Igor Grosu, despre valul de demisii ale judecătorilor de la Curtea de Apel: Nu este un capăt de țară

Președintele Parlamentului nu vede o problemă în valul de demisii de la Curtea de Apel Chișinău, unde aproape jumătate din efectivul magistraților au anunțat că pleacă din funcții. Este vorba de 17 judecători, ale căror cereri de demisii au fost transmise deja Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Nu este un capăt de țară, a declarat Grosu”, citat de Moldova 1.  Potrivit lui, CSM va găsi soluții, vor fi inițiate concursuri pentru ocuparea acestor funcții sau vor fi transferați judecători din alte instanțe. Igor Grosu susține că motivul demisiilor este evitarea evaluării integrității etice și financiare.

„Vedeți, unii atât de tare s-au emoționat că au început a pune cererile de plecare din sistem. Sunt foarte finuți, foarte sensibili la schimbările climatice politicii, evaluările îi deranjează, la treabă, la treabă. Oameni buni. Și atunci când o să fie evoluat, evoluatorii să uite și o să spună ce dosar o condus și care o fost finalitatea. Dar dacă l-o murat, scuzați, termenul ăsta, deja, uzual, l-o murat ani de zile, până i-a trecut termenul de prescripție, nu-i clar că lumea nu va aștepta pensia, probabil”, a spus Igor Grosu.

Comisia Vetting a anunțat vineri, 3 mai, că au fost notificați toți cei 40 de magistrați ai Curții de Apel Chișinău, dar au acceptat să meargă la testare doar 20 de magistrați care au transmis comisiei de evaluare formularele completate pentru declarația de avere și interese personale pentru ultimii 5 ani, declarația privind lista persoanelor apropiate din sistemul judiciar, al procuraturii și din serviciul public, dar și chestionarul de etică, transmite anticoruptie.md.

La începutul acestui an, la Curtea de Apel Chișinău activau 35 de magistrați dintr-un număr de 57 de judecători prevăzut în lista de angajați ai instanței. În 2023, Curtea de Apel a avut pe rol peste 43 de mii de dosare, dintre care aproximativ 30.500, sau peste 70%, au fost soluționate.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *