Statele Unite se pregătesc să reintroducă arme nucleare pe teritoriul Marii Britanii, pentru prima dată după 2008, potrivit unor imagini din satelit analizate de Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS).
Statele Unite se pregătesc să reintroducă arme nucleare pe teritoriul Marii Britanii, pentru prima dată după 2008, potrivit unor imagini din satelit analizate de Federația Oamenilor de Știință Americani (FAS).
Uniunea Europeană a suspendat discuțiile privind un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 20 de miliarde de euro, propus de șefa diplomației europene, Kaja Kallas. Motivul
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi un plan ambițios în cinci puncte pentru reînarmarea Europei, intitulat „ReArm Europe”, care ar putea disponibiliza până la 800 de
Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat vehement la afirmațiile liderului ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că un acord pentru încetarea războiului cu Rusia este „încă foarte, foarte departe”. Într-un
Kremlinul afirmă că angajamentele asumate de liderii europeni la summitul de la Londra privind Ucraina, care vizează creșterea finanțării pentru Kiev, nu vor contribui la găsirea unei soluții pașnice în
Prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, va transmite un mesaj ferm liderilor europeni, îndemnându-i să confrunte „realitatea brutală” a amenințărilor de securitate în creștere și să își majoreze cheltuielile pentru apărare.
Un avertisment fără precedent vine din partea unui fost comandant suprem al NATO. Amiralul american James Stavridis, care a fost comandant al NATO în Europa între 2009 și 2013, susține
Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, și-a reiterat sprijinul pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri de sâmbătă cu președintele Volodimir Zelenski. Declarațiile lui Starmer vin la o zi după un schimb
Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat, într-un interviu pentru La Tribune, că Rusia lui Vladimir Putin este mai mult ca oricând o amenințare existențială pentru Europa, iar dacă acesta nu
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns la Londra pentru o întâlnire de urgență cu premierul britanic Keir Starmer, înaintea unui summit european crucial privind securitatea și sprijinul pentru Ucraina.Întâlnirea are
Premierul maghiar Viktor Orban și-a reiterat opoziția față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, avertizând că acest pas va „distruge” Ungaria. Declarația a fost făcută vineri, la radioul de stat,
Președintele Consiliului European, António Costa, va efectua luni, 3 martie, o vizită de lucru la Chișinău. Vizita marchează trei ani de la depunerea cererii de aderare a R. Moldova la
Uniunea Europeană examinează proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate și speră că inițiativa va fi expediată și Comisiei de la Veneția, a cărei expertiză este
Comisia Europeană a anunțat că va reacționa „ferm și imediat” la noile tarife anunțate de președintele american Donald Trump, care a declarat că administrația sa va impune taxe de 25%
Statele Unite vor încerca să obțină pentru Ucraina recuperarea unei părți din teritoriile ocupate de armata rusă în cadrul negocierilor pentru încheierea războiului, a declarat președintele american Donald Trump. „Vom
Președintele american Donald Trump a acuzat Uniunea Europeană că a fost creată pentru a „submina” Statele Unite și a amenințat că va impune tarife de 25% pe toate importurile din
Întâlnirea planificată între Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, nu va mai avea loc în timpul vizitei oficiale a lui Kallas la
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat că a convocat pentru miercuri o videoconferinţă cu liderii din statele membre UE, unde preşedintele francez, Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea
Liderii Uniunii Europene protestează împotriva deciziilor lui Donald Trump, dar nu propun o alternativă clară. Singura lor soluție este continuarea finanțării Ucrainei, fără a schimba cursul conflictului, dar asta nu
Uniunea Europeană a propus Ucrainei un acord „reciproc avantajos” privind accesul la resursele „critice” pe care le are Ucraina, a declarat comisarul european pentru strategie industrială, Stephane Sejourne. „21 din
Uniunea Europeană a suspendat o parte dintre sancțiunile sectoriale impuse Siriei, argumentând că această măsură este menită să accelereze redresarea economică și să sprijine reformele politice după căderea regimului Bashar
Comisia Europeană a anunțat astăzi, la Kiev, un nou pachet de sprijin destinat securizării sistemului energetic al Ucrainei și integrării complete a acesteia, precum și a Republicii Moldova, în piața
Premierul României, Marcel Ciolacu, a subliniat luni importanța menținerii unei poziții echilibrate între Uniunea Europeană și Statele Unite în ceea ce privește războiul din Ucraina. Șeful Executivului de la București
Liderii Franței și Marii Britanii se grăbesc să ajungă la Casa Albă pentru a revendica un rol central în conflictul din Ucraina, după ce au fost excluși din negocierile dintre
Uniunea Europeană a adoptat luni, 24 februarie, cel de-al 16-lea pachet de măsuri economice și individuale împotriva Rusiei, vizând sectoare esențiale ale economiei ruse pentru a slăbi capacitatea regimului de
La trei ani de la începutul războiului din Ucraina, lideri din 13 țări se reunesc luni, 24 februarie, la Kiev, pentru a-și reafirma sprijinul față de țara atacată de Rusia.
Procesul de vetting în R. Moldova va continua să fie finanțat de țări europene, iar Comisia de evaluare a procurorilor își va relua curând activitatea. Declarația a fost făcută de
Franța și Marea Britanie lucrează la un plan pentru trimiterea a mai puțin de 30.000 de militari europeni în marile orașe, porturi și infrastructura critică a Ucrainei, fără a implica
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a îndemnat Statele Unite „să nu cadă în capcanele rusești”, apreciind că Moscova va încerca să divizeze Occidentul, după discuțiile ruso-americane despre Ucraina de la
Ambasadorii UE au ajuns la un acord privind un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, acesta fiind adoptat cu ocazia celei de-a treia aniversări a invaziei rusești pe scară largă
Lideri ai opt state UE, precum și reprezentanții Comisiei Europene, Consiliului European și NATO s-au întâlnit, luni, la Paris pentru a discuta despre securitatea Ucrainei, politica de apărare a Europei
Producătorii de fructe din Moldova ar putea exporta liber spre piața europeană. În acest sens, autoritățile negociază pentru liberalizarea permanentă a comerțului cu UE, inițiind discuții pentru a spori cotele
Statele Unite au cerut aliaților europeni să precizeze de ce sprijin ar avea nevoie din partea Washingtonului pentru a participa la acordurile de securitate privind Ucraina, potrivit unui document consultat
Ungaria a blocat deschiderea primului cluster din cadrul negocierilor de aderare ale Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a fost confirmată de vicepremierul ucrainean pentru Integrare Europeană, Olga Stefanișina, care a
Țările europene nu vor înființa o armată unificată ca răspuns la amenințările din partea Rusiei, a declarat ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski într-un interviu difuzat sâmbătă de postul de
Uniunea Europeană nu poate înlocui complet finanțarea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), dar vede această situație ca o oportunitate de a face ajutoarele sale mai vizibile, a declarat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că Ucraina nu va accepta niciun acord bilateral privind soarta țării sale, încheiat între Moscova și Washington fără implicarea Kievului. Zelenski a subliniat
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că „regretă profund” decizia SUA de a impune tarife vamale „nejustificate” asupra exporturilor europene de oţel şi aluminiu. Ea a avertizat
Europa se confruntă cu riscul unei noi crize energetice, după ce prețurile gazului natural lichefiat (GNL) au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. După impactul puternic al
Uniunea Europeană va reacționa la noile tarife anunțate de președintele american Donald Trump, a declarat luni ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot. Într-un interviu pentru postul TF1, Barrot a subliniat
Astăzi este ultima zi când, conform planului anunțat de Chișinău, mai sunt livrate gaze naturale regiunii transnistrene achiziționate din grantul UE de 20 de milioane de euro, oferit la sfârșitul
Uniunea Europeană a anunțat că experți din 37 de țări au ajuns la un acord la Bruxelles privind „fundamentele legale pentru crearea unui Tribunal Special pentru crimele de agresiune împotriva
Comisia Europeană intenționează să includă în viitoarea sa propunere legislativă privind returnarea migranților ilegali în așa-numitele „centre de returnare” situate în afara granițelor UE, potrivit procesului-verbal al unei reuniuni informale
Pachetul pentru independență energetică oferit de Uniunea Europeană conține o componentă destinată malului stâng al Nistrului, potrivit unui comunicat al Guvernului. Astfel, UE vine cu o ofertă suplimentară de a
Uniunea Europeană și Republica Moldova au convenit astăzi asupra unei strategii de doi ani pentru independența energetică și reziliență, prin care Chișinăul va primi 250 de milioane de euro în
Comisia Europeană a declarat că „regretă” decizia lui Trump de a impune sâmbătă tarife asupra Canadei, Mexicului și Chinei. Președintele american a promis că va lua măsuri similare împotriva UE, scrie POLITICO. „Relația
Liderii europeni nu îl plac pe noul președinte al SUA, Donald Trump, dar în curând vor începe să urmeze ordinele sale. Declarația a fost făcută de președintele Rusiei, Vladimir Putin,
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri seară că va introduce, „fără îndoială”, tarife vamale pentru produsele provenite din Uniunea Europeană. Declarația sa vine în contextul în care, începând de sâmbătă, Canada,
Întâlnirea programată între prim-ministrul slovac Robert Fico și liderii UE pe tema tranzitului de gaz a fost anulată, după ce avionul în care se afla a fost nevoit să se
Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană vor semna astăzi un acord de finanțare nerambursabilă în valoare de 64 de milioane de euro. Din această sumă, 30 de milioane de euro
Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener comercial al Republicii Moldova. Exporturile în UE au crescut, în ultimii 10 ani, de la 48% la 65%, arată datele studiului de piață „Export
Funcționarii moldoveni și cei străini care vor profita de postul pe care îl au pentru a utiliza contrar destinației fondurile, donațiile, ajutoarele umanitare, granturile sau împrumuturile oferite de Uniunea Europeană
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că autoritățile ucrainene vor continua să caute surse alternative de finanțare pentru programele esențiale, în contextul suspendării ajutoarelor americane. Într-o adresare publică, Zelenski a
În perioada 1-10 februarie, Centrala de la Cuciurgan va livra gratuit energie electrică malului drept, în cadrul implementării pachetului de sprijin european, anunță autoritățile de la Chișinău. Potrivit purtătorului de
Uniunea Europeană nu va include o interdicție totală asupra importurilor de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia în cel mai recent pachet de sancțiuni, sfidând presiunile venite din partea statelor
Reprezentanții regimului separatist din stânga Nistrului „salută intenția Uniunii Europene” de a acorda un grant financiar de urgență pentru a oferi sprijin pe termen scurt regiunii transnistrene, „în contextul crizei
Trei milioane de metri cubi de gaze naturale vor fi livrate regiunii transnistrene, în baza unui contract de împrumut care urmează a fi încheiat de SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”.
Comisia Europeană va continua negocierile cu Ucraina privind livrările de gaze către Europa, inclusiv către Ungaria și Slovacia, potrivit unei declarații a unui diplomat al UE obținută de Reuters pe
Ankara inițiază un efort diplomatic pentru a relansa negocierile energetice cu Uniunea Europeană, având în vedere perspectiva de a deveni un furnizor major de gaz natural, după ce discuțiile anterioare
Oficiali sloveni, inclusiv foști și actuali comisari europeni de la Ljubljana, sunt gata să ofere consultanță și să împartă experiența Sloveniei în parcursul de aderare la UE, comunitate în care
Uniunea Europeană intenţionează să lase plafonul impus asupra preţurilor la gaze să expire la finele acestei luni, aşa cum era programat, au declarat pentru Reuters diplomaţi UE, un semn că
România a devenit cel mai mare exportator european de cereale în prima jumătate a anului 2024, cu livrări de 5,1 milioane de tone, ceea ce reprezintă 30,8% din totalul exporturilor de
Uniunea Europeană a anunţat luni un nou program de ajutor umanitar în valoare de 140 de milioane de euro pentru Ucraina şi încă 8 milioane de euro pentru R. Moldova.
Comisia Europeană nu a fost de acord cu propunerea de scutire de taxa CO2 pentru energia livrată Republicii Moldova de către România. Informația a fost confirmată în cadrul unei conferințe
Guvernul Armeniei a aprobat, pe 9 ianuarie, un proiect de lege prin care țara anunță începerea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Premierul Nikol Pașinian a subliniat că această decizie
Europa consumă rezervele de gaz într-un ritm record, cel mai rapid din ultimii șapte ani, pe fondul creșterii cererii de încălzire cauzate de temperaturile scăzute. Se prognozează că vremea se
Prețurile gazelor naturale din Europa au crescut semnificativ, după ce președintele rus Vladimir Putin a exprimat îndoieli privind posibilitatea încheierii unui acord pentru menținerea fluxurilor de gaze prin Ucraina, scrie
Preşedintele român Klaus Iohannis a atras atenţia, joi, la Consiliul European, asupra intensificării atacurilor hibride ruseşti care vizează subminarea democraţiilor prin dezinformare, prin activităţi cibernetice maligne, manipulare prin social media,
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut o îmbunătățire tangibilă și imediată a relațiilor dintre Turcia și Uniunea Europeană, în cadrul unei întâlniri cu Ursula von der Leyen, care s-a
Curtea de Justiție a Uniunii Europene menține sancțiunile aplicate lui Ilan Șor și deputatului Marina Tauber, pentru acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. Prin hotărârea pronunțată, Curtea de Justiție a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa aspiră să înceapă negocierile pentru cel puțin două grupuri tematice de negociere din procesul de aderare la Uniunea Europeană în 2025,
Ungaria și Slovacia au pus veto asupra propunerii Uniunii Europene de a impune sancțiuni împotriva oficialilor din Georgia, ca răspuns la reprimarea protestelor antiguvernamentale. Sancțiunile, propuse de Înaltul Reprezentant al
Uniunea Europeană a impus astăzi sancțiuni împotriva cetățeanului moldovean, Anatolii Prizenko, și altor 15 persoane și 3 entități, în cadrul unei noi serii de măsuri restrictive destinate să contracareze amenințările
Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi al 15-lea pachet de măsuri economice și individuale restrictive, menite să limiteze și mai mult capacitatea Rusiei de a duce un război ilegal și
Uniunea Europeană (UE) intenționează să adauge 16 cetățeni din Rusia, Georgia și Moldova pe lista sa neagră, în cadrul unui nou mecanism de sancțiuni destinate combaterea „acțiunilor hibride” și amestecurilor
Uniunea Europeană va aloca Republicii Moldova ultima tranșă din mecanismul de asistență macrofinanciară pentru anul 2024, în valoare de 50 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de către
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a anulat o vizită planificată la Paris pentru ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre-Dame, după ce a semnat vineri un controversat acord comercial
Fiecare al cincilea cetățean crede că R. Moldova nu va adera la Uniunea Europeană până în 2030, iar 29 la sută dintre moldoveni sunt optimiști și susțin că acest lucru
Fostul comisar european pentru Justiție, Didier Reynders, este subiectul unei investigații desfășurate de poliția federală belgiană pentru presupuse activități de spălare de bani. Ancheta, care a început cu câteva luni
Președintele Georgiei, Salome Zurabișvili, a îndemnat elevii să participe la protestele împotriva guvernului, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X. „După universități, a venit rândul școlilor să-și exprime solidaritatea
224 de persoane au fost reținute în a patra zi de proteste la Tbilisi, iar 34 dintre acestea au fost plasate în arest administrativ. Manifestațiile au început joi, după ce
Partidul naționalist „Alternativa pentru Germania” (AfD) adoptă un curs anti-european în proiectul final al programului său electoral. Potrivit documentului obținut de SPIEGEL, partidul s-a angajat în favoarea unui ieșiri a
Reforma instituțiilor statului, în special a sistemului judiciar, este cheia luptei Republicii Moldova împotriva influenței ruse și a amenințărilor războiului hibrid, scrie Cristian Gherasim, într-o analiză pentru publicația Fair Observer.
Premierul Georgiei, Irakli Kobahidze, a declarat că țara a decis să nu deschidă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028 și să refuze toate granturile bugetare din partea
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025, a anunțat președintele României, Klaus Iohannis. „Un moment important azi pentru
Exportul de struguri moldovenești pe piața Uniunii Europene a ajuns la valoarea de 627 de milioane de lei, în primele zece luni ale acestui an. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste două treimi din exporturile moldovenești ajung pe piața Uniunii Europene. Valoarea acestora, în doar nouă luni, a fost de peste 1,74 miliarde de dolari. Purtătorul de cuvânt al Guvernului,
Țările europene cheie ar putea fi nevoite să-și dubleze cheltuielile pentru apărare pentru a face față provocării agresiunii ruse împotriva Ucrainei, precum și posibilelor reduceri ale sprijinului american sub președinția
Companiile din Republica Moldova sunt tot mai interesate să raporteze performanțele legate de sustenabilitate și protecția mediului (Mediu, Social și Guvernanță – ESG), în special cele implicate pe piețele internaționale
Victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA, în care a învins-o pe democrata Kamala Harris, marchează un moment de cotitură în ordinea internațională post-Obama. De fapt, suntem în pragul
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Securitate, Josep Borrell, a declarat că Uniunea Europeană oferă liderilor Georgiei o cale clară de reangajare în procesul de integrare europeană, condiționată
Peste 3,5 milioane de georgieni sunt chemaţi astăzi la urne pentru a alege 150 de deputaţi într-un moment în care, potrivit Bruxellesului, „relaţiile dintre Georgia şi Uniunea Europeană sunt la
Vicepremierul sârb Aleksandar Vulin a declarat, joi, la summitul BRICS de la Kazan, că Serbia vrea să fie primită în organizația internațională, scrie Agerpres, care citează EFE. Vulin a explicat
Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat, la 23 octombrie, decizia Consiliului UE din 2023 de sancționare a oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc, notează Europa Liberă. Acesta rămâne, însă, pe listele
Întâlnirea extinsă a liderilor din cadrul grupului BRICS, care se desfășoară în aceste zile în Kazan, Rusia, stârnește îngrijorări în rândul politicienilor europeni. Printre participanții la reuniune se numără liderul
Rezultatele recente ale alegerilor prezidențiale și referendumului din Republica Moldova au generat reacții din partea principalelor publicații internaționale, subliniind provocările cu care se confruntă țara în drumul său spre integrarea
Referendumul privind integrarea europeană poate fi declarat valabil, anunță Comisia Electorală Centrală. Cu trei ore înainte de închiderea urnelor, la ora 18.00, rata de participare la plebiscit a depășit 42%. Este
R.Moldova votează săptămâna aceasta într-un referendum esențial privind viitoarea aderare la UE, care va decide viitorul statului. Dar ce avantaje ar aduce perspectiva europeană țării? R.Moldova, situată între Uniunea Europeană
Pe măsură ce sentimentul anti-imigranți crește în Europa, liderii aflați sub presiune adoptă abordări care până de curând erau considerate tabu. Deși niciun lider european nu a amenințat cu deportarea
Rusia și Ucraina și-au extins cotele pe piețele de grâu cheie ale UE din Asia, Orientul Mijlociu și Africa, în primul trimestrul al anului comercial 2024/2025, scrie Economica.net. Cele două