Drone ucrainene au vizat noaptea trecută mai multe regiuni din vestul Rusiei, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg, potrivit presei și oficialilor ruși. Este vorba despre una dintre cele mai ample
Drone ucrainene au vizat noaptea trecută mai multe regiuni din vestul Rusiei, inclusiv Moscova și Sankt Petersburg, potrivit presei și oficialilor ruși. Este vorba despre una dintre cele mai ample
Cel puțin patru state membre ale Uniunii Europene nu vor participa la noua schemă de livrare a armelor americane către Ucraina prin intermediul NATO, potrivit presei europene. Franța, Italia, Cehia
Uniunea Europeană va investi aproximativ 8,8 milioane de euro în extinderea rețelei Observatorului European al Mass-Mediei Digitale (EDMO), prin finanțarea unui nou centru regional care va activa în Republica Moldova
Rusia a lansat noaptea trecută un atac aerian masiv asupra Ucrainei, utilizând o rachetă balistică „Iskander-M”, 400 de drone de atac și drone-imitatoare, potrivit unui comunicat oficial al Forțelor Aeriene
Președintele american Donald Trump a declarat că Ucraina a început deja să primească rachete pentru sistemele antiaeriene Patriot, în baza unui nou acord susținut de aliații europeni. Potrivit liderului de
Kremlinul a anunțat că va analiza cu atenție ultimele declarații ale președintelui american Donald Trump privind războiul din Ucraina, fără a formula deocamdată o reacție oficială. Purtătorul de cuvânt al
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit luni omologului său american, Donald Trump, pentru angajamentul său de a proteja viețile ucrainenilor și de a sprijini Kievul în lupta sa împotriva agresiunii
Germania și Statele Unite urmează să decidă în următoarele zile sau săptămâni cu privire la transferul a două sisteme americane de apărare antiaeriană Patriot către Ucraina, a declarat ministrul german
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Statele Unite vor impune „sancțiuni foarte dure” împotriva Federației Ruse și a partenerilor săi comerciali dacă în următoarele 50 de zile nu
Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni că Statele Unite continuă să furnizeze armament, muniție și tehnică militară Ucrainei. Potrivit Kremlinului, Moscova consideră că aceste
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat inițierea unei transformări a sistemului de putere executivă, în contextul eforturilor de reconstrucție și consolidare a statului. Liderul de la Kiev a declarat că
Președintele rus Vladimir Putin l-a avertizat pe omologul său american Donald Trump, într-o convorbire telefonică desfășurată pe 3 iulie, că armata rusă intenționează să declanșeze o nouă ofensivă majoră în
Toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Slovacia, au convenit asupra noului pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, care include printre altele reducerea plafonului de preț pentru
Emisarul special al Statelor Unite pentru Ucraina, generalul în retragere Keith Kellogg, a sosit la Kiev pe 14 iulie, a anunțat șeful Biroului Președintelui Ucrainei, Andrii Ermak, într-o postare pe
Miniștrii de externe din Ucraina și mai multe țări din sud-estul Europei, între care și R. Moldova, au adoptat o declarație comună de susținere a aderării Ucrainei la NATO, în
Apar noi informații despre asasinarea colonelului Ivan Voronici, unul dintre cei mai importanți ofițeri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), ucis pe 10 iulie la Kiev. Potrivit jurnalistului ucrainean
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, efectuează o vizită oficială la Washington în perioada 14–15 iulie, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. Vizita are loc în contextul în care președintele american Donald
Emisarul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina și Rusia, generalul în retragere Keith Kellogg, a anunțat că va efectua o vizită oficială la Kiev începând cu 14 iulie,
Liderii europeni au anunțat joi, în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei desfășurate la Roma, lansarea unui nou fond de capital propriu destinat sprijinirii eforturilor de reconstrucție a Ucrainei, în ciuda
Președintele Franței, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, au anunțat miercuri la Londra, planuri concrete privind desfășurarea unui contingent militar multinațional de până la 50.000 de soldați europeni în
Președintele american Donald Trump a anunțat că pregătește o „declarație importantă” despre Rusia, care urmează să fie făcută luni, fără a oferi detalii suplimentare. Comentariul a fost făcut într-un interviu
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu va exista nicio rundă substanțială de negocieri între Kiev, Moscova și Washington înainte de încheierea schimburilor convenite în cadrul discuțiilor de la
Președintele rus Vladimir Putin este convins că ofensiva rusă din Ucraina va înregistra progrese decisive în următoarele luni, ducând la o posibilă prăbușire a apărării ucrainene, relatează The New York
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj puternic de susținere pentru Ucraina în cadrul celei de-a patra ediții a Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, care se desfășoară la Roma
Administrația președintelui american Donald Trump a reluat livrările de muniție și armament de înaltă precizie către Ucraina, potrivit unor surse citate de Reuters și Associated Press. Kievul a început din
Liderii europeni au renunțat oficial la ideea desfășurării de trupe în Ucraina, în cadrul celei mai recente reuniuni a „Coaliției celor dispuși”, organizată la Londra sub egida premierului britanic Keir
După ce Donald Trump a făcut declarații dure la adresa președintelui rus Vladimir Putin, catalogându-l drept cineva care „spune multe prostii”, televiziunea de stat rusă a lansat o campanie de
Liderii republicani din Senatul și Camera Reprezentanților SUA sunt gata să avanseze cu un proiect de lege bipartizan care ar impune sancțiuni mai dure Rusiei și statelor care continuă să
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a avertizat că țara sa ar putea închide aeroportul din Rzeszow, un important nod logistic prin care trece majoritatea ajutoarelor militare destinate Ucrainei, dacă Kievul și
Două persoane au fost ucise și cel puțin 16 rănite în urma unui atac masiv lansat de Rusia asupra capitalei Ucrainei în noaptea de 9 spre 10 iulie, al doilea
Estonia intenționează să blocheze adoptarea celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, dacă în acesta nu va fi inclusă reducerea plafonului prețului pentru petrolul rusesc, transmite
Kremlinul a declarat miercuri că privește cu calm tonul tot mai dur folosit de președintele american Donald Trump în declarațiile sale la adresa liderului rus Vladimir Putin. Potrivit purtătorului de
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat în cadrul dezbaterilor privind bugetul de stat din Bundestag că „mijloacele diplomatice au fost epuizate” în ceea ce privește războiul din Ucraina. Merz a
Președintele american Donald Trump ar fi amenințat cu bombardarea Moscovei în cazul în care Vladimir Putin ar decide să invadeze Ucraina, potrivit unor declarații dezvăluite de presa americană. Detaliile apar
Rusia a lansat în cursul nopții cel mai masiv atac aerian împotriva Ucrainei de la începutul invaziei, utilizând 741 de mijloace de atac. Forțele de apărare antiaeriană ucrainene au reușit
Președintele american Donald Trump a lansat critici dure la adresa liderului de la Kremlin, declarând că este profund nemulțumit de Vladimir Putin, care refuză să oprească războiul din Ucraina, în
Portul Rotterdam, cel mai mare din Europa, a început să-și reconfigureze infrastructura pentru a face față unui posibil război cu Rusia, relatează Financial Times. Autoritățile olandeze au început să rezerve
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a respins public, pentru prima dată, acuzațiile legate de presupusele nereguli în schimbul de mesaje cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, în timpul pandemiei
R. Moldova va urma un traseu individual în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar decuplarea de Ucraina se va produce odată cu deschiderea primului cluster de negocieri. Declarația a
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor furniza Ucrainei un nou pachet de armament, format în principal din echipamente defensive, pentru a sprijini capacitatea acesteia de
Liderii celor mai mari economii emergente s-au reunit duminică, 6 iulie, la Rio de Janeiro, în cadrul celui de-al 17-lea summit anual BRICS, unde au adoptat o declarație finală în
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege care oferă persoanelor fără cetățenie dreptul de a semna contracte pentru serviciul militar în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse. Noua lege
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința sa din orașul Odințovo, din regiunea Moscova, la scurt timp după ce a fost demis din funcție
Ucraina a fost lovită în ultimele ore de un nou val de atacuri aeriene rusești, în care au fost folosite peste 100 de drone de tip „Shahed”, precum și rachete
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 6 iulie, forțele ruse au lansat un atac masiv cu 157 de drone asupra teritoriului Ucrainei, dintre care 117 au fost doborâte de apărarea
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu poate garanta oprirea războiului din Ucraina, contrazicând promisiunea făcută în campania electorală de a pune capăt conflictului „din prima zi de
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că cea mai recentă conversație la telefon cu președintele american Donald Trump din această săptămână a fost cea mai bună și „cea mai
În noaptea de vineri spre sâmbătă, cel puțin de 15 regiuni ale Federației Ruse au fost ținta unei ofensive aeriene de amploare cu drone lansate de Forțele Armate ale Ucrainei,
În urma unui atac aerian de proporții desfășurat în noaptea de vineri spre sâmbătă, regiunea Harkov a fost grav afectată, autoritățile locale raportând un deces și cel puțin 15 persoane
Adoptarea celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Federației Ruse a fost amânată, în urma lipsei unui consens între ambasadorii statelor membre, din cauza rezervei exprimate de
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că Ucraina va avea nevoie de sisteme de rachete Patriot pentru a-și apăra teritoriul în fața atacurilor intensificate ale Rusiei. Afirmațiile au fost
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut în urmă cu puțin timp o discuție telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, potrivit presei ucrainene și unor surse diplomatice citate de Axios. Informația
Rusia a lansat un atac aerian de proporții fără precedent asupra Ucrainei, după ce președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, au purtat o nouă convorbire
Președintele american Donald Trump a declarat că discuția telefonică purtată joi cu liderul rus Vladimir Putin nu a dus la niciun progres în privința încheierii războiului din Ucraina. „A fost
Ucraina aparține familiei europene și NATO, iar decizia Statelor Unite de a opri livrarea unor muniții esențiale către Ucraina este dăunătoare pentru NATO și UE, a declarat joi prim-ministrul danez
În Polonia se află peste 20 de rachete Patriot PAC-3 destinate Ucrainei, mai mult de 20 de sisteme antiaeriene Stinger, rachete ghidate „aer-sol” Hellfire, peste 90 de rachete „aer-aer” AIM
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a luat peste picior pe Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, spunând că e ministru „de când s-a născut Iisus Hristos” și până acum
Danemarca intenționează să folosească cele șase luni de președinție a Consiliului Uniunii Europene pentru a exercita „presiuni maxime” asupra Ungariei, în vederea ridicării veto-ului care blochează deschiderea negocierilor de aderare
Cel puțin doi oameni au fost uciși și cel puțin 11 răniți după ce trei drone rusești au atacat în această dimineață clădirea Centrului Teritorial Unificat de Recrutare din Poltava.
În seara zilei de 2 iulie, două explozii succesive, la interval de trei minute, au distrus complet două întreprinderi industriale situate în zona satului Berezina, regiunea Jitomir. În deflagrației devastatoare,
În noaptea de 3 iulie, forțele armate ruse au atacat orașul Odesa cu drone, unul dintre aparate lovind direct un bloc de locuințe cu nouă etaje, a anunțat guvernatorul regiunii,
Regiunea Lipețk din Rusia a fost ținta unui atac masiv cu drone în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat guvernatorul Igor Artamonov. Potrivit autorităților locale, atacul ar fi fost
Moscova acuză Kievul că încearcă să exacerbeze tensiunile dintre Rusia și Azerbaidjan și avertizează Armenia cu privire la riscul de a repeta parcursul Ucrainei, după ce Erevanul a sugerat că
Administrația americană a decis să suspende temporar un nou transport de rachete și muniții destinat Ucrainei, pe fondul îngrijorărilor legate de diminuarea stocurilor militare ale SUA, informează NBC News, citând
Liderul de la Elysee, Emmanuel Macron, a reafirmat sprijinul necondiționat al Franței pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin,
Un atac cu drone desfășurat în dimineața zilei de 1 iulie în orașul Ijevsk, Federația Rusă, a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 35, dintre care 10 sunt
Deși summitul NATO din această vară a oferit imaginea unei alianțe unite și revitalizate, realitatea de pe frontul din Ucraina este sumbră. În lipsa unui nou val substanțial de sprijin
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, va efectua marți, 1 iulie, o vizită la Chișinău, transmite IPN. El va avea mai multe întrevederi cu oficiali de la Chișinău și o
Rusia a desfășurat o grupare de aproximativ 50.000 de militari în direcția orașului Sumî, aflat la doar 20 km de linia frontului, în ceea ce pare a fi o nouă
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat duminică semnarea unui decret prin care țara sa se retrage din Convenția de la Ottawa privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului minelor antipersonal.
Șeful diplomației germane Johann Wadephul a sosit la Kiev, aceasta fiind prima lui vizită în capitala Ucrainei de când a preluat portofoliul externelor luna trecută. Această vizită a fost ținută
Ambasadorul Ucrainei la București, Igor Prokopciuk, a adresat joi un apel public către Patriarhia Română, solicitând recunoașterea deplină a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PTU), structură religioasă autocefală sprijinită de autoritățile
Coreea de Nord ar putea trimite în iulie sau august trupe suplimentare în Rusia pentru a participa la acțiunile militare împotriva Ucrainei, potrivit unei informări a serviciilor de informații sud-coreene,
Liderii Uniunii Europene nu au reușit să adopte o declarație comună privind sprijinul pentru Ucraina în cadrul reuniunii Consiliului European. Documentul a fost susținut de 26 din cele 27 de
Premierul ungar Viktor Orban a confirmat astăzi, în cadrul summitului Consiliului European de la Bruxelles, că Ungaria se opune deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a
Forțele ucrainene au reușit să oprească înaintarea trupelor ruse în zona de frontieră a regiunii Sumî, a declarat joi comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, Aleksandr Sîrski. „Avansul trupelor ruse în
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și-a exprimat îndoielile că războiul Rusiei împotriva Ucrainei se va încheia în următorii trei ani, din cauza lipsei de voință reală din partea Rusiei. Declarația a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, au semnat miercuri, la Strasbourg, un acord pentru crearea unui Tribunal Special dedicat agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Acest
Mai multe explozii au fost raportate în noaptea de 26 iunie în capitala Rusiei, Moscova, în urma unui atac cu drone atribuit Ucrainei. Autoritățile au impus restricții temporare de zbor
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că președintele Donald Trump va amâna impunerea unor noi sancțiuni dure împotriva Rusiei, pentru a păstra spațiul necesar unor eventuale negocieri de
Liderii statelor membre NATO au încheiat summitul desfășurat la Haga cu o declarație comună în care își reafirmă „angajamentul de neclintit” față de apărarea colectivă prevăzută în Articolul 5 al
Rusia a lansat în dimineața zilei de 24 iunie un atac cu rachete balistice asupra orașului ucrainean Dnipro, lovind infrastructura civilă și o garnitură de tren de pasageri, au anunțat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că își dorește o întrevedere cu liderul american Donald Trump în marja summitului NATO care se desfășoară pe 24 și 25 iunie la Haga.
Administrația președintelui Donald Trump a condamnat atacurile recente ale Rusiei asupra orașelor și infrastructurii civile din Ucraina, însă a lansat totodată un apel la reținere adresat ambelor părți implicate în
Ungaria și Slovacia s-au opus adoptării celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Federației Ruse, a anunțat luni ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto. „Am făcut
O rachetă balistică lansată de armata rusă a lovit luni o instituție de învățământ din orașul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa. Potrivit administrației militare regionale, atacul s-a soldat cu doi morți și
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, l-a primit vineri la Palatul Independenței din Minsk pe Keith Kellogg, trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Rusia și Ucraina. Întâlnirea, anunțată oficial de
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat dur după declarațiile tranșante ale liderului rus Vladimir Putin, care a revendicat întreaga Ucraină în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg. Zelenski a
Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat sâmbătă, 21 iunie, că a efectuat un „atac de grup” cu rachete și drone asupra infrastructurii unui aerodrom militar și a unui obiectiv
La Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, președintele rus Vladimir Putin a transmis un mesaj clar expansionist în privința Ucrainei, afirmând că „poporul rus și cel ucrainean sunt o
În noaptea de 21 iunie, Rusia a lansat un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, vizând în principal infrastructura critică din regiunea Poltava. Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, armata rusă
Uniunea Europeană a renunțat la propunerea de reducere a plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 la 45 de dolari pe baril, din cauza volatilității pieței petroliere generate
În noaptea de joi spre vineri, armata rusă a lansat un atac de amploare asupra Ucrainei, folosind 86 de drone de tip Shahed, dintre care 70 au fost doborâte de
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că este dispus să se întâlnească cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru negocieri privind încheierea războiului, însă a refuzat să-l recunoască pe Zelenski ca
Un atac aerian de amploare desfășurat de Rusia în noaptea de 17 iunie a zguduit capitala Ucrainei, Kiev, provocând moartea a 23 de persoane și rănirea a cel puțin 134
Capitala Ucrainei a fost ținta unui atac combinat cu rachete și drone în noaptea de luni spre marți, soldat cu cel puțin 14 morți și 44 de răniți, potrivit autorităților
Ucraina a finalizat primirea corpurilor neînsuflețite ale soldaților căzuți în luptă, în conformitate cu acordurile de la Istanbul. În etapa finală a repatrierii, Ucraina a primit încă 1.245 de trupuri
Liderii celor mai mari economii ale lumii au ajuns duminică în Munții Stâncoși din Canada, pentru summitul G7, într-un context global extrem de tensionat, marcat de escaladarea conflictului militar dintre
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis omologului său american, Donald Trump, disponibilitatea Moscovei de a relua negocierile directe cu Ucraina după data de 22 iunie. Informația a fost comunicată sâmbătă,
Rusia a transferat Ucrainei încă 1.200 de corpuri, majoritatea aparținând unor militari ucraineni căzuți pe front, a anunțat Centrul de Coordonare pentru Problemele Prizonierilor de Război din Ucraina. Potrivit autorităților