris. Sabrina Voinea a fost penalizată
Bulgaria se îndreaptă către al șaptelea scrutin parlamentar din ultimii trei ani, după ce şi al treilea partid, însărcinat de preşedintele Rumen Radev să formeze o coaliţie de guvernare, nu a reușit
Japonezii comemorează azi 79 de ani de la atacul nuclear de la Hiroshima, din 6 august 1945. Trei zile mai târziu, în 9 august 1945, un al doilea oraș japonez, Nagasaki, a
Ministrul Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, infirmă zvonurile potrivit cărora gigantul japonez din sectorul automotive, Sumitomo, ar părăsi piața din R. Moldova. Potrivi lui, compania, care are în
Comisia Electorală Centrală a aprobat azi Regulemantul pentru votul prin corespondență, care, în premieră, va fie testat în șase țări. Este vorba de Statele Unite, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda.
Un agent economic din R. Moldova, specializat în vânzarea încălțămintei, a fost obligat să achite o amendă de 150 de mii de lei pentru trei companii internaționale. Este vorba de
Sportivii Irina Rîngaci și Victor Ciobanu, aflați la prima lor ediție a Jocurilor Olimpice, au pierdut azi, în optimile competiției de la Paris. Luptătoarea Irina Rîngaci, categoria 68 kg, a cedat
Meteorologii prognozează pentru această noapte, dar și pe parcursul zilei de marți, 6 august, vreme instabilă, cu ploi de scurtă durată, izolat însoțite de descărcări electrice. Temperaturile vor fi într-o
Primăria Capitalei vine cu un demers către Ministerul Mediului pentru a-i permite defrișarea copacilor bătrâni din Chișinău. Apelul a fost făcut de edilul Ion Ceban, care, între timp, le solicită
Fostul partener politic al Maiei Sandu, Andrei Năstase, care și-a anunțat intenția de a candida independent la prezidențiale, își dorește dezbateri cu șeful statului. La un briefing de presă, politicianul
Antrenorul român Mircea Lucescu a acceptat oferta Federației Române de Fotbal și va fi noul antrenor al echipei naționale, după ce Edi Iordănescu s-a retras, iar Gică Hagi, prima variantă
Miliardarul american Warren Buffett și-a crescut nivelul de numeral la circa o treime din valoarea de piață a companiei sale, Berkshire Hathaway, scrie presa internațională. Rezervele sale de cash au
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, a sosit luni într-o călătorie de lucru planificată în Iran. La Teheran, acesta va discuta inclusiv cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate
Protest inedit la Paris! Campionul olimpic italian Thomas Ceccon, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, s-a culcat pe iarbă, lângă o bancă din parcul din Satul Olimpic,
Sheikh Hasina, premierul din Bangladesh, a demisionat, luni, și a fugit din țară, pe fondul protestelor sângeroase, soldate cu cel puțin 300 de morți în ultimele săptămâni, transmite BBC. Hasina,
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi crede Serviciul de Informații și Securitate, dar și Centru Național Anticorupție ar trebui desființate, iar în locul lor să fie creată o structură nouă, formată
Piețele bursiere s-au prăbușit luni, iar acțiunile japoneze au scăzut cu 12,4%, fiind cea mai mare scădere zilnică de la declinul financiar din octombrie 1987, ca urmare a temerilor că
Arhitectul-șef al raionului Căușeni este cercetat penal de CNA într-un dosar de corupere pasivă. Funcționarul lua mită pentru eliberarea actelor de demolare sau edificare a mai multor edificii, prin încălcarea procedurilor
În prima etapă de admitere în clasa a X-a au depus documentele și au fost admiși 11,3 mii de elevi, ceea ce constituie peste 43% din totalul elevilor admiși la
Un bărbat a fost ucis, iar alți doi au fost răniți într-un atac armat la Grenoble, în sud-estul Franței, anunţă parchetul care confirmă o dezvăluire a publicaţiei Dauphiné Libéré, transmite
Cele mai severe revolte din ultimii zece ani continuă să afecteze Marea Britanie. Poliția locală a intervenit după ce două hoteluri care adăposteau solicitanți de azil au fost atacate duminică
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Iurie Păsat, a decedat subit, în această dimineață, anunță Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), într-o postare pe Facebook. Deputatul PAS a s-a stins în urma
Irina Rîngaci, la lupte feminine, și Victor Ciobanu, la lupte greco-romane, vor fi primii reprezentanți ai Republicii Moldova care vor intra astăzi în concursul probei de lupte la Jocurile Olimpice
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, alături de conducerea armatei și a serviciilor de informații, a discutat în cadrul unei întruniri posibilitatea lansării unui atac preventiv asupra Iranului dacă un atac din
Imagini de o frumusețe rară au fost surprinse în Delta Dunării de fotografi profesioniști. O colonie de păsări flamingo a poposit în apele de acolo și sunt șanse mari, spun
Cel puțin 300 de oameni, printre care și zeci de ofițeri de poliție, au murit în confruntări la Dhaka, capitala statului Bangladesh, potrivit cotidianului principal în limba bengaleză din țară, Prothom Alo.
Renumitul interpret român Mircea Baniciu, solistul principal al Formației Phoenix în perioada sa de glorie, a scris un mesaj emoționant de adio pentru Nicu Covaci, în care îi aduce un
Aproximativ 200 de copii refugiați din Ucraina au solicitat înmatricularea în clasa întâi, în 31 de școli din Chișinău. Direcția generală educație, tineret și sport menționează că 159 de copii
Sârbul Novak Djokovici a câştigat duminică, la Paris, aurul olimpic, fiind singurul trofeu care îi lipsea din palmares. Djokovici, în vârstă de 37 de ani, l-a învins în finala Jocurilor
Interpretul de muzică populară Anatol Latîșev s-a stins din viață. Artistul a murit duminică seară la vârsta de 63 de ani. Anunțul a fost făcut de colegul și prietenul său
Doritorii de a vedea Reședința din București a Familiei Regale a României o pot face pe tot parcursul lunii august. Aici pot vizita Expoziția Regală „Palatul Elisabeta”, care este deschisă
Preşedintele american Joe Biden i-a spus premierului israelian Benjamin Netanyahu să „înceteze să-l mai prostească” în timpul conversaţiei lor telefonice de joi, anunţă Times of Israel. Informaţia a fost furnizată de
Aeroportul din Catania, al doilea oraș ca mărime din Sicilia, a anunțat că a redus numărul zborurilor de sosire duminică, din cauza unei scurgeri de lavă și a fumului emis de Etna,
Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, care a murit vineri seară, va fi înmormântat cu onoruri militare. Marele artist era deținător al ordinului meritul cultural în grad de cavaler. Trupul neînsuflețit al
Sportiva Zalina Marghieva a ratat, duminică, calificarea în finala probei de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Paris. Atleta, în vârstă de 36 de ani, a avut o prima tentativa
Blocul „Victorie”, afiliat fugarului Ilan Șor, urmează să afle în 7 august dacă va fi sau nu înregistrat în cursa pentru prezidențialele și referendumul din 20 octombrie. Comisia Electorală Centrală
Peste 400 de localnici din satele Țibirica și Meleșni din raionul Călărași au fost deconectați de la gaz, după ce rețeaua a fost afectată în urma unor incendii de vegetații
Mii de persoane au ieşit din nou pe străzile oraşelor din Venezuela pentru a-şi continua campania împotriva presupusei încercări a preşedintelui Nicolas Maduro de a frauda alegerile de săptămâna trecută şi pentru a
Ministerul de Externe recomandă cetățenilor să se abțină de la călătorii în Statul Israel și Orientul Mijlociu, în contextul riscurilor sporite de escaladare a conflictului. „Situația de securitate din zonă
Peste 80 de copii și tineri din Republica Moldova și România au participat, timp de o săptămână, în tabăra „Uniţi prin fapte bune”, găzduită de comunitatea Bisericii „Sfântul Nicolae –
Aeroportul Internațional Chișinău a fost evacuat din nou, noaptea trecută, în urma unei alerte cu bombă. Potrivit Poliției de Frontieră, oamenii legii au fost alertați după miezul nopții, precum că
Doi civili israelieni au fost uciși și alți doi au fost răniți, duminică dimineața, într-un atac terorist în orașul Holon, de lângă Tel Aviv. Teroristul, un palestinian din Cisiordania, a înjunghiat
Poliția Marii Britanii anunță că peste 90 de persoane au fost arestate după ce protestele au devenit violente sâmbătă în zeci de orașe din Marea Britanie. Polițiștii au fost atacați și
Creștinii ortodocși de stil vechi o cinstesc azi pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, caea care reprezintă un model de adevărată slujire apostolică, de jertfire plină de dragoste şi credinţă pentru
Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Civaci, care murit vineri, 2 august, va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor din Timişoara. Cel mai probabil, funeraliile vor avea loc miercuri, 7 august, anunță presa
Organizația PSD România în Republica Moldova s-a întrunit astăzi în ședință, pentru a discuta despre prioritățile formațiunii în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale care vor avea loc în România, în
Din 1 septembrie 2024, cererile de acordare sau redobândire a cetăţeniei române vor avea ca rezultat eliberarea cardului de cetăţenie română, document ce va fi personalizat de Centrul Naţional Unic de Personalizare
Noi ciocniri au izbucnit vineri seara la Sunderland, nord-estul Angliei, unde forţele de ordine britanice au fost victimele unor „niveluri semnificative şi grave de violenţă”, potrivit poliţiei, fiind cele mai
Mai mulți tineri sportivi născuți sau crescuți în R. Moldova reprezintă echipe naționale ale altor state europene. Cunoscutul expert economic Veaceslav Ioniță a găsit până acum șase sportivi, datorită informațiilor
Schimbul de prizonieri între Rusia și Statele Occidentale vine să confirme, cred eu definitiv, faptul că ne regăsim într-o paradigmă de tipul Războiului Rece. Sunt mai multe consecințe care decurg
Doi deputați ai partidului de guvernare nu ezită să se delecteze cu niște gustări chiar în timpul ședințelor comisiilor parlamentare. Legislatorii PAS, Boris Popa și Roman Roșca, nu s-au sinchisit
Echipa feminină de canotaj 8+1 a României a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Fetele au câștigat detașat cursa cu un timp de 5:54:39. Este cea
Regia „Autosalubritate” din mun. Chișinău a semnat un nou contract în cadrul proiectului „Deșeuri solide Chișinău”, cu compania din Turcia „LIV MUH MUS INS LTD”, care va supraveghea lucrările de
Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Iraclie din Basarabia, care din 2024 va fi sărbătorit anual în data 3 august. Este prima dată când are loc această sărbătoare,
Iurie Roșca nu-și face mari iluzii cu privire la șansele de a câștiga în instanța de apel, după ce prima instanță l-a condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic
Sute de mesaje au început să vină încă de aseară pe rețelele sociale după anunțul că fondatorul trupei rock Phoenix, Nicu Covaci, a murit la 77 de ani. Mesaje au
Statele Unite au anunţat vineri desfăşurarea în Orientul Mijlociu a mai multe nave de război şi avioane de luptă pentru a-şi proteja trupele şi aliatul lor Israel în faţa ameninţărilor
Atleta Alexandra Emilianov s-a calificat în finala probei de aruncare a discului la Jocurile Olimpice de la Paris. Cu un rezultat de 64,33 metri, ea a ocupat locul 6 în
Nicu Covaci a intrat definitiv în istoria muzicii românești, dar nu a intrat în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Acum ceva vreme, Biroul Secției jazz/pop a UCMR l-a informat
Doliu în lumea muzicii din România! Fondatorul și liderul legendarei formații Phoenix, Nicu Covaci, s-a stins din viață, în seara de vineri, 2 august. Marele compozitor și interpret avea 77
Cel de-al doilea efectiv al pompierilor din R. Moldova, format din 20 de angajași ai IGSU, a fost vizitat de ministrul de Interne, Adrian Efros, care se află într-o deplasare
Militarii americani, cei ai Armatei Naționale Române și ai Armatei din R. Moldova se reunesc în cadrul unor noi exerciții organizate în perioada 5-23 august. Aplicațiile au loc pe poligoanele
Majoritatea ucrainenilor, adică 57 la sută, cred că ţara lor ar trebui să înceapă negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului, conform rezultatelor unui nou sondaj publicat vineri de Institutul
Procesul de reînviere a conștiinței naționale românești este esențial pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Ligii Studenților din Basarabia, Silviu Plopa, în cadrul unei
Polițistul de frontieră învinuit de complot a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Tot astăzi, în izolator pentru o lună a fost plasat și șeful Direcției juridice a
Senatorul rus Dmitri Saveliev, reprezentant al Partidului pro-Putin „Rusia Unită”, a fost săltat de procurori chiar în timpul ședinței, fiind acuzat de comandarea asasinatului unui om de afaceri. Datele anchetei
„Am scăpat țara de Gazprom, am construit 700 de kilometri de drumuri, am tras apă și canalizare”. Sunt câteva dintre declarațiile fostului ministru al Economiei, actualului ministru al Infrastructurii, Andrei
Meteorologii anunță un nou cod galben de caniculă pentru sudul R. Moldova și câteva raioane din centru. Temperaturile vor urca la amiază până la 35 de grade. Avertizarea emisă astăzi
Volumul de energie electrică din surse regenerabile se estimează că va depăși în acest an 10 la sută, în contextul în care Republica Moldova și-a asumat să atingă o țintă