Un polițist din Drochia a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a luat mită de aproape 4000 de euro de la doi șoferi prinși beți la volan,
Un polițist din Drochia a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a luat mită de aproape 4000 de euro de la doi șoferi prinși beți la volan,
Șefa Adunării Naționale a Sloveniei, Urska Klakocar Zupancic, vine azi la Chișinău într-o vizită de două zile. Este prima vizită în R. Moldova a unui președinte de parlament al Sloveniei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos că dorește ca războiul din Ucraina să ia sfârșit în 2025, „într-un mod corect și fiabil
Actuala guvernare ar fi decis lichidarea Procuraturii Anticorupție din cauza actului managerial defectuos al Veronică Dragalin. Este afirmația liderului Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, care, totuși, nu exclude că la mijloc
Cel de-al doilea radar capabil să detecteze drone va ajunge în Republica Moldova în prima jumătate a anului viitor și va fi funcțional imediat după instalare. Noul sistem va permite localizarea,
Numărul muncitorilor de pe șantierele Liniei electrice Vulcănești – Chișinău va fi suplimentat începând cu săptămâna viitoare pentru a grăbi lucrările. Despre acest lucru au anunțat întreprinderile implicate în construcții. Până acum
Companiile de transport sau șoferii de camioane își vor putea programa online traversarea frontierei. Un sistem informatic, implementat de Serviciul Vamal, va fi testat, din 30 ianuarie, în Vama Costești.
Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a discutat despre perspectivele anului 2025 în agricultură și despre dezvoltarea de noi parteneriate cu conducerea Asociației „Forța Fermierilor”. Diplomatul a avut o
Primăria Chișinău cere autorităților centrale compensarea pierderilor pentru energia electrică în Capitală. Suma solicitată este de peste 177 de milioane de lei, bani care urmează să acopere deficitul înregistrat de
Comisia Electorală Centrală anunță alegeri locale noi pentru funcția de primar, în data de 18 mai, și în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, acolo unde vacanța mandatului a survenit în
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marți, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Uniunea Europeană este deschisă dialogului și negocierilor cu președintele american Donald
Chișinăul anunță o nouă etapă în negocierile cu Parisul pentru semnarea Acordului în domeniul securității sociale dintre R. Moldova și Franța. Cea de-a doua rundă de discuții a început azi
Unirea Moldovei cu Țara Românească de la 24 ianuarie 1859 va fi celebrată în tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat emis de Patriarhia de la București, în toate
În 2024, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a înregistrat aproximativ 2200 de petiții, cu 22 la sută mai multe decât în 2023. Fiecare a patra petiție a fost recepționată
Prim-ministrul Dorin Recean conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a 55-a ediție a Forumului Economic Mondial, desfășurată între 22 și 23 ianuarie 2025, sub tema „Colaborarea pentru era inteligentă”. Potrivit
Peste 26 de mii de persoane au achitat, de la începutul anului, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. Cifra este în creştere cu aproape șase mii
Ședința de luni a Consiliului Suprem de Securitate a fost „apă de ploaie”, în opinia liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi. Într-o postare pe Telegram, acesta afirmă că așa-numita reorganizare și
„O să-l iert atunci când își va cere iertare”. Trăim această satisfacție a triumfului dreptății noastre atunci când celălalt își cere iertare. E ca și cum ne-ar da dreptate. Iar
În regiunea transnistreană locuiesc peste 362 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, cu acte de identitate emise de autoritățile constituționale de la Chișinău. Numărul reprezintă aproximativ 80 la sută
E mare agitație în rândul grantofagilor de serviciu de la Chișinău, obișnuiți să sugă din țâța generoasă a bugetului american, după anunțul președintelui SUA, Donald Trump, de suspendare a asistenței
Numărul victimelor incendiului devastator care a cuprins un hotel din stațiunea de schi Kartalkaya, în provincia Bolu, Turcia, a ajuns la 66, potrivit anunțului făcut de ministrul de interne Ali
Gazele naturale din Rusia nu vor ajunge nici în februarie în regiunea transnistreană. Luni, 20 ianuarie, concernul rus Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate pe gazoductul transbalcanic în cadrul
Șefa GENDERDOC-M, organizația care promovează interesele comunității LGBT în Republica Moldova, Angelica Frolov, a reacționat dur la declarația președintelui american, Donald Trump, după ce acesta a spus, în discursul inaugural,
Miliardarul tech Elon Musk a fost criticat după ce a făcut gesturi cu mâna asemănătoare „salutului nazist” în timpul unui discurs de celebrare a inaugurării prezidențiale a lui Donald Trump.
Gazele pentru stânga Nistrului vor fi achiziționate de pe bursă sau de pe piața de energie, anunță secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, care a explicat că „Tiraspoltransgaz” va fi
Aterizări sigure chiar și în condiții de ceață densă. Aeroportul Internațional Chișinău anunță, într-un comunicat, că, din 23 ianuarie, este dotat cu așa-numitul sistem de aterizare instrumentală ILS CAT III,
Nerespectarea regulilor de exploatarea a surselor de încălzit a dus la intoxicația cu monoxid de carbon a trei copii, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Cazul a fost înregistrat
Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața, iar alți 32 au fost răniți într-un incendiu izbucnit marți dimineață la un hotel din stațiunea de schi Kartalkaya, în provincia Bolu, Turcia,
Liga Orașelor și Comunelor (LOC), membru al Blocului „Împreună”, va organiza, în acest sfârșit de săptămână, un program de instruire pentru activistele formațiunii, în cadrul căruia va fi constituită și
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), cu sprijinul ministrului apărării și al Comandantului Șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, l-a reținut pe șeful serviciului de psihiatrie al Forțelor Armate ale
Șefa statului, Maia Sandu, susține că R. Moldova va continua dialogul strategic cu Statele Unite și că „noi întotdeauna am lucrat și cu Partidul Democrat, și cu Partidul Republican. Președintele
Președintele SUA Donald Trump a afirmat că președintele Ucrainei este pregătit să încheie un acord și a subliniat că Rusia se confruntă cu probleme majore, care ar trebui să-l determine
Doi polițiști au ajuns la spital, după ce mașina de poliție de patrulare în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulație, produs în această noapte, la ora
Președintele Donald Trump a semnat luni un ordin executiv prin care suspendă temporar toate programele de asistență externă ale SUA pentru o perioadă de 90 de zile, în așteptarea unei
În 2024 a fost generate 691 de mii MW de energie electrică din surse regenerabile, ceea ce reprezintă 16,7% din consumul anual al Republicii Moldova, fără stânga Nistrului. Pentru exemplu, în perioada
Ministerul Justiției urmează să vină cu detalii, în decursul unei săptămâni, despre „noua arhitectură instituțională” a structurilor anticorupție, propusă la ședința de luni a Consiliului Suprem de Securitate. Anunțul a
În ultimii patru ani, industria R. Moldova înregistrează un declin continuu. În noiembrie 2024, producția a scăzut cu 3,6 la sută în comparație cu aceeași lună a anului 2023. O
Noul președinte al SUA, Donald Trump, în discursul său inaugural, a declarat că va pune capăt politicii guvernării Biden, care, potrivit spuselor sale, a introdus rasa și genul în „fiecare
Donald Trump a fost învestit oficial în funcția de al 47-lea președinte al Statelor Unite, marcând începutul unui nou capitol pentru SUA. În prima sa alocuțiune prezidențială, Trump a declarat
„Arhitectura instituțională” a structurilor responsabile de combaterea corupției urmează să fie consolidată. Este una dintre recomandările anunțate astăzi la ședința Consiliului Suprem de Securitate. Decizia vine după ce presa a
Într-unul dintre ultimele sale acte ca președinte, Joe Biden i-a grațiat pe mai mulți membri ai familiei sale. Anunțul a fost făcut chiar înainte ca președintele ales, Donald Trump, să
Contribuția părinților pentru alimentația copiilor în instituțiile preșcolare din municipiul Chișinău crește cu 60 de bani pentru o zi. Despre aceasta a anunțat luni șeful adjunct al Direcției generale educație,
Autoritățile separatiste de la Tiraspol au acceptat ca livrările de gaz spre regiune să fie operate de „Moldovagaz”, în baza prevederilor legale ale Republicii Moldova, însă a cerut ca achiziția
România este, în prezent, cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană şi îşi va dubla capacitatea de producţie în doi ani, prin proiectul Neptun Deep, iar astfel că
Ministerul Culturii a cheltuit, în 2024, peste 114 milioane de lei pentru organizarea a 80 de evenimente culturale în R. Moldova și în străinătate și pentru serviciile în cadrul acestor
Ministerul Finanțelor vine cu o replică pentru criticile de azi ale primarului Capitalei, Ion Ceban. Instituția susține că a informat, încă de săptămâna trecută, reprezentanții autorităților locale, inclusiv Primăria Chișinău,
Au început ceremoniile de învestire a lui Donald Trump în funcția de cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. La finalul ceremoniei Trump preia oficial puterea la Casa
Mateusz Morawiecki, fostul premier al Poloniei, a întâmpinat dificultăți la intrarea în Capital One Arena din Washington, cu ocazia mitingului pre-inaugural al președintelui Donald Trump. Fără invitație, Morawiecki a încercat
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei ședințe operative cu membrii Consiliului de Securitate, că Federația Rusă este deschisă pentru dialog cu noua administrație a Statelor Unite în
Intențiile și discuțiile pe ascuns privind lichidarea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale reprezintă o nouă reformă „din topor” în domeniul justiției a guvernării PAS.
De astăzi, 20 ianuarie, consumatorii casnici și întreprinderile, care dețin contoare inteligente, cu înregistrare pe intervale orare, vor achita tarife diferențiate pentru energia electrică, curentul urmând să fie mai ieftin
Președintele Joe Biden i-a grațiat pe doctorul Anthony Fauci, generalul în retragere Mark Milley și pe membrii comisiei Camerei Reprezentanților care au investigat atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie. În
China a executat doi bărbați vinovați de atacuri mortale comise într-o perioadă de doar o săptămână, în luna noiembrie a anului trecut. Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani,
Un depozit cu obiecte din plastic, amplasat pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești, mun. Chișinău, a luat foc în după-amiaza de azi. La fața locului au intervenit șapte echipaje de pompieri.
Președintele Maia Sandu a convocat astăzi Consiliul Suprem de Securitate (CSS). Potrivit Ziarul de Gardă, care face trimitere la surse, tema reuniunii ar fi lichidarea procuraturilor specializate: Procuratura Anticorupție (PA)
Între 20 și 24 ianuarie, orașul elvețian Davos găzduiește Forumul Economic Mondial 2025, cu tema „Colaborare pentru Era Inteligentă”. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate teme precum incertitudinea geo-economică, inteligența artificială,
Israelul a eliberat 90 de prizonieri palestinieni, majoritatea femei și minori, în schimbul eliberării de către Hamas a trei ostatici israelieni. Eliberarea prizonierilor palestinieni a avut loc la șapte ore
Profesorii din Capitală nu și-au primit încă salariile pentru luna decembrie, anunță Primăria Capitalei, care acuză Guvernul că nu transferat până astăzi banii către administrația publică locală. Primăria susține că
Alternosfera, cunoscuta trupă de rock alternativ, marchează o premieră istorică în cariera sa de peste un sfert de secol şi lansează primul featuring al formaţiei, „Frig de mor”, în colaborare
O tânără de 23 de ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, fiind bănuiți pentru distribuirea drogurilor pe teritoriul municipiului Chișinău. Tinerii curieri primeau coordonatele unde
Cotaţia Bitcoin a depăşit luni pragul de 109.000 de dolari, marcând un nou record istoric, cu câteva ore înainte de învestirea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump. Această creştere semnificativă
Un incendiu devastator a izbucnit luni dimineață, în jurul orei 4:30, la un azil de bătrâni din localitatea Veliki Borak, în Barajevo, Serbia, soldându-se cu moartea a opt persoane. Ministrul Muncii,
Autoritățile R. Moldova nu a împiedicat plecarea lui Vadim Krasnoselski la Moscova, prin Aeroportul din Chișinău, pentru a nu escalada situația. Declarația a fost făcută de Maia Sandu în contextul
Liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a declarat că Tiraspolul este gata să primească gaz prin intermediul companiei „Moldovagaz”. Acesta susține că „Tiraspoltransgaz” a trimis încă de sâmbătă o scrisoare către „Moldovagaz”,
Un bărbat de 69 de ani a ars de viu într-un incendiu produs într-o casă de locuit din localitatea Pohrebeni, raionul Orhei. Cazul s-a produs duminică, 19 ianuarie, anunță Inspectoratul
Donald Trump va depune astăzi jurământul pentru al doilea mandat în funcția de președinte al Statelor Unite, marcând una dintre cele mai remarcabile reveniri politice din istoria americană. Ceremonia, un
Peste șase mii de consumatori din opt localități din raionul Ialoveni au rămas duminică fără gaze naturale din cauza avarierii unui gazoduct din satul Fundul Galbenei. Lucrările de reparație vor
Administrația condusă de Joe Biden a avut un rol deosebit în ceea ce privește protejarea Republicii Moldova. Declarația aparține fostului secretar de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE de
Parcul Național Defileul Jiului, situat în sud-vestul Românie, pe teritoriile județelor Gorj și Hunedoara, arie naturală protejată, se remarcă prin diversitatea habitatelor sale, adăpostind o varietate impresionantă de specii, inclusiv carnivore mari și specii
Stocurile de cărbuni ale Centralei de la Cuciurgan se epuizează, iar criza de electricitate în stânga Nistrului devine tot mai gravă, avertizează vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care spune că,
Autoritățile de la Chișinău ar fi gata să acorde regiunii transnistrene asistență financiară din banii partenerilor externi, însă doar în cazul în care trupele ruse vor fi retrase din stânga
În data de 20 ianuarie, în calendarul ortodox neîndreptat, este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Mântuitorul
Sursele oficiale de la Procuratura Anticorupție nu se lasă și deschid și mai mult cărțile. Asta după ce sursele oficiale de la Ministerul Justiției le-au acuzat că au prezentat „eronat”
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că va emite un ordin executiv luni pentru a restabili funcționarea aplicației TikTok în SUA. Această decizie vine în contextul în
Donald Trump, președintele ales al SUA, a lansat propria criptomonedă, declanșând o adevărată frenezie în piață. Denumită „Meme Trump”, moneda este un tip de „meme coin”, care nu are utilitate
Modificările, promovate și adoptate de PAS, care au intrat în vigoare în toamna anului 2024, indică asupra unui proces legislativ „defectuos”, care favorizează interesele anumitor categorii de persoane și pune
Procuratura Anticorupție respinge acuzațiile Ministerului Justiției, potrivit cărora instituția ar fi interpretat „eronat” și „tendențios” modificările făcute recent de Parlament la Codul penal prin care au fost reduse pedepsele penale
86 de persoane au murit și mai multe au fost rănite, sâmbătă, în statul Niger, situat în nordul Nigeriei, când o cisternă cu benzină s-a răsturnat. În timp ce oamenii
Taximetrișii nu exclud că vor mări prețurile pentru călătorii, poate chiar de două ori, după ce prețul asigurării de răspundere civilă auto pentru acești mașinile de taxi s-a majorat. Subiectul
Armistițiul din Gaza a intrat în vigoare duminică, de la ora 11:15, după ce inițial a fost amânat de Israel. Hamas a publicat o listă cu numele a trei ostatice
Cunoscutul fotojurnalist și profesor Nicolae Pojoga a murit la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de Editura Cartier, într-o postare pe Facebook. Acesta s-a stins în noapte
Platforma de socializare TikTok a fost blocată pe teritoriul Statelor Unite, după ce o lege care interzice utilizarea acesteia a intrat în vigoare. Utilizatorii aplicației au întâmpinat un mesaj care
Donald Trump a ajuns la Washington înaintea ceremoniei de inaugurare, în timp ce pe rețelele de socializare circulă un videoclip care arată că lucrurile personale ale lui Joe Biden sunt
Secretariatul Parlamentului a recepționat, anul trecut, peste 4300 de petiții, în creștere cu 15 la sută față de anul 2023. În cele mai multe cazuri, moldovenii sesizează probleme din domeniul
Proteste violente au izbucnit la Seul după ce justiția sud-coreeană a aprobat prelungirea detenției președintelui Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție după tentativa eșuată de a impune legea marțială în
Jumătate din deținuții grav bolnavi din penitenciarele din Republica Moldova mor în închisori, deși legislația prevede eliberarea lor înainte de ispășirea pedepsei și continuarea unui tratament acasă sau într-un spital
Încetarea focului dintre Israel și Hamas a intrat în vigoare la ora 8:30 dimineața, însă tensiunile persistă, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a condiționat armistițiul. Netanyahu a dat instrucțiuni
Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi Botezul Mântuitorului Iisus Hristos sau Dumnezeiasca Arătare a Domnului. Acest praznic împărătesc, cunoscută în popor ca Boboteaza, încheie siclul sărbătorilor de iarnă în calendarul
Organizația Open Doors a realizat clasamentul anual World Watch List 2025 al celor mai periculoase țări pentru creștini. Un raport realizat pe perioada 1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024
Administrația președintelui ales al SUA, Donald Trump, intenționează să lanseze raiduri la scară largă împotriva migranților săptămâna viitoare, ca parte a unei campanii de deportare a imigranților ilegali. Despre acest lucru
Președintele chinez Xi Jinping a avut vineri o discuție telefonică cu președintele ales al SUA, Donald Trump, în care, potrivit lui Xi, cei doi și-au exprimat speranța într-un „start bun”
Începutul anului 1821 reprezintă o cotitură importantă pentru istoria celor două țări române – Valahia și Moldova. În 18 ianuarie 1821, la București, moare, cel mai probabil otrăvit, Alexandru Nicolae
Comisia Electorală Centrală (CEC) recomandă păstrarea votului prin corespondență și la alegerile parlamentare din 2025, eventual cu extinderea listei țărilor unde poate fi aplicat. Recomandările se conțin în raportul privind
CNN a ajuns vineri la o înțelegere cu Zachary Young, un veteran al Marinei americane care a ajutat la evacuarea persoanelor din Afganistan după retragerea trupelor americane din 2021. Anunțul
Statul a obținut, anul trecut, 75 de milioane de lei din impozitele achitate de persoanele fizice care dau legal în chirie apartamente și case. Încasările sunt cu 30 la sută
Ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, programată pentru luni, 20 ianuarie 2025, va avea loc în interiorul Capitoliului SUA, în Rotonda, din cauza unui val de frig
Moldovenii se îndatorează tot mai mult, iar, pe lângă creditele oficiale de la bănci sau companii de microfinanțare, ei continuă să se împrumute de la rude și chiar cămătari. În
Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât că TikTok va fi interzisă începând cu 19 ianuarie 2025, dacă ByteDance, compania-mamă chineză, nu vinde aplicația. Decizia a fost luată din cauza
Moldova se pregătește pentru o inflație de două cifre în acest an, pe fondul escaladării crizei energetice declanșate de suspendarea livrărilor de gaze naturale de către Gazprom regiunii separatiste transnistrene.
Astăzi se împlinesc 16 ani de la moartea tragică a poetului Grigore Vieru, iubitorul de limbă și de neam, poetul cu o sensibilitate mare care a unit generații și s-a