Apar tot mai multe indicii, care confirmă temerile exprimate de unii observatori, privind o posibilă escaladare a situației din regiunea transnistreană. Procesul de „dezghețare” a conflictului pare să fi început deja, iar atacurile reciproce, deocamdată doar la nivel retoric, seamănă a fi parte a unui plan prestabilit, fapt care ar trebui să ne pună în gardă.
Proteste la „hotar”, replici acide, măsuri restrictive „în oglindă”, focuri de armă… Sunt chestiuni greu de trecut, pur și simplu, cu vederea, în actualul context politic și geopolitic.
Cui prodest?
În primul rând, ucrainenilor și aliaților lor, care au nevoie de un nou argument, care să mobilizeze Occidentul să-i ajute. Asta în condițiile în care războiul a trecut pe planul doi sau chiar trei, în lista de priorități a celor care se angajaseră să sprijine Ucraina să înfrunte Rusia, însă, din cauza presiunilor interne, inclusiv de ordin electoral, ar fi dispuși, mai degrabă, să sacrifice Ucraina, decât propriul interes politic și economic.
Pe de altă parte, un nou focar de război n-ar fi tocmai binevenit acum pentru Putin, care are alegeri în martie, iar o eventuală pierdere a Transnistriei n-ar prea da bine la imagine.
Maia Sandu? Și ea are de câștigat niște alegeri, iar dacă pentru asta ar fi nevoie de „încins” un pic spiritele, de ce n-ar face-o? Mai ales că șansele ca rușii să ajungă fizic în regiunea transnistreană sunt practic inexistente, în momentul de față, prin urmare, maximum ce pot face e să direcționeze niște rachete sau niște drone și către noi, atunci când desfășoară atacuri aeriene de rutină asupra Ucrainei.
Stare de război, restricții draconice, scoaterea în afara legii a tuturor celor care „atentează asupra ordinii constituționale” etc. Toate acestea ar prinde extrem de bine actualei puteri, care a cam rămas fără argumente politice și riscă să piardă alegerile, dacă acestea ar decurge „în mod democratic”. Ar putea chiar să le amâne, pe o perioadă nedeterminată, de ce nu?
NOTĂ! Asta, desigur, dacă am admite că pentru actuala guvernare interesul politic e mai presus decât interesul național. Dar aici și noțiunea de „interes național” este interpretabilă.
Și mai există un argument în favoarea dezghețării conflictului – forțarea negocierilor „de pace” și „soluționarea” diferendului transnistrean (mai exact, renunțarea la acest teritoriu).
În principiu, pentru marii actori, cu excepția României și… Rusiei (deocamdată), izbucnirea unui război în estul Republicii Moldova n-ar fi neapărat o problemă majoră, dimpotrivă, ar aduce chiar anumite avantaje de ordin strategic.
Ar fi o problemă majoră pentru cetățenii moldoveni, dar… cui îi pasă de ei acum?
