Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a anunțat că demisionează după un mandat de aproape patru ani. Alesul susține că cererea a fost expediată legislativului local și că pleacă
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a anunțat că demisionează după un mandat de aproape patru ani. Alesul susține că cererea a fost expediată legislativului local și că pleacă
Rusia a reușit să pătrundă mai adânc în orașul strategic Pokrovsk, din estul Ucrainei, profitând de ceața groasă care limitează capacitatea de observare a dronelor ucrainene, relatează BBC. Potrivit Corpului
O bătrână, în vârstă de 80 de ani, a fost strivită de un camion într-o intersecție din orașul Drochia. Femeia traversa strada neregulamentar în momentul în care se apropiase de
Întâlnirea de săptămâna trecută reprezintă doar cel mai recent episod al unei divergențe persistente în cadrul administrației Trump privind modul în care ar trebui încheiat războiul din Ucraina. Potrivit a
Statele Unite sprijină de câteva luni operațiunile Ucrainei de atac asupra infrastructurii energetice ruse, într-o campanie coordonată menită să reducă capacitatea economică a Kremlinului și să forțeze Moscova să accepte
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis joi suspendarea programului de viză prin loterie („Diversity Visa Lottery”), după atacul armat de la Universitatea Brown și uciderea unui profesor al Institutului
Armata Națională va desfășura, în perioada 20-31 octombrie, exerciţiul „Joint Combined Exchange Training-2025” (JCET), desfășurat la Centrele de Instruire ale Armatei Naţionale. La JCET va participa și militari români, cu care există o tradițională cooperare în contextul acestui exercițiu,
Cozi mari se înregistrează în această dimineață la Vama Sculeni. Poliția de Frontieră anunță că trafic intens este înregistrat pe coridoarele de ieșire din Republica Moldova, unde timpul de așteptare
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că propunerea președintelui Vladimir Putin de a prelungi cu un an tratatul New START „sună destul de bine” și a
Republica Moldova va avea un nou operator de piață bursieră. Guvernul a aprobat fondarea Bursei Internaționale a Moldovei, o societate pe acțiuni cu capital public-privat, în care statul va participa
Electoratul din R. Moldova îmbătrânește, iar la fiecare doi ani vârsta medie a alegătorilor crește cu un an. De asemenea, la următorul scrutin „tabloul electoral” va fi distorsionat de migrația
Șeful Direcției generale asistență medicală și socială a Primăriei Chișinău pleacă din funcție. Deși în spațiul public s-a vehiculat informația că ar fi fost demis, funcționarul a precizat că decizia
Președintele SUA, Donald Trump, este pregătit să pună capăt operațiunilor militare împotriva Iranului chiar și în condițiile în care Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă pentru navigație și controlată de Teheran, relatează
Rolul culturii române în înfăptuirea idealului de unitate națională, importanța zilei de 1 decembrie pentru românii de pretutindeni, proiectele Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău desfășurate în Republia Moldova,
Partidul „Inima Moldovei”, a cărui activitate a fost limitată de instanță, a fost scos din cursa electorală. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală cu șase voturi pentru și
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a sfințit duminică clopotele bisericii românești „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Reni, localitate situată în sudul regiunii Odesa, la câțiva kilometri de granița
Două trenuri s-au ciocnit duminică seara în Slovacia, pe coridorul feroviar dintre capitala Bratislava şi orașul Pezinok. Presa locală relatează că zeci de persoane au avut de suferit, iar cel
Ministrul în exercițiu al Justiției, Viorica Mihailov-Moraru, este mai rezervată în ceea ce privește intenția președintelui Maia Sandu de a-i supune vetting-ului și pe avocați, după modelul procurorilor și judecătorilor.
Comitetul Nobel din Norvegia a anunțat vineri după-amiaza că Maria Corina Machado este câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace 2025. Distincția i-a fost acordată în semn de recunoaștere pentru lupta neîntreruptă
Actualul ministru al sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că nu știe deocamdată dacă va face parte din noul Guvern. Potrivit ei, această decizie aparține factorilor politici și urmează să fie
Mai multe drone au atacat, noaptea trecută, infrastructura energetică și portuară din orașul Ismail. În contextul acestor lovituri, alerte au fost emise și în județul Tulcea din România, Ministerul Apărării
După virajul brusc al președintelui american Donald Trump, care în această săptămână a impus sancțiuni împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil și a „amânat” summitul cu Vladimir Putin programat
Forțele Armate ale Ucrainei au confirmat, marți, 21 octombrie, un atac cu rachete asupra uzinei chimice din orașul Breansk, în Federația Rusă. Potrivit Statului Major ucrainean, lovitura a fost efectuată
Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX și creatorul unui limbaj artistic care a redefinit arta
Președintele american, Donald Trump, a declarat că intenționează să se întâlnească cu președintele rus, Vladimir Putin, în Ungaria, într-o discuție care va fi probabil bilaterală, adică fără participarea directă a
Administrația americană a anunțat miercuri impunerea de sancțiuni împotriva celor mai mari companii petroliere din Rusia, Rosneft și Lukoil, în încercarea de a exercita presiune asupra Moscovei pentru a accepta
Scene de război s-au derulat marți în nordul metropolei braziliene, după un raid masiv al poliției împotriva cartelului „Comando Vermelho”, una dintre cele mai vechi și violente organizații criminale din
Guvernul Franței, condus de Francois Bayrou, a fost demis cu o largă majoritate de către Parlament, în urma unui vot de încredere cerut pentru reducerea deficitului. Președintele Macron trebuie să
La aproximativ 12 ani distanță de la momentul cumplitului accident din stațiunea Méribel, în Alpii francezi, s-a produs o evoluție încurajatoare în cazul lui Michael Schumacher. Legenda Ferrari și marele
Principalul drum de legătură dintre R. Moldova și orașul Odesa, blocat în urma unui atac asupra podului peste Nistru din preajma localității Maiaki, la câțiva kilometri de vama Palanca. Poliția
O nouă arestare în cazul omorului din Veneția al tânărului moldovean de 25 de ani Sergiu Țărnă. Polițiștii și carabinierii italieni anunță că în 14 ianuarie l-au reținut pe Andrea
Deputații MAN vor înregistrat în Parlament un proiect de lege cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor cu plată și parcajelor auto. Anunțul a fost făcut de către primarul Chișinăului,
Locatarii la bloc trebuie să asigure cel puțin 18 grade Celsius în propriile apartamente pe parcursul sezonului de încălzire, pentru a menține balanța energetică a clădirii și a nu „umfla”
Președintele american Donald Trump a declarat, după întâlnirea cu liderul chinez Xi Jinping în Coreea de Sud, că cele două țări au ajuns la un acord comercial parțial, menit să
Liderul AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, critică dur prevederile legislative care obligă cetățenii reveniți din diasporă să demonstreze „proveniența banilor” până la ultimul euro. El califică această practică drept
O avocată riscă să ajungă la pușcărie, după ce a fost prinsă în timp ce transmitea droguri clientului său deținut în penitenciarul din Bălți. Femeia, în vârstă de 54 de
Termenul limită pentru finalizarea vetting-ului procurorilor și judecătorilor a fost prelungit până la sfârșitul anului 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Decizia a fost luată fundalul
Premierul desemnat Alexandru Munteanu a organizat noi consultări în procesul de elaborare a programului de guvernare. Astăzi, candidatul a avut o întâlnire cu un grup de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale
Un fost judecător este bănuit de comiterea faptelor de corupție și infracțiuni conexe corupției. Marți, 21 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat curs demersului procurorului general interimar, Alexandru
Rețeaua americană ABC, parte a grupului Walt Disney Co., a decis să suspende difuzarea emisiunii „Jimmy Kimmel Live!” pentru o perioadă nedeterminată, ca urmare a reacțiilor negative provocate de comentariile
Autoritățile militare din Norvegia au trimis mii de notificări către cetățeni, avertizând că armata ar putea rechiziționa locuințe, vehicule și alte bunuri în eventualitatea izbucnirii unui război cu Rusia. Potrivit
Inspectoratul Național de Investigații i-a adresat primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, un demers prin care îi solicită să nu autorizeze protestul planificat de Ilan Șor în această sâmbătă. „Șor organizează și finanțează
Ucraina a condamnat joi declarațiile premierului ungar Viktor Orban, care a acuzat Kievul de „haos al corupției” și legături cu o așa-numită „mafie militară”. Reacția dură a venit prin purtătorul
Fostul ministru de Interne, Andrei Năstase, susține că a primit o scrisoare de la un grup de ofițeri ai Poliției de Frontieră, în care sunt descrise schemele de contrabandă din
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, aflat în vizită în Israel, a promis că Washingtonul va oferi „sprijin neclintit” acestuia în atingerea obiectivelor în Fâşia Gaza, cerând în acelaşi
Președintele SUA, Donald Trump, i-a oferit președintelui venezuelean Nicolás Maduro o perioadă de o săptămână pentru a părăsi în siguranță Venezuela, înainte ca Washingtonul să închidă complet spațiul aerian al
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat din nou, sâmbătă, partenerilor occidentali mai multe sisteme de apărare aeriană, în urma atacurilor ruseşti care au provocat şapte morţi la Kiev. „Ucraina are
Moldovenii din diasporă continuă să înregistreze o rată de participare mai scăzută decât la cel de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor din noiembrie 2024. Până la ora 19.00, la
Fostul comandant al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, în prezent ambasador la Londra, susține, într-un editorial publicat în The Telegraph, că Ucraina are nevoie de garanții de securitate reale pentru a
Statul Major rus i-a raportat președintelui Vladimir Putin că forțele ruse au „finalizat încercuirea” unor unități ale armatei ucrainene în zona Pokrovsk–Mirnograd, afirmând că „31 de batalioane” sunt încercuite, relatează
În Republica Moldova, situația școlară diferă foarte mult de la o localitate la alta. În timp ce în capitală există școli care cu greu fac față numărului uriaș de elevi,
Fostul deputat Constantin Țuțu, anunțat în căutare, nu a fost prins în Ucraina, dar s-a predat benevol la granița cu R.Moldova, declară șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca. „Dumnealui a
Vizita în România a Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, din această săptămână, cu prilejul sfințirii picturii Catedralei Naționale, reprezintă nu doar un moment de binecuvântare și comuniune panortodoxă, ci
Statele Unite ale Americii „își doresc foarte mult normalizarea relațiilor cu Belarus” și sunt pregătite să facă pași concreți în această direcție, a declarat reprezentantul președintelui american, John Cole, aflat
Trenul internațional „Prietenia”, care leagă Kievul de București, tranzitând teritoriul R. Moldova, a deraiat vineri dimineață în Gara de Nord București, în timpul unei manevre tehnice de împingere a garniturii
O femeie a fost la un pas să fie spulberată pe trecerea de pietoni de o mașină care circula cu viteză. Cazul s-a produs în 4 noiembrie, pe strada Ion
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că cel puțin opt drone rusești au fost direcționate spre Polonia, subliniind că acest episod creează „un precedent extrem de periculos pentru întreaga Europă”.
Republica Moldova continuă să înregistreze o rată scăzută de ocupare a forței de muncă. În trimestrul al doilea din acest an, populația ocupată, adică moldovenii care lucrează efectiv și contribuie
Un grav accident rutier s-a produs aseară în apropierea satului Iabloana, raionul Glodeni. Un șofer în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se
Palatul Republicii de la Chișinău va găzdui, în 16 noiembrie, începând cu ora 17:00, un eveniment muzical de excepție – „Din Gramofon – Muzica Chișinăului interbelic”, un concert care readuce la viață
Președintele PAS, Igor Grosu, a mers și el la votare. Politicianul, însoțit de soția sa, a votat în Capitală. Șeful legislativului a declarat că are azi un sentiment de responsabilitate
Bugetul de stat pentru anul 2026 a fost votat în prima lectură de Parlament, după aproape cinci ore de dezbateri intense în plen. Documentul a fost susțin de 54 de
Mai multe incidente sunt înregistrate în această după-amiază în Zona de Securitate. O secție din orașul Rezina, deschisă pentru alegătorii din stânga Nistrului în sediul Liceului „Alexandru cel Bun”, și-a
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță o captură de aproape un milion de țigări ascunse în tavanul remorcii unui autocamion la vama Leușeni-Albița. De asemenea, a fost ridicat și
Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc azi pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, nobilul și ostașul care a luptat și a murit întru Hristos. Martirul a trăit în perioada
Senatorul republican american Rick Scott a declarat că președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, ar trebui să părăsească țara „cât mai curând posibil”, avertizând că timpul său la putere se apropie de
Orașul Odesa a inaugurat oficial Administrația Militară a Orașului (MVA), structură care va funcționa în paralel cu Consiliul Local, potrivit site-ului Administrației Militare a Regiunii Dnepropetrovsk. Noul organism va prelua
Academia Română și Academia de Științe a Moldovei își reafirmă rolul fundamental în consolidarea unității spirituale, culturale și științifice a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, pregătind temelia pentru
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas pregătea un atac iminent împotriva civiililor din Gaza, susține departamentul de Stat al SUA, care dispune„informații credibile”, potrivit News.ro, care citează AFP. Conform instituției americane, atacul
Republica Moldova a inițiat negocierile cu Guvernul României cu privire la crearea controlului coordonat de trecere a frontierei de stat la vama Sculeni-Sculeni. Controlul comun se va efectua atât pe
Doar 16% dintre germani doresc ca Friedrich Merz, care tocmai a împlinit 70 de ani, să fie candidat la următoarele alegeri federale, potrivit unui sondaj recent realizat de RTL/n-tv, citat
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a anunțat că, potrivit informațiilor transmise de autoritățile ucrainene, traversarea podului Maiaki–Udobnoe, pe traseul Odesa–Reni, a fost suspendată la ora 04:10, ca urmare a
Un grav accident rutier s-a produs miercuri după-amiază în Sankt Petersburg, pe principalul bulevard al orașului, Nevski Prospekt, unde opt autoturisme s-au ciocnit în lanț. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie
Poliția a venit cu precizări oficiale privind incidentul armat produs în seara zilei de 8 noiembrie în orașul Leova, după ce candidatul la funcția de primar, Alexandru Bujorean, a afirmat
În primele nouă luni ale anului, cheltuielile bugetului de stat au ajuns la 64 de miliarde de lei, în timp ce veniturile au totalizat 57 de miliarde de lei. Astfel,
Reorganizarea poliției pe regiuni, majorarea numărului echipelor de patrulare și reducerea în jumătate a timpului de intervenție a serviciilor de urgență. Sunt câteva dintre obiectivele propuse de autoritățile centrale în
Comisarul european pentru Extindere și Vecinătate, Marta Kos, se va afla marți, 11 noiembrie, într-o vizită oficială la Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina
România se apropie de un prag simbolic în infrastructura rutieră – peste 500 de kilometri de autostradă și drum expres neîntrerupți, care vor lega direct Oltenia de Moldova. Acest lucru
Comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, Aleksandr Sîrski, a transmis într-un mesaj publicat în această dimineață că, în fața presiunii continue a armatei ruse, Kievul este obligat să accelereze mobilizarea și
Uniunea Europeană pregătește o extindere majoră a competențelor Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), care ar urma să supravegheze direct bursele de valori, companiile crypto și casele de
Impulsul diplomatic obținut în urma summitului de la Anchorage (Alaska) privind reglementarea conflictului din Ucraina „s-a epuizat în mare măsură”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat
Statele Unite și Ucraina vor continua discuțiile de pace în Florida, a anunțat Casa Albă, după consultările de marți dintre emisarul special american Steve Witkoff și președintele rus Vladimir Putin,
La trei săptămâni după ce Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni împotriva companiilor ruse Rosneft și Lukoil, prețul benzinei a crescut cu circa
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că Rusia va continua să reprezinte o amenințare majoră pentru securitatea europeană chiar și după încheierea războiului din Ucraina. Vorbind la
Relația cu Bucureștiul este tratată la Chișinău cu prudență excesivă, deși este vorba despre singurul aliat sincer și stabil pentru Republica Moldova. Opinia aparține fostului președinte al Curții Constituționale, Alexandru
Partidul „Inima Moldovei”, parte din Blocul Patriotic, riscă să fie sancționat de Ministerul Justiției cu limitarea activității pentru o perioadă. Solicitarea în acest sens a fost făcută de Comisia Electorală
O amplă operațiune a poliției este în desfășurare în Munchen, Germania, după ce un incident fatal a avut loc în capitala bavareză. Primarul orașului a confirmat că există o „amenințare
Noul ministru al Sănătății, Emil Ceban, a depus o plângere oficială la Centrul Național Anticorupție, în cazul scandalului declanșat în România cu privire la presupusele diplome false, acordate de USFM
Partidul Acțiune și Solidaritate știa încă înainte de campania electorală pentru parlamentare despre informațiile din raportul SIS legate de transferurile suspecte din partea grupării Șor către compania administrată de Maria
Forțele ruse au lansat un atac masiv asupra Kievului noaptea trecută cu drone kamikaze și rachete balistice, a anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei. Potrivit primarului capitalei, Vitali Kliciko, principalele lovituri
Prețul ouălor a crescut semnificativ în ultima săptămână. Prețul pentru 10 ouă proaspete pornește de la 32 de lei și depășește 50 de lei în unele magazine. Producătorii atribuie această
Peste 391 de mii de cereri au fost depuse de cetățenii moldoveni pentru obținerea compensațiilor la căldură în prima săptămână a campaniei de înregistrare. Numărul reprezintă mai mult de jumătate
Philip Morris International (PMI) marchează un nou succes în eforturile sale de sustenabilitate: un milion de dispozitive încălzire a tutunului au primit deja o a doua viață prin programele de
Creștinii ortodocși care respectă calendarul îndreptat prăznuiesc astăzi, 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, o zi cu adânci semnificații spirituale, închinată Fecioarei Maria. Întrucât în acest an sărbătoarea pică în zi
Republica Moldova se confruntă cu un declin îngrijorător al sectorului agricol și agroalimentar, iar balanța comercială cu producție agricolă devine negativă a doua oară în istoria țării, constată economistul Veaceslav
Președintele Maia Sandu a semnat decretul de convocare a noului Parlament ales. Astfel, prima ședință a noului legislativ va avea loc miercurea viitoare, în 22 octombrie. Noii deputați se vor
O tânără a murit, iar alta a ajuns cu răni la spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident rutier, produs noaptea trecută în
În dimineața de sâmbătă, forțele ruse au lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Kievului. În oraș s-a auzit o serie de explozii puternice, în urma cărora au izbucnit
Magistrații Curții Constituționale au confirmat rezultatele scrutinului parlamentar din 28 septembrie și au validat mandatele celor 101 deputați și listele de supleanți ai formațiunilor. Ședința în care a fost examinat
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) retrage din magazine un lot de crupe de hrișcă, după ce specialiștii agenției au constatat că produsul conținea mai multe pesticide decât prevedea norma