Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a donat câte 10 mii de euro pentru cei trei copii ai agentului de securitate Igor Ciofu, ucis în urma atacului de la Aeroportul
Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a donat câte 10 mii de euro pentru cei trei copii ai agentului de securitate Igor Ciofu, ucis în urma atacului de la Aeroportul
Episcopul Marchel al Mitropoliei Moldovei a organizat noi provocări în satul Răuțel, raionul Fălești, pentru a prelua Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din sat, trecută acum trei luni la Mitropolia Basarabiei.
Locuitorii municipiului Chișinău ar putea plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de apă și canalizare, după ce regia Apă Canal Chișinău a cerut ajustarea tarifelor. Compania a depus
Zeci de copaci și crengi doborâte în Capitală, în urma ploilor puternice și a vântului de sâmbătă seara. Angajații Regiei „Exdrupo” și ai Întreprinderii „Spații Verzi” au intervenit pe 17
Un adolescent în vârstă de 15 ani dintr-o localitate din raionul Rezina ani a murit, după ce s-ar fi împușcat cu o armă de vânătoare, deținută legal de tatăl său.
Trei cetățeni ai Republicii Moldova au fost arestați arestați la Paris, fiind suspectați că au aplicat pe ziduri șabloane de tip graffiti ce înfățișau sicrie, însoțite de mențiunea „Soldat francez
Două mașini s-au ciocnit violent, noaptea trecută, chiar în centrul Capitalei, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada A. Pușkin. Unul dintre automobile era condus de un
Chișinăul se transformă astăzi în capitala sportului. Astăzi va avea loc Festivalul „Chișinăul Sportiv” 2024, ajuns în acest an la cea de a doua ediție. Evenimentul este organizat de Primărie
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare hidrologică. În următoarele zile pe teritoriul Republicii Moldova, în bazinul râului Prut, Nistru și râurile mici se prognozează scurgere redusă a apei.
Un angajat al regiei „Spații Verzi” din Chișinău a fost rănit în urma unei explozii cu o grenadă artizanală, într-un incident care a avut loc în plină zi. Potrivit informațiilor
Ofițerii Ministerului Afacerilor Interne cu angajații Procuraturii raionului Hâncești au efectuat percheziții la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal al unui ex-funcționar public cu statut special din cadrul Inspectoratului
O dronă rusească de tip Shahed ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul atacului de noaptea trecută asupra Ucrainei, conform informațiilor furnizate de analiștii GeoConfirmed OSINT. „Primul
Absolvenții de liceu au avut azi examenul de bacalaureat la limba de instruire. Proba a fost susținută de peste 15.300 de elevi, dintre care peste 12.600 a scris proba la
Cetățenii R. Moldova care vor dori să-și redobândească cetățenia română vor fi obligați să susțină proba interviului privind cunoașterea limbii române. Noua practică a fost reintrodusă după 15 ani. Guvernul
Părintele Constantin Necula din România a fost decorat cu Ordinul Episcopiei de Bălți „Crucea bălțeană pentru clerici”, în timpul vizitei efectuate la Bălți, organizată de Departamentul pentru relația cu Republica
Drumul montan Transfăgărășan din România a fost redeschis pentru circulație, însă doar pe timp de zi. Reluarea circulației a fost decisă cu aproape o lună mai devreme față de data
Polițiștii de frontieră vor fi implicați în promovarea și informarea cetățenilor moldoveni despre votul prin corespondență și cum cetățenii moldoveni din străinătate se pot înregistra prealabil pe aplicația specială a
Guvernul României a votat astăzi pentru majorarea salariului minim brut garantat în plată. La începutul ședinței de astăzi a Guvernului de la București, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că plățile
O fetiță de trei ani a fost deblocată de salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, după ce fusese lăsată încuiată singură în mașină de tatăl său. Cazul s-a produs
Certificatul de înmatriculare a vehiculului se va elibera, în mun. Chișinău, în ziua adresării în toate subdiviziunile Agenției Servicii Publice din Capitală. Procedura va fi urgentată și pentru subdiviziunile teritoriale
Patru medici obstetricieni-ginecologi vor ajunge pe banca acuzaților, după ce, acum trei ani, din cauza neglijenței ți încălcării regulilor de acordare a asistenței, au provocat decesul unui bebeluș. Oficiul Botanica
Un băiat de 11 ani a fost grav rănit la Tiraspol după ce o poartă de fotbal s-a prăbușit peste el, în apropierea unui spital pentru copii, transmite presa locală.
Ploile torențiale și vijeliile din ultima săptămână au distrus acoperișurile a 250 de case, toate din satul Grozești, raionul Nisporeni. De asemenea, peste 660 de hectare de culturi agricole, în
Guvernul anunță construcția unui stadion de fotbal de categoria 4 UEFA, cu o capacitate de 20-25 de mii de locuri. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean, în cadrul
Grav accident cu implicarea unui microbuz a avut loc azi-dimineața la ieșirea din satul Dumbrăvița, raionul Sângerei. Șoferul a murit pe loc, după ce vehiculul pe care îl conducea a
Sute de locuitori din Hâncești, Rezina și Bălți au avut ocazia de a-l întâlni și asculta pe îndrăgitul profesor și duhovnic clujean, părintele Constantin Necula, care a adus în discuție
Autoritățile centrale sunt criticate de președintele formațiunii „Partidul Nostru” că nu au intervenit suficient pentru a combate grindina din ultima săptămâna, care a distrus mii de hectare de culturi agricole,
Serviciul Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice anunță că doar marți, în intervalul orelor 15:43 – 22:53, a lansat cel puțin 495 de rachete antigrindină. Cele mai multe au
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează că precipitațiile puternice din perioada 30 mai – 3 iunie au cauzat daune majore în mai multe localități din Republica Moldova. Ploile
Ministerul Apărării anunță că, până la sfârșitul lunii iulie, periodic, pe timp de noapte, pe drumurile naționale se vor deplasa coloane de vehicule militare. Armata susține că deplasările nu au
Primarul din Boldurești, Nicanor Ciochină, care în luna februarie a accidentat mortal un băiat de 14 ani pe un drum din sat și a fugit de la locul accidentului, a
În unele secții de votare din R. Moldova și din străinătate, în funcție de circumstanțe, alegerile vor putea fi organizate două zile, adică sâmbătă și duminică. Regulamentul ce prevede condițiile
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță inițierea unor programe comune de studii cu Universitatea Națională „V. N. Karazin” din Harkov, Ucraina, în cinci domenii. Astfel, peste 500 de studenți vor
Ploaia torențială însoțită de grindină a provocat pagube semnificative în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Printre cele mai afectate se numără Nisporeni, Orhei și Strășeni, unde drumurile și câmpurile
Anul trecut, 547 de copii au fost supuși violenței, cei mai mulți fiind agresați psihologic și fizic. De asemenea, au fost înregistrate oficial și 48 de cazuri de agresiune sexuală.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din raionul Strășeni riscă până la 15 ani de închisoare, după ce și-a amenajat în curtea sa un laborator de creștere a
Vicepreședintele și deputatul PAS Lilian Carp consideră că Maia Sandu are șanse să obțină al doilea mandat de președinte din primul tur al prezidențialelor din 20 octombrie. Declarația a fost
Patru cazuri de înec au fost înregistrate de salvatori în ultimele două zile. Luni, o tânără de 24 de ani a fost găsită înecată în lacul din satul Ghiliceni, raionul
Interpretul rus Filip Kirkorov, un susținător fervent al invaziiei ruse în Ucraina, a obținut câștig de cauză în instanță, după ce a contestat actul prin care i se interzicea accesul
Angajații Procuraturii Anticorupție urmează să se mute în fosta clădire a Procuraturii Generale de pe strada Bănulescu-Bodoni din Capitală, acolo unde acum își au sediul Agenția Națională de Integritate și
Liceenii au intrat în sesiunea de bacalaureat. Primul examen este susținut marți, 4 iunie, la limba română de către absolvenții școlilor cu predare în limba rusă. La probă participă peste
Cinci echipaje de pompieri au intervenit la un nou incendiu dintr-un bloc cu nouă etaje de pe Drumul Viilor din Capitală. Flăcările au cuprins un apartament de la etajul patru
Copiatul la examene, oferirea mitei pentru admiterea la studii sau pentru o notă mai bună, favoritismul din partea profesorilor și hărțuirea sexuală. Sunt printre cele mai grave acțiuni sesizate de
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au organizat azi 10 percheziții într-un dosar de corupție și fals în acte. În urma unei sesizări a Agenției Servicii Publice, CNA a deconspirat o schemă
Decizia Guvernului de a menține restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Chișinău este tot mai mult criticată în spațiul public, atât de politicieni, cât și de reprezentanți ai societății civile,
Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat în cazul incendierii drapelului Uniunii Europene în parcul „Valea Morilor” din Chișinău. Purtătorul de cuvânt al Poliției Naționale a declarat pentru ZIUA.MD că autoritățile
Cadou special pentru elevii Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, din partea Mitropoliei Basarabiei, oferit cu ocazia încheierii anului de studii. Instituția de învățământ a primit în dar 35 de
Amnesty International critică proiectul adoptat de majoritatea PAS prin care campaniile de dezinformare vor putea fi considerate trădare de patrie. Organizația susține că prin introducerea noii formule în Codul Penal
În școlile din Chișinău au fost depuse deja peste 9100 de cereri de înscriere a copiilor în clasa întâi. Dosarele au fost expediate online și în scris în perioada 1
Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi primul examen din cadrul sesiunii care va dura până în 13 iunie. Prima probă, la limba și literatură română, este susținută de elevii din școlile
Creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și pe mama sa Elena, una dintre cele mai mari sărbători creștine. Datorită Sfântului Constantin, religia
Omagiu eroilor SMURD. Opt ani de la tragedia din Haragâș, când un elicopter SMURD din România s-a prăbușit în timpul unei misiuni Astăzi sunt comemorați cei patru eroi SMURD, care
Un cetățean străin, de pe cursa Frankfurt-Chișinău, a încercat să treacă prin Aeroportul Chișinău, fără a declara, 20 de mii de euro și un lot de gadgeturi și smartphone-uri de
Acordul în domeniul securității sociale semnat la Madrid pe 21 iulie 2022, între Republica Moldova și Spania, a intrat în vigoare de la 1 iunie. Astfel, în baza acestuia, cetățenii
Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, îndeamnă părinții să-și educe copiii în spiritul credinței creștine, „pentru a putea culege roadele duhovnicești de mâine”. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sărbătorită în 1
Meteorologii anunță pentru sâmbătă un nou un cod galben de ploi puternice, vijelie și grindină pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea a intrat în vigoare la 14:40 și va fi valabilă
De Ziua Copiilor, politicianul Renato Usatîi anunță că va dona câte zece mii de euro pentru fiecare dintre cei trei copii ai agentului de securitate Igor Ciofu, ucis anul trecut
De 1 iunie, în prima zi de vacanță, copiii se vor bucura de un șir de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Copilului organizate în toată țara. Tradițional, cele mai multe
Ansamblul de dansuri populare ,,Hecenii” din satul Heciul Nou, raionul Sângerei, s-au clasat pe locul trei în finala concursului „Românii au Talent”. Aceștia au câștigat un premiu în valoare de
Un incendiu s-a produs în această după-amiază, într-un bloc de locuit cu nouă etaje de pe strada pe strada Gheorghe Asachi, din sectorul Telecentru al Capitalei. Cinci echipaje de pompieri
Cinci proiecte, finanțate de Guvernul României, urmează să fie realizate pentru modernizarea infrastructurii universitare la USM și pentru a stimula cercetarea și a dezvolta mediul academic al instituției. Startul inițiativei
Peste 84 de mii de turiști au fost cazați, în lunile ianuarie, februarie și martie, în hotelurile și pensiunile din R. Moldova. Peste 60 la sută dintre aceștia, sau 52
Un grup de persoane, printre care doi cetățeni ucraineni, au încercat să dea mită unui șef de inspectorat de poliție din Chișinău pentru a le proteja o activitate ilegală de
Persoanele care vor ultragia cadrele didactice riscă amenzi de până la 1250 de lei. Totodată, jignirea premeditată a onoarei, demnității sau a reputației profesionale, însoțită de acte de huliganism și/sau
Avertisment dur din partea Organizației Mondiale a Sănătății de Ziua mondială fără tutun, marcată azi în lume. La nivel mondial, 37 de milioane de copii, care au între 13 și
Anual, magazinele și localurile din R. Moldova declară drept pierderi și reziduuri produse alimentare în valoare de peste 1,4 miliarde de lei. Pentru a reduce risipa alimentară, Parlamentul a aprobat
Proprietarii de locuințe sau echipele de muncitori nu vor mai putea efectua în blocuri lucrări de reparație sau construcție, care produc zgomot, în zilele de duminică sau de sărbători. Decizia
În peste 20 la sută din gospodăriile cu copii de la țară, un părinte sau ambii sunt plecați în străinătate, arată datele Biroului Național de Statistică. În Capitală și în
Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău pentru cetățenii care petrec sau întâlnesc pasagerii va fi interzis în continuare. Poliția de Frontieră anunță că restricțiile au fost prelungite cu încă 30
În prezent, în R. Moldova sunt peste 508 mii de copii și adolescenți. Cifra este cu peste 60 de mii mai mică decât acum patru ani. Chiar și așa, în
Compania japoneză Fujikura, din domeniul automotive, a anunțat că se retrage din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de Natalia Beajan, șefa Agenției de Investiții, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de
Aproximativ 2600 de liceeni au scăpat de examenul la limba străină în sesiunea de bacalaureat din acest an. Elevii au obținut 10 din oficiu în urma unei decizii a Comisiei
„Reforme dureroase, dar necesare”. Așa a fost descrisă decizia de azi a Guvernului prin care opt școli profesionale și colegii au fost lichidate. Aceste instituții urmează să fie „absorbite” de
O eventuală distrugere de către ruși a barajului de la Hidrocentrala de la Novodnestrovsk din Ucraina, aflată la câteva zeci de kilometri de Naslavcea, va lăsa populația R. Moldova fără
Un incendiu a avut loc într-un apartament de la etajul 11 al unui bloc de pe strada Albișoara din Capitală. Pentru lichidarea flăcărilor au intervenit 15 pompieri cu patru autospeciale.
Ploile torențiale și vântul puternic de marți seara au provocat mai multe pagube, în special în centrul R. Moldova, inclusiv în Capitală. Cele mai multe prejudicii au fost sesizate de
Universitatea de Stat din Moldova anunță amânarea discuțiilor privind fuziunea cu Universitatea Tehnică din Moldova. Instituția susține că negocierile vor fi reluate doar după ce Guvernul va veni cu o
Accesul persoanelor va fi limitat miercuri, 29 mai, în anumite locuri publice din centrul Capitalei și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău. Municipalitatea precizează că măsura este luată
Moldovenii din străinătate, care vor vota la scrutinul prezidențial și la referendumul din 20 octombrie, se pot deja înregistra pe tradiționala aplicație a Comisiei Electorale Centrale. Acest proces îi va
Peste 100 de mii de țigări și o tonă de tutun pentru narghilea, în valoare de peste un milion de lei, au fost ridicate de vameși și procurorii pentru cauze
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru astăzi cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, în intervalul 13:50-24:00, se prevăd: descărcări electrice cu ploi de
Premierul Dorin Recean a transmis voalat că problema profesorilor Universității de Stat din Moldova, care riscă să nu-și ridice lefurile pentru luna mai, nu ar fi de competența lui. „Noi
Programul „Prima Casă Plus” va fi lansat din 1 iulie. Beneficiarii vor putea lua credite pe o perioadă de până la 30 de ani, față de 25, cum a fost
Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, a aderat la Mitropolia Basarabiei. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de Ioan Marian, protopop de Orhei. Potrivit Părintelui Ioan Marian,
Ministerul Mediului și Agenția „Apele Moldovei” au venit cu o reacție după apariția unor imagini în spațiul public care arată fluviul Nistru aproape secat în zona orașului Hotin, Ucraina. Potrivit
Inspectorii fiscali vor fi cu ochii pe comercianții de flori în zilele de 29, 30 și 31 mai, atunci când în școli și grădinițe au loc mai multe festivități dedicate
Până la sfârşitul lunii iunie, Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Tehnică trebuie să prezinte un concept de fuziune, o etapă în reforma învățământului ce face parte din planurile
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a venit cu aprecieri și a premiat 80 de elevi care au obținut performanțe la olimpiadele de Limba și literatura română și Istoria românilor.
Profesorii Universității de Stat din Moldova riscă să nu-și ridice salariile pentru luna mai și nici banii pentru concedii. Guvernul întârzie să aloce fondurile necesare pentru majorările de lefuri anunțate.
Maia Sandu a semnat decretul de acordare a cetățeniei Republicii Moldova câtorva membri ai trupei din Belarus Bi-2 și familiilor lor. Despre aceasta a anunțat șeful Cabinetului președintelui Republicii Moldova,
Anul trecut, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 33.700 de decese. Cifra este în scădere cu 6,8 la sută, față de anul 2022. Statistica oficială arată că aproximativ 60
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, recomandă tuturor medicilor și angajaților spitalelor, implicați în scheme de corupție, „să-și dea demisia singuri, să ne ușureze munca”. Reacția oficialului vine după perchezițiile de azi
Începând cu data de 7 iunie, autoturismele electrice vor primi plăcuțe cu numere de înmatriculare verzi. În această clasă intră doar autoturismele cu emisii zero CO2: vehicule pur electrice sau
Un video postat recent pe rețelele de socializare arată imagini alarmante de pe malul Nistrului, semnalând o scădere drastică a nivelului apei fluviului, situat în apropiere de Cetatea Hotin, în
Misiunea Socială Diaconia a marcat vineri Ziua Internațională a Copilului Dispărut, prin organizarea de activități de educație non-formală cu copiii de la Centrul de plasament „Gavroche” din Chișinău. Aceștia au
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii au descins azi cu percheziții la Spitalul raional Orhei. Sunt vizați o șefă de secție și un medic narcolog din cadrul instituției, aceștia fiind
Un medic ginecolog de la Institutul Mamei și Copilului a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru malpraxis. Inculpata a fost învinuită de neglijență și
Acoperișul unei foste discoteci și o clădire din lemn din satul Speia, raionul Anenii Noi, au fost cuprinse de un grav incendiu produs duminică, la amiază. Cinci echipaje de pompieri
Trei oameni au murit noaptea trecută, în urma unui grav accident de circulație, produs în apropierea satului Lăpușna din raionul Hâncești. Potrivit poliției, mașina în care se aflau cei trei
Traficul rutier va fi suspendat în ziua de duminică, 26 mai, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul și strada Ismail, inclusiv la traversarea