Un bărbat înarmat care a intrat sâmbătă seara pe aeroportul din Hamburg și și-a ținut ostatică fiica de patru ani, s-a predat poliției. Negocierile au durat mai bine de 18
Un bărbat înarmat care a intrat sâmbătă seara pe aeroportul din Hamburg și și-a ținut ostatică fiica de patru ani, s-a predat poliției. Negocierile au durat mai bine de 18
Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, ar pierde alegerile prezidențiale în cinci din cele șase state-cheie, în cazul în care scrutinul ar avea loc acum, arată datele
Candidatul PSDE la alegerile din Chișinău, Vadim Brînzaniuc, speră, după alegeri, oponenții politici își vor lăsa deoparte supărările și vor acționa în comun spre binele cetățenilor. Social-democratul a venit la
Ruslan Codreanu, candidatul blocului electoral cu același nume, a votat la alegerile locale. El a venit la secția de vot pe la amiază, împreună cu fiica sa. Imediat după ce
Observatorii Asociației „Promo-LEX” au raportat, până la ora 14:00, 659 de încălcări în cadrul alegerilor locele generale. În 37 de cazuri a fost vorba despre întreruperea procesului de filmare a
Președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernământ, Igor Grosu, a votat, alături de soție, pentru „o capitală europeană”. În cadrul declarațiilor pentru presă, după exercitarea dreptului de vot, Grosu i-a
Guvernarea Hamas a suspendat evacuarea cetățenilor străini și cu dublă cetățenie spre Egipt, din cauza refuzului israelienilor de a permite răniților palestinieni să plece spre spitalele din Egipt, a anunțat
Conferința de presă a membrilor Comisiei Electorale Centrale despre desfășurarea alegerilor locale generale
Partidul Acțiune și Solidaritate a improvizat o terasă cu mese și umbrele în fața sediului formațiunii. Terasa se întinde pe ambele părți ale străzii Maria Cebotari. Deocamdată, nu este clar
Premierul României, Marcel Ciolacu, le-a transmis succes „candidaților care reprezintă forțele democratice și proeuropene”, în cadrul alegerilor locale generale de astăzi. Potrivit lui, eliminarea așa-zisei limbi moldovenești nu ar fi
Conferință de presă susținută de Misiunea Promo-LEX de Observare a Alegerilor Locale Generale din 5 noiembrie 2023 privind desfășurarea scrutinului
Preşedintele secţiei de votare din satul Gradişte, raionul Cimişlia, o femeie în vârstă de 39 de ani, a murit, la scurt timp după începerea procesului electoral. Tragedia s-a produs în
Ucraina a lansat sâmbătă un val de 15 rachete de croazieră asupra șantierului naval rusesc din orașul-port Kerci din Crimeea, avariind o navă, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Potrivit
Urmărește, în direct, conferința de presă a Comisiei Electorale Centrale sursa: Facebook / Privesc.Eu Moldova
Submarinul rus cu propulsie nucleară „Imperator Aleksandr III” a desfăşurat cu succes un test de lansare a rachetei balistice Bulava, proiectată să transporte focoase nucleare, a anunţat duminică Ministerul rus
Aeroportul din Hamburg și-a suspendat operațiunile în seara zilei de 4 noiembrie din cauza unui bărbat înarmat care a intrat pe pistă, după ce a distrus o poartă de acces.
Încă un pretendent la fotoliul de primar a fost exclus din cursa electorală. Este vorba despre primarul în funcție din satul Nihoreni, raionul Râșcani, Constantin Macovei, care candida pentru un
Candidatul PAS, Lilian Carp, a votat la primele ore ale zilei. Și candidatul MAN, Ion Ceban, a votat în această dimineață. „Chișinăul este casa tuturor, am votat pentru dezvoltarea Capitalei,
Curtea de Apel Chișinău nu a luat sâmbătă o decizie cu privire la apelul partidului „Șansă”. Ședința a fost prelungită până noaptea târziu și, în cele din urmă, a fost
Sute de israelieni s-au adunat sâmbătă în faţa reşedinţei premierului Benjamin Netanyahu și au protestat „faţă de eşecurile care au dus la atacul sângeros de luna trecută al Hamas asupra
Update ora 21:00, date parțiale de prezență Procesul electoral s-a încheiat. Toate secțiile de votare ar trebui să fie închise la această oră. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale,
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță cer noros și ploi în cele mai multe zone ale R.Moldova, de ziua alegerilor, inclusiv în Chișinău. Chiar și așa, va fi destul de cald
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat programul de informare a publicului și a presei despre desfășurarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023. Potrivit comunicatului de presă al CEC, în
În fiecare secție de votare deschisă în țară se vor afla polițiști, care vor monitoriza asigura „buna desfășurare a procesului de vot”, anunță Inspectoratul General al Poliției. De asemenea a
Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați astăzi la urne, pentru a-și alege reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunali și
Generalul Zalujnîi a publicat în The Economist 2 articole în care își prezintă viziunea de ansamblu asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple în continuare. Presa românească a
Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a lansat un apel public, prin care îi îndeamnă pe cetățenii moldoveni să manifeste responsabilitate la alegerile locale de duminică. Potrivit lui,
Parlamentul Republicii Moldova găzduiește astăzi reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din țările Uniunii Europene, „United4Moldova”. La eveniment participă peste 80 de parlamentari
Excluderea din cursa electorală a Partidului „Șansă” nu este încă un fapt împlinit. Cel puțin asta susține președintele formațiunii, Alexei Lungu, care anunță că decizia de ieri a CSE a
Poliția din Bălți a reținut 11 persoane, reprezentanți ai partidului „Șansa”, printre care și patru minori, pe care le bănuiește că ar ar fi fost implicate, vineri seara, în repartizarea
Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Radu Filip, i-a răspuns omologului său din Rusia, Maria Zaharova, după ce aceasta a declarat repetat că „limba moldovenească” este o limbă
Reprezentanții asociațiilor veteranilor de la Nistru au avut vineri o întrevedere cu doi reprezentanți de vază ai Senatului României. Este vorba despre Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă, și
Cel puțin 128 de persoane au murit și alte câteva sute au fost rănite în Nepal, în urma unui cutremur puternic produs în Nepal, transmite Reuters. Cutremurul cu magnitudinea 6,4
PS Antonie, episcopul de Bălți al Mitropoliei Basarabiei, l-a primit în vizită, la reședința sa eparhială, pe ambasadorul României de la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu. Ei au discutat despre activitatea episcopiei
Președintele Partidului Plaftorma Demnitate și Adevăr, Dinu Plângău, consideră că „acest stat (Republica Moldova n.r) nu poate veșnic să funcționeze prin derogare, mai ales acolo unde se poate de aplicat
Președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a căror candidați au fost scoși din cursa electorală printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale, acuză exponenții guvernării PAS că vor sta la pușcărie
Campania pentru alegerile locale generale s-a încheiat. Potrivit Codului Electoral, sâmbătă și duminică, cu o zi înainte și în ziua votării, agitația electorală este strict interzisă. Cei care vor încălca
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, vineri, în timpul unei vizite la Braşov, că instabilitatea din Orientul Mijlociu poate afecta Alianța deși nu este implicată direct în
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a anulat înregistrarea concurenților electorali desemnați de partidul „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie. Decizia a fost luată după ce Serviciul de
Partidul de guvernământ a folosit pe larg resursa administrativă, pentru a-și candidații înscriși în actuala cursă electorală. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX, care a prezentat raportul de Observare a Alegerilor Locale
Sala cu Orgă din Chișinău va găzdui sâmbătă, 4 noiembrie, aniversar, în cinstea a doi mari compozitori români, Ciprian Porumbescu și Constantin Silvestri. Evenimentul, denumit generic „Lăsați-mă să cânt!” este
Candidatul Partidului Național Moldovenesc la funcția de primar al Capitalei, Dragoș Galbur, a lansat un mesaj pentru alegători pe final de campanie electorală. Potrivit lui, marea provocare pe care a
Fostul consilier al preşedinţiei ucrainene, Alexei Arestovici , a anunţat într-un interviu acordat publicaţiei ruse independente Meduza că intenţionează să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale din Ucraina. „În mod sigur.
Comisia Electorală Centrală a început examinarea raportului prezentat astăzi de Serviciul de Informații și Securitate cu privire finanțarea ilegală a Partidului „Șansă”, controlat de Ilan Șor. Informația a fost confirmată pentru
Locuitorii din New Delhi s-au trezit vineri cu un strat gros de ceață toxică, iar pentru unele școli s-a ordonat închiderea timp de două zile, deoarece indicele de calitate a
Asociația Patronală a Operatorilor Mijloacelor de Transport (APOTA) va organiza săptămâna viitoare, 9 noiembrie, o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației,
Vadim Brînzaniuc, vicepreședintele PSDE și fost pretor al sectorului Buiucani, și-a încheiat campania electorală cu un discurs în care a prezentat viziunea sa pentru dezvoltarea Capitalei. El a promis că
Politicianul Ilan Șor, acuzat că ar gestiona un grup criminal organizat, a recunoscut, într-un video postat la scurt timp după conferința șefului SIS, că finanțează Partidul „Șansă”. Mai mult, el
Ion Ceban, liderul MAN și candidatul formațiunii pentru primăria Chișinăului, și-a exprimat aprecierea față de echipa sa și de campania electorală pe care a desfășurat-o înainte de scrutinul de duminică,
Vineri după-amiază, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, va pune capăt tăcerii publice, de la începutul războiului dintre Hamas şi Israel, într-un discurs televizat, în care se așteaptă să ofere informații cu privire
Israelul a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, că returnează în Gaza toţi muncitorii din Fâşie blocaţi după atacul Hamas din 7 octombrie şi că taie toate legăturile cu
Zi importantă pentru Armata Română. În data de 3 noiembrie, este celebrată Ziua Vânătorilor de Munte, ocazie cu care se comemorează eroii căzuți pe câmpul de luptă. Data a fost
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României și președintele Partidului Social Democrat (PSD), a evitat să vorbească despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din 2024, susținând că este concentrat pe alegerile locale
Șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, informații detaliate despre modul în care partidul „Șansă”, condus din umbră de Ilan Șor,
Furtuna Ciaran a lovit sever nord-vestul Europei, generând condiții meteorologice extreme. Cel puțin 11 oameni au murit în mare parte din cauza copacilor doborâți de rafalele puternice de vânt. În
Un grup de deputați ai Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a contestat la Curtea Constituțională decretul Maiei Sandu cu privire la eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror
Iașiul, al doilea oraș ca mărime din România, a fost inclus în Rețeaua UNESCO de orașe creative (UCCN), la categoria literatură. Decizia a fost luată de directorul general al UNESCO,
Cel puţin 23 de persoane care se adăposteau în patru clădiri pentru refugiați, gestionate de Naţiunilor Unite în Fâşia Gaza, au fost ucise în urma unor atacuri aeriene israeliene de
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că guvernării PAS „nu-i face nicio plăcere să stea în Starea de Urgență”, dar că sunt nevoiți să o mențină din cauza amplificării presiunilor și
Între 6 și 8 noiembrie, la Chișinău, va avea loc concursul internațional de vinuri „Moldova Wine Awards 2023”, organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Asociația Degustătorilor
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a acreditat până în prezent 1536 de observatori naționali și internaționali, care vor monitoriza desfășurarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie. Dintre aceștia,
Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns vineri în Israel pentru a doua sa vizită în ultimele săptămâni. La plecarea din SUA, Blinken a declarat că îi va cere
Deci, este oficial: ofensiva Ucrainei s-a încheiat cu un eșec, o spune chiar generalul Zalujnîi. Între timp, pe la comentatorii și analiștii români ofensiva ucraineană mergea victorios înainte, dar nu-i
Candidatul Partidului Social Democrat European (PSDE) la funcția de primar al Capitalei, Vadim Brînzaniuc, propune o amplă reformă a administrației municipale, care va duce la eficientizarea activității subdiviziunilor și direcțiilor
Candidatul MAN pentru funcția de primar al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a sesizat Procuratura în cazul scrisorii distribuită ieri pe internet, inclusiv de unii concurenți electorali, cu scopul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski anunță că armata sa a respins un atac rusesc major, în apropiere de Vuhledar, la est de Donețk. Liderul de la Kiev a scris într-o postarepe
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de primar al Capitalei, Lilian Carp, consideră că viitorul edil al capitalei va fi desemnat în 19 noiembrie, în al doilea tur
Procuratura Anticorupție anunță despre terminarea urmăririi penale în privința Irinei Lozovan și a soțului acesteia, Gîrleanu Pavel, învinuiți de „acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar acumula cele mai multe voturi, în cazul unor alegeri anticipate, arată datele celui mai recent sondaj iData, publicat astăzi. PAS ar acumula 35,6%, fiind
Furtuna Ciaran a provocat joi moartea unei persoane și a lăsat peste un milion de gospodării fără electricitate. Unele părți din regiunile Bretania și Normandia rămân sub cod roșu de
Alte două persoane din nordul țării au predat benevol poliției banii primiți pentru a vota reprezentanții unui partid, anunță Poliția Națională într-un comunicat de presă. „Două femei, de 37 și
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de intensificări ale vântului pentru ziua de mâine. Avertizarea care vizează nordul și centrul țări va intra în vigoare mâine, ora 06:00 și va fi valabilă până la ora
China a fost de acord să poarte discuţii pentru controlul armelor nucleare cu Statele Unite săptămâna viitoare, primele după cele avute în perioada administraţiei Obama, scrie Wall Street Journal, citat
Actualul edil al Capitalei, Ion Ceban, va obține al doilea mandat de primar din primul tur al alegerilor locale din 5 noiembrie. Cel puțin asta reiese din ultimul barometru al
Oricât aș încerca să țin cont de sugestia unor amici, înfipți mai bine decât mine în jocurile de putere, care-mi tot șoptesc să nu o pun pe Maia Sandu în
Candidații partidului politic „Șansă” la funcția de primar și de consilier au fost excluși din cursa electorală în opt localități din țară. Deciziile au fost adoptate de către consiliile electorale
Postul de televiziune Bravo TV a rămas cu licența de emisie suspendată pe o perioadă de două luni. O asemenea decizie a fost aprobată de către membrii Consiliului Audiovizualului (CA),
Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a contestat în instanța de judecată decretul semnat de președintele Maia Sandu prin care acesta a fost eliberat din funcție. Cererea a fost depusă la
Aproape jumătate din ţările lumii se confruntă cu un declin al sistemului lor democratic. Concluzia se regăseşte într-un raport de referinţă privind democraţia în lume publicat joi. Raportorii notează pentru
„Instanța de judecată este o metodă pe timp de pace și atunci când instituțiile statului funcționează corespunzător”. Așa a argumentat președintele Maia Sandu de ce cele șase televiziuni autohtone au
Istoria Bisericii cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Anenii Noi a demarat în primăvara anului 2019, sub îndrumarea preotului paroh Victor Bejan și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Petru, Mitropolitul
Biroul consilierului diplomatic al guvernului italian a emis un comunicat în care deplânge faptul că Giorgia Meloni a fost „înşelată de un impostor care s-a prezentat drept preşedintele Comisiei Uniunii
Preşedintele american, Joe Biden, şi consilierii săi consideră că zilele lui Benjamin Netanyahu ca premier al Israelului sunt numărate, potrivit a doi oficiali de la vârful administrației americane, care au
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a semnat miercuri decretul de dizolvare a parlamentului şi de convocare de alegeri anticipate la data de 17 decembrie. Acest lucru ar urma să-i consolideze autoritatea
Satul Cotul Morii din raionul Hâncești, abandonat aproape în totalitate acum 13 ani din cauza unor inundații grave și strămutat la câțiva kilometri, a fost inclus într-o listă a „atracțiilor”
Punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Fâșia Gaza și Egipt, a fost deschis miercuri dimineață pentru a permite o evacuare limitată a persoanelor din Gaza. Pe prima listă de
Doi oameni dintr-o localitate din nordul Republicii Moldova au predat, astăzi, benevol oamenilor legii banii primiți în schimbul voturilor la alegerile locale. Bărbatul și femeia care au venit la sediul
Candidatul Partidului Social Democrat European (PSDE) la funcția de primar al Capitalei, Vadim Brînzaniuc, promite să sprijine, împreună cu aleșii municipali, interesele locuitorii Capitalei și ai oamenilor de afaceri în
Miliardarul Elon Musk l-a acuzat din nou pe George Soros că urăște în mod fundamental umanitatea. În cadrul unui podcast, lansat marți, proprietarul X, a declarat că Soros face lucruri
Președintele Maia Sandu a semnat astăzi un decret cu privire la numirea lui Vasile Popa în funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Până în
Zeci de civili palestinieni au fost uciși, iar alții au fost răniți, într-un bombardament „violent” israelian care a vizat o piață rezidențială din tabăra de refugiați Jabalia, potrivit agenţiei oficiale de
Primarul degrevat al Capitalei, Ion Ceban, ar fi consiliat de către experți ruși. Despre asta scrie portalul Deschide.MD, care anunță că a intrat în posesia unor imagini foto și video
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a declarat că decizia recentă a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) de a suspenda licențele de emisie ale celor șase posturi de
Închiderea celor șase posturi de televiziune este, mai degrabă, o măsură cu caracter electoral în folosul PAS și nu o măsură care ar ține de securitatea statului moldovean. Concluzia aparține
Hamas a afirmat că șapte ostatici au fost uciși marți într-un atac aerian israelian asupra unei tabere de refugiați din nordul Gaza, transmite Sky News. Gruparea militantă a declarat că
În ultimii ani, bugetul pentru cultură a crescut în Capitală de aproape trei ori, și au fost făcute investiții importante în diverse programe artistice și în dezvoltarea și dotarea instituțiilor
Bolivia anunță ruperea relaţiilor diplomatice cu statul Israel din cauza „ofensivei militare agresive şi disproporţionate”, desfăşurate de în Fâşia Gaza, transmite AFP. Guvernul „a luat decizia de a rupe relaţiile
Colectivul redacțional al posturilor de televiziune Prime TV și Publika TV și a portalurilor web prime.md și publika.md condamnă decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind sistarea activității acestor instituții media.
„Astăzi, în Chișinău, avem 346 mii de mașini, iar viteza de deplasare este de 16 – 17 km, în 2030 vom avea peste 500 mii de mașini și dacă infrastructura