Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel direct către Uniunea Europeană și partenerii occidentali, îndemnându-i să depășească blocajele politice privind utilizarea activelor rusești înghețate. Într-un interviu acordat Bloomberg la
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel direct către Uniunea Europeană și partenerii occidentali, îndemnându-i să depășească blocajele politice privind utilizarea activelor rusești înghețate. Într-un interviu acordat Bloomberg la
Compania Vantage Drilling, listată la Oslo, a anulat un contract de foraj pentru anul viitor, iar două surse din industrie au declarat pentru Reuters că acesta era semnat cu gigantul
Președintele american Donald Trump a semnat legea privind finanțarea temporară a guvernului federal, punând capăt celui mai îndelungat shutdown din istoria Statelor Unite, o criză bugetară care a paralizat instituțiile
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a respins miercuri modificările legislative care ar fi permis guvernului să preia controlul asupra rafinăriei Lukoil Neftochim Burgas și să o vândă, măsură justificată de executiv
Tensiunile internaționale au ajuns la un nivel periculos, iar „războiul dintre Europa și Rusia devine tot mai probabil în următorii ani”, a declarat președintele Serbiei, Aleksandar Vucic. Liderul de la
Parlamentul Kazahstanului a aprobat miercuri un proiect de lege care introduce sancțiuni pentru „propaganda orientării sexuale netradiționale”, o măsură similară celei adoptate anterior de Rusia și alte state din regiune,
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au avut la Moscova o rundă extinsă de negocieri bilaterale cu participarea delegațiilor guvernamentale din ambele țări, potrivit agenției Kazinform, citând
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut demisia ministrului Justiției, Gherman Galușcenko, și a ministrului Energiei, Svetlana Grinciuk, după ce ambii au fost implicați într-un amplu scandal de corupție investigat de
Rusia a reușit să pătrundă mai adânc în orașul strategic Pokrovsk, din estul Ucrainei, profitând de ceața groasă care limitează capacitatea de observare a dronelor ucrainene, relatează BBC. Potrivit Corpului
Guvernul Ucrainei a decis astăzi suspendarea din funcție a ministrului Justiției, German Galușcenko, în contextul unui amplu scandal de corupție care zguduie sectorul energetic ucrainean. Anunțul a fost făcut de
După ce Statele Unite au refuzat să aprobe vânzarea activelor externe ale Lukoil către traderul de petrol Gunvor, compania se confruntă cu o criză fără precedent, fiind expusă riscului de
Toți cei 20 de militari turci aflați la bordul avionului de transport C-130 Hercules care s-a prăbușit marți în estul Georgiei, în apropierea graniței cu Azerbaidjanul, au murit, a confirmat
Un grav incident s-a produs marți în orașul Krasnogorsk, din regiunea Moscovei, unde, în timpul demolării unui complex sportiv, o secțiune uriașă a construcției s-a prăbușit peste o parcare și
Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Anticorupție (SAP) au anunțat marți identificarea liderului unei organizații criminale implicate într-o amplă schemă de spălare de bani și corupție în sectorul
Un avion militar de transport C-130 al Forțelor Aeriene Turce s-a prăbușit marți la granița dintre Georgia și Azerbaidjan, a anunțat Ministerul Apărării Naționale al Turciei. Potrivit comunicatului oficial, aeronava
Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite vor face „tot ce este posibil pentru ca Siria să reușească”, după o întâlnire istorică la Casa Albă cu președintele interimar
Comisia Europeană a început procesul de formare a unei noi structuri de informații, sub conducerea președintelui Ursula von der Leyen, cu scopul de a îmbunătăți utilizarea datelor colectate de serviciile
Hannibal Gaddafi, fiul cel mai mic al fostului lider libian Muammar Gaddafi, a fost eliberat din detenția din Liban după aproape un deceniu de închisoare fără proces, potrivit agenției naționale
Două persoane, printre care șoferul unui autobuz turistic, au murit, iar 36 de persoane au fost rănite, în urma unui accident grav produs în această dimineață pe drumul de coastă
O dronă s-a prăbușit în noaptea de 10 spre 11 noiembrie în zona localității Grindu, județul Tulcea, România, în urma noilor atacuri aeriene lansate de Federația Rusă asupra porturilor ucrainene
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, îl va primi luni, la Casa Albă, pe președintele Siriei, Ahmad al-Sharaa, marcând o vizită istorică, prima a unui lider sirian la Washington de la
Televiziunea publică britanică BBC a emis o scuză oficială după ce s-a descoperit că un episod al emisiunii Panorama a editat un discurs al președintelui american Donald Trump din 6
Compania rusă Lukoil a declarat forță majoră la gigantul zăcământ petrolier West Qurna-2 din sudul Irakului, după ce sancțiunile impuse de Statele Unite și Regatul Unit au perturbat operațiunile internaționale
Opt persoane au fost ucise și alte zeci rănite în această seară, după ce o mașină a explodat în apropierea unei stații de metrou din New Delhi, în centrul istoric
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat că țara sa intenționează să comande 25 de sisteme Patriot de la Statele Unite, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene,
Taifunul Fung-Wong a părăsit luni nord-vestul Filipinelor, lăsând în urmă un bilanț tragic. Cel puțin șase morți, inundații masive, alunecări de teren și peste 1,4 milioane de persoane evacuate. Furtuna
Curtea de Apel din Paris a aprobat luni eliberarea fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, aflat în detenție la închisoarea La Santé din 21 octombrie. Instanța a decis ca acesta să
Președintele Donald Trump a anunțat că toți cetățenii americani, cu excepția celor cu venituri mari, vor primi câte 2.000 de dolari ca „dividende” din sumele colectate prin majorarea taxelor vamale
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, ar putea fi eliberat în cursul acestei zile din închisoarea Sante din Paris, unde este deținut din 21 octombrie. Procurorul a solicitat eliberarea sa
Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) a efectuat percheziții la Kiev în clădiri și proprietăți asociate omului de afaceri Timur Mindici, fost partener de afaceri al președintelui Volodimir Zelenski și
Cel puțin 31 de persoane și-au pierdut viața în urma unei zile de revolte violente izbucnite duminică într-o închisoare din sud-vestul Ecuadorului, a anunțat agenția penitenciarelor SNAI. Potrivit autorităților, 27
Premierul ungar Viktor Orban a declarat duminică că a obținut un acord cu Statele Unite privind un „scut financiar”, menit să protejeze economia și finanțele publice ale Ungariei în fața
Directorul general al BBC, Tim Davie, și șefa departamentului BBC News, Deborah Turness, au demisionat duminică, după un val de critici legate de presupusa lipsă de imparțialitate a instituției, inclusiv
Senatorii americani au convenit asupra unui acord bipartizan care va permite reluarea activității guvernului federal, aflat în blocaj de 40 de zile, cel mai lung „shutdown” din istoria Statelor Unite,
Două trenuri s-au ciocnit duminică seara în Slovacia, pe coridorul feroviar dintre capitala Bratislava şi orașul Pezinok. Presa locală relatează că zeci de persoane au avut de suferit, iar cel
Peste 5 miliarde de dolari în exporturi de armament american destinate aliaților NATO și Ucrainei au fost întârziate din cauza blocajului guvernamental de la Washington, potrivit unei estimări interne a
Actrița americană Angelina Jolie a vorbit public pentru prima dată despre recenta sa vizită în Ucraina, într-o postare publicată pe Instagram. Jolie a relatat experiențele trăite în Nikolaev și Herson,
Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a povestit într-un interviu pentru The Sunday Times despre „momentul dureros” trăit în februarie 2022, când a fost nevoit să refuze cererea urgentă
Trei persoane au murit și cel puțin 15 au fost rănite pe insula spaniolă Tenerife, după ce valuri uriașe de până la patru metri înălțime au lovit mai multe zone
Filipinele au fost lovite duminică de super-taifunul „Fung-Wong”, al doilea fenomen meteorologic devastator care afectează arhipelagul într-o singură săptămână. Furtuna, cea mai puternică din acest an, a determinat evacuarea a
Kievul, Harkovul și Poltava au rămas fără energie electrică în urma unor atacuri masive lansate de armata rusă asupra infrastructurii energetice a Ucrainei în noaptea de 8 noiembrie. Loviturile au
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a revenit în atenția publică cu primele declarații după o absență de câteva zile, perioadă în care nu a mai apărut la evenimente oficiale
Guvernul Chinei a anunțat duminică suspendarea, pentru o perioadă de un an, a controalelor la export pentru cinci minerale esențiale utilizate în fabricarea semiconductorilor, a muniției perforante, a bateriilor și
O serie de explozii au zguduit în noaptea de 9 noiembrie orașul Voronej, din sud-vestul Rusiei, în urma unui posibil atac asupra unei termocentrale, relatează mai multe surse rusești și
Compania energetică de stat ucraineană „Centrenergo” a anunțat că două dintre principalele sale termocentrale, Tripolska și Zmievska, au fost distruse în urma unui atac masiv lansat de armata rusă în
Serviciul Grănicerilor de Stat al Ucrainei a anunțat că sistemele informaționale ale Serviciului Vamal de Stat au fost restabilite, iar activitatea punctelor de trecere a frontierei a revenit la normal.
Ministerul de Externe de la București a emis sâmbătă o atenționare de călătorie pentru Statele Unite ale Americii, vizând cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe
Cel puțin șase persoane au murit sâmbătă, 8 noiembrie, într-un incendiu care a cuprins un depozit de parfumuri din districtul Dilovasi, situat în provincia Kocaeli, una dintre cele mai importante
Serviciul de Grăniceri al Ucrainei a anunțat sâmbătă, 8 noiembrie, că toate operațiunile de trecere la frontieră au fost temporar suspendate, din cauza unei defecțiuni tehnice la baza de date
România și Bulgaria încearcă să evite închiderea principalelor lor rafinării petroliere deținute de companii rusești, înainte ca noile sancțiuni impuse de administrația Trump împotriva Lukoil și Rosneft să intre în
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri, în cadrul unei întâlniri cu premierul Ungariei, Viktor Orban, că relațiile dintre SUA și România rămân excelente, în pofida anunțatei „redimensionări” a
O tornadă puternică a lovit vineri seară sudul Braziliei, provocând moartea a cel puțin cinci persoane și rănirea altor zeci, potrivit autorităților locale. Furtuna, însoțită de rafale de vânt care
Rusia a lansat noaptea trecută un atac de proporții asupra mai multor regiuni ale Ucrainei, utilizând un mix de rachete hipersonice, de croazieră și balistice, precum și drone kamikaze, potrivit
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat vineri, după o întrevedere la Casa Albă cu președintele Donald Trump, că Ungaria a primit o derogare de la sancțiunile americane privind importurile de
Guvernul Ucrainei a transmis Ungariei un proiect de lege privind politica lingvistică în educație, care răspunde parțial cerințelor formulate de Budapesta cu privire la drepturile minorității maghiare, a declarat vicepremierul
După mai bine de un deceniu la conducerea Venezuelei, regimul lui Nicolas Maduro ar putea pregăti o ieșire negociată de la putere, potrivit unei investigații publicate de revista The Atlantic.
Curtea Supremă a Statelor Unite a aprobat, joi, solicitarea administrației Donald Trump de a impune ca toate pașapoartele emise de Departamentul de Stat să includă sexul biologic al titularului, așa
Premierul ungar Viktor Orban se va întâlni vineri cu președintele american Donald Trump la Casa Albă, într-o vizită care ar putea redefini raporturile energetice dintre Washington și Budapesta. Liderul maghiar
Polonia a lansat cel mai amplu program de pregătire militară din istoria sa, prin care intenționează să instruiască 400.000 de voluntari până în 2027, a anunțat ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
Şase migranţi au murit şi alte patru persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a căzut într-un lac în timp ce era urmărită de poliţie, în
Fostul mentor al lui Emmanuel Macron, Alain Minc, l-a numit pe liderul francez „cel mai slab președinte” al celei de-a Cincea Republici, acuzându-l de narcisism și decizii iresponsabile care ar
Consiliul de Securitate al ONU a votat în favoarea unei rezoluții americane care ridică sancțiunile impuse președintelui sirian Ahmad al-Sharaa, cu doar câteva zile înaintea vizitei sale la Casa Albă,
Compania elvețiană Gunvor Group a anunțat că își retrage oferta de cumpărare a activelor internaționale ale companiei petroliere ruse Lukoil, după ce Departamentul Trezoreriei SUA a respins tranzacția, relatează publicația
Președintele american Donald Trump s-a întâlnit joi, 6 noiembrie, la Casa Albă, cu liderii celor cinci state din Asia Centrală, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, pentru o serie de
România și Polonia au început implementarea sistemului american antidrone Merops, o tehnologie avansată de apărare bazată pe inteligență artificială, destinată să protejeze flancul estic al NATO de atacurile cu drone,
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, ar fi căzut în dizgrație după eșecul convorbirilor cu secretarul de stat american Marco Rubio, care au dus la anularea summitului planificat între președintele
Fundația Legacy of War a anunțat joi că actrița și activista umanitară Angelina Jolie a vizitat orașele Herson și Nikolaev, aflate pe linia frontului din sudul Ucrainei. Vizita, desfășurată pe
Parlamentul Bulgariei a aprobat miercuri formarea unei comisii speciale de anchetă pentru a investiga activitățile miliardarului George Soros, ale fiului său și ale fundațiilor acestora care activează în țară. Potrivit
Forțele ucrainene continuă luptele disperate pentru menținerea pozițiilor în orașul asediat Pokrovsk, din estul țării, însă analiștii avertizează că retragerea ar putea fi singura opțiune pentru a evita pierderi masive
Președintele Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr., a declarat joi stare de urgență națională după trecerea taifunului „Kalmaegi”, care a provocat moartea a cel puțin 114 persoane și dispariția altor 127, potrivit
Uniunea Europeană se pregătește să înăsprească din nou regulile privind eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși, în contextul războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei. Potrivit unor oficiali europeni citați de Politico,
Ucraina a reluat importurile de gaze dintr-o conductă care traversează peninsula Balcanică până în Grecia, pentru a menține sistemele de încălzire și de electricitate în funcțiune pe durata iernii, după
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu exclude o cooperare trilaterală cu Moscova și Beijingul în vederea dezarmării nucleare globale, la scurt timp după ce a anunțat reluarea
Uniunea Europeană pregătește un plan de creare a unui așa-numit „Schengen militar”, un sistem menit să permită deplasarea rapidă a trupelor, armelor și echipamentelor pe teritoriul continentului, în contextul intensificării
Ucraina a lansat noaptea trecută un atac cu drone asupra unor obiective energetice din orașul Volgoreceansk, regiunea Kostroma, a anunțat guvernatorul local Serghei Sitnikov. Potrivit acestuia, în jurul orei 5
Tragedie în Bosnia și Herțegovina. Un incendiu puternic a izbucnit marți seara într-un cămin pentru vârstnici din orașul Tuzla, soldându-se cu 12 morți și peste 30 de răniți, dintre care
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a cerut Ministerului de Externe, Ministerului Apărării, serviciilor secrete și altor instituții civile să elaboreze propuneri privind posibilitatea reluării testelor nucleare – primele după o
Scene şocante au avut loc miercuri în vestul Franţei. Cel puțin zece persoane au fost rănite, patru dintre ele grav, după ce un bărbat a lovit intenționat pietoni și un
Aeroportul internațional din Bruxelles a fost închis în seara zilei de 4 noiembrie, după ce au fost semnalate mai multe drone necunoscute în spațiul aerian din apropiere. Activitatea aeroportului a
Președintele Volodimir Zelenski a efectuat marți o vizită în sectorul Pokrovsk din regiunea Donețk, unde s-a întâlnit cu militarii care apără una dintre cele mai critice direcții ale frontului. Șeful
Incident grav în orașul Abakan, capitala Republicii Hakasia, Federația Rusă, unde 20 de copii și 12 adulți au suferit arsuri ale retinei în timpul vizionării unui film la cinematograf. Potrivit
Zohran Mamdani, un democrat-socialist în vârstă de 34 de ani, a câștigat alegerile pentru funcția de primar al orașului New York, devenind primul musulman și primul american de origine sud-asiatică
Cel puțin șapte persoane au murit și alte 11 au fost rănite după ce un avion cargo al companiei UPS s-a prăbușit marți seara în apropierea aeroportului internațional Louisville din
Guvernul Poloniei a anunțat că va începe construirea unui sistem național de apărare împotriva dronelor rusești, fără a mai aștepta o inițiativă comună a Uniunii Europene, relatează Bloomberg. Decizia vine
Celebrul desen animat rusesc „Mașa și Ursul”, urmărit de mii de copii din întreaga lume, ar putea fi interzis chiar în țara sa de origine, relatează publicația italiană La Stampa.
Fostul vicepreședinte american Dick Cheney, considerat una dintre cele mai influente și controversate figuri din politica Statelor Unite din ultimele decenii, a murit la vârsta de 84 de ani, potrivit
Un nou incident diplomatic a izbucnit între Italia și Rusia după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a ironizat prăbușirea turnului Torre dei Conti din
Mai multe rafinării, precum și complexe petroliere și chimice din Rusia au fost atacate în noaptea de luni spre marți de drone ucrainene, potrivit autorităților locale și presei ruse. Țintele
Premierul desemnat al Cehiei, Andrej Babis, a anunțat luni formarea unei coaliții de guvernare alături de partide eurosceptice și anti-NATO. Partidul Automobiliștilor este cunoscut pentru pozițiile sceptici față de schimbările
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că refugiații sirieni aflați în Germania trebuie să se întoarcă în țara lor acum că războiul s-a încheiat, avertizând că cei care refuză riscă
Acum 69 de ani, în 4 noiembrie 1956, la primele ore ale dimineții, aproximativ 200.000 de soldați și peste 2.500 de tancuri ale Armatei Roșii intrau în Ungaria. Operațiunea militară
Republica Moldova se numără printre țările candidate la Uniunea Europeană care au înregistrat cele mai mari progrese în procesul de aderare, potrivit unei versiuni preliminare al raportului anual privind extinderea
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că Belgradul este pregătit să vândă Uniunii Europene muniție „fără condiții privind utilizarea acesteia”, într-un interviu acordat publicației germane Cicero. Liderul sârb a precizat
Noul prim-ministru al Japoniei, Sanae Takaichi, a declarat luni că dorește să organizeze un summit cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, o întâlnire fără precedent în ultimele două
Guvernul britanic a livrat recent Ucrainei un nou lot de rachete de croazieră Storm Shadow, destinate loviturilor în adâncimea teritoriului rus, relatează Bloomberg, citând surse din cadrul administrației britanice. Livrarea
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că „zilele președintelui venezuelean Nicolas Maduro sunt, probabil, numărate”, însă a evitat să confirme dacă Washingtonul intenționează să lanseze acțiuni militare împotriva Venezuelei.
Centrul Belgradului a devenit duminică scena unor confruntări între susținătorii și opozanții președintelui sârb Aleksandar Vucic, în contextul comemorării tragediei feroviare din Novi Sad, produsă în urmă cu un an.
Incident grav în centrul Romei, în zona Forurilor Imperiale. O parte din turnul Torre dei Conti, un monument medieval aflat în renovare, s-a prăbușit luni dimineață, 3 noiembrie, în jurul
Pentru a treia noapte la rând, drone neidentificate au fost observate zburând deasupra bazei militare Kleine-Brogel din Belgia, una dintre cele mai sensibile instalații ale armatei, au relatat duminică seara
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu intenționează, cel puțin deocamdată, să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk, deși a lăsat deschisă posibilitatea unei schimbări de poziție în