Marți, 25 februarie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a marcat 30 de ani de la înființare. Cu acest prilej, la Chișinău, a fost lansată cea de-a doua ediție a Codexului
Marți, 25 februarie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a marcat 30 de ani de la înființare. Cu acest prilej, la Chișinău, a fost lansată cea de-a doua ediție a Codexului
Un nou incident aviatic a avut loc marți dimineață pe aeroportul Midway din Chicago, SUA, când un avion de linie Boeing 737 al companiei Southwest, venit din Nebraska, a fost
Partidul Social Democrat European susține că devenit ținta unor atacuri concertate din partea reprezentanților Partidului „Respect Moldova”, condus de fostul deputat PD, Eugen Nichiforciuc, la indicația „sforarilor din Președinție”. Despre
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, consideră că o pace justă și durabilă în Ucraina poate fi realizată doar cu implicarea Statelor Unite ale Americii. Potrivit lui, această pace și-o dorește orice
Moment de vibrație românească și patriotică la Gimnaziul „Nicolae Popa” din satul Verejeni, din raionul Telenești. Corul de elevi din cadrul instituției de învățământ au interpretat excepțional un cântec devenit
Au apărut primele imagini cu decopertările care se fac pe Autostrada Unirii A8. Mai exact, este vorba de lucrări derulate de compania de construcții pe șantierul Leghin – Târgu Neamț/Moțca
Președintele PSDE, Tudor Ulianovschi, consideră că, astăzi, lupta politică la Chișinău se dă astăzi între partida „von der Leyen”, reprezentată de PAS, și „partida Kremlinului”, reprezentată de PSRM și Blocul
O serie de explozii au zguduit joi seara orașul israelian Bat Yam, poliția calificând incidentul drept un „presupus atac terorist major”. Nu au fost înregistrate victime, dar forțele de securitate
Facilitatea europeană care va finanța Planul de Creștere pentru Republica Moldova a fost aprobată. Este vorba despre 2 miliarde de euro care ar urma să fie alocați pentru dezvoltare. Anunțul
Un atac masiv cu drone al Rusiei în această noapte asupra orașului-port Odesa a lăsat o întreagă zonă rezidențială fără căldură și electricitate, a declarat primarul orașului, Ghenadi Truhanov. 14
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un memorandum prin care impune o transparență radicală în ceea ce privește cheltuielile irosite ale guvernului federal. Documentul obligă toate departamentele și agențiile să
Fostul președinte al Georgiei, Salome Zurabișvili, a fost atacată cu ouă pe aeroportul din Tbilisi, în această dimineață, la întoarcerea din Germania, unde a participat la Conferința de Securitate de
Un avion regional al companiei Delta Air Lines s-a răsturnat la aterizare pe aeroportul Pearson din Toronto, luni, în condiții de vânt puternic după o furtună de zăpadă, provocând rănirea
Conferința de Securitate de la Munchen din 2025 a fost „într-un anumit sens un coșmar european” și a evidențiat diferențele fundamentale dintre politica externă a administrației Trump și valorile europene,
La un an de la moartea disidentului rus Alexei Navalnîi într-o închisoare rusească, susținătorii săi din întreaga lume organizează evenimente comemorative. La Moscova, în pofida riscului de represalii, sute de
Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în urma haosului produs de aglomeraţia de sâmbătă seară în principala gară din New Delhi, în timp ce
Două persoane și-au pierdut viața, iar cel puțin 38 au fost rănite după prăbușirea unui pod în Chancay, un oraș situat la 78 km nord de Lima, capitala Peru. Tragedia
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat vineri, la Conferința de Securitate de la München, anularea alegerilor prezidențiale din România, considerând că acest precedent reprezintă o încălcare a normelor democratice și
Peste 500 de cutii cu țigări, care urmau să fie vândute pe piața neagră din R. Moldova și prin contrbandă în țări europene, au fost ridicate de ofițerii INI și
Trei mercenari moldoveni, înrolați în armata privată rusească „Wagner” pe fronturile din estul Ucrainei, au fost reținuți în urma a 50 de percheziții, organizate de polițiștii de la „Fulger” în
Rusia a lansat un atac cu dronă asupra centralei nucleare de la Cernobîl în cursul nopţii, potrivit Ucrainei, stârnind temeri privind scurgeri radioactive. Potrivit președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, o dronă
Ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, participă, în perioada 14-16 februarie, la Conferința de Securitate de la München (MSC 2025). În acest context, el s-a întâlnit cu generalul Keith
Susținerea necondiționată de către România a regiunii separatiste și promovarea ideii reintegrării celor două maluri ale Nistrului, fără o strategie clară și fără o pregătire prealabilă a terenului, înseamnă să
Un moment stânjenitor a avut loc la summitul privind Inteligența Artificială de la Paris, când președintele francez Emmanuel Macron a părut să ignore încercarea de strângere de mână a premierului
Președintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit pe 11 februarie la Casa Albă cu Marc Fogel, fost angajat al ambasadei americane la Moscova, recent eliberat dintr-o colonie penală din Rusia. În
O operaţiune de salvare de amploare a avut loc în largul coastelor Sahalinului, unde aproximativ 300 de pescari au rămas captivi pe o bucată de gheaţă uriaşă care s-a desprins
Ninsorile abundente care au lovit Istanbulul începând de marți dimineață au dus la închiderea școlilor în mai multe zone ale orașului și la anularea a numeroase zboruri. Condițiile meteorologice dificile
Astăzi, Washingtonul este mai important pentru noi decât Bruxelles-ul, de aceea, Chișinăul ar trebui să depună maxim efort pentru a stabili relații cu noua administrație americană. Este opinia președintelui PSDE,
Trei tineri au fost arestați pentru contrabandă și comercializare de droguri sintetice. În cadrul unei operațiuni a ofițerilor antidrog din cadrul INI și a procurorilor pentru cauze speciale, au fost
Sute de enoriași ai Bisericii Mitropoliei Basarabiei „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca se opun și condamnă recenta decizie a majorității socialiste din consiliul raional care a hotărât să reducă termenul
Liderul PSDE, Tudor Ulianovschi, consideră că banii americani acordați în ultimii ani Republicii Moldova, prin intermediul USAID, au fost utilizați în interesul puterii politice și mai puțin în interesul cetățenilor
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au avansat, însă construcția nu va fi gata până la inaugurarea anunțată în octombrie anul acesta. Lucrările se vor extinde până în 2027, a declarat,
O femeie a fost rănită în această dimineață la intersecția străzilor Ion Creangă și Vissarion Belinski din sectorul Buiucani al capitalei, după ce a fost prinsă între două automobile parcate
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru cei trei suspecți care l-au răpit joi pe un bărbat în centrul Capitalei. Procuratura și Poliția au publicat imagini video cu momentul
Partidul Acțiune și Solidaritate este cel mai mare dușman al integrării europene, care prin acțiunile sale incompetente, inclusiv de gestionare a fondurilor, a compormis acest proces. Este declarația liderului formațiunii
Liderul PSDE, Tudor Ulianovschi, susține că sprijinul anunțat de Uniunea Europeană, pentru depășirea crizei energetice este binevenit și că le este recunoscător oficialilor de la Bruxelles pentru această mână de
Suspendarea activității USAID de către noua putere de la Washington va afecta direct rețeaua de ONG-uri finanțate din bani americani, inclusiv cea din Republica Moldova, care apără interesele actualei guvernări.
Politica din Republica Moldova este văzută în culori tot mai sumbre la București. Reputatul sociolog și analist politic Dan Dungaciu consideră că actuala putere de la Chișinău se prăbușește la
Un turist german în vârstă de 77 de ani a fost ucis de un elefant sălbatic în rezervația Anamalai Tiger Reserve din India. Incidentul a avut loc în seara zilei
Un bărbat este cercetat pentru trafic de influență, după ce i-a promis unui prieten că poate să-l ajute să obțină mai ușor permisul de conducere în schimbul unei sume de
Ninsori slabe au fost înregistrate, noaptea trecută și azi-dimineața, în mai multe raioane din centrul și nordul R. Moldova. Pe șosele s-a format polei, iar drumarii au ieșit pe drumuri
Purtătorul de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a criticat luni Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru cheltuielile considerate „nejustificate” și a susținut inițiativa administrației Trump și a Departamentului pentru
Trei bărbați din raionul Taraclia riscă pușcărie, după ce în locuințele lor au fost găsite mai multe arme și muniții speciale deținute ilegal. Acestea au fost ridicate în urma unor
Autoritățile elene au mobilizat forțe speciale, echipe de salvare, corturi și drone pe insula Santorini, pe fondul unei intense activități seismice. Sute de cutremure au fost înregistrate în ultimele zile,
Un avion de transport medical care transporta un copil pacient, mama sa și alte patru persoane, inclusiv echipajul, s-a prăbușit vineri seara într-un cartier din nord-estul Philadelphiei, izbucnind într-o minge
În prima zi de februarie, în mai multe regiuni, inclusiv în Chișinău, s-au înregistrat fenomene meteo mai puțin obișnuite pentru iarnă. De dimineață a plouat cu grindină și chiar au
Experții în aviație consideră că pilotul elicopterului ar fi putut interpreta greșit poziția aeronavei American Airlines, confundând o lumină strălucitoare aflată în mișcare pe cerul nopții cu avionul pe care
Autoritățile americane au anunțat că nu există supraviețuitori după coliziunea dintre un avion de pasageri American Airlines și un elicopter militar deasupra Washingtonului. Resturile aeronavelor s-au prăbușit în râul Potomac,
Peste 250 de mii de euro pe lună, acesta ar fi bugetul doar pentru salarii al Comisiei vetting, ceea ce înseamnă cam 1,5 milioane de euro anual. Informația a fost
Executivul schimbă regulile de acces pentru jurnaliști în sediul Guvernului la evenimentele publice. În clădire vor putea intra doar reprezentanții instituțiilor media care au semnat Codul Deontologic al jurnalistului sau
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, dă asigurări că nu tolerează corupția și că inițiază demisia viceprimarului Tatiana Dubițcaia, bănuită de fapte de corupție. Decizia a fost luată urmare a reținerii
Scumpirile din ultima perioadă a resurselor energetice au provocat o gaură de 400 de milioane de lei în bugetul municipal, bani care erau preconizați pentru întreținerea orașului și proiecte de
Hoții care au furat piese din tezaurul dacic, printre care coiful de aur de la Coțofenești, au fost surprinși de camerele de supraveghere, când intră în muzeul Drents, aflat în
Șefa statului, Maia Sandu, se va afla azi la Kiev, acolo unde va avea o întrevedere cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski. Într-un mesaj transmis din tren, președintele R. Moldova a
Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Părinte Petru, a venit cu o pastorală pentru românii basarabeni transmisă la cea de-a 166-a aniversare a Unirii Principatelor Române. În cuvântul său, înaltul ierarh spune că
Orice criză sau momente de incertitudine, implică nu doar riscuri, ci și oportunități majore, așa că ele trebuie înțelese, exact cum au făcut-o marii înaintași, care în 1859 au înfăptuit
Guvernul pregătește o nouă taxă de reglementare pentru sectorul construcțiilor, care ar urma să fie pusă pe umerii cumpărătorilor. Taxa ar fi similară cu ceea ce știm noi la Agenția
Guvernul de la Chișinău susține că Moscova și Tiraspolul continuă să inunde spațiul public cu scenarii false pentru criza energetică. Executivul reiterează că nu a fost informat despre noi soluții
Republica Moldova se retrage din concursul muzical Eurovision 2025. Anunțul a fost făcut de directorul televiziunii naționale, Moldova 1, Corneliu Durnescu, și șefa Delegației Eurovision Moldova, Daniela Crudu, pe 22
Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața, iar alți 32 au fost răniți într-un incendiu izbucnit marți dimineață la un hotel din stațiunea de schi Kartalkaya, în provincia Bolu, Turcia,
Mateusz Morawiecki, fostul premier al Poloniei, a întâmpinat dificultăți la intrarea în Capital One Arena din Washington, cu ocazia mitingului pre-inaugural al președintelui Donald Trump. Fără invitație, Morawiecki a încercat
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei ședințe operative cu membrii Consiliului de Securitate, că Federația Rusă este deschisă pentru dialog cu noua administrație a Statelor Unite în
Autoritățile de la Chișinău ar fi gata să acorde regiunii transnistrene asistență financiară din banii partenerilor externi, însă doar în cazul în care trupele ruse vor fi retrase din stânga
86 de persoane au murit și mai multe au fost rănite, sâmbătă, în statul Niger, situat în nordul Nigeriei, când o cisternă cu benzină s-a răsturnat. În timp ce oamenii
Proteste violente au izbucnit la Seul după ce justiția sud-coreeană a aprobat prelungirea detenției președintelui Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție după tentativa eșuată de a impune legea marțială în
Sunt acțiuni ale neprietenilor R. Moldova de a destabiliza situația în Zona de Securitate. Este mesajul vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, după protestul de azi al unor localnici din satul
O rachetă Starship a companiei SpaceX s-a dezintegrat la scurt timp după lansarea efectuată joi din sudul Texasului, generând probleme în traficul aerian deasupra Golfului Mexic, informează Reuters. Incidentul marchează
Un șofer beat a fost fugărit de polițiști pe strada Socoleni din cartierul Poșta Veche al Capitalei. Inițial, acesta nu s-a oprit la somațiile inspectorilor rutieri, după ce au fost
Guvernul a venit cu precizări legate de revizuirea Codului Penal și stabilirea unor sancțiuni mai blânde în cazul utilizării necorespunzătoare a fondurilor europene. Purtătorul de cuvânt al executivului, Daniel Vodă,
Criza energetică din stânga Nistrului a fost creată artificial de Moscova pentru a destabiliza situația în Zona de Securitate, după care și la Chișinău, așa încât, ulterior, să fie instalată
Președintele Maia Sandu știe despre vizita la Moscova a liderului regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Mai mult, potrivit președintelui, faptul că Vadim Krasnoselski continuă să folosească aeroportul din
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) din România a lansat licitația pentru supervizarea lucrărilor la lotul Ditrău – Grințieș (38 km), cel mai lung din cadrul Autostrăzii A8 Târgu Neamț
Ucraina a lansat un atac combinat de proporții asupra unor regiuni rusești, utilizând drone și rachete ATACMS furnizate de Statele Unite, potrivit unor surse din canalele de Telegram rusești și
Un băiat de șapte ani a fost salvat de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a rămas blocat pe o plută de lemn pe un iaz
Două tramvaie s-au ciocnit în stația Gării Centrale din orașul francez Strasbourg în după-amiaza de sămbătă. În urma coliziunii au fost rănite cel puțin 50 de pasageri, transmite postul de
Aeroporturile din Kazan și Nijnekamsk din Republica Tatarstan, dar și cel din Ulianovsk au fost închise de urgență, la ora 08.30 (ora Moscovei), în urma unui val de atacuri cu
România a atins un moment istoric, devenind oficial al 43-lea stat inclus în programul de scutire de vize al Statelor Unite, Visa Waiver. Guvernul american a anunțat că, începând cu
Premierul Dorin Recean face o nouă promisiune în privința unor noi posibile scumpiri a energiei electrice, așa cum prognozează mai mulți experți. Șeful cabinetului de miniștri susține că, ce puțin
Fostul ministru german al Finanțelor și actualul Partidul Liberal Democrat din Germania (FDP), Christian Lindner, a fost victima unui atac neobișnuit în timpul unei apariții electorale. O tânără i-a aruncat
Incendiile de vegetație care mistuie Los Angeles-ul de trei zile au provocat pierderi umane și materiale considerabile. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar flăcările amenință acum zone emblematice, precum Hollywood
Moscova ne joacă pe degete în actuala criză energetică. Este declarația lui Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru Reintegrare în Guvernul condus de Ion Chicu și fost șef al Delegației Chișinăului
Peste 20 de oameni au fost răniți, dintre care doi grav, miercuri dimineața, când un elefant a devenit violent în timpul unui festival religios din statul Kerala, în sudul Indiei,
Guvernatorul Californiei a instituit stare de urgență în timp ce incendiile de pădure devastează suburbiile de lux din Los Angeles, iar o colină plină cu case de celebrități a fost
O serie de explozii au avut loc în apropierea orașului Engels din regiunea Saratov din Rusia, în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unui atac aerian ucrainean cu drone.
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a transmis un cuvânt de binecuvântate clerului și credincioșilor din Basarabia cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului. ÎPS Petru a evidențiat importanța acestei
Actorul american de origine română Sebastian Stan a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor într-un film de comedie/musical” la cea de-a 82-a ediție a Globurilor de Aur, desfășurată duminică
Corupția „în stil moldovenesc” a întârziat construcția liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești-Chișinău de interconexiune cu România. Declarația a fost făcută de economistul Veaceslav Ioniță, într-o intervenție pentru ZIUA.md. El
Premierul italian Giorgia Meloni a călătorit în Florida pentru a se întâlni cu președintele ales Donald Trump, sâmbătă, în contextul în care liderul european a dorit să consolideze relațiile cu
Un accident în lanț, implicând cel puțin 95 de autovehicule, a avut loc pe o șosea din nordul Kazahstanului. Potrivit informațiilor preliminare, două persoane au fost rănite în urma coliziunilor,
Deputatul PAS, șeful Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian, susține că majorările propuse pentru energia electrică reprezintă „un mecanism just de tarifare” și a lăsat să se înțeleagă că autoritățile
Autoritățile sud-coreene au încercat vineri să-l aresteze pe președintele destituit Yoon Suk Yeol, acuzat de tentativă de impunere a legii marțiale pe 3 decembrie. Anchetatorii au fost însă împiedicați de
Două persoane și-au pierdut viața, iar alte 18 au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o clădire comercială din sudul Californiei, informează BBC. Incidentul
Guvernul Guvernul va veni imediat cu măsuri clare de sprijin pentru oameni, iar săptămâna viitoare – pentru afaceri. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, și a fost
SUA se confruntă cu o serie de incidente violente care au zguduit începutul anului 2025. Un atac armat grav a avut loc în această noapte la New York, într-un club
Insulele Kiribati, situate în Oceanul Pacific, sunt primul teritoriu de pe Pământ care a intrat deja în 2025, la ora 12.00 (ora Moldovei), având un avans de 14 ore faţă
Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) a anunțat o lovitură istorică realizată de unitatea specială „Grupul 13”, care a distrus pentru prima dată un elicopter rus
Ministerul rus al Apărării a anunțat distrugerea a 68 de drone deasupra mai multor regiuni ale țării. Potrivit autorităților, 25 de drone au fost doborâte în regiunea Breansk, 17 deasupra
Premierul Dorin Recean a început ședința de azi a Guvernului cu critici în adresa socialiștilor, pe care îi acuză că fac jocul Moscovei în problema gazelor și că folosesc aceleași
O altă rețea ce asigura trecerea ilegală a bărbaților ucraineni în R. Moldova, după care în România, a fost destructurată de Poliția de Frontieră și procurorii din Rezina. În cadrul
Salariile mari pe care le primesc miniștrii din Guvernul Recean permite reținerea profesioniștilor în sistem. Este convingerea purtătorului de cuvânt al premierului, Daniel Vodă, care a fost întrebat, în cadrul