O fetiță de doar doi ani și mama sa, în vârstă de 37 de ani, au decedat în urma unui atac cu mașina comis joi, la Munchen. În urma incidentului,
O fetiță de doar doi ani și mama sa, în vârstă de 37 de ani, au decedat în urma unui atac cu mașina comis joi, la Munchen. În urma incidentului,
Liderii statelor europene se pregătesc pentru un summit de urgență la Paris, având ca principal subiect războiul din Ucraina și poziția Europei în eventuale negocieri de pace. Potrivit Reuters, care
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania va fi hirotonit episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului în cadrul Sfintei Liturghii care are loc astăzi, 16 februarie, la Catedrala Patriarhală din București. Slujba este
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat American, Marco Rubio, au discutat sâmbătă la telefon. Cei doi au convenit să existe contacte regulate în vederea pregătirii unei
Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în urma haosului produs de aglomeraţia de sâmbătă seară în principala gară din New Delhi, în timp ce
Cancelarul german Olaf Scholz a respins categoric comentariile făcute de vicepreședintele american JD Vance, pe care le-a interpretat drept un „sprijin pentru partidul de extremă dreapta AfD”. Declarațiile au fost
Hamas a eliberat trei ostatici israelieni sâmbătă, după negocieri tensionate privind viitorul încetării focului în Fâșia Gaza. Gruparea teroristă a organizat o „ceremonie” publică înainte de a-i preda Crucii Roșii
Căile Ferate din Moldova, un sistem esențial pentru economie, a ajuns în pragul unui colaps, iar cifrele dezastruoase prevestesc o prăbușire a acestui secotr vital. Sunt constatările expertului economic Veaceslav
Keith Kellogg, trimisul special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina și Rusia, a declarat că Europa nu va avea un loc la masa negocierilor pentru încheierea războiului. Potrivit acestuia, procesul
Reacția autorităților de la București la criticile vicepreședintelui american J.D. Vance demonstrează că acestea „n-au înțeles nimic” din semnalul transmis de Washington, consideră analistul român de politică externă Dan Dungaciu.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că războiul din Ucraina ar putea deveni „Afganistanul” Uniunii Europene, o implicare costisitoare și de lungă durată fără „ieșire”. Orban a făcut aceste
Victimele războiului din Afganistan au fost comemorate, sâmbătă, la Chişinău, în ziua în care se împlinesc 36 de ani de la încheierea retragerii trupelor sovietice din țara islamică. Conflictul militar a
Anul trecut, încasările agențiilor de turism din R. Moldova au fost de 4,62 miliarde de lei, cu 10,4% mai mult față de 2023. Cea mai mare sumă, de 4,3 miliarde de
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă, la Munchen, înfiinţarea unei armate europene pentru a întări apărarea continentului, avertizând că Rusia „nu se pregăteşte pentru dialog” şi nu are intenţia
Arabia Saudită a anunțat vineri că este dispusă să găzduiască un summit între președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, în condițiile în care cei doi lideri și-au
În cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, oficiali americani au propus președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, să transfere drepturile asupra a 50% din resursele minerale ale Ucrainei către Statele Unite,
Președintele PAS, Igor Grosu, nu este deranjat și aprobă chiar coalițiile la nivel local cu reprezentanții Partidului Socialiștilor, pe care îi numește „propagandiști ai Kremlinului”. Politicianul dă de înțeles că
Toate vremurile au adus destui politicieni și funcționari cu mai mult noroc decât minte sau care vând gogoși fără scrupule, doar că în ultimul timp acești indivizi, strecurați printr-o sită
Ninsorile de azi dimineața au îngreunat circulația rutieră pe drumurile naționale. În toate raioanele din țară au intervenit peste 100 de utilaje speciale și 71 de muncitori. Administrația de Stat
Ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, aflat la Conferința de Securitate de la Munchen, a avut vineri o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din Europa și Statele Unite,
Două persoane și-au pierdut viața, iar cel puțin 38 au fost rănite după prăbușirea unui pod în Chancay, un oraș situat la 78 km nord de Lima, capitala Peru. Tragedia
Ramona Victoria Strugariu, politican din România, deputat în precedenta legislatură a Parlamentului European, a obținut funcția de director al Institutului Național al Justiției de la Chișinău. Decizia a fost luată vineri, 14
Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,4 a avut loc în Republica Altai, fiind resimțit pe întreg teritoriul regiunii. Deocamdată, nu au fost raportate victime sau răniți, iar pagubele identificate sunt
Un autocar ce venea din Kiev s-a răsturnat pe un drum din Florești. În urma accidentului, 16 pasageri au ajuns la spital cu mai multe traumatisme. Potrivit Poliției, accidentul a
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat vineri, la Conferința de Securitate de la München, anularea alegerilor prezidențiale din România, considerând că acest precedent reprezintă o încălcare a normelor democratice și
Peste 500 de cutii cu țigări, care urmau să fie vândute pe piața neagră din R. Moldova și prin contrbandă în țări europene, au fost ridicate de ofițerii INI și
Fostul șef de la „Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, anunță că va depune un denunț la Procuratură în cazul crizei de la CFM, care ar fi fost provocată de
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat dur guvernele europene în cadrul unui discurs susținut înainte de Conferința de Securitate de la Munchen, afirmând că principalele pericole pentru continent provin din
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de Consulul României la Cahul și mai mulți reprezentanți ai autorităților locale, i-au adus astăzi un omagiu marelui poet basarabean Grigore Vieru,
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri, la Conferința de Securitate de la Munchen, că Ucraina trebuie sprijinită pentru a obține o pace justă prin consolidarea forței
Liderii politici din Germania au exprimat îngrijorare după anunțul președintelui american Donald Trump privind intenția administrației sale de a purta negocieri de pace cu președintele rus Vladimir Putin, fără consultarea
De astăzi, 14 februarie, a fost reintrodusă cota TVA de 8% pentru restaurante, hoteluri și cafenele, în contextul anulării stării de urgență în domeniul energetic, regim care a fost instituit
Protestul de azi al muncitorilor de la „Calea Ferată din Moldova” i-a lăsat și mai derutați pe angajații întreprinderii, care nu și-au ridicat salariile de jumătate de an. Manifestațiile de
Ziua de 24 februarie ar putea fi declarată oficial, chiar din acest an, Ziua Națională a Cetățeniei Române, în cinstea zilei de 24 februarie 1924, când a fost adoptată legea
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva unei păci care ar echivala cu o „capitulare” a Ucrainei şi s-a întrebat dacă omologul său rus, Vladimir Putin, este „sincer” pregătit pentru
Trei mercenari moldoveni, înrolați în armata privată rusească „Wagner” pe fronturile din estul Ucrainei, au fost reținuți în urma a 50 de percheziții, organizate de polițiștii de la „Fulger” în
Asociația Businessului European (EBA a cerut, într-o declarație publicată pe 13 februarie, guvernului ucrainean să declasifice informațiile referitoare la depozitele minerale ale țării. EBA subliniază că restricțiile actuale împiedică încheierea
Întâlnirea dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și vicepreședintele SUA, JD Vance, programată pentru dimineața zilei de 14 februarie, la Conferința de Securitate de la Munchen, a fost amânată. Potrivit delegației
La trei zile de la informațiile apărute în presă, șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a reacționat în scandalul cu implicarea soției sale, Viorica Cojuhari, angajată în consiliile de administrație
Mariana Durleșteanu, fost ministru al Finanțelor și fost consilier financiar al gigantului petrolier KazMunayGas, acuză o schemă de corupție care implică sume masive de bani europeni destinați crizei energetice. Într-o
Un scurtcircuit a provocat un incendiu într-un apartament al unui bloc din sectorul Botanica al Capitalei. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri, care au reușit să evacueze
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, nu va avea o întâlnire cu cancelarul german Olaf Scholz la Conferința de Securitate de la Munchen, marcând o critică diplomatică semnificativă la adresa liderului
Discuțiile telefonice dintre președintele SUA, Donald Trump cu omologul său rus, Vladimir Putin, au devenit un subiect de dezbatere de calibru mare. Aceste discuții au stârnit indignare și, în același
Angajații Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, care azi au ieșit în stradă fiind revoltați de întârzierile salariale de jumătate de an, sunt îndemnați să „mai rabde puțin”. Într-o adresare, directorul
Președintele american Donald Trump a anunțat că oficiali de rang înalt din Statele Unite și Rusia vor avea o întâlnire vineri, 14 februarie, în cadrul Conferinței de Securitate de la
Rusia a lansat un atac cu dronă asupra centralei nucleare de la Cernobîl în cursul nopţii, potrivit Ucrainei, stârnind temeri privind scurgeri radioactive. Potrivit președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, o dronă
Ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, participă, în perioada 14-16 februarie, la Conferința de Securitate de la München (MSC 2025). În acest context, el s-a întâlnit cu generalul Keith
Astăzi și mâine, șefa statului, Maia Sandu, se va afla în Germania, unde va participa la lucrările celei de-a 61-a ediții a Conferinței de Securitate de la München, cel mai
De astăzi, 14 februarie, compania maghiară MET Group a început livrările de gaze destinate regiunii transnistrene. Volumele, care sunt cumpărate prin intermediul unei firme din Dubai, vor ajunge în stânga
Administrația președintelui Donald Trump a cerut ambasadelor SUA din întreaga lume să se pregătească pentru reduceri de personal, au declarat joi pentru Reuters trei surse familiarizate cu situația. Măsura face
Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză termenii vreunui acord de pace convenit de Rusia şi SUA, a declarat joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, care a
Angajații de la „Calea Ferată din Moldova” ies azi la proteste, fiind revoltați de faptul că statul nu a intervenit nici până acum ca să găsească o soluție pentru achitarea
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), primul seism s-a produs pe 13 februarie, la ora 22:44:57 (ora locală), în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Cutremurul a avut
Astăzi se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru, unul dintre cei mai valoroși poeți români ai secolului al XX-lea. Este poetul care a scris unele dintre
Uniunea Europeană nu poate înlocui complet finanțarea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), dar vede această situație ca o oportunitate de a face ajutoarele sale mai vizibile, a declarat
Intervenție complicată la Institutul Mamei și Copilului. Inima și plămânii unui adolescent de 14 ani erau la un pas să fie străpunse de un ac de cusut, care ar fi
Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, reamintește că în spatele inițiativei PAS de a comasa cele două procuraturi specializate stă un singur scop – cel de a o elimina pe
Peste 1600 de blocuri din mun. Chișinău, conectate la rețeaua centralizată de căldură, vor fi conectate la distribuția pe orizontală, sistem ce ar putea aduce, în sezonul rece, economii de
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că Ucraina nu va accepta niciun acord bilateral privind soarta țării sale, încheiat între Moscova și Washington fără implicarea Kievului. Zelenski a subliniat
Procuratura Generală este reticentă față de proiectul PAS privind lichidarea Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității prin creare unei singure structuri specializate. PG susține că există un șir de
Livrările de gaze către regiunea transnistreană continuă, pentru a doua zi consecutiv, prin achiziții ale Moldovagaz de la Bursa Română de Mărfuri, și nu prin compania MET, cu origini ungurești,
Autoritățile separatiste de la Tiraspol anunță că vor scoate 11 posturi de control instalate abuziv încă în 2022 în mai multe localități din Zona de Securitate. Despre acest lucru au
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere ca actualul guvern georgian să nu fie recunoscut ca legitim și să-l boicoteze și, de asemenea, a declarat recunoașterea lui Salome
Un bărbat din Chișinău, membru al unei rețele de hoți care comiteau furturi în UE, a fost reținut de ofițerii INI și procurorii pentru cauze speciale. Pentru a scăpa de
SUA nu mai este interesată să asigure securitatea Ucrainei și a Europei, iar Marea Britanie trebuie să accepte această realitate. Până acum, politica americană față de Ucraina se baza pe
Republica Moldova iese din starea de urgență, instituită în 16 decembrie 2024 din cauza crizei energetice provocată de sistările livrărilor de gaze rusești prin Ucraina. După ședința de azi a
Problema restanțelor salariale, nesoluționată de aproape jumătate de an, de la Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a fost abordată la ședința plenară a Parlamentului, în contextul în care, vineri, sindicatele
Autoritățile de la Chișinău răspund Moscovei în urma incidentului de noaptea trecută, când în raioanele de sud au căzut mai multe fragmente de drone rusești în urma unui atac asupra
Așa, pe scurt și din fuga calului: – Trump îi arată UE pisica cu retragerea protecției americane, deocamdată au zis că dacă europenii se simt așa bazați să se bage
Un incident grav a avut loc astăzi în centrul orașului german Munchen, când o mașină a intrat în plin într-o mulțime de oameni, în timpul unui protest. Din primele informații,
Dacă vreți să înțelegeți mai clar cine-s astăzi „oamenii rușilor” în politica moldovenească, să știți că sunt cei care promovează intens ideea reintegrării teritoriale cu regiunea transnistreană, aici și acum!
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump le-au cerut consilierilor lor să înceapă „imediat” pregătirile pentru o întâlnire „la cel mai înalt nivel”, a declarat purtătorul de
Liderii partidului de guvernare nu încetează să o ia peste picior pe Veronica Dragalin. În contextul recentelor declarații ale șefei Procuraturii Anticorupție legate de sabotarea de către Ministerul Justiției a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a aprobat decizia Consiliului Național de Securitate și Apărare (CNSAU) din 12 februarie, prin care sunt impuse sancțiuni împotriva mai multor persoane influente, printre care fostul
Un bărbat înarmat cu o pușcă de tip Kalașnikov a intrat într-un bar din orașul francez Grenoble și a aruncat o grenadă, miercuri seară, 12 februarie. În urma exploziei, 12
FLYONE anunță cu entuziasm lansarea unei noi rute directe care va conecta Chișinău și Stuttgart, începând cu data de 30 iunie 2025. Zborurile vor avea o frecvență de două ori
Susținerea necondiționată de către România a regiunii separatiste și promovarea ideii reintegrării celor două maluri ale Nistrului, fără o strategie clară și fără o pregătire prealabilă a terenului, înseamnă să
Marile puteri europene, inclusiv Marea Britanie, Franța și Germania, a declarat miercuri că trebuie să facă parte din orice viitoare negocieri privind soarta Ucrainei, subliniind că doar un acord corect
Defecțiunea cuptorului cu microunde, care a condus la autoaprindere în urma încălzirii mâncării, a fost identificată ca fiind cea mai probabilă cauză incendiului devastator produs într-un apartament de pe strada
Președintele PAS, Igor Grosu, îi cere explicații directorului Agenției Proprietăți Publice, fost șef al fracțiunii PAS în CMC, Roman Cojuhari, în cazul unui posibil conflict de interese. Zilele trecute, presa
Ministerul de Externe al R. Moldova își exprimă profunda îngrijorare și condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian național de către dronele lansate în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii din
Scandalul iscat în jurul construcției din zona fostului cinematograf „Gaudeamus”, acolo unde urmează să fie ridicat un centru de business, reprezintă mai mult manevre și intepretări politice ale Ministerului Culturii,
Trei deținuți au fost eliberați din detenție în Belarus, inclusiv un american, a transmis miercuri Casa Albă, fără a face public numele acestora. Secretarul de presă Karoline Leavitt a spus
Cele două procuraturi specializate, PA și PCCOCS, urmează să fie comasate în cadrul unei singure instituții denumită Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Proiectul care prevede crearea noii entități a
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în fața jurnaliștilor de la Casa Albă că nu consideră aderarea Ucrainei la NATO o opțiune viabilă. Trump a caracterizat perspectiva aderării țării la
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut miercuri prima convorbire telefonică cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan, cei doi oficiali reafirmându-și angajamentul comun de a continua și consolida proiectele
În noaptea de 12 spre 13 februarie, în timpul unui atac masiv cu drone asupra portului Reni din Ucraina, patrulele Poliției de Frontieră au semnalat mai multe aparate de zbor
O dronă rusească s-a prăbușit în această noapte în comuna Grindu, din România, la circa 10 km de Galați, în timpul unui atac asupra orașului Reni, Ucraina. Patru aeronave NATO
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, tot el lider al PAS, a anunțat că miercuri a fost înregistrat în Parlament un proiect care prevede comasarea PCCOCS și PA. Ca urmare a acestei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a avut o convorbire telefonică prelungită cu președintele SUA, Donald Trump, în care au discutat despre perspectivele de pace și cooperarea bilaterală. „Am
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a avut o convorbire telefonică „lungă și foarte productivă” cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Liderul de la Casa Albă a spus că atât
Doi oameni au ars de vii în urma unui grav incendiu care a izbucnit, miercuri seara, la etajul 17 al cunoscutului bloc „Romanița” din sectorul Botanica al Capitalei. Corpurile carbonizate
Dezvăluirile Veronicăi Dragalin pun opoziția pe jar. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, îi cere șefei Procuraturii Anticorupție să facă publică imediat identitatea demnitarilor PAS, despre care spune că au făcut
Rusia nu va accepta niciodată un schimb de teritorii ocupate de forțele armate ucrainene în regiunea Kursk cu teritoriile ucrainene aflate sub ocupație rusă, a declarat purtătorul de cuvânt al
Vizitele la Muzeul Național de Istorie și serviciile oferite de instituția culturală s-au scumpit. Moldovenii și turiștii străini vor trebui să plătească de până la cinci ori mai mult pentru
Un moment stânjenitor a avut loc la summitul privind Inteligența Artificială de la Paris, când președintele francez Emmanuel Macron a părut să ignore încercarea de strângere de mână a premierului
Noul secretar al Apărării al SUA, Pete Hegseth, a afirmat că Statele Unite nu consideră realistă aderarea Ucrainei la NATO ca rezultat al unei soluționări diplomatice a războiului, iar revenirea
Confuzie în cazul cetățeanului moldovean Anton Malîșev, eliberat marți de autoritățile separatiste de la Tiraspol, după doi ani de detenție ilegală în regiune. În aceeași zi, deținutul a fost reținut
Viorica Cojuhari, soția șefului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, face parte din structurile de conducere ale cel puțin trei întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni fondate sau aflate în subordinea
Un accident feroviar grav s-a produs marți după-amiază pe o linie de cale ferată din Hamburg, Germania, după ce un tren a lovit un TIR condus de un șofer român.