Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a anunțat că Baza Mihail Kogălniceanu urmează să devină cea mai mare din NATO. El a evidențiat parteneriatul strategic dintre cele două țări și
Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a anunțat că Baza Mihail Kogălniceanu urmează să devină cea mai mare din NATO. El a evidențiat parteneriatul strategic dintre cele două țări și
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-Covid comandate de la Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a mulțumit României pentru sprijinul constant oferit în ultima perioadă, în special în urma crizelor energetice și de poluare a râului Nistru. Mesajul a fost
Spaţiul aerian al Israelului este închis pentru zborurile civile şi aşa va rămâne şi în perioada Paştelui ortodox. O soluţie a fost totuşi găsită pentru ca Lumina Sfântă să ajungă
Parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România nu a fost niciodată mai puternic și mai important, a declarat ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, într-un interviu pentru Agerpres. Nirenberg
Autoritățile din Vrancea sunt în alertă maximă după ce viiturile au produs pagube semnificative și amenință mai multe localități. Circulația rutieră este afectată pe DJ 205 D, în zona satului
Cinci persoane și-au pierdut viața, luni dimineață, în urma unui accident rutier produs în zona localității Sânpaul, județul Cluj. În coliziune au fost implicate două camioane și un autoturism. Potrivit
Antrenorul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a fost trasportat duminică, la un spital din Bucureşti, după ce ar fi leşinat în timpul cantomamentului de la Mogoşoaia. Surse Antena 3
Premierul Slovaciei, Robert Fico, aflat vineri într-o vizită oficială la București, a lansat critici la adresa Uniunii Europene, afirmând că agenda de la Bruxelles „blochează” statele membre și le limitează
Guvernul României a aprobat joi, 26 martie, o ordonanță de urgență prin care declară situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 aprilie – 30
Premierul României, Ilie Bolojan, alături de ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, a adus un omagiu principalilor artizani ai unirii Basarabiei cu România, din 1918. Șeful Executivului a depus
Selecționata României la fotbal speră să se califice joi seara pentru a opta oară la un Campionat Mondial și pentru prima dată după aproape 30 de ani. Tricolorii antrenați de
O nouă alertă a fost declanșată la granița României, după ce forțele Federației Ruse au lansat un atac aerian cu drone asupra unor obiective din sudul Ucrainei, în apropierea frontierei.
Guvernul de la București urmează să adopte, în ședința de mâine, o ordonanță de urgență prin care va institui oficial situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere,
Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, a declarat că situația din Israel rămâne tensionată din cauza conflictului militar, însă nu confirmă scenariile alarmiste răspândite în mediul online.
Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat miercuri dimineață în Portul Midia, județul Constanța, în timpul unor manevre portuare. Un marinar a fost scos din apă și adus
Rușii au lansat un nou atac asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în noaptea e luni spre marți, iar mai multe bucăți de drone s-au prăbuşit în zona localităţii Plauru
Ministerul de Externe al României a transmis luni o reacție oficială după declarațiile purtătorului de cuvânt al diplomației iraniene privind utilizarea bazelor militare românești de către Statele Unite. Într-un comunicat
Iranul a avertizat luni România că ar putea reacționa pe plan politic și juridic dacă autoritățile de la București vor permite Statelor Unite să utilizeze baze militare de pe teritoriul
Autorităţile române au trimis în Republica Moldova un nou transport de echipamente şi materiale de intervenţie pentru a ajuta la gestionarea situaţiei generate de poluarea accidentală a fluviului Nistru, potrivit
Omagiu pentru monarhia românească. Astăzi se împlinesc 145 de ani de când România a fost proclamată regat. După declararea independenței României, în 9 mai 1877, și recunoașterea ulterioară a acesteia prin
Un grup de hackeri având legături cu Iranul, intitulat Echipa 313 (Rezistența Cibernetică Islamică), susține că a atacat site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din România, ca răspuns la
O dronă de tip Shahed a fost filmată în spațiul aerian al Romania, în apropierea frontierei cu Ucraina, potrivit unor imagini apărute pe internet după ce locuitorii din Tulcea au
Autoritățile din România au intervenit pentru a ajuta structurile din R. Moldova în combaterea poluării râului Nistru. Un grup de specialiști din cadrul IGSU România și „Apele Române” au ajuns
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan, au semnat joi, 12 martie, la București, o declarație de parteneriat strategic, în cadrul vizitei oficiale a liderului ucrainean în România.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a venit joi, 12 martie, într-o vizită oficială în România, unde a fost primit cu onoruri militare, la Palatul Cotroceni, de către președintele Nicușor Dan. Pentru
România ar putea găzdui temporar echipamente și forțe militare americane, inclusiv avioane de realimentare și sisteme de monitorizare, a declarat președintele Nicușor Dan, după ședința de miercuri a Consiliul Suprem
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat miercuri, 11 martie, că pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni și Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va veni, joi, 12 martie, în România, într-o vizită oficială. Președintele Nicușor Dan îl va primi pe omologul său ucrainean la Palatul Cotroceni. Nu există deocamdată
Statele Unite sunt interesate să trimită avioane la baza de la Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu, au declarat mai multe surse pentru G4Media. Potrivit acestora, discuțiile se află
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Deținuților Politici Anticomuniști, marcată anual pe 9 martie, subliniind curajul celor care au rezistat represiunii regimului comunist și au
Acum 49 de ani, în seara de 4 martie 1977, România a trăit una dintre cele mai grave tragedii din istoria modernă. Țara a fost zguduită de un seism devastator
Ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, a declarat că diplomaţia europeană ar trebui să insiste pentru „un armistiţiu temporar negociat” în Orientul Mijlociu, pentru a permite evacuarea civililor, avertizând
„România analizează de mai mult timp propunerea Franței de a face parte din umbrela nucleară franceză”, au declarat surse oficiale de la Palatul Cotroceni pentru Antena 3 CNN. Precizările vin
Un număr de 318 români, pelerini şi turişti, au ajuns în noaptea de luni spre marţi în ţară, pe Aeroportul Otopeni, cu două zboruri, în sistem charter, organizate de agenţiile
Cursele speciale TAROM care urmau să aducă în România peste 300 de cetățeni români din zona de conflict din Orientul Mijlociu au fost reprogramate pentru seara de 2 martie, din
Președintele României, Nicușor Dan, a scris într-un mesaj pe X că România este „în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”. El face un apel
Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte oferă sprijin pelerinilor aflați în Israel, în contextul tensiunilor de securitate și al închiderii temporare a spațiului aerian. Situația din Israel s-a înrăutățit în
Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Bălan, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, potrivit unui comunicat al parchetului din 27 februarie. Dosarul va
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, în cooperare cu lucrătorii vamali, au descoperit 50 de cartușe nepercutate, calibru .22 LR, ascunse într-o pungă cu dulciuri,
Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât o dronă rusească care se îndrepta spre nordul județului Tulcea, în timp ce se afla la doar 100 de metri de localitatea Chilia Veche,
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat
România se pregătește pentru Summitul B9+, care va avea loc pe 13 mai, la București. Potrivit unor surse de la Cotroceni, președintele american Donald Trump este invitat la reuniune, alături
Ziarul românesc „Gazeta de Herța”, care apare la Cernăuți, a publicat o lista completă a tuturor militarilor din regiune care au murit pe front, în războiul declanșat de Federația Rusă.
Acum 88 de ani, în februarie 1938, era instaurată prima dictatură a României moderne. Inițiatorul a fost regele Carol al II-lea, un personaj politic al interbelicului, pe cât de expansiv,
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că autoritățile americane nu mai pun sub semnul întrebării legitimitatea administrației de la București, în contextul vizitei sale la Washington pentru prima reuniune a
Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit aseară la primul summit al Consiliului Păcii organizat la Washington de către Donald Trump, iar mesajul liderului de la Cotroceni a fost că se
Președintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, să susțină o intervenție în cadrul primei reuniuni a Consiliului Păcii, care are loc joi la Washington, au declarat
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, adăugarea produsului „Batog de sturion” din România în registrul său de indicaţii geografice protejate (IGP), informează un comunicat de presă al executivului comunitar, transmite Agerpres.
Președintele României, Nicușor Dan, urmează să zboare spre Washington miercuri după-amiază, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Administrația Prezidențială speră ca Aeroportul Otopeni să fie practicabil până la ora zborului,
Căderile masive de zăpadă au provocat blocaje majore în București și în sudul României. Autoritățile au închis mai multe autostrăzi și drumuri naționale, traficul aerian este grav afectat, iar trenurile
Declaraţia privind consolidarea rezilienţei României, Republicii Moldova şi Ucrainei în domenii cheie precum securitate energetică, securitate cibernetică şi cooperare pentru o mai bună conectare terestră a celor trei ţări a
Un acrobat spaniol, în vârstă de 39 de ani, a fost grav rănit sâmbătă seară, după ce a căzut de la aproximativ patru metri în timpul unui număr executat pe
Trenul internațional „Prietenia”, care leagă Kievul de București, tranzitând teritoriul R. Moldova, a deraiat vineri dimineață în Gara de Nord București, în timpul unei manevre tehnice de împingere a garniturii
România avansează în demersurile pentru preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova. Un memorandum în baza căruia Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM), companie controlată de statul român,
România a primit invitația de a participa la prima reuniunea Consiliului de Pace, programată pentru 19 februarie la Washington, însă o decizie finală privind prezența la eveniment urmează să fie
Valul de ger din ultimele zile din România a făcut ravagii în Delta Dunării, unde zeci de cai sălbatici au murit din cauza frigului extrem și a lipsei de hrană.
Doi bărbați, un român de 37 de ani și un grec de 54 de ani, au fost reținuți de autoritățile din Germania sub acuzația de sabotaj. Cei doi, angajați ai
Alegerile prezidențiale din 2024 din R. Moldova au inclus un candidat din același partid cu cel al prim-ministrului, ceea ce ridică îngrijorări semnificative privind un posibil conflict de interese. În
Un raport oficial al Comitetului pentru Justiție din Camera Reprezentanților SUA arată cum Comisia Europeană s-a implicat direct în alegerile din mai multe state europene, inclusiv România, prin presiuni asupra
România trimite energie peste Prut, în contextul penei masive de curent care a afectat Republica Moldova. Surse din sistemul energetic de la București au declarat pentru Economica.net că se lucrează
O avarie tehnologică produsă vineri, la ora 10:42, a provocat perturbări majore în sistemul energetic al Ucrainei și în interconectările regionale, a anunțat ministrul ucrainean al Energiei, Denis Șmighal, într-o
Șoferul microbuzului care transporta suporteri greci și care a fost implicat în accidentul rutier din județul Timiș, soldat cu șapte morți și trei răniți, se afla sub influența drogurilor și
Peste 100.000 de cetățeni români născuți în Republica Moldova au rămas fără carte de identitate, în urma aplicării unei noi legi privind evidența populației, adoptată în 2023. Măsura face parte
Autoritățile elene au confirmat identificarea celor șapte tineri suporteri ai echipei PAOK care și-au pierdut viața în urma gravului accident rutier produs în România. Anunțul a fost făcut de secretarul
O nouă mărturie cutremurătoare iese la iveală în ancheta privind accidentul rutier mortal din România, în care șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața, iar alți trei au
Guvernul a desemnat azi patru noi ambasadori ai Republicii Moldova. Proiectul prevede desemnarea lui Mihai Mîțu la Ambasada din România, Victor Chirilă – în Ucraina, Lorina Bălteanu – în Franța,
Polițiștii de frontieră din Iași și Sighetu Marmației fac joi 73 de percheziții la locuințele unor persoane din județul Botoșani într-un dosar de falsificare a documentelor de identitate, anunță Parchetul
Președintele Maia Sandu ar urma să fie unul dintre invitații speciali la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate pe 24 ianuarie la Iași, potrivit unor surse politice citate de
Partidul Social Democrat din România solicită autorităților române competente să clarifice urgent cu autoritățile ucrainene motivele pentru care România a fost omisă din lista statelor pentru care Ucraina a reglementat
O nouă lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, care a intrat în vigoare în data de 16 ianuarie 2026, stârneşte nemulţumire în comunitatea românească din Ucraina, potrivit Agerpres. Legea
O furtună geomagnetică extrem de puternică, de nivel G4.7, a provocat apariția aurorelor polare în numeroase regiuni ale lumii, inclusiv la latitudini neobișnuit de joase, potrivit platformei astronomice Spaceweather. Fenomenul
România analizează inițiativa președintelui SUA pentru noul așa-zis „Consiliu de Pace”, însă președintele Nicușor Dan „nu poate să răspundă în pripă unei inițiative foarte importante”. Declarațiile au fost făcute de
România a fost invitată de Statele Unite să facă parte din Consiliul pentru Pace, o nouă organizație propusă de liderul american Donald Trump. Despre acest lucru scriu mai multe publicații din România,
Clasa politică de la Chișinău este chemată să manifeste „o deschidere mult mai largă și mai cuprinzătoare față de România și românitate”. Abordarea palierului economic, dincolo de cel identitar și de
Subiectul reunirii cu România a fost readus pe tapet, iar discuțiile pe această temă au revenit subit și în forță în spațiul public, după mai bine de trei decenii. Este
Ministrul Sănătății din România, Alexandru Rogobete, efectuează astăzi, 16 ianuarie, o vizită oficială la Chișinău. În cadrul vizitei, oficialul român a avut o întrevedere cu ministrul Sănătății, Emil Ceban. Discuțiile
O delegație a Ministerului Apărării Naționale al României, condusă de Secretarul de Stat Sorin-Dan Moldovan, a efectuat o vizită oficială la sediul Ministerului apărării de la Chișinău. Oficialii români au avut o întrevedere cu ministrul apărării Anatolie Nosatîi, în cadrul căreia au discutat despre „provocările
Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE). Aceasta este a doua cea mai mare sumă distribuită unui
Un bust în cinstea poetului Mihai Eminescu a fost inaugurat miercuri, în orașul Ujgorod, Ucraina, în cadrul unui eveniment cultural organizat de Universitatea Națională din Ujgorod în parteneriat cu ONG-ul
Cetățenii români din Iran sunt îndemnați să părăsească imediat țara, după ce Ministerul de Externe de la București a crescut nivelul avertismentului de călătorie pentru Iran la nivelul maxim 9/9. Atenționări
Agenții economici din regiunea transnistreană au exportat, în 2025, 71% din totalul activităților comerciale pe piața Uniunii Europene, iar principalele destinații au fost România, Polonia și Italia, anunță Biroul Politici de
Ministrul Energiei al României, Bogdan Ivan, a dispus convocarea, luni, la ora 12:00, a Comandamentului Energetic Naţional, având în vedere prognoza meteo pentru următoarele zile. La ora 13:30, ministrul Energiei
Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la
Oficialii ucraineni și NATO au salutat decizia României de a se alătura inițiativei PURL și de a aloca 50 de milioane de euro pentru achiziția de armament destinat Ucrainei, subliniind
Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care a decis ca România să se alăture statelor care contribuie la propunerea SUA privind „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL),
„Ultimul tronson al Autostrăzii Unirii A8 intră în licitație”, a anunțat marți secretarul de stat în Transporturi al României Horațiu Cosma. Proiectul va beneficia de finanțare din fondurile militare SAFE
O amplă operațiune de salvare montană a fost declanșată luni dimineață în Munții Făgăraș, pentru evacuarea a patru turiști din R. Moldova rămași blocați la Refugiul Călțun din cauza condițiilor
Două avioane de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate de la sol, în cursul nopții, pentru a monitoriza situația aeriană în zona de frontieră
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de sărbători, în care a îndemnat oamenii să întâmpine Crăciunul cu „credință, speranță și iubire darnică”, pentru a aduce pace în lumea
Ministrul Afacerilor Externe din România, Oana Țoiu, a efectuat luni, 22 decembrie, o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația omologului său de la Chișinău, Mihai Popșoi. Vizita a
Electrica, compania din România axată pe distribuţia şi furnizarea de energie, a anunţat vineri la Bursa de Valori București (BVB) că va prelua societatea Electrica Furnizare Grup SRL – Chişinău,
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri dimineaţă, că România susţine proiectul de acord de liber-schimb între UE şi Mercosur, rezervele avute în trecut fiind depăşite după discuţii cu agricultorii.
Opoziția Ungariei față de Ucraina există, a spus joi, înaintea reuniunii Consiliului European la care se va discuta inclusiv despre extinderea Uniunii Europene. Șeful statului român a fost întrebat dacă
Procurorii din România au efectuat joi aproximativ 40 de percheziții într-un amplu dosar penal care vizează dobândirea sau redobândirea frauduloasă a cetățeniei române, prin folosirea unor documente falsificate. Printre persoanele
Val de critici și ironii pe rețelele de socializare, după ce președintele Parlamentului Igor Grosu a felicitat, într-un mesaj publicat pe Facebook „minoritatea română” din R. Moldova la Forumul Național
România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Braşov, ministrul Mediului din România, Diana Buzoianu, care
Gigantul german Bosch a anunțat că aproximativ 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi de la centrul din Timișoara își vor pierde locul de muncă până în 2030. Aceste
Lucrările la noul pod rutier peste râul Tisa, care va lega Sighetu Marmației (România) de Bila Țerkva (Ucraina), au ajuns în faza finală, odată cu încheierea testelor complexe de siguranță
România și R. Moldova obțin o nouă recunoaștere culturală internațională, după ce cobza, împreună cu cunoștințele, tehnicile, deprinderile și muzica tradițională asociate acestui instrument emblematic, a fost inclusă în Lista