O tânără din conducerea Organizației de Tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), angajată într-un cabinet ministerial la doar câteva săptămâni după absolvirea liceului, a ajuns în decurs de trei
O tânără din conducerea Organizației de Tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), angajată într-un cabinet ministerial la doar câteva săptămâni după absolvirea liceului, a ajuns în decurs de trei
Interdicția impusă de Franța asupra pliculețelor cu nicotină continuă să provoace reacții ferme la Stockholm. După ce ministrul suedez al Comerțului a catalogat măsura drept „absurdă”, ministrul Sănătății, Elisabeth Lann,
Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, susține că majorarea salariilor a fost din start o minciună gogonată a „acestei ipocrite fără margini”. Reacția deputatului vine după ce Maia
Un cuplu britanic aflat în luna de miere și pilotul elicopterului în care se aflau au murit după ce aparatul de zbor s-a prăbușit pe insula grecească Sifnos. Accidentul s-a
Prețul motorinei se apropie de pragul de 32 de lei pentru un litru, în timp ce benzina continuă, de asemenea, să se scumpească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE)
Sute de clone ale unor platforme interzise de jocuri de noroc racolează clienți din R. Moldova prin intermediul rețelelor sociale. Cele mai răspândite sunt 1Win și 1XBet – două platforme
Un oficial american care supervizează proiectul de extindere a Casei Albe cu o nouă sală de bal a purtat în această vară discuții cu reprezentanți ai Kremlinului, în cadrul unei
Majorările salariale promise profesorilor întârzie din cauza unor factori imprevizibili, precum conflictul din Iran și criza energetică, care au blocat colectarea veniturilor bugetare planificate, a declarat președintele Maia Sandu. Guvernul
Rusia a amenințat Marea Britanie cu „consecințe” după apariția informațiilor potrivit cărora Ucraina folosește, pentru prima dată, drone fabricate de companii britanice pentru atacuri în adâncul teritoriului rus, relatează Sky
Fostul campion mondial la box Vladimir Kliciko a avut prima reacție publică după moartea fostei sale logodnice, actrița americană Hayden Panettiere, mama fiicei sale. Într-un mesaj publicat pe Instagram, Kliciko
Ce înseamnă să fii moldovean astăzi? De ce râdem atât de ușor de lucrurile care nu merg, dar ne este mai greu să ne întrebăm ce putem schimba noi? Și
Sindicaliștii din Educație anunță că vor organiza, miercuri, 19 august, o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Acțiunea va avea loc între orele 09:00-11:30 și sunt
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vânt, valabilă pentru marți, 18 august. Potrivit datelor emise de Autoritatea de Meteorologie și Monitorizare a Mediului, pe data de 18 august
Președintele Maia Sandu consideră că persoanele cu venituri de aproximativ un milion de lei pe an pot fi încadrate, în mare parte, în „clasa medie” din Republica Moldova. Afirmația vine
Nică, pupăza din tei și alte personaje din „Amintiri din copilărie” au prins viață pe strada Ion Creangă din Chișinău. Pretura sectorului Buiucani anunță inaugurarea unei picturi murale cu o
Cel puțin zece oameni au murit în urma unui atac cu rachetă asupra localității Peceneghi din regiunea Harkov, potrivit informațiilor preliminare anunțate de șeful administrației militare regionale, Oleg Siniegubov. Alte
Președintele Maia Sandu susține că Centrul Național Anticorupție trebuie să stabilească dacă plățile suplimentare acordate angajaților MoldATSA, inclusiv verișoarei sale, Anastasia Taburceanu, au fost făcute cu respectarea legii. Declarația a
Un petrolier administrat de o companie din Grecia, care transporta țiței rusesc, a fost atacat cu o dronă în Marea Neagră, în apropierea portului Novorossiisk. Nava „Skiros” a fost lovită
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, se află internat într-un spital din Chișinău, după un incident produs în timp ce se afla cu familia în vacanță. Acesta a venit cu un
Moscova și regiunea din jurul capitalei ruse au fost vizate de unul dintre cele mai ample atacuri cu drone de la începutul războiului. Începând din seara zilei de 17 august
Poliția prezintă detalii despre aparatul de zbor fără pilot, care s-a prăbușit luni în satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Caracteristicile preliminare prezentate de oamenii legii indică-i ipoteza ca aparatul căzut
Președintele american Donald Trump a amenințat Omanul cu bombardamente în cazul în care acesta va împiedica negocierile dintre Statele Unite și Iran, susținând totodată că Washingtonul poartă discuții neoficiale direct
NATO își detaliază planurile pentru eventualitatea unui atac al Rusiei asupra unui stat membru, inclusiv pentru scenariul în care forțele ruse ar invada Estonia, Letonia sau Lituania. Potrivit publicației germane
Sistemele de supraveghere ale spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat, la ora 17:37, pătrunderea în spațiul aerian al Republicii Moldova a unui obiect aerian, pe direcția Cuciurgan–Tiraspol. „Imediat
O explozie s-a produs, cu puțin în urmă, în extravilanul localității Talmaza din raionul Ștefan Vodă. Oamenii legii au stabilit preliminar cǎ explozia s-a produs la aproximativ 3 km de
O rachetă de croazieră rusească de tip „Banderol” ar fi dispărut de pe radare deasupra teritoriului R. Moldova, la aproximativ 34 de kilometri de frontiera cu Ucraina, potrivit informațiilor publicate
Premierul britanic Andy Burnham a schimbat mesaje cu o persoană care se dădea drept Susie Wiles, șefa de cabinet a Casei Albe și una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale
R. Moldova dispune de stocuri suficiente de carburanți, iar cazurile în care unele benzinării au rămas fără motorină sunt temporare și nu indică existența unui deficit la nivel național, anunță
Iranul ar fi elaborat un plan secret pentru extinderea războiului împotriva Statelor Unite și Israelului și se pregătește pentru o nouă etapă a confruntării, relatează The Wall Street Journal (WSJ),
Asociația „Forța Fermierilor” amenință că ar putea organiza proteste masive dacă, până vineri, 21 august, Guvernul nu va înregistra progrese în soluționarea a trei probleme considerate prioritare de agricultori: controlul
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și-a revizuit în scădere prognoza privind evoluția economiei Republicii Moldova în 2026. Produsul Intern Brut ar urma să crească în acest an cu doar 1,8%,
Producătorii de petrol din Orientul Mijlociu continuă să transporte cantități mari de țiței prin Strâmtoarea Ormuz în regim discret, în pofida războiului cu Iranul și a atacurilor asupra navelor. Aceste
La o lună de la descoperirea fragmentelor a două cadavre în lacul Dănceni, identitatea persoanelor găsite moarte nu a fost încă stabilită. Oamenii legii așteaptă în continuare rezultatele expertizei medico-legale,
Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, a declarat că Israelul ar trebui să efectueze „30-40 de asasinate țintite” în fiecare noapte în Fâșia Gaza și a pledat pentru reconstruirea
Furtunile violente și descărcările electrice au provocat mai multe tragedii în zonele montane din Italia în weekend. Un turist american a murit după ce a fost lovit de fulger pe
Lovitură dură pentru liderul USR din România, Dominic Fritz. Acesta urmează să-și piardă mandatul de primar al Timișoarei, după ce Curtea Constituțională a decis că prevederea din noua Lege a
Piața produselor petroliere din R. Moldova continuă să fie afectată de volatilitatea de pe piețele internaționale și regionale, iar la unele stații de alimentare se înregistrează temporar lipsa motorinei sau
Statele Unite și Iranul ar fi ajuns la un acord privind prelungirea armistițiului, în contextul în care luni, 17 august, expiră termenul de 60 de zile prevăzut de memorandumul de
15 oameni cu vârste între 8 și 69 de ani au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulație, produs în
Curtea de Apel Sud a redus pedeapsa aplicată fostului președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, de la 12 ani la 8 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar
Partidele politice din Germania au ajuns la un consens neobișnuit asupra necesității modificării legii care prevede pedepse mai severe pentru insultarea politicienilor. Discuțiile au fost relansate după mai multe anchete
Președintele american Donald Trump a cerut Pentagonului să reducă semnificativ amploarea exercițiilor militare comune cu Coreea de Sud, invocând „relațiile foarte bune” pe care le are cu liderul nord-coreean Kim
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri maxime de comercializare cu amănuntul pentru carburanții de tip standard, valabile marți, 18 august. Astfel, un litru de benzină
Rusia a construit o rețea de baze secrete pentru lansarea dronelor cu rază lungă de acțiune, unele dintre acestea fiind amplasate suficient de aproape de frontierele NATO pentru ca noile
Aportul de apă în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a ajuns la un minim istoric, Potrivit Ministerului Mediului, debitul râului Nistru la intrarea în bazinul acvatic a coborât duminică
Adunarea Populară a Găgăuziei a declarat vacantă funcția de bașcan al autonomiei. Pentru inițiativă votat 11 deputați din cei 20 prezenți. „Crede cineva că Evghenia Guțul va reveni la exercitarea
Peste 12 000 de locuri de muncă vacante sunt propuse de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Circa 93% din posturi sunt în orașe și doar 7%
O femeie în vârstă de 70 de ani era cât pe ce să devină victimă a excrocilor, după ce a fost convinsă să transmită unui curier suma de 61 950
Mai multe țări europene continuă să lupte cu incendii de vegetație de amploare, care au provocat victime, evacuări și distrugeri. În Belgia, ploile au venit luni în ajutorul echipelor care
Premierul Vasile Tofan consideră că creșterea finanțărilor pentru sport ar însemna concomitent reducerea banilor alocați din buget pentru sănătate. Potrivit șefului executivului, Republica Moldova cheltuiește în prezent aproximativ 20 de
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunțat pregătirea celui mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului din Ucraina. Noile măsuri ar urma să fie aprobate
Importurile de ciment ucrainean au crescut pe piața Republicii Moldova, iar producătorii autohtoni reclamă livrări la prețuri care ar prezenta semne de dumping, le reduc vânzările și amenință investițiile în
Consilierul prezidențial Eugen Tomac dă asigurări că președintele României, Nicușor Dan, va face o nouă desemnare pentru șefia guvernului de la București, care va trece de votul Parlamentului. Acest lucru
Anul de studii 2026-2027 va începe, în toate instituțiile de învățământ general publice și private din Republica Moldova, cu prima lecție tematică „Independența care ne unește”, anunță Ministerul Educației, într-un
Rusia a lansat în noaptea de 17 august un nou atac asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa, în urma căruia o navă civilă sub pavilionul Republicii Togo a fost avariată,
Astăzi se împlinesc 154 de ani de la nașterea lui Traian Vuia, mare inventator român și unul dintre pionierii aviației mondiale. Numele său a intrat în istorie în 1906, când,
Actrița Hayden Panettiere, fostă parteneră a boxerului ucrainean Vladimir Kliciko, a murit la vârsta de 36 de ani, a anunțat reprezentantul ei pentru mai multe agenții de știri din SUA,
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a anunțat, într-un interviu difuzat duminică de revista Vogue, că acest an va fi „probabil” ultimul din cariera sa de fotbalist profesionist, informează AFP. „Acesta este
Energocom anunță că în perioada 17–21 august, gazele naturale vor fi sistate, timp cinci zile, pentru 4.183 de consumatori casnici și 105 consumatori noncasnici din municipiul Chișinău. Întreruperea va avea
Admiterea la universitățile din Republica Moldova continuă în turul doi. Cei care nu au participat la sesiunea de bază sau nu au fost înmatriculați la programul de studii dorit își
Pompierii belgieni luptă cu un incendiu de vegetație de proporții care devastează cea mai mare rezervație naturală din țară, High Fens. Flăcările au cuprins aproximativ o treime din rezervație, iar
Polonia a organizat sâmbătă cea mai amplă paradă militară din istoria țării în ceea ce privește cantitatea de tehnică prezentată. Aproximativ 2.000 de militari au defilat prin centrul Varșoviei, în
Peste 103 mii de traversări persoane au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în punctele de trecere a frontierei. Totodată, fluxul mijloacelor de transport a ajuns la 19 194
În ultimele săptămâni, declarațiile oficialilor ruși la adresa Republicii Moldova s-au înmulțit într-un ritm care cu greu mai poate fi considerat întâmplător. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, Ambasada Federației
Cel puțin 51 de persoane au murit, peste 100 au fost rănite, iar aproximativ 5.000 de oameni au fost evacuați în urma cutremurului cu magnitudinea 7,7 care a lovit estul
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe autostrada M3 din Ungaria, în apropiere de oraşul Mezokeresztes din estul Ungariei. Un autocar cu numere de
Un important centru logistic al Wildberries din apropierea Moscovei a fost cuprins de incendiu în noaptea de 16 august, în timpul unui atac masiv cu drone asupra regiunii Moscova. O
Rusia a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind rachete balistice, hipersonice și de croazieră, precum și peste o sută de drone. Principalele
Șapte vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat în sudul Republicii Moldova, în seara zilei de sâmbătă, 15 august. Garnitura se deplasa spre portul Giurgiulești, potrivit
O dronă de tip Shahed 138 (Geran-2) a traversat, în dimineața zilei de astăzi spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor a fost detectat de sistemele de supraveghere ale
Franța, Germania și Marea Britanie lucrează la un format care să asigure Europei un rol direct în eventualele negocieri pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina, pe fondul temerilor că
Iranul a reacționat sâmbătă la declarația președintelui american Donald Trump, care a afirmat că intenționează să proclame Strâmtoarea Ormuz drept teritoriu al Statelor Unite după încheierea războiului cu Teheranul. Un
Autoritățile ungare vor scufunda controlat sâmbătă două barje în Dunăre, în apropierea centralei nucleare Paks, pentru a ridica nivelul apei și a evita oprirea uneia dintre ultimele două turbine care
Statele Unite vor să evalueze cât de mult se aliniază fiecare stat membru NATO politicilor președintelui Donald Trump înainte de a decide reducerea trupelor și a mijloacelor militare americane destinate
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că își întrerupe vacanța petrecută alături de familie și revine de urgență în țară, după ce a suferit un incident în urma căruia
Aproape 2.000 de elevi din cinci instituții de învățământ din stânga Nistrului vor beneficia de condiții mai bune pentru alimentația în școli. Cantinele instituțiilor vor fi dotate cu echipamente, utilaje
Poliția italiană a recuperat trei tablouri semnate de Auguste Renoir, Paul Cézanne și Henri Matisse, evaluate la aproximativ nouă milioane de euro, care au fost furate în luna martie din
Necesarul de energie electrică al R. Moldova pentru sâmbătă, 15 august, este acoperit integral din punct de vedere comercial. Energocom anunță că a rezervat volumele necesare pentru asigurarea consumului din
Un blackout de amploare a afectat pe 14 august patru țări din Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Întreruperile de energie electrică au afectat mai multe orașe și
Șapte proiecte pentru dezvoltarea unor centrale eoliene terestre, cu o capacitate totală sprijinită de 170 MW, au fost desemnate câștigătoare în cadrul licitației pentru producerea energiei din surse regenerabile în
Guvernul britanic a reacționat dur la declarațiile premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a numit Regatul Unit „Republica Islamică Britanică” și a glumit că țara ar putea fi „prima republică islamică
Un bebeluș de trei luni a fost ucis, iar alte 11 persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Marganeț, din regiunea Dnepropetrovsk, în noaptea
Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să proclame Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime strategice din lume, drept „teritoriu al Statelor Unite” după încheierea războiului
Președintele Nicușor Dan spune că România are nevoie de „viziune și consecvență” pentru a transforma regiunea Mării Negre într-unul dintre „principalele motoare ale dezvoltării” țării. „În ziua Adormirii Maicii Domnului,
Ucraina a atacat în noaptea de 14 spre 15 august baza aeriană militară Savasleika din regiunea rusă Nijni Novgorod, unde sunt staționate avioane MiG-31 capabile să lanseze rachete balistice hipersonice
Trafic intens se înregistrează la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de ieșire din R. Moldova. Poliția de Frontieră anunță un flux majorat de călători și mijloace de
Trafic intens se înregistrează în această dimineață la punctul de trecere a frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Poliția de Frontieră anunță un flux majorat de călători
Fetița de 7 ani din Republica Moldova, care și-a pierdut părinții și sora de numai șase luni într-un grav accident rutier produs în luna iulie în peninsula Halkidiki, a fost
David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de Natație de la Paris, reușind astfel pentru a treia ediție consecutivă dubla
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, a lovit sâmbătă dimineață zona insulei Flores din Indonezia, provocând moartea a cel puțin cinci persoane și pagube importante. Autoritățile au emis inițial o
Trei persoane, între care un copil, au murit vineri într-un accident rutier produs pe DN 13 Brașov-Sighișoara, între localitățile Saschiz și Mihai Viteazu, din județul Mureș, transmite Știri pe Surse.
Consiliul Constituțional al Franței a declarat neconstituțională una dintre principalele prevederi ale legii promovate de președintele Emmanuel Macron pentru protejarea minorilor în mediul online. Este vorba despre interdicția accesului la
Localitățile care participă la procesul de amalgamare voluntară vor putea beneficia de câte 3.000 de lei pentru fiecare locuitor, pentru investiții în infrastructură. Subiectul a fost discutat astăzi la Guvern,
Fostul deputat PAS Alexandru Trubca neagă informația că ar fi vizat într-un dosar penal privind presupusa mită de 200.000 de euro luată de la un agent economic pentru promovarea unei
Moldova a extrădat în Ucraina un ucrainean de 30 de ani din regiunea Vinița, suspectat că ar fi organizat traversarea ilegală a frontierei de stat a bărbaților eligibili pentru mobilizare.
Lipsa precipitațiilor și circulația slabă a maselor de aer au favorizat, în ultimele 24 de ore, acumularea poluanților în aerul din Chișinău și Bălți, anunță Autoritatea de Meteorologie și Monitoring
Scandalul FlyOne-Polaris scoate la iveală mai multe contradicții în acțiunile și declarațiile autorităților. Potrivit unei analize publicată de Corneliu Gandrabur pe blogul său, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru
Republica Moldova și-a majorat cu 93,90 MW capacitățile de producere a energiei electrice din surse regenerabile în primul semestru al anului 2026, ajungând la o capacitate totală instalată de 1
Rusia a respins vineri ideea unei încetări a focului cu Ucraina în Marea Neagră, susținând că nu vede niciun motiv pentru adoptarea unor „jumătăți de măsuri”, care doar ar oferi
Fostul deputat PAS Alexandr Trubca figurează într-un dosar penal pornit, pentru corupere pasivă și evaziune fiscală, în care este vizată și compania „Sofilarex Plus” SRL, deținută de omul de afaceri