Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău este convocat astăzi, 1 octombrie, la Ministerul Afacerilor Externe, după ce trei drone au încălcat miercuri spațiul aerian al Republicii Moldova. Două dintre
Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău este convocat astăzi, 1 octombrie, la Ministerul Afacerilor Externe, după ce trei drone au încălcat miercuri spațiul aerian al Republicii Moldova. Două dintre
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că nu va accepta participarea AUR la viitorul guvern și a respins din nou varianta alegerilor parlamentare anticipate. Șeful statului a anunțat că luni,
Republica Moldova este interesată de importul de gaz natural lichefiat (LNG) din Statele Unite ale Americii, inclusiv prin încheierea unor contracte pe termen lung. Subiectul a fost discutat de premierul
Președintele Maia Sandu a primit miercuri, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Președinție, scrisorile de acreditare ale noului ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter. Diplomatul
Europarlamentarul român Claudiu Târziu, liderul Partidului „Acțiunea Conservatoare” (ACT), a lansat un plan privind reunificarea Republicii Moldova cu România. Documentul a fost adoptat de Biroul Politic Național al formațiunii, în
Vicepreședintele fracțiunii „Partidului Nostru”, Elena Grițco, susține că directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, a amenințat-o după participarea la o emisiune de la Radio Moldova. Deputatul anunță va depune o plângere la
Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a obținut numărul necesar de voturi pentru a fi învestit de Parlamentul României. Potrivit datelor oficiale anunțate după vot, au fost exprimate
R. Moldova, în proces de negociere a unor contracte pe termen lung pentru achiziția gazelor naturale cu furnizori din mai multe state, inclusiv Qatar, Azerbaidjan și Turkmenistan, în încercarea de
Economia regiunii transnistrene traversează nu doar o criză conjuncturală, ci o degradare structurală a modelului construit în ultimele decenii, iar dependența de malul drept al Nistrului și de piața Uniunii
🔔 Vă invităm să vă abonați la canalul nostru de YouTube, să dați like și share și să vă spuneți opiniile în comentarii!
Fracțiunea parlamentară a „Partidului Nostru” anunță că lucrează la un proiect de modificare a Constituției prin care Republica Moldova ar urma să treacă de la republică parlamentară, la prezidențială. Anunțul
Fracțiunile din opoziția parlamentară anunță inițierea procedurii de suspendare a șefei statului, Maia Sandu, acuzată de uzurparea puterii, de subminarea statului de drept, de arogări abuzive de atribuții și de
Mai multe formațiuni politice aflate în opoziție au protestat luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, instituție care a aprobat noi tarife la gazele naturale
Procurorii anticorupție anunță că au încheiat urmărirea penală în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor în care este vizat Viorel Melnic, fost deputat și fost consilier al lui Ilan Șor.
Candidații pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei își pot depune, începând de astăzi, dosarele pentru înregistrarea în cursa electorală. Documentele sunt recepționate de consiliile electorale de circumscripție
Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu Năsui, fost deputat USR în Parlamentul României, a obținut în anul 2025 venituri totale de aproximativ 268.000 de euro,
Câteva sute de persoane, mobilizate de opoziția parlamentară, au protestat luni, 28 septembrie, în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), față de majorarea tarifellor la resursele energetice. Protestul
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a transmis un mesaj pe Facebook la un an de când formațiunea pe care o conduce a câștigat o nouă majoritate parlamentară la
Astăzi, se face exact un an de la alegerile parlamentare ordinare desfășurate anul trecut. Scrutinul din 28 septembrie 2025 a oferit Partidului Acțiune și Solidaritate 55 de mandate, asigurându-i o
Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, susține că Moscova așteaptă dovezi privind originea dronelor care cad sau survolează spațiul aerian al Republicii Moldova și afirmă că nu a văzut până
Soluționarea crizei de pe Nistru depinde acum de deciziile politice ale autorităților centrale și de negocierile purtate cu responsabilii de la Kiev, susține primarul Chișinăului, Ion Ceban. Edilul afirmă că
De la tribuna Adunării Generale a ONU, unde a vorbit despre securitate, războiul din Ucraina, integrarea europeană și rolul statelor mici în lume, premierul Vasile Tofan a găsit loc și
Noul ambasador al Statelor Unite în R. Moldova, Joseph Mark Burkhalter, a ajuns la Chișinău pentru a-și începe misiunea. Ambasada a publicat mai multe fotografii în care diplomatul apare împreună
Un nou protest va fi organizat la ANRE luni, 28 septembrie, atunci când instituția va examina proiectele privind scumpirea cu încă 30% a gazului și cu peste 60% a căldurii
Republica Moldova ar avea astăzi un nou „păpușar” care conduce statul din umbră, iar acesta ar fi Dorin Recean, susține fostul premier Vlad Filat. Acesta afirmă că Recean ar fi
Când un prim-ministru îndeamnă populația să pună lumânări în biserică, pentru a avea parte de vreme blândă la iarnă ori pentru a supraviețui anotimpului rece, e semn prost: contractul social
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îl acuză pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, că ar fi blocat accesul la stația de captare a municipiului Chișinău de la Vadul lui Vodă pentru un
Este deja aproape oficial: gazul ar urma să se scumpească iar, cu aproximativ 30 la sută. Și tariful la căldură s-ar putea dubla. Prețurile carburanților urcă vertiginos, iar scumpirile în
Fiodor Gagauz a depus, în după-amiaza zilei de 24 septembrie, actele necesare pentru înregistrarea în cursa electorală pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Documentele au fost prezentate la sediul
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, afirmă că autoritățile de la Chișinău nu consideră iminent un atac sau o incursiune militară rusă pe teritoriul țării, chiar dacă incidentele cu drone și
Spațiul aerian al R. Moldova în zona de nord a fost închis, în această dimineață, după ce mai multe drone au fost detectate de radarele Ministerului Apărării. Primul aparat de
Pe 26 septembrie, Republica Moldova intră în stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic. Criza se adâncește, problemele se înmulțesc, iar soluțiile par tot mai puține. Cât de justificată
În documentul SNDR (Strategia Națională de Dezvoltare Regională) există un tabel pe care puțini preferă să-l comenteze. Deși este esențial. El arată câte primării din fiecare regiune au depus dosare
AUR conduce detașat în opțiunile de vot ale românilor, arată datele unui sondaj de opinie realizat de CURS în perioada 16-22 septembrie 2026. Față de luna trecută, PSD câștigă teren,
Despre Don Quijote din parlamentul butaforic și dezbaterile mimate din plen Incidentul de ieri din Parlament, cu aleasa poporului din majoritatea proeuropeană autentică, care venise la ședință deja încântată de
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, acuză Guvernul că ar intenționa să „preia forțat” gestionarea Stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, care, în prezent, se află în proprietatea
Europarlamentarul român Victor Negrescu a fost inclus de Politico pe lista celor 17 membri ai Parlamentului European considerați importanți de urmărit în lunile următoare, într-un context marcat de negocieri politice
Guvernul, Comisia Națională de Management a Crizelor sau alte instituții ale statului, nu vor mai putea, pe perioada stării de urgență, să mai ia vreo decizie prin derogare de la
Deputatul PAS Veronica Cupcea a fost surprinsă ieri, în timpul ședinței Parlamentului, cu o întrebare pregătită pentru premierul Vasile Tofan, dar și cu replica pe care urma să o ofere
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că autoritățile ar fi trebuit să acționeze cu luni înainte pentru a preveni criza energetică, nu să acționeze retroactiv. Potrivit lui, Guvernul ar fi
Starea de urgență devine o metodă „ordinară și comodă de guvernare”, consideră fostul premier Ion Chicu, care acuză puterea actuală că transformă un instrument destinat unor situații excepționale într-un mecanism
Republica Moldova și Republica Togoleză au stabilit oficial relații diplomatice. Un document în acest sens a fost semnat, la New York, de către miniștrii afacerilor externe ai celor două state,
Un ONG din România, cu sediul la Iași, promovează un program de interconectare România – Republica Moldova în valoare de un miliard de euro, fără ca acest program să fie
Executivul începe restructurarea aparatului administrativ, care va presupune comasarea unor instituții guvernamentale și, în unele structuri, concedieri de până la 30% pentru a economisi banii publici. Premierul Vasile Tofan recunoaște că măsurile vor
În urma ședinței Consiliului de Securitate, doamna președinte a solicitat introducerea stării de urgență în sectorul energetic și petrolier. Guvernul va elabora planuri de reacție pentru evoluțiile viitoare ale prețurilor,
Influencerii, creatorii de conținut, administratorii de pagini, profiluri, canale sau grupuri care desfășoară activități de promovare a unor concurenți politici și vor fi considerați „participanți la comunicarea electorală online”. Aceștia
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, l-a ironizat pe vicepremierul Vladimir Bolea, care, săptămâna trecută, s-a lăudat pe Facebook că a inaugurat un semafor și o trecere de pietoni în orașul Drochia.
Președintele Maia Sandu cere Guvernului și Parlamentului declararea stării de urgență în energetică, după ședința Consiliului Național de Securitate convocată astăzi. Solicitarea vine pe fondul scumpirii carburanților și gazelor naturale
Claudiu Năsui și-a depus astăzi oficial demisia din funcția de deputat în Parlamentul României, după aproape o lună de la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al
Ministerul de Externe condamnă organizarea de către Federația Rusă a alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană. Potrivit Chișinăului, desfășurarea scrutinului în stânga Nistrului reprezintă o „încălcare a suveranității și integrității
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul nu va vota Guvernul condus de Siegfried Mureșan, subliniind că social-democrații susțin prin vot doar un Executiv din care fac parte. El
E un banc, pe care mi l-a spus un amic din România, despre ardelenii care, se spune, ar fi mai înceți și mai întârziați în reacții. Cică știți cum a
Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol în formatul „1+1” va fi reluat joi, 24 septembrie, după o pauză de peste cinci luni. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, urmează să se întâlnească
Pretendenții pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pot depune, de azi, dosarele pentru înregistrarea în cursa electorală. Cererile de eliberare a listelor de subscripție pentru candidații independenți și actele pentru înregistrarea
Candidatul la funcția de premier în România, Siegfried Mureșan, anunțat că va propune comasarea voluntară a comunelor, după modelul Republicii Moldova. El a spus că mișcarea a „avut succes peste
Consiliul Național de Securitate este convocat astăzi de Maia Sandu. Pe agenda discuțiilor vor fi subiectele privind criza energetică și măsurile pentru pregătirea sezonului rece. Întrunirea va avea loc la
Ministerul Apărării a anunțat într-un comunicat, emis cu puțin timp în urmă, că, potrivit datelor disponibile, în intervalul de timp la care a făcut trimitere Poliția într-un comunicat oficial, nu
Ministerul de Externe a reacționat, într-o notă de presă, la posibila explozie de la Călărași, care ar fi fost provocată de căderea unei drone. MAE a condamnat posibilul survol neautorizat
Premierul desemnat spune că nu i-a cerut lui Nicușor Dan niciun timp de gândire. Siegfried Mureşan precizează că președintele l-a sunat joi să îl anunțe că îl va desemna, iar
Fostul parlamentar Vlad Cubreacov reclamă din nou un tratament abuziv și discriminatoriu din partea Poliției de Frontieră, după ce a fost „blocat pe aeroportul din Chișinău” și supus unor verificări
Estonia și-a deschis ambasadă în R. Moldova, iar Siiri Königsberg este prima ambasadoare rezidentă a țării la Chișinău. Diplomata a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe,
Ministerul Afacerilor Externe „condamnă ferm” incidentul produs în apropierea localității Colonița, unde, în urma unei deflagrații, au fost depistate componente asemănătoare celor ale unei drone fără pilot, dotată cu sistem
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, șeful Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite, aflat într-o vizită oficială la Dubai, s-a întâlnit astăzi președintele Grupului de prietenie al Consiliului Național
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, nominalizat de președintele României, Nicușor Dan, pentru funcția de prim-ministru, a anunțat vineri, la Palatul Parlamentului, că își asumă mandatul primit și începe negocierile pentru formarea unui nou
Prețul motorinei a depășit pragul de 36 de lei pentru un litru, iar primarul Capitalei, Ion Ceban, acuză guvernarea că nu ar fi întreprins la timp măsuri pentru a reduce impactul
Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă, 19 septembrie, decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, iar luni va fi publicat în Monitorul Oficial. Din acel moment,
Rușii sunt chemați la urne pentru a alege deputații în Duma de Stat în primele alegeri legislative desfășurate pe timp de război. Secțiile de votare s-au deschis în Moscova la
Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Joseph Mark Burkhalter, desemnat de președintele SUA, Donald Trump, a depus în această săptămână jurământul în fața secretarului de stat american, Marco Rubio,
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 17 septembrie, pe Siegfried Mureșan drept candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările desfășurate la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare. Șeful
Consiliul sătesc Aluatu din raionul Taraclia susține inițiativa comunității privind examinarea posibilității ca satul să iasă din componența raionului Taraclia și să treacă în componența raionului Cahul. Decizia a fost
Parlamentul a votat în a doua lectură modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026 și a aprobat plățile unice cu caracter excepțional, în locul majorărilor salariilor promise de guvernare.
Fracțiunea parlamentară a formațiunii „Partidul Nostru” (PN) a înaintat un demers către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) despre modul în care sunt gestionate și comunicate public cazurile de violență în familie
Invitatul ediției de astăzi a emisiunii Contrasens este directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui. 🔔 Vă invităm să vă abonați la canalul nostru de YouTube, să dați
Vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul localității Drochia, Nina Cereteu, a criticat în termeni duri conceptul de reformă administrativă, elaborat de Guvern, în cadrul reuniunii inaugurale a Comitetului consultativ
Comisia Electorală Centrală a creat Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, care va organiza alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei din 15 noiembrie. Structura va avea
Rocadă la conducerea unor instituții de stat. Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a fost numit la conducerea Agenției Proprietății Publice, instituție rămasă fără șef de la
Fostul director ANSA Radu Musteață, care la sfârșitul lunii iulie a demisionat de la șefia Ministerului Agriculturii la doar două zile de mandat în urma disputelor legate de trecutul său
Grupuri de elevi din regiunea transnistreană au participat și în vara acestui an la mai multe programe organizate de Federația Rusă, axate pe așa-zisa educație patriotică, pe promovarea narațiunilor istorice ruse și
Mai mulți directori și angajați ai unor întreprinderi de stat din Republica Moldova au ajuns la venituri anuale de peste un milion de lei, deși salariile lor de funcție sunt
O inscripție afișată la un eveniment cu antreprenori, la care a participat premierul Vasile Tofan, a stârnit critici în mediul online. Pe ecran apărea mesajul „CEO Vasile Tofan. Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan a efectuat sâmbătă dimineață o vizită la Aeroportul Internațional Chișinău, pentru a vedea cum face față infrastructura fluxului ridicat de pasageri în orele de vârf. Șeful Guvernului
Ministerul Mediului le recomandă cetățenilor care cumpără lemne de foc să verifice prețul, să solicite factura fiscală și să o păstreze, întrucât documentul poate fi cerut ulterior de poliție sau
Amendamentul semnat de Radu Marian într-o lege despre urbanism a fost contestat la Curtea Constituțională. Deputații MAN au sesizat Înalta Curte în legătură cu modificările aduse Legii privind mecanismul de
Situația din Zona de Securitate și procesul de reglementare a conflictului transnistrean au fost discutate la prima întrevedere dintre noul șef al Misiunii OSCE în R. Moldova, Christopher W. Smith, și
Președintele Igor Grosu a respins informația că Partidul Acțiune și Solidaritate ar susține candidatura lui Alexandru Stoianoglo la funcția de bașcan al Găgăuziei. Totuși, Igor Grosu nu s-a ferit să-l
Deputații PAS au votat în prima lectură proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale, în cadrul ședinței de plen a Parlamentului de astăzi, 10 septembrie. Asta după ce documentul a fost aprobat
Ambasadorul R. Moldova în Statele Unite, Vladislav Kulminski, sugerează că apariția dronei rusești în spațiul aerian al țării pe 8 septembrie, în timp ce avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski se
Liderul PAS, Igor Grosu, infirmă declarațiile premierului norvegian, Jonas Gahr Støre, care a spus că avionul în care se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost „aproape lovit” de
„Partidul Nostru” anunță că deputații formațiunii lucrează la o inițiativă legislativă care prevede înăsprirea răspunderii pentru faptele de violență împotriva femeilor. Anunțul a fost făcut de liderul partidului, Renato Usatîi,
Consilierii MAN din CMC vin cu o reacție la propunerea aleșilor PAS de a crea o structură municipală pentru atragerea granturilor externe. Formațiunea, condusă de Ion Ceban, îndeamnă PAS să
Aleșii PAS din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit consilierilor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic
Comisia Europeană își redistribuie resursele interne pentru a ține pasul cu ritmul rapid al reformelor promovate de R. Moldova, după ce progresele înregistrate de Chișinău au depășit capacitatea departamentului responsabil
Autoritățile de la Chișinău nu au confirmat declarația premierului Norvegiei, Jonas Gahr Støre, potrivit căreia avionul în care se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost „aproape lovit” de
Statul trebuie să identifice soluții umane pentru gestionarea problemei maidanezilor, inclusiv pentru sterilizarea câinilor, astfel încât să fie prevenită „înmulțirea necontrolată a acestora”. Este afirmația liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi,
Directorul Moldsilva, Nicolae Munteanu, a demisionat după un mandat de doar opt luni. Anunțul a fost făcut azi de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care, în ianuarie, l-a propus pe Munteanu
Partidul Nostru critică modul în care este realizat programul guvernamental „Curți Europene” și susține că mai multe proiecte au rămas nefinalizate. Deputatul Alexandru Berlinschii afirmă că unele zone au fost transformate
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său slovac, Robert Fico. Oficialii au abordat relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Slovacia, cooperarea economică și parcursul european al
Asociația Forța Fermierilor condamnă „declarația jignitoare” a deputatului Radu Marian la adresa deputaților Serghei Ivanov și Sergiu Stefanco, precum că aceștia ar fi acționat în interesele proprii când au promovat
Deputatul Alexandr Stoianoglo anunță că va candida independent la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei din 15 noiembrie. Anterior, parlamentarul a mai participat la scrutinele pentru acest post, în