Școlile din Chișinău vor fi închise, iar elevii vor învăța online joi și vineri, 5 și 6 februarie, din cauza condițiilor, anunță Primăria Chișinău. „Am decis, în mod colectiv, ca
Școlile din Chișinău vor fi închise, iar elevii vor învăța online joi și vineri, 5 și 6 februarie, din cauza condițiilor, anunță Primăria Chișinău. „Am decis, în mod colectiv, ca
Comisia Europeană a transmis miercuri un avertisment statelor membre ale Uniunii Europene, cerându-le să evite impunerea unor obligații suplimentare platformelor de social media, care ar putea intra în conflict cu
Actualizarea valorii cadastrale a locuințelor ar putea duce la creșteri importante ale impozitului pe proprietate, însă nu există deocamdată claritate privind mecanismul concret de aplicare. Într-o analiză făcută la emisiunea
Serviciile de informații ale Statelor Unite au ajuns la concluzia că liderul Chinei, Xi Jinping, manifestă în ultimii ani un nivel accentuat de suspiciune și paranoia, pe fondul consolidării puterii
Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, a transmis cel mai clar semnal de până acum că Rusia ar putea reveni la Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles, pledând
Autoritățile de la Chișinău transmit Ucrainei un nou lot de asistență umanitară în valoare de peste 13,6 milioane de lei. Ajutorul include mai multe bunuri precum generatoare, transformatoare, conductoare, cabluri, echipamente
Un bărbat din Ucraina, în vârstă de 31 de ani, a murit în apele înghețate ale Nistrului în timp ce a încercat să treacă înot râul în Republica Moldova. Tragedia
Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că va cere ca noul tarif pentru gaz, de 14,42 de lei pentru un metru cub, să fie aplicat retroactiv și pentru lunile ianuarie și
Prim-ministrul leton, Evika Silina, și președintele estonian, Alar Karis, au cerut Uniunii Europene să numească un emisar special pentru reluarea contactelor diplomatice cu Rusia, în contextul negocierilor internaționale privind încetarea războiului
Guvernul a aprobat azi un proiect de reorganizare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” prin separarea serviciilor destinate transportului de călători și mărfuri. Astfel, a fost înființată Societatea
Președintele Chinei, Xi Jinping, și liderul rus, Vladimir Putin, au lăudat miercuri, într-o convorbire video, parteneriatul economic, politic și de securitate dintre cele două țări, pe care l-au descris drept
Doi bărbați, un român de 37 de ani și un grec de 54 de ani, au fost reținuți de autoritățile din Germania sub acuzația de sabotaj. Cei doi, angajați ai
ZIUA Media lansează un nou produs media în format video, realizat de Corneliu Său, cunoscut antreprenor și mentor din Republica Moldova, fondator al companiei de mobilă Tandem. Emisiunea este adresată
Un instructor auto, în vârstă de 46 de ani, condamnat anterior pentru furt și șofat în stare de ebrietate, a primit o nouă sentință. Bărbatul va sta doi ani în
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard pentru joi, 5 februarie. Potrivit deciziei ANRE, prețul unui litru
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, care au loc astăzi la Abu Dhabi, ar putea fi mai promițătoare decât se așteaptă mulți observatori și ar putea oferi o șansă
Gerul a trecut, însă revine poleiul. Meteorologii au emis cod galben pentru următoarele două zile. Sunt anunțate ploi și lapoviță, iar în condițiile unor valori de zero grade și pânăa
Guvernanții noștri se pot lejer înscrie în lista personajelor din renumitele bancuri din perioada comunistă de la Radio Erevan. Unul dintre cele mai legendare este cel când ascultătorul întreabă: „Este
Sprijinul constant oferit Republicii Moldova de către România, inclusiv în domeniul energetic, nu este tratat cu suficientă responsabilitate și recunoștință la Chișinău. De această părere este expertul economic Veaceslav Ioniță,
O fabrică clandestină de țigări, care scotea ilegal pe piață aproximativ două milioane de țigări pe zi, a fost descoperită și pusă sub sechestru în localitatea Vigonza din provincia italiană Padova. În timpul
Comisia Europeană a respins marți acuzațiile formulate de Statele Unite potrivit cărora Uniunea Europeană ar fi cenzurat conținutul de pe rețelele sociale înaintea unor alegeri recente, inclusiv în R. Moldova,
O delegație de raportori ai Comisiei de la Veneția se vor afla miercuri și joi la Chișinău în cadrul unei vizte de documentare. Experții vor discuta cu reprezentanți ai mai multor instituții
Tergiversarea construcției Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău ar putea fi un act de sabotaj economic, consideră expertul economic IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, care presupune că „cineva ar fi interesat” ca
Patriarhia Română împlinește astăzi 101 ani de la înființare. Actul care stă la baza patriarhatul românesc a fost aprobat de Sfântul Sinod în data de 4 februarie 1925, amintește Basilica.
Alegerile prezidențiale din 2024 din R. Moldova au inclus un candidat din același partid cu cel al prim-ministrului, ceea ce ridică îngrijorări semnificative privind un posibil conflict de interese. În
Universitatea „B. P. Hașdeu” din Cahul devine istorie. Guvernul a decis azi lichidarea instituției din sudul R. Moldova prin fuzionarea cu Universitatea Tehnică din Moldova. Documentul, criticat anterior de mediul
Noul tarif pentru gaz, de 14,42 de lei pentru un metru cub, intră în vigoare de azi, 4 februarie. Decizia ANRE a fost publicată în Monitorul Oficial. Noul tarif a
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin „și-a respectat cuvântul” în timpul așa-numitului „armistițiu energetic”, în care Rusia nu ar fi atacat infrastructura energetică a Ucrainei.
Proiectul lichidării juridice a Universității din Cahul „B. P. Hașdeu” prin fuzionarea cu Universitatea Tehnică din Moldova va fi supus votului azi la Guvern. Dacă documentul, criticat dur de mediul academic
Un raport oficial al Comitetului pentru Justiție din Camera Reprezentanților SUA arată cum Comisia Europeană s-a implicat direct în alegerile din mai multe state europene, inclusiv România, prin presiuni asupra
Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața după ce o ambarcațiune cu migranți s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă a Greciei în apropierea insulei Chios, au anunțat
Companiile SpaceX și xAI au anunțat oficial fuziunea, fondatorul lor, Elon Musk, prezentând totodată un proiect ambițios privind crearea unor centre de date pentru inteligență artificială în spațiu. Potrivit lui
Testele de la bacalaureat s-au dovedit a fi prea mari și complexe, iar din acest an s-a decis reducerea numărului de itemi la toate probele. La această concluzie s-a ajuns
Parfumuri cu substanțe interzise și periculoase pentru sănătate au ajuns în vânzare în magazinele din R. Moldova. Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că, după efectuarea unor controale, a dispus
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a convocat o reuniune de coordonare după atacul masiv lansat de Rusia asupra infrastructurii energetice, subliniind că Moscova nu este interesată de o
Incompetența Ministerului Agriculturii în frunte cu Ludmila Catlabuga nu mai poate fi tolerată. Nu puteți servi intereselor fermierilor, demisionați!. Este mesajul transmis de Asociația „Forța Fermierilor”, care acuză autoritățile de
Blackout-ul de sâmbătă, când Republica Moldova a rămas fără curent, pare să fie mai mult decât o simplă avarie. Și de ce întârzie totuși punerea în funcțiune a noii linii
O echipă de medici din SUA a reușit să mențină în viață un pacient aflat în stare critică timp de 48 de ore fără plămâni, folosind un sistem artificial inovator,
Anul trecut, Centrul Național Anticorupție a depistat peste 790 de infracțiuni de corupție și a identificat bunuri infracționale în valoare de peste 723 de milioane de lei. Datele se regăsesc
Procuratura din Franța l-a citat pe miliardarul Elon Musk și pe fosta directoare executivă a platformei X, Linda Yaccarino, pentru audieri programate pe 20 aprilie, potrivit postului BFMTV. Într-un comunicat
Cei cinci sportivi care vor reprezenta R. Moldova la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano – Cortina au ajuns în Italia. Echipa națională este formată din biatloniștii Alina Stremous,
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a prezentat marți, în fața Radei Supreme de ka Kiev, un plan privind sprijinul acordat Ucrainei după semnarea unui acord de pace cu Rusia.
Șoferul de 19 ani, care a provocat gravul accident pe o trecere de pietoni din Strășeni soldat cu moartea unui minor, nu activează în cadrul IGP, acesta fiind student la
Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, l-a criticat vehement pe președintele FIFA, Gianni Infantino, după ce acesta a cerut reanalizarea interdicției impuse echipelor rusești în competițiile internaționale. Într-un mesaj
Doi inspectori de patrulare sunt anchetați penal pentru luare de mită și fals în acte. Abaterile au fost depistate de Serviciul Anticorupție al Ministerului de Interne, care a constatat că
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că autoritățile continuă lichidarea consecințelor unui nou atac rusesc de amploare asupra mai multor regiuni ale țării, care a vizat în special infrastructura energetică.
Ucraina, Statele Unite și mai multe țări europene au convenit un „plan de sprijin în mai multe etape” pentru susținerea unui posibil acord de pace între Moscova și Kiev, relatează
Doi bărbați și o femeie au suferit arsuri în urma unor incendii produse în nordul R. Moldova. În primul caz, într-o gospodărie din satul Sârcova, raionul Rezina, a luat foc
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că intenționează să reducă tarifele vamale pentru produsele din India de la 25% la 18%, după ce premierul indian Narendra Modi a acceptat
Tariful pentru gaz a fost redus cu aproximativ 14 la sută. ANRE a aprobat azi un preț de 14,42 de lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, față de
Creștinii ortodocși de stil nou îl cinstesc astăzi pe Sfântul și Dreptul Simeon, numit în tradiția creștină „primitorul de Dumnezeu” și ocrotitor al pruncilor. Sărbătoarea este legată direct de praznicul
Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că ar fi abuzat sexual o fetiță de doar 9 ani. Cazul a fost înregistrat într-o
Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu, începe marți o vizită de lucru în Statele Unite, la invitația secretarului de stat american Marco Rubio, urmând să participe la prima reuniune
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să creeze un stoc strategic de minerale critice, după modelul rezervelor de petrol, pentru a diminua dependența Statelor Unite de China și pentru a
Darea în exploatare a Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău se amână până la sfârșitul lunii martie. Deși a fost supusă cu succes unor teste, sistemul nu va fi funcțional în
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, urmează să ajungă marți, 3 februarie, la Kiev, unde va susține un discurs în fața parlamentului. Anunțul a fost făcut de deputatul ucrainean Aleksei
Grav accident pe o trecere de pietoni din orașul Strășeni. Doi minori, o fată și un băiat, care traversau strada la zebră au fost loviți de un șofer de 19
Rusia a lansat un atac aerian masiv asupra Ucrainei în cursul nopții, vizând în special infrastructura energetică. Cele mai grave consecințe au fost raportate în Kiev și regiunea sa, dar
Iranul se pregătește să lanseze noi negocieri nucleare cu Statele Unite, la ordinul președintelui Masoud Pezeshkian, relatează agenția de presă Fars. Potrivit sursei citate, șeful statului iranian a dispus oficial
Strategia reformei administrației publice locale, care prevede reducerea numărului primăriilor și a raioanelor existente, intră într-o nouă etapă de consultări. Proiectul va fi discutat, în această săptămână, cu fracțiunile parlamentare,
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, a declarat luni că prințesa moștenitoare Mette-Marit a luat decizii greșite în privința relațiilor sale cu Jeffrey Epstein, potrivit agenției Reuters. Declarația vine după publicarea
Fostul deputat Vladimir Andronachi scapă de arest preventiv, la cinci luni de la reținere. Instanța a decis să nu prelungească mandatul pentru fostul parlamentar și să decidă instituirea controlului judiciar
Ambasada Republicii Moldova în Italia a publicat luni, 2 februarie, un anunț pe Facebook în care a decis să aducă mai multe clarificări în legătură cu scandaloasele prevederi ale Legii
Proiectul Partidului Nostru privind revizuirea Legii cu privire la cetățenie, care să prevadă expres inclusiv faptul că certificatul de naștere reprezintă o dovadă a cetățeniei, va fi examinat la Comisia
Partidul Socialiștilor anunță demararea unei campanii „naționale” de promovare a „identității moldovenești”, cu „mesaje patriotice și stataliste”, în care „să le amintească moldovenilor că statul trebuie prețuit și protejat”. Despre
Implementarea completă a noului sistem european de control al intrărilor și ieșirilor (Entry/Exit System – EES) a fost amânată până în septembrie 2026, pe fondul temerilor privind posibile blocaje majore
Ministerul Energiei al Ucrainei a anunțat oficial că așa-numitul „armistițiu energetic” a luat sfârșit, după ce Federația Rusă a reluat atacurile asupra infrastructurii critice din țară. Potrivit autorităților de la
Doi tineri, de 19 și 26 de ani, din raionul Leova au furat de pe contul bancar al unei femei, în vârstă de 62 de ani, peste un milion de
Kremlinul a anunțat că următoarea rundă de negocieri privind soluționarea conflictului din Ucraina a fost amânată și va avea loc în perioada 4–5 februarie, la Abu Dhabi. Informația a fost
Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei susțin că, în repetate rânduri, le este îngrădit accesul în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu, raionul Călărași. Ei precizează că, potrivit unei decizii judecătorești irevocabile,
Stocurile de gaze naturale din Uniunea Europeană au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape patru ani, pe fondul reducerii livrărilor și al temperaturilor scăzute din această iarnă,
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune o reducere a prețului pentru gaz de aproximativ 14 la sută. Agenția a publicat proiectul de decizie, în urma demersului transmis de Energocom,
Primăria Chișinău anunță reluarea lucrărilor de reabilitare a străzii 31 August 1989, una dintre principalele artere din centrul capitalei. Potrivit primarului Ion Ceban, în scurt timp, vor fi lansate licitațiile,
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noi scumpiri ale carburanților pentru marți, 3 februarie. Cel mai mult se va scumpi motorina, cu zece bani, și va costa 20
Primarul Capitalei, Ion Ceban, critică dur modul în care autoritățile centrale au gestionat în 31 ianuarie pana masivă de curent provocată de căderile de tensiune în rețelele din Ucraina. Edilul
Politicianul norvegian Arild Hermstad a anunțat că a nominalizat-o pe Maia Sandu la Premiul Nobel pentru Pace, invocând rolul acesteia în apărarea democrației și în consolidarea statului de drept într-un
Statele Unite intenționează să consolideze relațiile cu Republica Moldova în domenii-cheie precum securitatea energetică, apărarea și comerțul, a declarat asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Christopher Smith, aflat
Administrația Națională a Drumurilor anunță că echipele sale din terenintervin în regim de urgență pe mai multe sectoare de drumuri naționale, pentru remedierea și plombarea gropilor apărute în carosabil, în
Creștinii ortodocși care urmează calendarul îndreptat prăznuiesc astăzi Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi și importante sărbători ale creștinătății, marcată la 40 de zile după Nașterea Domnului. Praznicul amintește
Șeful Secției consultative a Spitalului din Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar de corupție. Funcționarul și alți medici ai instituției sunt vizați într-o anchetă penală privind
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, întreprinde, în perioada 2 – 4 februarie, o vizită de lucru la instituțiile Uniunii Europene din Bruxelles, una dintre „capitalele” Uniunii Europene. Popșoi va
Un lot de 15 tone de mărar, importat din Turcia, a fost distrus de specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Decizia a fost luată după ce analizele de laborator au confirmat depășirea
Autoritățile din regiunea Dnepropetrovsk au declarat zi de doliu în memoria victimelor atacului rusesc asupra unui autobuz care transporta mineri în orașul Ternivka. Potrivit informațiilor oficiale, cel puțin 16 persoane
Parlamentul intră în sesiunea de primăvară, iar deputații revin la muncă după o pauză de mai bine de o lună. Mâine, 3 februarie, legislatorii se vor întruni deja în prima
Risc sporit de accidente pe mai multe porțiuni de pe drumul M1 Chișinău – Leușeni. Mai multe gropi periculoase au dus la avarierea mașinilor, care au fost nevoite să tragă
Directorul general al companiei SpaceX, Elon Musk, a declarat duminică faptul că măsurile adoptate pentru a opri utilizarea neautorizată a sistemului Starlink Inc. de către Rusia par să fi dat
Iranul trebuie să facă „concesii majore” în cadrul negocierilor diplomatice pentru a evita un atac american asupra teritoriului său, a estimat ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, într-un interviu publicat
La o zi după întreruperea parțială a alimentării cu energie electrică, Republica Moldova a reușit să-și acopere consumul aproape în totalitate din surse proprii. Potrivit datelor oficiale, la ora 12:42,
Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz a scris istorie duminică, 1 februarie, după ce l-a învins pe Novak Djokovic în finala Australian Open, devenind cel mai tânăr jucător care reușește „Career Grand
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că, începând de luni, 2 februarie, elevii din Capitală revin la lecții cu prezență fizică. Anunțul a fost făcut într-un mesaj
Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar alte 26 au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs, marți dimineață, în sudul Turciei, în apropiere de orașul Antalya.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis duminică, 1 februarie, o avertizare de Cod Galben de vreme geroasă pentru nordul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă în intervalul 1 februarie, ora 20:00
Ucraina, Statele Unite ale Americii și Rusia vor participa, pe 4 și 5 februarie, la o nouă rundă de negocieri de pace la Abu Dhabi, a anunțat duminică președintele ucrainean
Președintele Statele Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat sâmbătă că India va începe să achiziționeze petrol venezuelean în locul celui provenit din Iran, într-un pas pe care l-a descris
Polițiștii de frontieră au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru a acorda ajutor mai multor camioane rămase blocate în satul Tudora, din cauza poleiului format pe carosabil. Potrivit
Autoritățile din Iran au anunțat oficial că forțele armate ale statelor din Uniunea Europeană, inclusiv armata germană – Bundeswehr – sunt considerate „organizații teroriste”. Declarația a fost făcută de președintele
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Iran se află în „discuții serioase” cu Statele Unite ale Americii în vederea încheierii unui acord care să împiedice Teheranul să obțină
Autoritățile ucrainene investighează pana majoră de curent produsă sâmbătă dimineață, care a afectat mai multe regiuni din Ucraina și Republica Moldova. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, că, în acest
Școlile din municipiul Bălți vor continua procesul educațional în regim online pentru încă două zile, din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Alexandr Petkov,